Democratie

Un articol de ADRIANA STAN

Radu Pavel Gheo, Noapte buna, copii!, Editura Polirom, 2010

Cu toate ca ne putem baza pe câteva nume de casa, din eterogena masa de prozatori ai anilor 2000, consfintita deja prin unele consensuri critice interne sau vami ale exportabilitatii, lipseste inca un crowd-pleaser, de felul celui care parea sa fie, prin noutatea fictionala la momentul respectiv, „Cruciada copiilor“. Ca din contingentul literaturii contemporane, doar „Cartea soaptelor“ a mai tinut recent topul vânzarilor spune mai multe despre curiozitatile documentare si reclama de personalitate din spatele cartii decât despre puterile fictiunii de la noi de a se imprieteni firesc cu cititorii. Or, seria „deflationista“ din 2004-2005, de pilda, coborâse drastic standardele de narativitate si stil tocmai pentru a vorbi pe limba unei tinerimi dezabuzate, uneori cool si mai intotdeauna avida, la modul românesc, de voyeurism. Si de aceasta data insa, proba timpului si-a lecturii au aratat ca cea mai mare parte a publicului asista la platitudinea autofictionala la fel de „disconfortat“ ca si la cadrele prelungi si ultraminimaliste din filmele tinerilor regizori români.
Radu Pavel Gheo ar avea, in schimb, suficiente date pentru a scrie o literatura accesibila, onesta, fara fite si fara patetic. Frecventând sintaxa anglo-saxona (prin traducerile numeroase si de calitate de la Polirom), care i-a formatat inevitabil directetea stilului si impetusul cinematic al relatarii, scriitorul timisorean si-a exersat, de asemenea, fluent si inteligent, seismograful sociologic in cele 3 volume de eseuri care driblau, de la suprafata cliseului la zi, obsesiile identitare si mentalitare ale românilor. In cazul acestora din urma, vizibil era oricum transferul discret al observatiei inspre literatura, astfel ca obiectia de „insuficienta problematizare“ pe care i-o aducea Daniel Cristea-Enache intr-o cronica din 2006 putea fi intoarsa si pozitiv, ca superficialitate in sensul bun – narativizat – a eseului. Intermediare intre fisa sociologica si literatura propriu-zisa fusesera, de altfel, si majoritatea scurt-metrajelor din „Numele mierlei“ (2008). Hazardat plasat in descendenta lui Caragiale, de care il despart totusi pe Gheo ani-lumina de temperament, volumul mentionat tatona cu cartile pe fata (asumându-si deci poza nefinisata a „schitelor“) poetica unei proze cu atuuri clare de socializare. Straine fiindu-i orgoliul si autismul creator, de univers propriu si obsesiv, prozatorul democratic va lua in vizor, cu netrucata curiozitate, cu vivacitate si, uneori, când doza o cere, cu oarecare duiosie, „vibratia vietii“. Decupajele stereotipale din zgomotul de fond al României birturilor, apartamentelor, satelor sau comisiilor pro-europene, antrenau o lectura placuta (fie ea si intemeiata pe proteza estetica a familiarului/recognoscibilitatii). In plus, de remarcat acolo la Gheo era vitalizarea unui demodat element al naratiunii pe care multi prozatori actuali, incurcati adesea in fineturi poetizante, il expediaza elitar: dialogul.
Cum mai vechile sale volume de proza („Valea Cerului Senin“ si „Fairia – o lume indepartata“) au ramas, in virtutea genului abordat (spre sefe), relativ de nisa, s-ar zice ca Radu Pavel Gheo se afla in fata adevaratei incercari scriitoricesti abia acum, cu masivul roman „Noapte buna, copii!“. Iar acesta reviziteaza, precum o anunta directia eseistica a autorului, palierele unei memorii comune. De buna seama, in adolescenta optzecista sau in tineretea post-decembrista, in polii vis american/cosmar românesc, suprapusi ca in atelierul fotografic de clisee (si fatalmente intersanjabili), in extremele clasice copil frumos/adult inrait – toate, imbracate caracterologic made in România – s-ar putea recunoaste fara greutate armate de cititori de la noi.
Desigur ca numai descriptia mediilor umane implicate in acest parcurs (deceptiv) prin viata n-ar fi tinut tonusul celor aproape 500 de pagini. Romanul nu exceleaza, de fapt, in actiune sau viteza epica; gaseste, in schimb, un truc cvasi-filmic de a-si fezanda firul relativ simplu al povestii: minimum de scene si maximum de focus, filmare din unghiuri multiple si stop-cadre dilatate. In ciuda texturii – trebuie spus de la bun inceput – alba stilistic, romanescul lui Gheo ar tine deci, infrastructural, de un savoir faire realist insistent si rabdator, desi mai putin spectaculos. De altfel, prologul cartii, care ne introduce intr-unul din nex-urile intrigii, satul Iacobenii-Noi din Moldova, este remarcabil ca antrenament regizoral in sensul de mai sus: adaptând subtil cunoscuta parabola despre preumblarea lui Dumnezeu cu Sf. Petre prin lume si practicând o lentoare rebreniana a nararii, Gheo da in aceste prime 40 de pagini forma si densitate unui realism suficient de robust incât sa aclimatizeze nu doar minutia obiectiva, ci si adierile improbabile ale fantasticului. Iar de acesta din urma prozatorul are nevoie pentru a marca etic alegerile personajelor sale. Caci dubletul Bine-Rau isi imparte terenul naratiunii chiar si in absenta comentariului moralist din off. Iata de ce, odata iesiti din bula atemporala si paradisiaca a vacantelor la bunicii din Teicova, odata ce si-au consumat dramatic „ultima noapte a copilariei“ in arestul brutal al granicerilor, tinerii eroii se vor intersecta, mai mult sau mai putin intâmplator/plauzibil, cu Omul Negru in persoana – literalmente, d-l Dunkelmann – un ins aseptic, incolor si inodor ca mai toti diavolii literaturii universale. El e cel ce-i va sugera lui Marius, de pilda, calatoria revansarda terminata cu un accident stupid, el e cel ce va face din Paul un scriitor cu statut, dar fara principii, confectioner de roman dupa reteta si cliseele exportabilitatii. Suna greu de povestit, dar duhul bun si cel rau isi vor disputa pâna la final destinele ca pe o tabla de sah.
Bicoloritul acestui basm cu unhappy-end implica, la limita, un adevarat masacru al inocentei. Deplierea temporala a capitolelor (anii ’80 vs. anii 2000) surprinde intunecarea progresiva a orizontului existential al celor 4 prieteni. In România anilor ‘80, departe de „epicentrul“ bucurestean al puterii, aproape de granita timisoreana ce predispune la mitul unui „Dincolo“, gasca formata din Marius, Cristina, Leo si Paul poate asculta ca pe un nec plus ultra topul muzical de la radioul iugoslav, poate visa la un Chevrolet Corvette precum cel din hitul lui Prince si poate, in general, face planuri de libertate, fericire & bani, realizabile toate, cum era de asteptat, in fagaduita America. Primii trei vor incerca deci sa emigreze in ’86, cu toata inconstienta vârstei de 17 ani, aceeasi care ii arunca fara greutate direct in mâinile granicerilor. Dupa noaptea petrecuta in arest, in umilinte si un viol care, cel putin pe 2 dintre ei, ii va traumatiza profund, filmul se rupe iremediabil. Ajung intr-un final, pe rând, in Los Angeles, dar aici vor face doar figura de… figuranti, inclusiv la modul concret, in filme porno. O relatie masochista si dependenta, pe de o parte, o iubire ascunsa si disperata, pe de alta parte, vor mai târi o vreme trioul laolalta, pâna in punctul in care totul se spulbera, ca si pentru fiul de imparat ce incercase sa depaseasca Valea Plângerii.
Radu Pavel Gheo parcurge etapele umane ale povestii cu un firesc adesea tusant si pedaleaza convivial pe familiaritatea moralei impartasite (de un cititor obisnuit): „mergi inainte in viata ca printr-un culoar aglomerat si slab luminat, unde multimea strânsa in jurul tau se indeasa, te impinge, te obliga sa inaintezi, sa-ti faci si tu loc, iar când incerci sa te opresti o clipa si sa te uiti in jur, atâta cât poti vedea in semiobscuritate, iti dai seama ca prietenii tai s-au indepartat ori s-au pierdut de tine“ (p. 318). Lectura merge in sprint câta vreme motivatiile sau urmarile evenimentelor, piesele lipsa din intriga sunt deconspirate cu intârziere, prin schimbarea la click a unghiurilor temporale. Cu toate ca efortul de montaj este evident si laudabil, as vedea totusi in R. P. Gheo un talentat regizor episodic, mai degraba decât un foarte dibaci arhitect al spatiilor largi. La o privire din avion, panorama sa nu e lipsita de unele disproportii. Astfel, Paul, scriitorasul ce-si vinde „sufletul“ pentru un loc in fata pe piata, e anti-eroul unei istorii veridica in sine, dar adiacenta firului principal de interes al povestii. Pe de alta parte, intr-o trama narativa ce ar cere uneori debuseuri psihologice, interioritatea eroilor razbate prea putin la suprafata aproape pointilista de peisaje, decoruri, recuzita.
Simplicitatea individuala e compensata, in schimb, de o extraordinara bogatie antropologica: satul banatean, ierarhiile pustilor, mica specula din comunism, viata literara provinciala din tranzitie etc. Romanul acopera microcosmosurile respective de-a-fir-a-par (de la componenta tarabelor duminicale la modul de a prinde posturi straine cu radioul hodorogit). Nu intâmplator capitolele sunt axate, de regula, pe câte o scena unica, expandata inspre filigranul sau. Multe micronaratiuni fac zoom, pâna la detaliul hiperrealist, pe câte o zi larga cât lumea. Foarte reusita este, de pilda, amiaza de „vara stralucitoare“ când paginile curg in timp real cu desfasurarea melodiilor din „Hit Diskomer“, in ralentiul fabulatiilor celor 4 adolescenti vizavi de Michael Jackson, Iron Maiden sau Prince. Savuroase majoritatea fazelor satesti (de la campania electorala a preotului la filmele erotice captate cu o parabolica instabila), precum si figurile pasagere, de furat ochiul insa, ale depravatei ce scandalizeaza babele sau ale coaptei secretare literare, one hot mamma. Cele mai multe momente in care naratiunea face vad dau senzatia reconfortanta ca sunt asamblate din toate balamalele. Caci Radu Pavel Gheo asculta, de la nivelul spectacolului live, zgomotul României profunde si superficiale (culoar propriu cu atât mai clar cu cât, pe de alta parte, atmosfera americana ramâne captata doar din clisee si prefabricate de sitcom).

Poate ca „Noapte buna, copii!“ nu intra in cele mai bune romane din 2000 incoace, cum se grabea sa anunte Bianca Burta-Cernat, dar cu siguranta Radu Pavel Gheo este un prozator de calitate, cu auz pe faza, spontaneitate si, nu in ultimul rând, harnicie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper