Cum se corecteaza „The New Yorker“

Un articol de CATALIN STURZA

Mary Norris lucreaza la cea mai prestigioasa revista literara americana, „The New Yorker“, de 31 de ani; a lucrat mai intâi in biblioteca editoriala, apoi in departamentul de colationare si, in ultimii ani, in biroul de corectura al publicatiei. Agentul literar Andy Ross realizeaza, pe blogul sau personal (andyrossagency.wordpress.com), un interviu cu Mary Norris prin intermediul caruia putem sa tragem cu ochiul spre complicata bucatarie redactionala a publicatiei americane.
Voi reda câteva fragmente din interviu, incercând sa explic functiile si procesele redactionale printr-o echivalare aproximativa cu cele românesti; astfel, copy editor-ul sau line editor-ul e un corector care citeste un text cuvânt cu cuvânt, indreptând mai ales greselile de gramatica; O.K.’er-ul sau querry proofreader-ul e un corector ale carui adnotari (querries) vor fi mai apoi aprobate de un redactor (editor); corectorul factual (fact checker-ul) e un documentarist care verifica elementele de continut ale textului, pe baza unor cercetari in profunzime. In mod evident, in sistemul editorial românesc in care corectorii si redactorii, fie ca lucreaza pentru o revista sau pentru o editura, mica sau mare, sunt oameni buni la toate, pentru unele functii si procese nu exista echivalenti.
Ce-i drept, nici publicatii literare precum „The New Yorker“ nu exista in România si, probabil, nici in Europa: cu o vechime de 85 de ani, revista americana are un tiraj de peste 1 milion de exemplare pe saptamâna; numarul abonamentelor, la sfârsitul lui 2009, era de 1,011,821, iar 85% dintre cititorii „The New Yorker“ isi innoiesc abonamentele in fiecare an.
Bucataria redactiei functioneaza in felul urmator: „Exista patru O.K.’er-i angajati full time, ca si o echipa de sase corectori, care pot functiona ca O.K.’er-i când avem nevoie de ei. In principal, in ziua in care un material trebuie predat la tipar, il citesti si ii dai redactorului ciorna ta cu adnotari, care contine, de asemenea, si adnotarile unui al doilea corector, iar dupa ce redactorul a introdus toate modificarile acceptabile si a trimis noua varianta la departamentul tehnic, citesti acea noua varianta. Uneori are loc o „intâlnire de predare“, când redactorul, scriitorul, corectorul factual si O.K.’er-ul discuta impreuna ciorna unei pagini si stabilesc modificarile finale. Apoi O.K.’er-ul copiaza aceste modificari pe o ciorna curata numita Lector (pentru a pastra sirul corecturilor), le introduce in fisierul electronic si trimite textul revizuit inapoi la paginare. Urmatoarea varianta e comparata cu ciorna Lectorului de o alta echipa de corectori – cititorii din schimbul de noapte. Sistemul e plin de redundante si de plase de siguranta“.
Mary Norris e, in nomenclatorul „The New Yorker“, un copy editor. Fisa postului din cadrul publicatiei americane, explica ea, e diferita de cea din edituri sau din alte redactii ale unor reviste. „Noi avem un birou de corectura, iar treaba unui copy editor e sa faca prima trecere printr-un material, când manuscrisul e „aranjat“, adica e pus in pagina pentru tiparire si difuzare. In aceasta etapa, copy editor-ul face modificari minime, de ortografie si punctuatie, pentru a le adapta stilului de la «The New Yorker». Poate ati observat ca noi scriem «theatre» precum britanicii, inversând «er» in «re», si punem consoane duble dupa sufixe («travelled» si nu «traveled») (…) Scriem cu litere numerele rotunde, chiar si pe cele mari. Copy editor-ul nu face nici un fel de modificari de interpretare“.
Urmatoarea etapa, care nu va mai fi intâlnita in nici o alta redactie din lume, e cea a „gouldarii“ unui material. „Acesta era domeniul legendarei Eleanor Gould Packard, o specialista in gramatica si un geniu, al carei vechi birou il ocup eu acum, desi nu sunt nici o specialista in gramatica nici un geniu (cu exceptia afacerilor imobiliare: biroul are o perspectiva superba). Unul dintre querry proofreader-i, in ziua in care nu lucreaza ca O.K.’er pe un material, citeste spalturile unui text care e programat pentru un numar viitor, corectând, desigur, ortografia si punctuatia, dar facând si sugestii mai subtile. Querry proofreader-ii de la «The New Yorker» sunt, probabil, mai aproape de line editori-ii de la alte publicatii. Trecem prin material de doua ori. Indreptam redundantele. Incercam sa imbunatatim propozitiile, asigurându-ne ca autorul spune ceea ce intentioneaza sa spuna. Fixatia lui Eleanor Gould era claritatea, iar eu am preluat-o, in mare, de la ea. In esenta, citesti materialul intr-un mod cât mai amanuntit“.
Procesul corecturii nu se opreste insa aici. „Când un material e programat sa apara in revista, il citim din nou, de doua ori. Dupa cum deja am spus, pe lânga O.K.’er fiecare material are un al doilea cititor, care dubleaza O.K.’er-ul. Dupa care O.K.’er-ul are datoria sa mai citeasca o data materialul, pentru a se asigura ca nu s-au introdus greseli, si pentru a netezi textul. Uneori limbajul unui corector factual nu se omogenizeaza cu vocea scriitorului, chiar daca acesti corectori lucreaza indeaproape cu scriitorii. Orice material adaugat de scriitor sau de corectorul factual trebuie sa treaca prin procesul de copy editing. Asta dureaza atât cât e necesar, nu rupem usa la 6 P.M.“
Cel mai important lucru la „The New Yorker“, spune Mary Norris, e sa respecti voia scriitorului. „Scriitorii nu trebuie sa faca tot ceea ce vrem noi – noi facem sugestii. Idealul ar fi sa-i dam redactorului o ciorna si toate sugestiile noastre sa fie aprobate. Uneori observi ca unele sugestii nu au fost acceptate, asa ca, daca ceva te supara, incerci din nou. Uneori ii epuizezi pâna cedeaza, alteori te dai batut“.
Una dintre satisfactiile muncii de redactie ar fi aceea ca ea se bazeaza pe intregul background al lui Mary Norris: „Stiu putina italiana si putina greaca, ceea ce uneori poate fi de ajutor. Intr-un rând am descoperit o greseala in engleza medie (si chiar intr-un material de Andrew Porter) – singura data când diploma mea universitara a avut o utilitate practica. Stiu numele aeroportului din Cleveland, si asta poate fi folositor când citesti o opera de fictiune a unui scriitor din sud care inventeaza lucruri despre nordul statului Ohio. Si poate sa te ajute la mântuire sa gasesti o intrebuintare practica pentru tainele romano-catolicismului“.
Cea mai importanta calitate pentru a lucra intr-un astfel de birou de corectura e, in sfârsit, indoiala de sine. „E mereu un lucru bun ca, inainte de a schimba ceva, sa te opresti si sa te intrebi daca asta e o greseala sau daca scriitorul a facut acest lucru cu un scop. Când citesti un text de cinci sau de mai multe ori, e tentant sa crezi ca trebuie sa fie perfect, insa e necesar sa fii atent dupa orice ti-ar fi putut scapa. Vigilenta perpetua! De asemenea, e de folos sa ai lecturi largi (si temeinice), si sa fi observat, in timpul acestor lecturi, cum se ortografiaza cuvintele. Desigur, trebuie sa fii atent la detalii – trebuie sa fii un pic chitibusar, dar sa fii constructiv in chitibusareala. Trebuie sa iubesti limba. Si trebuie sa treci peste mândrie si sa pui in functiune si corectorul de text automat“.
In „The New Yorker“ au publicat, de-a lungul timpului, opere de fictiune, eseuri si reportaje John Cheever, Roald Dahl, Haruki Murakami, Vladimir Nabokov, John O’Hara, Philip Roth, J.D. Salinger, John Updike, Eudora Welty, E. B. White si Richard Yates.

Un comentariu pentru “Cum se corecteaza „The New Yorker“”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper