Cartile Seherezadei

Un articol de Adriana Mocca

Tara mea inventata
Experienta exilului iti fixeaza in fata oglinda ce reflecta, misterios, tocmai fiinta interioara. De aceea, probabil, memoriile lui Isabel Allende, traduse de Cornelia Radulescu si publicate la Editura Humanitas Fiction, m-au facut sa privesc din nou ca un remember binevenit al unei istorii traite dar si ca un punct de plecare spre o alta perceptie, geografia din care provin. „Tara mea inventata“ e, fireste, Chile ,dar mai poate fi oricare teritoriu magic ce semnifica notiunea de tara pentru toti oamenii cu un dram de luciditate. Din mirosul pâinii, o prajitura de casa, figurile copilariei, raporturile inegale de forte intre sexe, fantomele familiale sau politica inepta a unui stat se traseaza harta imaginara a ceva ce numim generic patrie. V-ati gândit vreodata ca aceasta notiune contine, precum papusile rusesti, mai multe geografii asezate una inauntrul celeilalte? Nu e o metafora, am experimentat aceasta senzatie. Sa le numaram, deci, coane Fanica! La nastere, primesti una obligatoriu de trecut in pasaport. Urmatoarea e aceea pe care o descoperi in vacante, la bunici, daca esti norocos, sau in tabere. De a treia uneori nu te poti desparti, caci te-a legat cu noduri marinaresti de prieteni si iubiti, de familie sau doar de câte o profesie ciudata, incât o ruptura s-ar lasa cu transfuzii si sângele – care apa nu se face – e  greu de gasit. A patra te respinge din toate puterile ei. In fiecare zi iti aplica un program de exterminare temeinic, iar certurile se termina invariabil cu injuraturi. E tara lui Papura-Voda, tara orbilor in care chiorul e imparat sau, daca mai ai putere sa râzi, o numesti ca Gheorghe Dinica  „tara mica, mese putine“.
Dar se intâmpla sa pleci intr-o buna zi, departe de tot ce inseamna cocon familiar. Cu timpul, observi ca organismul elibereaza din substantele mintii o noua tara. Un amalgam din care se naste o a cincea, cu siguranta cea mai rezistenta si mai adevarata, pentru ca e imaginara.
Plecasem din spatiul matern-obligatoriu cu gânduri confuze, dintre care cel al emigrarii devenea tot mai prezent, lasând in urma o familie, o limba care ma exprima ludic si o meserie cât se poate de ciudata. In fiecare zi plateam vamile celui care e nevoit sa-si reconstruiasca spatiul vital, afectiv si emotional. Eram o straina, cu un usor accent nerecognoscibil imediat, putin speriata de lumea care, in mod bizar, ma acceptase imediat, ca pe o mica vietate curioasa. Citind eseul Juliei Kristeva, „Étrangers à nous-mêmes“, aveam sã aflu ca mai toti emigrantii, indiferent de statut social sau educatie trec prin acelasi complex de stari. Seductia diferitului opereaza, corpul lingvistic adoptiv are surplus de sarm, libertatea celui fara atasamente vizibile cucereste instantaneu. Cu toate astea, strainul se agata cu disperare de memorie, trecut si necazuri. Paradoxal, substanta energiei sale o constituie ceea ce a lasat in urma, bun si rau, deopotriva. Dar sigur si precis nimic nu e pentru strain. „N-am nici un fel de certitudini. Nici Chile nu mi se pare a fi un loc geografic cu caracteristici precise, unul care poate fi definit si real. Il vad asa cum vad drumurile la asfintit, când umbra plopilor insala vederea si peisajul pare doar un vis.“ De o buna bucata de vreme – ca sa ma protejez probabil, am hotarât sa traiesc intr-o tara inventata, desi geografic am repere reale. Cartea lui Isabel Allende e un bun manual!
Si vazând zorii zilei mijind, Seherezada, sfioasa, tacu.

http://cartileseherezadei.radiocultura.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper