A-ti purta viata pe piele. Identitatea prin tatuaj

Un articol de CRISTINA POSIRCARU

I am a canvas of my experiences. My story is etched in lines and shading, and you can read it on my arms, my legs, my shoulders, and my stomach. But like everybody else, I was born naked and screaming, waiting for my life to write itself on my skin. (Kat Von D, artist tatuator)

Ne nastem unici. Dar unicitatea data de trupul nostru irepetabil pare sa nu ne ajunga. Observam curând ca suntem foarte similari semenilor nostri si ne folosim de orice instrument de care dispunem pentru a ne afirma sinele. Corpul este instrumentul cel mai la indemâna pentru realizarea acestui scop, dat fiind faptul ca el reprezinta, la urma urmei, singura noastra posesiune de necontestat.
Desi omul este inzestrat in mod natural cu individualitate, aceasta nu ii este suficienta. El tinde, prin toate actiunile pe care le intreprinde, spre identitate, valoare superioara singularitatii sale fizice. Identitatea se refera in mod paradoxal atât la a fi identic, cât si la a fi diferit. Mai precis, pentru a dobândi identitate, omul trebuie sa fie in acelasi timp identic cu sine si diferit de ceilalti. A doua conditie este indeplinita inca de la nastere. Asadar, pentru a dispune de identitate, persoana trebuie sa rezolve prima conditie din ecuatia identitatii, si anume sa fie identica cu sine.
Trasaturile care ii asigura omului unicitatea i-au fost atribuite acestuia in mod arbitrar, fara consimtamântul sau. Toate incercarile de modificare corporala vizeaza obtinerea unei individualitati cu sens, construite in acord cu interiorul, cu ceea ce individul simte ca este sau doreste sa fie.
Procesul complex de definire a sinelui si incercarile ulterioare de construire a unei imagini in acord cu sinele sunt permanent aflate in relatie cu celalalt. Fara existenta alteritatii, crearea identitatii nu ar avea sens. Lipsa unui termen de comparatie anuleaza si primul termen. Asadar, identitatea este indisolubil dependenta de recunoasterea din partea celuilalt.
Ca si alte modalitati de construire a identitatii, tatuajul a devenit un instrument prin care individul poate controla ceea ce ii este propriu, si anume corpul sau.
Corpul, la interferenta
dintre lumi

De-a lungul istoriei, omul s-a desprins, pe rând, de cosmos, de divinitate, apoi de lumea fizica inconjuratoare, de ceilalti. Toate aceste incercari de individualizare au culminat cu o ruptura extrema: separarea omului de propriul sau corp.
Daca, in trecut, sufletul era cel care se opunea trupului, astazi, individul in sine, cu tot ce reprezinta el, se opune corpului sau. Astfel, omul si-a transformat propriul corp intr-un accesoriu, intr-un obiect exterior siesi, pe care il poate controla si manipula conform propriei vointe. Corpul, desi reprezinta forma unica prin care se manifesta pe pamânt, este renegat de om. Cu toate ca, din punct de vedere obiectiv, omul este corpul sau, la nivel, subiectiv, psihologic, omul a ajuns sa isi detina corpul. S-a produs o mutatie extrema de la confundarea omului cu trupul sau la opunerea celor doua elemente, care sunt de acum inainte iremediabil separate, aflate intr-o relatie de subordonare.
Odata cu luarea in posesie a trupului sau, omul a incercat sa faca din acesta un element care sa raspunda atât scopului de integrare sociala, cât si celui de afirmare de sine. Astfel, corpul, situându-se la interferenta dintre lumea interioara si cea exterioara, se supune regulilor ambelor lumi. Orice fel de modificare la nivelul corpului survine ca urmare a conjunctiei dintre norma sociala (exterioara) si dorinta individuala (interioara).
Alegerea de a te tatua, precum si modelul tatuat sunt de multe ori influentate de aspecte circumstantiale, nu de optiunea individuala. Presiunea grupului poate fi un motiv suficient de puternic ca o persoana sa achizitioneze un tatuaj, chiar daca aceasta nu ar fi facut un astfel de gest ca urmare a unui impuls propriu, neinfluentat. Modificarea corpului prin tatuaje poate sa fie determinata si de alte aspecte contextuale. Inainte de aparitia modelelor personalizate, artistii tatuatori executau numai anumite desene, astfel incât clientii nu dispuneau de o varietate prea mare din care sa aleaga.
In perioada anterioara „Renasterii“ tatuajului (anii ’60 ai secolului trecut), persoanele tatuate nu isi chestionau propriile modele purtate pe piele in termenii apartenentei la o categorie estetica superioara. Astazi, desenul ales trebuie sa fie unul unanim recunoscut drept frumos si, mai ales, de bun gust. In trecut, membrii clasei muncitoare care frecventau saloanele localizate in cartiere marginase si rau-famate luau decizia de a achizitiona un tatuaj in mod spontan, fara a-i acorda o importanta prea mare. In contradictie cu aceste conceptii, in prezent, oamenii considera decizia de a se tatua ca pe una de importanta majora. Modelul este ales dupa un proces de analiza personala, dupa care este supus dezbaterii apropiatilor.
Aceste schimbari in timp sugereaza o modificare a perceptiei asupra propriului corp. Mentalitatea flexibila, detasata si deschisa cu privire la corp pare sa fie inlocuita de o viziune care tine cont de standarde rigide si, mai ales, de opinia colectiva in materie estetica. Aceasta mutatie este paradoxala, intrucât tindem sa asociem lumii contemporane tocmai valori precum libertatea de expresie, lipsa de inhibitii. O analiza in profunzime demonstreaza insa ca lucrurile stau cu totul invers. Individul este mult mai atent cu propriul corp, tocmai pentru ca acorda o mai mare importanta societatii din care face parte. In consecinta, el tinde sa respecte, cât de mult ii sta in putinta, normele impuse de aceasta societate, norme pe care el insusi le influenteaza prin statutul sau de membru. Iar corpul este unul dintre canalele cele mai la indemâna pe care individul le poate manipula, in scopul afilierii la grupul social din care doreste sa faca parte.
Astazi, oamenii supun decizia de a se tatua si de a alege un anumit desen in detrimental altuia unui proces de analiza indelungata si serioasa pentru ca isi dau seama de permanenta modelului respectiv pe piele. Caracterul permanent al tatuajelor devine o problema nu pentru individ, ci pentru relatia sa cu ceilalti. Dezbaterea cu privire la modelul ales are in vedere toate situatiile sociale ulterioare in care individul se va angaja. Daca ar trai singur, izolat de ceilalti, omul nu si-ar pune problema permanentei tatuajului sau. Opinia critica a celorlalti si teama de a le incalca acestora normele estetice si nu numai reprezinta motivele pentru care omul contemporan isi ia mult mai in serios corpul decât o facea individul de la inceputul secolului XX. Asadar, mutatia referitoare la relatia persoanei cu trupul sau a generat si o schimbare a practicilor de tatuare.
Un alt motiv pentru care tatuajele se supun normelor exterioare individului este faptul ca, in lumea contemporana, omul este nevoit sa dispuna de mai multe fatete. Diversitatea activitatilor in care e implicat a dus la o diversificare a rolurilor pe care le indeplineste. Iar rolurile sunt de obicei marcate prin diferite insemne, astfel incât sa fie vizibile celorlalti pentru a fi recunoscute ca atare. Tatuajele pe care individul le poarta pe piele sunt o marca a uneia dintre fatetele personalitatii sale. Pentru ca aceasta marca poata intra in contradictie cu alte roluri pe care persoana respectiva le indeplineste in viata sa sociala, este necesara o atentie deosebita in momentul alegerii desenului si a locului in care acesta va fi tatuat.
Tatuajele dezvaluie celorlalti un anumit aspect din ceea ce este individul care le poarta. Mai mult, ele pot initia actul de comunicare interpersonala prin faptul ca majoritatea persoanelor tatuate isi spun povestea tatuajelor lor, deci o parte din viata lor, ca urmare a chestionarii de catre interlocutor. In cazul in care ambele persoane detin tatuaje, comunicarea poate fi si mai eficienta prin impartasirea aspectelor legate de operatia in sine, modelul ales, stilul adoptat, artistul care a executat tatuajul.
Fiind situate in piele, tatuajele nu pot fi considerate nici la nivelul interiorului individului, nici la exterior, precum imbracamintea sau alte accesorii. Insasi localizarea lor sugereaza deci caracterul de apartenenta la ambele lumi care il constituie pe individ: cea sociala, exterioara si cea a sinelui, personala, interioara. Ele se afla la granita, intr-o zona intermediara, martora a influentelor venite din ambele sensuri. Prin urmare, drumul interior-exterior, la a carui granita se afla tatuajele, este parcurs in dublu sens prin procesul de tatuare.
Asemenea versus diferit
Tatuajele au devenit astazi o marca a individualitatii, la care se recurge din nevoia de expresie personala, de diferentiere fata de ceilalti, de afirmare a sinelui. A iesi in evidenta si a fi original sunt doua dintre imperativele societatii contemporane, la care individul poate raspunde apelând la tehnicile de modificare corporala, deci implicit la tatuaj. Este interesant de observat parcursul acestei practici, de la a marca apartenenta involuntara a unei persoane la un grup defavorizat, renegat de societate, la a simboliza tocmai opusul, originalitatea, individualitatea.
In prezent, discursul despre tatuaj se refera exclusiv la un proces deliberat, ales in mod voluntar de individ, fara a fi impus de altcineva. De la o marca de serie, un insemn al apartenentei la un stapân sau al savârsirii unui delict, tatuajul este astazi un simbol al independentei, al libertatii individului de a-si manipula corpul dupa propria vointa. Iar daca tatuajele inca mai sunt privite negativ de anumite persoane, acest stigmat este asumat de cei tatuati. Grupul persoanelor tatuate se situeaza in mod intentionat in ipostaza de celalalt in raport cu societatea, preluând elemente ale grupurilor stigmatizate pe care le revalorizeaza. Daca, in trecut, stigma era asociata diferitelor grupuri (delincventi, sclavi etc.) impotriva vointei acestora, astazi, stigma este asumata voluntar. Construindu-si identitatea pe baza opozitiei in raport cu societatea conventionala, comunitatea persoanelor tatuate se autostigmatizeaza.
Asadar, in societatea de consum corpul devine un instrument de comunicare, pe care oamenii il folosesc drept o pânza pe care inscriptioneaza nu numai insemne ale distantei si distinctiei dintre ei si ceilalti, dar si marci de apartenenta la un grup anume.
Practici precum tatuarea, piercing-ul sau scarificarea modifica trupul, intr-un mod care rastoarna idealurile despre corp ale lumii occidentale. Mai mult, aceste tehnici de modificare corporala ofera un mijloc ce permite individului sa-si transforme literalmente infatisarea. In cultura de consum contemporana, apelul la metodele de alterare a trupului are un alt scop decât cel din societatile pre-moderne sau din unele comunitati non-occidentale, in sensul ca aceste tehnici sunt orientate explicit asupra elaborarii sau fabricarii propriului corp. In trecut sau in societatile non-vestice, ele aveau rol simbolic si marcau producerea unei schimbari la un alt nivel, al comunitatii respective, al sufletului sau spiritului individului tatuat. Astazi, modificarile la nivelul corpului au in vedere o remodelare a trupului, scopul lor este imediat. Prin urmare, in cultura occidentala moderna, corpul a devenit un scop in sine, el nu mai este un mijloc, precum era in societatile pre-moderne (folosit in scopul de a vindeca diferite afectiuni ale trupului sau pentru a marca o diferenta de statut) sau cum mai este inca in unele culturi non-vestice care practica tatuarea (pentru a stabili o legatura cu divinitatea sau pentru a marca trecerea la stadiul de adult).
Prin modificarile permanente pe care omul le face la nivelul corpului sau, trupul a devenit un fel de „santier“, aflat mereu in lucru, intr-un neincetat proces de perfectionare. Astfel, corpul cu care se naste este „neterminat“, omul simtindu-se dator sa duca la capat o munca inceputa de natura sau de divinitate.

Mântuirea prin corp
Prin schimbarea raporturilor de opozitie de la „suflet-trup“ la „individ-corp“, cultul corpului nu se mai afla in contradictie cu acela al sufletului. Mai mult, corpul ii succeda sufletului si ii preia acestuia functia ideologica. Astfel, suntem astazi martorii unei resacralizari a corpului, investit cu valori care, pâna acum, erau atribuite exclusiv spiritului, elementului imaterial din componenta fiintei umane. Transferul de valori de la spirit la corp a generat implicit o trecere catre o noua forma de mântuire: mântuirea prin corp. Acest scop ultim, mântuirea, se obtine, la nivelul corpului, prin derularea unui proces de intretinere, prin atentia acordata trupului, prin timpul dedicat ingrijirii acestuia. Iar pentru ca toate acestea sa fie posibile, omul are nevoie de „instrumente ale mântuirii“, elemente cu care sa isi faca trupul ideal, demn de mântuire. Tatuajele fac parte din aceasta categorie, reprezentând un „aliat“ de care individul dispune pentru a-i fi facilitat drumul catre obtinerea corpului ideal.
Ruptura dintre individ si corpul sau s-a produs la un asemenea nivel, incât omul nu mai poate fi totalmente sincer fata de propriul corp. El a ajuns sa isi perceapa corpul in termenii unui alter cu care trebuie sa convietuiasca. Iar convietuirea presupune compromis. Toata necesitatea importantei acordate corpului se supune imperativului de a face pe plac trupului, de a-l face sa se simta bine, de a-l ingriji ca pe un copil. In absenta acordarii acestei atentii minutioase, el se poate razbuna pe individ. Esecul in relatia cu propriul trup implica un esec social, in raporturile cu ceilalti. Astfel, trupul isi supune zilnic posesorul la un santaj, iar omul este nevoit sa raspunda acestui santaj, pentru ca are interese sociale, chiar vitale, sa o faca.
De fapt, relatia dintre om si corpul sau, deci implicit relatia dintre om si obiectele destinate infrumusetarii corpului (printre care si tatuajele), nu este niciodata alcatuita numai din acesti doi parteneri. Intotdeauna intervine un al treilea, garant social al frumusetii individului si al incadrarii sale in normele societatii.
Daca ar trai singur, individul nu s-ar supune acestor procese de modificare corporala pentru simplul motiv ca ele nu ar fi recunoscute de nimeni, nu ar fi evaluate drept conforme cu norma sau in contradictie cu aceasta de catre o entitate exterioara. Corpul se metamorfozeaza intr-un obiect care trebuie sa placa in primul rând celuilalt pentru a place siesi. Din acest punct de vedere, putem face o analogie: daca mântuirea sufletului este supusa evaluarii din partea Divinitatii, mântuirea corpului are ca instanta evaluatoare societatea si indivizii care o alcatuiesc, persoanele cu care omul intra in contact.
Tatuajul ca logo personal
Un episod din celebrul roman al lui Petronius, „Satyricon“, ilustreaza gradul in care tatuajele pot functiona ca elemente ce definesc identitatea individului. Personajul-narator Encolpius, impreuna cu iubitul sau, Giton, si poetul Eumolpus sunt imbarcati pe un vas al unui anume Lichas, iar un alt calator este reprezentat de matroana Tryphaena. Intr-un episod anterior al romanului, Lichas fusese iubitul lui Encolpius, iar Giton al Tryphaenei, ambele relatii terminându-se in conditii ostile. Descoperind ca fostii lor parteneri calatoresc cu acelasi vas, Encolpius si Giton incep sa caute solutii pentru a scapa. In cele din urma, Eumolpus vine cu o ideea de a le scrie fruntile si fata cu cerneala pentru a da impresia ca sunt sclavi tatuati.
Din acest episod reiese ca tatuajele pot constitui o cale, prin care ceilalti sa il priveasca pe cel insemnat drept alt om. Desigur, fragmentul relatat nu trebuie luat ad literam. Tatuajele sunt astazi metode de creare a identitati la un nivel cu totul diferit. Individul este altul in fata celor cu care interactioneaza decât daca nu ar fi tatuat. El nu devine o cu totul alta fiinta umana, cum se intâmpla in exemplul de mai sus, dar ii sunt atribuite alte trasaturi, odata trecut prin acest proces de modificare corporala. Mai mult, el insusi se percepe pe sine drept diferit.
Tatuajele reprezinta pentru posesorul lor un fel de jurnal, tinut chiar pe piele si alcatuit din desene sau/si cuvinte. Sunt suveniruri pe care individul le poarta pentru a rememora circumstantele ce l-au determinat sa si le fabrice. Daca timpul este primul care lasa pe corp insemne ale trecerii vietii prin modificarile lente aduse de imbatrânire, desenele completeaza si concretizeaza aceste insemne, facând trimitere imediata la evenimentele din decursul vietii. Privindu-si corpul sau raspunzând la intrebarile celor care il chestioneaza cu privire la insemnele de pe trupul sau, individul tatuat rememoreaza motivele care l-au facut sa recurga la tatuare si retraieste efectiv acele momente din trecut pe care a decis sa le pastreze pentru totdeauna pe piele. Recurgând la un gest ireversibil, individul traieste iluzia ca opreste timpul in loc si prelungeste la infinit experienta din trecut, care l-a determinat sa se tatueze.
Tatuajele fac parte din acele instrumente la care omul recurge pentru a da sens existentei, pentru a se iluziona cu privire la importanta vietii lui si a experientelor pe care le traieste. In plus, tatuajul nu inseamna numai „a te scrie pe tine“, ci si „a fi citit de ceilalti“. Corpul devine o arhiva a sinelui, a existentei, care ar trece altfel fara sa lase urme. Tatuajele se inscriu in seria acelor elemente prin care oamenii se leaga de evenimentele semnificative din viata lor: fotografii, inregistrari video, obiecte-simbol pastrate peste ani, scrisori, cadouri. Toate reprezinta piese din puzzle-ul care ne defineste identitatea, incercând sa prelungeasca un sentiment, o emotie, o stare de gratie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper