ROMANIAN SHORT WAVES – CANNES 2010

Un articol de IOAN LAZAR

Un nou nou val al
cinematografiei românesti

„Trenul foamei“ (2010)
Regia: Viorel TIMARU
Durata: 26 minute
Categoria: Fictiune
Genul: Drama

Premiera mondiala

Scenariul: Viorel Timaru. Imaginea: Oleg Mutu. Muzica: Vali Sterian. Montajul: Silviu Marianciuc. Sunetul: Laura Lazarescu.  Producator: Tudor Giurgiu (Libra Film). Interpreteaza: Mircea Andreescu, Silviu Debu.
Un veteran de razboi, având dreptul de a putea fi însotit pe calea ferata, îsi cauta un client pe la casele de bilete din Gara de Nord. Tânarul pe care a pus ochii refuza afacerea, pretextând ca poate calatori cu un bilet cu pret redus, pe baza carnetului sau de student. Nefiind vizat, lucratoarea de la ghiseu nu-i elibereaza  legitimatia de calatorie. Alta solutie nu exista decât sa devina însotitorul veteranului, în schimbul unei sume negociabile. Urca în tren amândoi, se instaleaza într-un compartiment izolat si încep o lunga conversatie. Este, de fapt, un dialog între vârste, dar mai ales si între vremurile traversate de fiecare. Batrânul îi ofera mâncare din putinul sau, depanând amintiri legate de „trenul foamei“, când, imediat dupa razboi, moldovenii îsi paraseau satele spre a veni în sud, unde viata era un pic mai suportabila. Iata, însa, ca, oricât de mult a încercat batrânul sa nu lase pe nimeni în compartiment, trenul se umple cu noii muritori de foame ai zilei.
Povestea asaza, asadar, fata în fata conditia similara a saraciei de ieri si de azi. Este aici un film de actualitate imediata, dureros. Cineastul nu cruta pe nimeni, nici pe tânarul infatuat si necunoscator, nici pe batrânul capabil sa recurga la trucuri de acest gen spre a supravietui. Un avertisment în spatele unui road movie: un reportaj-ancheta pe calea ferata într-o zi oarecare, cu oameni oarecare, fara a conta ca unul este aproape de capatul zilelor, iar celalalt înca la începutul intrarii în viata. Nici unul, nici celalalt nu prea stiu, de fapt, încotro se îndreapta.
Un film trist, o satira implicita, cu câteva secvente exprimate în exces, ca si jocul actorilor, la antipozi, spre a da consistenta unui fals conflict între generatii. Acelasi repetabil „tren al foamei“ îi poarta pe amândoi spre niciunde.

„Muzeul relatiilor distruse“ (2009)
Regia: Iulia RUGINA
Durata: 13 minute
Tara: Bosnia-Hertegovina-România
Limba: Engleza
Categoria: Fictiune
Genul: Comedie

Scenariul: Iulia Rugina. Imaginea: Erol Zubcevic. Muzica: Mihai Dobre, Alex Pop.  Montajul: Timur Makarevic. Interpreteaza: Manca Dorrer, Boris Ler.

Un excelent discurs parodic si postmodern asupra caderii în degringolada a sentimentelor cândva fierbinti. Vorbit în engleza, filmul este structurat pe toposurile imaginarului sentimental itinerant: I. Hotel Room; II. City; III. Museum. Ne aflam la Sarajevo, un weekend în „orasul iubirii“. Ana îl asteapta pe Boris, dar acesta nu mai vine. Un sir de scrisori, de apeluri insistente, ramase fara rezultat. Ce-i ramâne fetei decât sa paraseasca si ea locul iubirii de altadata, din orasul devenit „muzeul relatiilor distruse“?
Aflam aici un racord la „Hiroshima, dragostea mea“ prin impetuoasa clamare a unui trecut afectiv. Tratamentul este desigur altul, desi modernitatea discursului lui Alain Resnais nu are nici un cusur nici astazi. Tânara regizoare îndrazneste sa duca mai departe genul filmului de „postdragoste“, sa-i spunem asa. Dezamagirea fetei nu are margini. Rabufnirea ei este multipla si, pâna la urma, controlata. De vina pare a fi, saracul, un ursulet de plus, semnul acelei muzici a inimilor cândva la unison, acum despartite.  Numele lui Boris însemna un lung, aproape interminabil, sir de calitati: „iubitor, dragut,  minunat, tandru, inteligent, aventuros, deschis imaginatiei, dulce, romantic, gentil, proaspat, loial, spontan, generos, ambitios, tare, senzitiv, onest, confidential, bogat si absolut de neoprit în pat…“
Când totul piere, ursuletul – o metonimie a iubirii pierdute –, apare în postura de încasator de reprosuri, batut, calcat în picioare. Si geamantanul este mult mai greu la plecare, la parasirea orasului iubirii, devenit un imens muzeu al relatiilor distruse. Un cimitir al sentimentelor.
O regizoare de urmarit. Nu doar pentru ca da relief unui feminism rafinat, ci pentru ca talentul ei este remarcabil supravegheat de inteligenta, sub semnul, si el promitator, al cunoasterii poncifelor, precum si al solutiilor de evitare a acestora si de împrospatare a imaginarului filmic.

„Colivia“(2010)
Regia: Adrian SITARU
Durata: 17 minute
Productie: România-Olanda
Categoria: Fictiune
Genul: Drama

Scenariul: Adrian Sitaru. Imaginea: Adrian Silisteanu. Interpreteaza: Adrian Titieni, Clara Voda, Vlad Voda.

O noua bijuterie cinematografica sub pana acestui virtuoz al genului scurt care este Adrian Sitaru. Regizorul detine stiinta semnului si nu ezita în a exprima farmaceutic reactiile personajelor sale, expuse în registre diferite. Este unul dintre cele mai bune povestiri ale unui gen al filmului de familie, în formula dusa la desavârsire de francezi, dar si de americani, a „razboiului sexelor“ pe ecran. „Colivia“ se deruleaza  la un nivel imediat, al lucrurilor vizibile, referential si, de asemenea, la fel de riguros articulat, pe un palier al expresivitatii puternic si subtil conotative. O pasare adusa acasa este adapostita într-o colivie. Pasarea moare. Deznodamântul se refracta în mica ecuatie concentrationista a unei casnicii-cavou.
Cu atât de putine, de simple, dar de percutante, mijloace, „Colivia“ trece rapid în  sistemul stilistic al unor parametri ce îngaduie pregnanta alegorica, nu doar simpla si aparent la îndemâna metafora a spatiul închis, din care nu se poate evada decât în moarte.
Poate reconcilia copilul Mihnea divortul afectiv dintre parintii lui? Se vede ca nu. Cei doi nu mai comunica de mult, iar ceea ce parea sa-i readuca la dialogul firesc, resuscitant – o biata colivie, ca dovada ca baiatului lor înca i se mai permite jocul sub protectia familiala –, se transforma într-un nou prilej de a se îngropa fiecare cu gândurile lui. Noaptea celor doi nu mai este de mult un sfetnic bun. Nu doar pentru ca, în acelasi pat fiind, sunt iremediabil separati, dar orice încercare se transforma într-un esec. Iata un amanunt. Când tatal simte ca din nou nu va fi ascultat de sotie, are un fel anume de a-si arunca plapuma, cu piciorul, peste corpul lui supraponderal, inert, filmat într-un racursi lateral, ca si cum cineastul ar dori sa fixeze cadrul unui cavou. Cei doi actori, Clara Voda si Adrian Titieni, prezenti si în alte filme ale lui Adrian Sitaru, sunt aici ireprosabili.

„Clopotul“ (2009)
Regia: Sabin DOROHOI
Durata: 16 minute
Categoria: Fictiune
Genul: Comedie-drama

Scenariul: Sabin Dorohoi. Imaginea: Alex Traila. Montajul: Dan Nanoveanu. Costumele: Lorena Canja, Monica Bitu. Decorurile: Lorena Canja. Sunetul: Mihai Orasanu. Interpreteaza: Orlando Petriceanu, Constantin Dinulescu, Nicolae Botezatu.

Participant la  mai multe festivaluri internationale, în grupajul de la Cannes 2010, „Clopotul“ face figura aparte, în sensul ca este o încercare de comedie dramatica, pe un fond cultural traditional. Un moment crucial al existentei, nunta, nu poate fi conceput fara ca, la cununia religioasa, mirii sa beneficieze de un clopot la biserica din satul lor. Un  tânar întreprinzator încearca sa rezolve problema. Convocându-l pe Bontas, cantorul de la biserica, merg la Timisoara, la Mitropolie, pentru a obtine aprobarea si sprijinul necesare. Ajung la un „Birou turnator“, de unde procura clopotul nou-nout. Comedia are nuante satirice, la adresa obiceiului de a calatori cu ploconul la subsuoara, nelipsita fiind damigeana cu tuica.
Vârtos, prea vârtos pe alocuri, „Clopotul“ preia unele rezolvari în maniera instrumentata de un Geo Saizescu în dipticul cu Pacala, mai mult din partea a doua, a întoarcerii personajului.

„10“ (2009)
Regia: Dorian BOGUTA
Durata: 19 minute
Categoria: Fictiune
Genul: Drama
Premiera mondiala

Scenariul: Dorian Boguta. Imaginea: Liviu Pojoni. Muzica: Adrian Cristescu. Montajul: Dana Bunescu. Decorurile: Mihai Dorobantu. Sunetul: Oliver Sterian.
Interpreteaza: Andrei Aradits (Vlad), Irina Teodorescu (Irina), Mirela Oprisor (Ana). Producator: Mihaela Carmen Stoian (Bell-Film).

Actorul Dorian Boguta s-ar putea spune ca s-a afirmat cu personajul sotului din „Francesca“ de Bobby Paunescu, intrat în programul venetian al anului 2009. Cu acelasi prilej a aparut si în „Portretul luptatorului la tinerete“, în regia lui Constantin Popescu Jr.  În 2010, la TIFF, a  fost vazut în „Caravana cinematografica“ de Titus Muntean, în rolul lui Tavi.
Dupa absolvirea Actoriei,  la U.N.A.T.C, a lucrat o vreme ca asistent al profesorului  Florin Zamfirescu. A înfiintat alaturi de alti actori o Scoala de film si televiziune. Tinta acesteia este actoria de film. Cu asemenea preocupari multiple, la care adaugam componenta didactica, nu ne mira ca actorul Dorian Boguta se apropie de regie. Felul cum o practica în scurtmetrajul „10“ indica, de asemenea cu precizie, interesul sau special pentru arta interpretarii. Actorii sai dau, în „10“, veritabile probe de virtuozitate. Boguta însusi se depaseste ca simplu coordonator al jocului actoricesc. Filmul sau este povestea unei despartiri, a unui „Adio“. Exista un dramatism implicit, propriu oricarei rupturi sentimentale. În egala masura, regizorul-scenarist imprima momentului conditia unui joc, al dragostei si al despartirii. Tratamentul ludic se asociaza cu tragismul. Pentru a-si lua ramas bun de la Irina, Vlad îi propune sa urce pe terasa unui bloc de zece etaje, unde sa valseze. Coincidenta din titlu este multipla. Suntem în ziua de zece, când s-au cunoscut, si au trecut zece luni de atunci. Totul este aparent frumos, desi cabotinismul lui Vlad pare un pic grotesc. Pe punctul de a se îndrepta catre o alta iubire, el ignora apelul insistent pe care îl auzim la telefon: „Vlad, sunt eu, Ana. Raspunde!“.
Era greu de admis ca o asemenea relatie, unde regretul tânarului creste odata cu înaltimea imobilului si cu numarul de piruete valsante, se va sfârsi cu un happy end. Surpriza are, totusi, nu doar o nota ironica, ci si una evident simbolica. Înghitind inelul de logodna, Vlad se sufoca, poate sucomba chiar.
Se confirma în felul acesta moartea, metaforica, a unei iubiri. Este de înteles ca sunt astfel îndreptatite sperantele într-un talent regizoral aflat abia la început.

„Ploaie în desert“ (2009)

Regia: Ilinca NEAGU
Durata: 15 minute
Limba: Engleza
Categoria: Fictiune
Genul: Comedie-Drama
Film de scoala

Scenariul: Ilinca Neagu. Imaginea: Radu Tomici. Montajul: Bogdan Ionescu. Sunetul: Bogdan Ionescu. Interpreteaza: Aloysius Itoka, Cristina Cioran, Ana Maria Moldovan. Productie U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale“ Bucuresti.

Un tânar om de afaceri african, Henry Baftimbede, paraseste Parisul, unde-si lasa sotia, care îl suna cu disperare, pentru a pune la punct o afacere în România. Se îndrepta cu masina spre sud, pornind de la Bucuresti, pentru o importanta întâlnire de afaceri. Rataceste drumul, ocoleste prin niste sate din zona Lehliu, iar în drumul spre Medgidia ramâne fara benzina. Începe ploaia din senin iar un câine îi fura telefonul mobil.
Un road movie, vorbit în engleza, dar si în franceza, face din Henry un ratacit într-o lume pe care nu o întelege. Calitatea principala a filmului a si fost marcata prin Premiul pentru cel mai bun sunet, la editia din decembrie 2009 a Festivalului de film studentesc CineMAiubit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper