Reflectii pe marginea bacalaureatului

Un articol de DAN BERINDEI


Daca facem bilantul ultimelor decenii în privinta învatamântului, rezultatul este dintre cele mai triste. Recentele rezultate ale examenului de bacalaureat n-au facut decât sa confirme ceea ce se stia. Deosebit de grave nu sunt  însa doar rezultatele, ci felul în care multi tineri ajunsi la aceasta încercare a vietii o întâmpina. Fara sa vrem, ne punem întrebarea care este procentajul celor ce s-au prezentat învatând într-adevar temeinic si care este al celor ce au alimentat tabara celor esuati sau si, mai grav, au ales calea fraudei în loc de a învataturii. Rezultatele mediocre nu le putem considera ca izbânzi.

Bacalaureatul este doar o etapa pe un drum mai lung, dar nu pentru putini este chiar  momentul final al învataturii. El ar trebui sa fie o proba cinstita a bagajului de cunostinte pe care-l va duce în viata un tânar, pentru el si pentru societate. Dar mai este bacalaureatul asa ceva? Nu putem trece cu usurinta peste scaderea drastica a cerintelor, a materiilor, a modalitatilor de examinare. Când comparam bacalaureatul de astazi cu cel de ieri ma îndoiesc ca am fi satisfacuti. Cifrele si cantitatea nu pot tine locul calitatii si este destul sa ne amintim ceea ce se pretindea ori se reprosa învatatorilor si profesorilor în perioada de sfârsit a dictaturii rosii, impunându-li-se sa nu existe esuati. Reusita la învatatura era generala… pe hârtie!
Dar în acea etapa cel putin existau destui care învatau, le placea sa învete  si reuseau. Obiectivul tânarului ramânea învatatura, însusirea cunostintelor cel putin într-un domeniu, pentru ca pe acest temei el sa poata merge mai departe si sa-si construiasca viata. Ca au existat totodeauna tineri care au fugit de carte este adevarat, dar „dupa fapta si rasplata“, cel care nu-si însusea cunostintele necesare promovarii mai departe era sanctionat si cel mai bun îi trecea înainte! Astazi, pentru prea multi obiectivul nu-l reprezinta învatatura, însusirea cunostintelor, ci obtinerea unei diplome, în temeiul careia va putea pretinde promovarea sa într-un domeniu, în care, în fapt, cunostintele sale sunt extrem de deficitare.
Simplificarea bacalaureatului aduce grave prejudicii. Accentul cade, cum este de altfel firesc, pe cunostintele disciplinelor astazi necesare tinerilor aflati la începutul vietii active; atentia data limbilor straine, în conditiile europenizarii si mondializarii este, de asemenea, deplin justificata. Dar cum stam cu nivelul general al tânarului, în ce masura se simte el o veriga într-un  lant nesfârsit al evolutiei gândirii si cuceririlor spirituale ale omului? Stam cam prost! Cultura generala este în cea mai mare masura afectata. Cunostintele de aceasta natura care i se transmit sunt uneori „eliptice“ si prin aceasta neatragatoare, silintele de „globalizare“ nu contribuie nici ele întotdeauna într-un sens pozitiv. Nici maniera de a transmite nu este fericita, multe aprecieri colaterale, sociologizante încarca artificial procesul de învatare.
Rezultatele ultimului bacalaureat sunt si mai regretabile daca luam în considerare fraudarile si coruptia, ceea ce determina în fapt înca o scadere reala chiar si a procentajului actual! Cu decenii în urma, astfel de metode colaterale erau cel mult rare incidente, dar ele nu intrasera într-un  cotidian generalizat, cum, din pacate, lucrurile se întâmpla astazi. Suntem confruntati si cu un „progres tehnic“, în temeiul caruia astfel de mijloace de fraudare se folosesc cu usurinta pe scara mare. Dar ceea ce este cel mai grav este numarul utilizatorilor de cai laturalnice. Odata cu lipsa de interes pentru învatatura, pentru cunoastere, a disparut pentru multi si continutul moral al actului de învatatura. Intereseaza diploma si mai ales ca ea sa ajute la producerea de bani. „Cumpararea“ diplomei este deseori relatata de cel în cauza sau de apropiati ai sai ca un act firesc!
Unde ne duce o astfel de societate? Cum putem califica acei parinti care se preteaza în a acorda sprijinul, în primul rând material, dar si o „binecuvântre“ imorala unor tineri pe care i-au crescut prost – sau nu i-au crescut! -, pentru a frauda societatea si tara, pentru ca pe o cale necinstita sa dobândeasca pozitii necuvenite, în baza carora vor avea foloase materiale necuvenite? Fara îndoiala ca sistemul de instructiune publica este grav deficitar, impunând o cât mai grabnica „însanatosire“, dar mai grave sunt fenomenele de degenerescenta dinauntrul societatii, lipsa de reactie si de riposta împotriva lor, numarul tot mai mare al celor într-un fel sau altul incorecti, ca si viziunea gresita asupra drumului vietii pe care multi au dobândit-o si care tinde spre o îngrijoratoare generalizare. Lipsa de repere si de principii, lipsa de modele reale, deficientele morale ne polueaza existenta si ne distrug zi de zi ordinea morala. Este neaparat necesar sa abandonam nepasarea si pasivitatea. Trebuie sa ne implicam fiecare, direct sau indirect, într-o opera de însanatosire nu doar a atât de importantului proces de învatamânt, cât si a societatii în ansamblul ei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper