Nestatornicie, numele tau este fotbal

Un articol de GELU NEGREA

– Magistre, ard de nerabdare sa aflu parerea dumneavoastra despre finala Mondialului din Africa de Sud, dar, din pacate, la ora dialogului nostru nu s-au disputat inca nici macar semifinalele. Pe de alta parte, atunci când cititorii vor avea revista sub ochi, ei stiu, deja, numele noii campioane a lumii. Acest decalaj, survenit din motive de tehnologie tipografica, ne pune intr-o pozitiune pitoreasca si mizericordioasa, facându-ne sa suferim, caragialian, peste poate. Ce-i de facut?, ma intreb, evocând titlul – identic – a doua carti celebre la vremea lor, aparute in Rusia inceputului de secol XX, dar de care nimeni nu mai vrea sa auda in zilele noastre. Mai bine zis: ce-i de vorbit in atare circumstante?
– Exact ce-ai spus: despre Rusia…
– De ce ma luati peste picior, magistre? Poftim, recunosc, am bagat treaba aia cu „ce-i de facut?“ asa, la plezneala, ca sa vedeti ca tânara generatie mai deschide, totusi, câte-o carte, chiar daca ea e scrisa de Lenin sau de Cernisevski, insa sunt convins ca dumneavoastra ati inteles foarte bine intrebarea mea care batea tot catre sport – fotbal, Campionatul Mondial, aia-aia… Pai, ce-au a face, scuzati expresia, Tula, Moskova si Novosibirskul cu vuvuzela?
– Au, si inca foarte multe. N-ai aflat, probabil, ca in zilele derularii etapelor de inceput ale turneului final – grupe, optimi… -, in Rusia s-a efectuat un sondaj la scara nationala in cadrul caruia participantii aveau de raspuns la o singura intrebare: ce tara considera ei ca are cele mai mari sanse sa cucereasca trofeul suprem la aceasta editie a Cupei Mondiale? Ei, cine crezi ca a intrunit majoritatea covârsitoare a sufragiilor?
– Brazilia? Olanda?
– Nici pe departe…
– Atunci, Italia… Germania… Argentina… Spania…
– Nu te mai osteni in zadar sa ghicesti. Raspunsul corect este: Rusia!
– Bine, dar nationala Rusiei nici nu s-a calificat la turneul din Africa de Sud!?
– Asta o stie toata lumea – o stiau inclusiv participantii la sondaj…
– Si-atunci?! Ce vrea sa insemne, in fond, acest vot aiuristic?
– Doua lucruri. Primul, ca rusii au un formidabil simt al umorului si, al doilea, ca, intr-o buna zi, Rusia va disputa, intr-adevar, marea finala si, poate, chiar si-o va adjudeca.
– Ce mai vrea sa fie si asta? O gluma? Un paradox?
– Nici una, nici alta: o simpla profetie bazata pe logica cea mai elementara.
– Ma cam depaseste genul acesta de logica…
– Iti ofer un indiciu suplimentar. Si complementar, totodata: in virtutea aceluiasi rationament, Statele Unite nu au mari sanse sa câstige vreodata titlul mondial la fotbal.
– Cu asta m-ati bagat de tot in ceata… De ce?
– Pentru ca SUA nu tin neaparat sa atinga aceasta performanta. Americanii vor sa fie primii la baschet, la hochei, la atletism, nu insa la soccer, cum numesc ei fotbalul european pentru a-l deosebi de varianta sa locala care este cu totul alt sport – ai vazut, cred (prin filme, macar…), cum arata fotbalul american…
Acum, gândeste-te putin cum este perceput sportul-rege in Brazilia, Aregentina, Italia sau Uruguay – patru tari care, impreuna, detin treisprezece titluri mondiale din totalul celor optsprezece atribuite pâna acum (nu punem la socoteala ultima editie a C.M.): ca o religie laica, o forma exacerbata de orgoliu national, un drog psihologic autoadministrat in proportii de masa, o varianta de patriotism, un stindard etnic etc. Pretutindeni, fotbalistii sunt priviti ca niste vedete; acolo sunt tratati ca niste eroi, intra in mitologie, in jurul lor se tes legende, devin veritabile simboluri ale bravurii, atasamentului si daruirii pentru culorile sportive ale tarii lor si asa mai departe. Ei insisi cresc de mici in siajul acestei coplesitoare mistici a fotbalului vazut ca posibilitate de afirmare, dar si ca oportunitate de revansa istorica pentru varii neimpliniri, iar lucrurile acestea transpar sensibil in modul in care jucatorii respectivi inteleg fotbalul si il practica. Vointa populara de a triumfa pe stadioanele lumii si mentalul sportivilor chemati s-o intrupeze intra intr-o relatie inextricabila, dar reciproc stimulatoare, in masura sa potenteze neasteptat, iar, uneori, decisiv, energia, abnegatia si dorinta lor de victorie. Transferul de sentimente dintre o comunitate expandata la dimensiunile unui popor si purtatorii lui de speranta intru glorie le toarna acestora in artere fluide misterioase, le fortifica nervii si le oteleste cugetul, facându-i mai competitivi si mai valorosi decât ei insisi in ipostaze superlative de exprimare fotbalistica.
Daca isi va pastra fanatismul credintei in predestinarea sa de campioana, ludica Rusie de azi, capabila sa sfideze suprarealist datele obiective ale unei conjuncturi competitionale, isi va impinge idolii cu crampoane spre crestele performantei.
– Chiar credeti ca un fotbalist de conditie medie (la nivel international, se-ntelege), dar posesor al unui mental beton, va putea evolua la cote superioare in raport cu un superjucator animat de o motivatie precara?
– Cum altfel iti explici ca o intreaga cohorta de vedete de talie mondiala au facut simpla figuratie pe stadioanele din Africa de Sud? A uitat subit Frank Riberry sa dribleze, sa se demarce si sa suteze? Li s-au parut lui Wayne Rooney, Luis Fabiano, Cristiano Ronaldo sau Fernando Torres portile mai mici, iar goolkeeperii niste capcauni cu zece brate de     n-au mai stiut sa se descurce in careurile adverse (asta când au reusit, prin cine stie ce miracol, sa se apropie de ele)?
Ca in orice alt domeniu, si in fotbal componenta mentala se poate dovedi adesea nu doar esentiala, ci de-a dreptul hotarâtoare pentru modul in care se deruleaza si se finalizeaza o activitate, indiferent de natura ei. O exprimare metaforica la care recurgem multi dintre noi in anumite imprejurari („simt ca pot muta muntii din loc“, de exemplu, sau „sunt gata sa ma iau de piept cu Dumnezeu“) traduce tocmai senzatia de plenaritate functionala a disponibilitatilor psiho-fizice ale individului, mobilizate de un mental in stare de maxima excitatie.
– Magistre, vreau sa va pun o intrebare care, poate, o sa va socheze. Tot asa, metaforic vorbind, ce credeti: fotbalul a fost nascocit de Dumnezeu sau de Satana?
– Albert Einstein a facut cândva urmatoarea afirmatie: Dumnezeu nu joaca zaruri! Daca o scoatem din context si o luam, cu riscul de a vulgariza spusele marelui fizician, in sensul sau propriu, pur denotativ, avem un raspuns posibil la intrebarea dumitale. Nu uita ca fotbalul e, in ultima instanta, un joc, iar Atotputernicul nu stie sa se joace. Sau nu-si permite s-o faca.
Diavolul, in schimb, este marele maestru al combinatiilor oculte si cel mai probabil inventator al tuturor jocurilor pentru ca ele au un numitor comun, continut in propria imanenta: sansa de a trisa, de a ocoli sau eluda regulile.
Si mai exista un ceva care vorbeste despre natura diabolica a jocului, in general, si a fotbalului, cu deosebire: impredictibilitatea. Ceea ce vine de la Dumnezeu este predictibil si coerent, nascut din eterna imuabilitate a Legilor Sale divine. Singura lege careia i se supune sportul-rege este truismul pleonastic ca balonul e rotund. Ca nimic, asadar, nu este sigur, ci capricios, imprevizibil si relativ; nimic nu poarta pecetea certitudinii, totul putând oricând sa se transforme in contrariul sau. Aminteste-ti ultimele clipe ale meciului Ghana – Uruguay, una dintre cele mai frumoase si mai emotionante pagini ale Mondialului 2010: africanii obtin providential un penalty (absolut meritat, de altfel) si, odata cu el, posibilitatea de a accede in semifinalele competitiei – oportunitate istorica pentru Continentul Negru. Executa goolgeterul echipei-fanion, de acum, a emisferei australe, portarul uruguayan este culcat intr-o parte din fenta, mingea se indreapta implacabila, pe deasupra lui, catre plasa, Ghana e deja in penultimul act al intrecerii celor mai tari echipe din lume, un intreg continent freamata si exulta de iminenta triumfului indelung asteptat, dar buclucasa basica de piele (sau din ce material va fi fiind confectionata controversata Jabulani) deviaza milimetric in sus intâlnind bara si, intr-o fractiune de secunda, totul se prabuseste: ceea ce putea fi verdianul mars al gloriei gliseaza in requiem mozartian. Dupa prelungiri, ganezii pierd la loviturile de departajare cu toate ca, timp de 120 de minute, plus prelungirile aferente, evoluasera mai bine decât sud-americanii.
– Aveti dreptate, coechipierii nefericitului Cyan au fost eliminati injust din competitie. Jocul lor dinamic, alert, tehnic ii recomanda convingator pentru a merge mai departe. Este fotbalul un joc inechitabil, magistre?
– Este la fel ca viata: nu mai mult, dar nici mai putin inechitabil.
– Si totusi, cine va disputa finala acestui Campionat Mondial?
– Ca sa ne pastram in spiritul ultimei parti a dialogului, sunt tentat sa raspund: Spania si Olanda, doua formatii lipsite de stralucire, adeseori meschine in joc, puchinoase si fara haz, dar care nu-i exclus ca pe 11 iulie sa fi oferit o finala spectaculoasa si memorabila. Parafrazându-l pe Shakespeare, pot zice si eu: nestatornicie, numele tau este fotbal. De unde si farmecul sau diabolic…

Un comentariu pentru “Nestatornicie, numele tau este fotbal”

  1. iulie 18, 2010 la 8:46 am

    Ca bine le mai combate stimabilul !
    Si eu mi-am facut unele insemnari cu privire la caracterul „diabolic” al sportului-rege,si nu numai.Prevalandu-se de toate posibilitatile ce s-ar putea ivi si de rezultatul nescontat,ocultii cu marafeti il cultiva in draci,transformandu-l intr-o adevarata industrie producatoare de venituri fabuloase.
    Pacat ca potenta lor financioara nu se indrapta spre zone mai spirituale,unde nu piciorul sa fie zeificat,ci organul care ne defineste ca fiinte inteligente si creatoare.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper