Nea Fanica isi aminteste. Relatarile unui veteran de razboi

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Stefan Patru1 este un om simplu, un veteran de razboi care, cu toate suferintele care au trecut peste el de-a lungul timpului (rana care l-a transformat in invalid, opresiunea comunista, surzenia etc.), a ramas un spirit optimist. Pe toata durata interviului, vârstnicul a fost calm, relaxat si inteligibil; repetitiile din text se datoreaza faptului ca memoria sa se incarca treptat, detaliile adunându-se in jurul unor episoade decisive pentru personajul nostru. Ceea ce a povestit sunt fragmente din propriul sau razboi, parte a conflictului mondial vazut ca o catastrofa imprevizibila; repetitia i-a oferit posibilitatea reamintirii, ea tine de „combustiile“ acesteia. E un mecanism „clasic“. Veteranul a fost receptiv cu privire la intentia studentului de a-i lua un interviu. A fost chiar incântat, razboiul reprezentând o experienta majora. Interviul s-a realizat pe durata mai multor zile.
Plecarea la razboi, o alta
durere a omului obisnuit

S.P.: „M-a luat militar pe 20 iunie 1944, si dupa trei luni ne-a bagat pe front. Trei luni am facut instructie la Vâlcea sRâmnicu Vâlcea, n.m.t, la regimentul 2 infanterie. Asta a fost… da, de drept am fost luat pentru serviciul militar, si in timpul serviciului militar m-a luat in razboi imediat, la trei luni. Nu am facut armata inainte si dupa aia sa ma ia inapoi in concentrare, am fost in timpul activitatii. Pe front, am luptat in prima linie. Ce jale a fost in ziua aia când ne-a pornit pe noi cu trenul, de trei ori s-a dat trenul inapoi in gara si vuia asa a moarte… erau multi insurati si plângeau nevestele… multi au plecat si nu au mai venit din ei. La mine nu stiu daca a mai fost careva, parca a fost tata când am plecat pe front pe 1 septembrie. La incorporare a fost si mama mea, tata era la munte la oi. M-am dus de l-am ajutat pa tata de a suit oile la munte si am venit acasa, mi-a facut pregatire si am plecat la Vâlcea de m-a incorporat. La 21 de ani. Nu ne-a luat pentru razboi, in razboi ne-a bagat dupa ce am terminat instructia, trei luni, ca atât ne-a invatat. Ziceau oameni: „aaa… saracii, i-a bagat neinstruiti ca lumea!“. Asa e! De aia ne-a si ranit multi, ca nu am fost bine instruiti, noi dupa trei luni ce era sa facem? Ca mai mult stateam fugiti noaptea ca venea aviatia, stateam fugiti mai mult si ziua. Da’ ne tratau bine in armata, mâncam bine… era bine, ne dadeau pe fiecare duminica câte o oala de vin! Ziceau ca sa facem instructie cât mai repede, ca vin rusii si ne ocupa tara, asa zicea comandantul regimentului… si noi: „mergem sa-i dam inapoi!“ szâmbeste amintindu-si de naivitatea si inflacararea de atunci, n.m.t. Nemtii se uitau si plecau.
Dupa trei luni de zile, România a rupt relatiile cu nemtii si s-a dat de partea rusilor, pe 23 august. Si am intors armele catre nemti. Pe noi dupa trei luni de instructie ne-a bagat pe front. Ne-a dus pe la Medias ca pe acolo era hotarul sdate aproximative cu referire la granita româno-maghiara de dupa Diktatul de la Viena, n.m.t. Ne-a luat de la Vâlcea cu trenul si ne-a dus acolo pe front. Acolo au venit armatele rusesti si ne-am impreunat cu ele. De acolo am mai luptat pâna peste Tisa, la unguri, si acolo m-a ranit… de la 1 septembrie, când ne-au luat pe front, am mers vreo 2 luni de zile si dupa aia m-a ranit. Am trecut Muresul la Oarba de Mures, pe la Dealu Feleacului si ne-am dus pe aci incolo… si am trecut frontiera la Mirehadze, o comunã ungureasca snu am reusit sa identific localitatea, n.m.t… dupa ce am trecut Tisa m-a ranit, ca dupa ce am trecut frontiera mai e pâna la Tisa vreo 60 Km, mai bine. La Mirehadze acolo era niste podgorii de vii si acolo s-a imbatat rusii si a murit o groaza ca i-a bombardat germanii. Rusii mergeau numai beti! Nemtii dau câte un contraatac, iar se retrageau. Numai asa ne-au dus pâna la… snu isi aduce aminte numele localitatii, n.m.t, io am plecat dupa ce m-a ranit, nemtii m-a ranit, si m-a dus la spital in Târgul Mures si dupa aia la Medias, am fost si la Sibiu si la Bucuresti…in sapte spitale am fost, am fost si la spitalul militar de la Calimanesti si am stat trei luni dupa care m-a dus iar la Bucuresti, aaa… dupa aia iar am venit la Calimanesti… si dupa aia m-a clasat. M-a decorat, m-a clasat cu 70%, mi-a dat pensie si… gata, am terminat! Razboiu’ s-a oprit la 9 mai, atunci s-a incheiat pacea. A fost chin mare, chin… ne dadea mâncare… da’ putin, hrana rece, vai de mama noastra… mâncam la doua-trei zile! A venit toamna si prin septembrie-octombrie s-au pus niste ploi… aoleo ce faceam, faceam transee prin zapada… ploaie, venea apa peste noi, vai de noi, ziceai ca suntem caramizari scaramidari, n.m.t. Si armata româna era imbracata rau, aveam bocanci de lemn, cu talpile de lemn sacum râde, n.m.t, era timp de razboi, ce era sa facem. Si era si bolile… atunci când am fost eu nu prea mureau de boli, dupa ce am plecat io au inceput sa moara ca a dat tifosu-n ei, s-au imbolnavit de tifos, de plelagra spelagra, n.m.t, dar mureau mai multi de gloante…!

Rana, cea mai profunda amintire
La Mirehadze, a fost batalie mare, atunci a fost cu rana. Atunci a fost. Bagau forte mari atunci nemtii. Se retrageau, iar veneau. Mi-a spus Dabu, ca Dabu a fost pâna la terminare in muntii Tatra sun consatean, n.m.t: „ba, tu ai stiinta cum ne-a tinut de când ne-am despartit pâna la Muntii Tatra? Asa ne-a dus! Lasa un escadron aicea de tinea piept si grosul armatei se retragea… si iar ii bateam, iar fugea, asa ne-au dus pâna la Grodna“ seste greu de localizat deoarece onomastica este frecventa in spatiul lingvistic slav, n.m.t. Asa mi-a spus el ca a fost pâna la fluviu Grozn, in Cehoslovacia sinformatia este greu de verificat, datorita onomasticii aproximative, n.m.t, acolo mai avea o saptamâna pâna se termina razboiu’ si l-a ranit si pe el, l-a ranit la mâna si a venit si el acasa. Când m-a ranit pe mine, a cazut un branc sbrand, n.m.t lânga mine. Io am fost ranit de o schije de branc, ca nu am facut culcarea bine. Noaptea m-a ranit, nu ziua, la miezu’ noptii, ca atunci incepeau sa dea cu tunurile peste noi ca ne bateam din doua dealuri. Când au inceput sa dea cu tunurile, urla valea de ziceai ca nu stiu ce se intâmpla… când am inceput, a incercat ofiterul un contraatac ca sa-i respingem si in fuga aia, nu stiu ce dracu’, nu am facut bine culcarea… ca trebuia sa lipesti bine calcâiul de pamânt si io am tinut calcâiul in sus! Brandul când bate, bate razant si schijele se raspândesc in cerc. Daca tineam calcâiul lipit, nu ma lovea brandul, ma lovea numai in deste sdegete, n.m.t… da’ asa m-a lovit aici! Io nu am facut bine culcarea si a cazut un brand lânga mine si o schije m-a lovit aici, la glezna, si mi-a rupt picioru’… si gata… gata… a venit brancardierii cu carutele si ne-a luat, care apuca in caruta…“.
Si reia povestea despre ranire, aceasta este obsesia lui: „M-a lovit schija de branc, da’ ce puteam sa fac, de aici mi-a trecut aici sarata piciorul pentru a sugera ca schija a trecut dintr-o parte in alta a gleznei, n.m.t si mi-a rupt piciorul. Laba mea o dam aici, inspre spatele piciorului! La spital la Târgu Mures mi-a pus-o in gips. Ne-a adus cu niste masini militare pâna aci, ca ne bombarda frontul. Trebuia sa ne bage in spital la Oradea da nu am avut loc, ca bombarda nemtii spitalu’. Dupa aia m-a adus la Târnaveni, lânga Medias, la Sibiu, da acia am stat putin, ne aducea si ne tinea putin. La Sibiu am stat pâna la Craciun, cel mai mult si dupa aia ne-a dus la un spital lânga Bucuresti, intr-o comuna ii spunea Vidra, era spital militar si acolo2. De la Vidra… sinchide ochii si trece la alt segment de amintire, n.m.t era soldati care facea: ba, am io cunostinte pe la minister, pa la dracu’ dai câte o suta de lei si ne duce la spitalu’ cel mai apropiat de casa si daca am auzât asa, hai, ma, ca ma duc si eu la Vâlcea, ca era spital militar si aci. Vroiam si mai aproape de casa, ca nu prea era de mâncare, ca era mâncarea proasta, si ne-a luat câte o suta de lei unu… tot un ranit de ai nostri. A zis ca se duce la minister. S-a dus la minister si a venit cu forme. Da’ in loc sa ma dea pe Vâlcea, m-a dat pa Calimanesti, ca la Vâlcea nu a mai fost loc… si m-a dat pentru spitalul militar VI479 Calimanesti, asa-i spunea. A fost bine si la Calimanesti, spital mare… frumos acolo, ne cânta muzica militara. Aveam mâncare, venea de acasa, era aproape. Trecea tata la munte, ca avea oile pe la Brezoi, pe la o saptamâna dadea pe la mine… si am stat acolo doua sau trei luni, la Calimanesti, si apoi iar ne-a permutat ne-a dus la un spital din Bucuresti, ii spunea «Carmen Sylva» de pe strada Panduri. De la «Carmen Sylva» ne-a mai mutat la un spital, pe Polizu in Bucuresti, spitalul «Regele Mihai I», asa-i spunea, acum l-a transformat in maternitate. Am fost in sapte spitale, le-am si uitat…“.

Se opreste brusc si parca nu stie unde este, devine absent. Doar o intrebare ajutatoare il determina sa dezvolte naratiunea revenind la alt episod: „A fost un contraatac al nemtilor ca sa ne doboare de pe crestele alea, sa ne bage in vale, sa ne omoare de tot, asa a avut planul! Da’ ai nostri tot s-au dus. Erau ai dracu’ si românii nostri, erau ai dracu’. Nemtii mai dau câte o lovitura, iar se retrageau, iar veneau. Când am trecut granita la unguri am intâmpinat putina rezistenta, mai mare a fost dincolo dupa granita la Tisa. Aci a fost rezistenta mare, era sa ne bage in Tisa, da au fost ai nostri mai puternici, au facut pod de vase puternic si am trecut repede. Si peste Mures au facut pod de vase. La Mures ne-a tinut o luna de zile la Oarba de Mures, ehe… aci a fost razboi mare, cea mai mare batalie la Oarba de Mures a fost, din toate bataliile la care am fost io. Aci au murit peste o mie de soldati români sla sfârsitul lunii septembrie, in batalia de la Oarba de Mures au murit peste 11.000. de soldati si ofiteri români, n.m.t3. Ne bombarda cu aviatia si ne bagau in apa, era apa mare atunci, era Muresul mare, ca erau ploi. Era o vreme urâta… aoleo… ploua toata ziua, in toate zilele. Pe dealurile Ardealului incolo numai munti, numai paduri… vai de mama… te duceai pe la oameni prin casa, saracii…, nu gaseai pe nimeni, ei lasau casa, tot, si plecau, se refugiau. Gaseai casa singura, avea hambarul cu porumb, cu grâu, nu mai era nimeni acolo, se retrageau incoace sspre sud, n.m.t si lasau pustiu acasa, satele… românii lasau. Ungurii nu prea pleca, ai dracu’, ca zicea ca vin ai lor samintirea asteptarii si dezamagirii acestora ii readuce zâmbetul, apoi râde, n.m.t. Românii ramasi iti mai dadea câte unu asa… câte o pâine, câte ceva. Câte o strachina de ciorba, da’ nu aveam timp, ca venea aviatia si ne bombarda, nu aveam timp. Ne bagam prin sirele cu paie, ca aveau sirele de paie aia din Ardeal. Era grâul secerat si pitulam arma ca lumea ca daca nu, se vedea, lucea. Românii dadeau cu flori in noi, prin satele românesti pâna la granita. De la granita incolo erau unguri. La aia nu le parea bine, ziceau ca „daca vin ai nostri, voi sa plecati duceti-va dracu’, ca sunteti prapaditi, români prapaditi“… aveau necaz pe români! Da’ nu ne-au atacat, am si uitat… dracu’ stie?!, ne-o mai fi atacat, da vorbea frumos! Erau oameni civilizati, mai prapaditi ai nostri, unii dintre români tineau tot cu ei, ziceau ca: „Mai bine era sub unguri decât sub voi, sub români… ce faceti voi bun? Ca sunteti praf!“… asa ziceau românii, din astia mai batrâni ziceau!
Dusmani si aliati, nemti si rusi
Fara vreun preambul, fara a raspunde vreunei intrebari puse de student, veteranul reia un episod anterior ranirii si incearca sa ii dea studentului indicatii pentru a pune informatiile intr-un „format“ adecvat. Ofera astfel naratiunea care dezvolta episodul primelor luni de razboi de pe Frontul de Vest: „Spune ca am plecat in 23 august 44, eram racut in Valcea srecrut, n.m.t, in Regimentul 2 Dorobanti si ne-a luat noaptea ca sa mergem sa arestam nemtii, era armata germana si aici in gara i-am arestat pe nemtii de aci, ca daca am intors armele contra lor, nu mai eram aliati cu ei, toti nemtii i-am luat in prizonieri care erau in gari si mergeau spre Turda. Venea aviatia si noaptea la miezul nopti suna alarma, luam echipamentele pe noi si fugeam cu tot ce aveam noi pe noi intr-un zavoi pe malul Oltului sa ne ascundem, atunci când am intors armele.
Dupa 23 august prima data dupa ce s-a dat armata noastra de partea americanilor si a rusilor, ne-a luat si ne-a dus la Dragasani vreo cinci zile sa vedem daca vine armata germana sa-i luam prizonieri, ca auzisem ca vine acolo. Era armata multa nemtasca in Bucuresti, sase regimente erau si au fugit care pe unde au putut si ziceam ca sa-i prindem aci sla Dragasani, n.m.t… ce… ca aci ne-a inselat ca in loc sa vina pe aci armata germana a fugit catre Rucar, catre Arges incolo si noi am venit inapoi daca am vazut ca asa sta treaba! Am venit inapoi la regiment si aci ne-a incolonat doua trei zile, am trimis vorba la parinti acasa ca plecam pe front. Care era insurat a trimis vorba la neveste „ca poimâine vine trenul si ne ia si ne duce pe frontiera la Târnaveni“, da’ ne-a dat jos la Medias. De la Medias am mers pe jos prin vaile alea pe acolo, pe la Ganesti, ce am mai patit! Pai… am mers noaptea pe jos, prin niste sate aproape de… Târnava Mare sau Târnava Mica, aproape de Blaj. De acolo a inceput frontul, am trecut dincolo Muresul. Acolo am avut razboi mare, multi s-au inecat in Mures, ca treceam cu barcile si ne bombarda aviatia germana si ne baga in apa, da’ io am avut noroc ca am scapat. Si noaptea, si ziua am trecut sa mergem incolo sa-i ocupam pe dusmani. Mai intâi au fost numai ungurii, dupa aia au venit si nemtii, aici erau numai ungurii sadverbul „aici“ este folosit oarecum abuziv, localizarile topografice si temporale fiind aproximative, subiective, semn al retrairii intense a trecutului, n.m.t. La Mirehadze srevine la un episod anterior, descris sumar, n.m.t s-au imbatat rusii si… i-au topit nemti cu aviatia, au murit mii, da’ astia… rusii, mureau 100 si bagau in loc 200, ii alimenta si iar ii omora, da’ ii alimenta iar! Nemtii lasau câte un vârf de linie, asa ii zicea, câte 10 sau 100 de soldati cu mitraliere, cu alea si ne tineau piept… da, restul armatei era retrasa, nu era aci, numai vârful de avangarda era de ne tinea in loc, noi ziceam… aaa… aci e grosu’… când colo intrebam oamenii si ziceau ei: „Ehe… armata a trecut de o saptamâna, astia au fost vreo 10 militari, astia care v-a tinut in loc doua saptamâni“. Asa era de bine echipati nemtii, aveau armata buna!
Cu rusii, nu am luptat, am luptat departe, ei au luptat pe alt deal, da’ era departe. La artilerie am fost io… nu la artilerie, la mitraliera, aveam mitraliere din alea de mergeam cu ele pe roate. Io eram puscas, erau atunci: puscas unu, puscas doi, eram câte doi trei la o mitraliera, nu eram singur. Aveam niste… «Beretta» ii spunea, erau italiene, mergeau pe roate, dar pe câte unele le mai luai si in spinare, ce patam pâna le puneam pe roate… srâde usor, n.m.t. Când ploua… sinchide ochii si vorbeste asa, cu ochii inchisi, relaxat, n.m.t… pe unde era livadie mergeam cu ele, da’ pe unde era namol le mai si lasam dracu’, le-am mai si lasat si am fugit. Ne-a mai intors nemtii intr-un loc, intr-un deal acolo, ne-a pus pe fuga ca de aci la Govora Sat saproximativ 7 km, n.m.t si iar ne-a intors indarat! Ne zicea unii, ca vine armata din urma sa fugim ca ne ia prizonieri… baga debandada intre noi ca sa ne retragem sa câstige ei timp: nemtii si cu ungurii… pâna la urma tot i-am terminat ca a venit armata rusasca din partea ailalta si i-am incercuit… dupa ce am trecut Clujul, au venit si rusii si s-a contopit armata rusasca cu a româneasca, a venit si armata italiana… sevident, o confuzie, n.m.t… am si uitat, nu mai prea stiu cum a fost.
Comandantu’ nostru era român. Da’ nu mergea cu noi, el ne dadea ordin numai atât, el ramânea in urma, de la comandament ne dadea ordin. Noi am fost in divizia a XI-a infanterie… da… si uite asa era… nu mai sunt d-astia care a fost cu mine, au murit toti, numai io mai sunt in satu’ asta ssat Bunesti, comuna Bunesti, Judetul Vâlcea, n.m.t. Trica Dabu sconsatean, n.m.t a murit, el a fost chiar cu mine, a fost si când ne-a luat pe noi de racut srecruti, n.m.t la Vâlcea, in compania a VII-a specialitati, faceam pontoane ca sa treaca Oltu’ armata, eram la pontonieri. Dupa aia, m-a varsat la mitraliera, pe front nu ne-a mai bagat la specialitati, da’ nu prea stiam ce sa facem la mitraliera, ca nu am invatat la mitraliera noi. Pâna la urma ne-am descurcat bine, ca mai erau ailalti si ne aratau. Eram câte trei la o mitraliera, o mai duceam târâs, o mai duceam in spinare, da era grea avea vreo 50-60 kg! Cu mâncarea, atunci, in vara si toamna a fost mai usor… alimentele veneau cu masina. Bucataria venea cu masina, venea la câte trei zile, ca nu putea din cauza bombardamentelor sa vie si mâncarea o luam in sacul de merinde: conserve, alea… mâncam. Nemtii mâncau la trei zile, nu stiu cum le dadeau, auzeam ca mâncau niste hrana care le tinea de foame trei zile, ai nostri nu avea asa, erau mai slabi, mai naivi, necivilizati ai nostri si cu rusii.
Conflicte intre rusi si români au mai fost. Ziceau ca suntem ocupati de ei. Uitai sa-ti spun ca si atunci când ne-am intâlnit cu ei o parte din ei te salutau, vorbeau frumos, o parte din ei te amenintau ca te impusca! Ziceau ca România e ocupata de ei, ca suntem inamici. Erau niste prostovani ai dracu’…, pâna i-au mai luat ofiterii lor la rost ca au facut comandantii români plângere la ai lor. Odata când ne-am intâlnit cu rusii a fost altfel, nu stiu cum s-a intâmplat, s-a intâlnit niste armata rusasca cu ai nostri si si-au dat intâlnire cu oamenii, s-au fotografiat si dupa… rusii le-au luat ceasurile la români ai nostri, ca ziceau ca sunt ofiteri si ca „ai fost in Rusia acolo si ai batut p-ai nostri“… ca românii si nemti s-au dus pâna la Stalingrad, aproape sa ocupe si Moscova, si d-acolo i-a adus pâna aci rusii, câte un pic, câte un pic, pe jos, pâna au ocupat Moldova. Atunci ne-a bagat pe noi pe front, ne luasa primavara si toamna ne-a bagat sprezinta varianta sa asupra cauzelor razboiului si revine asupra contextului incorporarii, n.m.t. La trei luni de zile de instructie sridica glasul, n.m.t, ce sa stii sa te lupti dupa trei luni? Ce inveti in trei luni? Ca noi mai mult eram cu alarma, când sa facem instructie, venea aviatia si se dadea alarma! Fugeam prin paduri pe la Vâlcea sRm. Vâlcea, n.m.t. Rusii faceau rechizitii, au facut si românii… sigur! Impuscau porcul lu’ cutare ca sa-l mânce armata. Ori il platea, ori nu-l platea, am auzit de cazuri d-astea. Nemtii mai plateau, da’ rusii n-au platit nimic. Asa au facut la un unchi al meu din partea lu’ mama care s-a intâlnit cu rusii atunci când au trecut p-aci, pe la Recea sjud. Vâlcea, n.m.t. Asta venea cu carul cu boi de la Recea la Vaidieni sVaideeni, jud. Vâlcea, n.m.t, si rusii i-au luat boii de la car si i-a pus in masina si i-a taiat. Asa am auzit si io, ca io nu eram aci, eram pe front. Si când s-a terminat razboiu’, iar au trecut rusii p-aci, a fost debandada mare atunci! Veneau sa le ia la oameni fânul din fânar ca sa dea la cai. Furau, faceau rechizitii, mai ales la astia care ii socotea ca sunt chiaburi. Un an de zile a trecut armata rusasca p-aci.
Despre dezertori, mai mult
decât despre eroi

Cum are o sincopa, din nou, studentul Alexandru Nicolaescu ii pune veteranului o intrebare oarecum „neortodoxa“: „S-au intâmplat cazuri sa fuga de pe front? Din cauza conditiilor de pe front, s-au intâmplat cazuri sa fuga soldatii?“ Surprinzator, Stefan Patru povesteste, cu detalii, despre dezertari, si expune un episod despre un eroism conjunctural: „Unu’ din Teius ssat vecin cu Bunestiul, n.m.t a fugit… si când ne-am intâlnit noi aproape de Târnaveni cu rusii… si unu’ din Teius când au venit rusii… noi când i-am vazut am dat mâna cu ei si am facut schimb de arme cu ei… sa ne uitam sa vedem ce arme au ei, noi ce arme avem, si ala din Teius, era tot leat cu noi, cum a facut, cum a dres… i s-a descarcat un pistol mitraliera in el si l-a omorât pe loc. A umblat bietu’ ta-so… a venit dupa mine in toate spitalele, unu Istratie era al batrân, asa-l chema, era sanitar vechi pe timpuri, a umblat bietu’ Istratie!… aaa… a fost si la Sibiu, a fost si la Bucuresti sa ma intrebe pe mine: „Ma baiete, io nu mai tiu minte, stiu ca s-a impuscat singur cu un pistol mitraliera rusesc, când a venit armata rusasca si ne-am intâlnit cu ei acolo aproape de Târnaveni, de Turda, ala curios sa vada ce arma are, a pus mâna pe armele rusilor si s-a impuscat singur, nu stiu ce a facut la intrerupatorul ala de la arma“ sveteranul isi aduce aminte dialogul, il reproduce, suprapunând insa interogatia tatalui indurerat cu propriul raspuns, n.m.t. Armele noastre erau facute in Cehoslovacia, da’ românii nostri erau praf… armele cehoslovace, mitralierele italiene, erau si nemtesti… dracu’ sa le ia, de tot felul erau.
Ehe… unii au fugit intr-o noapte jumatate. S-auzi… ca au venit ungurii si ne-au dat un zvon, aproape de Episcopia Bihorului… ba nu, cred ca trecusem granita. Au venit niste spioni unguri si zice: „Sa fugiti, ca vine armata germana si va ocupa!“ sacum vorbeste incet, aproape in soapta, imitând vorbele pe care probabil le-a auzit atunci, n.m.t. A intrat o debandada in armata româna, au fugit toti pe toate partile vreo doi km sau trei… au fugit inapoi si au lapadat armele. O parte din armata a fugit, a lapadat armele si s-au dus pe la oameni pe acolo, pe la civili, s-au imbracat civil si au venit acasa. Nu a avut ce le face, au stat pitulati pâna s-a terminat razboiul. Dupa aia s-au prezentat, i-a intrebat: „Ce ai facut, ma, unde ai fost? Am fost prizonier in Germania si am venit cu un tren de marfa…“… i-a crezut si asa a ramas! E unu’ de la Vaidieni sVaideeni, jud. Vâlcea, n.m.t care a fost cu mine, si acum mi-a zis: „Vezi, ma, fii al dracu’, daca nu ai vrut sa fugi cu mine, ca ai fi zdravan, nu ai fi schiop!“ Când colo, ca sa vezi, am scapat amândoi, uite! Restul ne-am dus inainte srâde, din nou, usor, n.m.t.
Pai io am ramas cu alti prosti tot ca mine, ca aia a fugit si noi am ramas in continuare, ca zicea ca ne impusca ai nostri daca fugim, ca ne da dezertori. Mi-a fost frica…vezi srâde din nou, ii e greu sa-si recunoasca fricile vechi, n.m.t. Cine a fugit, n-a avut ce le face. M-am intâlnit cu ala de la Vaidieni, Paulin, asa-l chema, si i-am zis: „Fii al dracu’, Pauline, cum ai facut ma d-ai fugit?“ Zice: „Pai, ne-am dus la oameni prin sat, pe acolo, si ne-a dat niste haine de-ale lor… si ne-am imbracat civil“. Asa au scapat cu viata oamenii, sunt si acum zdraveni, au fost smecheri! Din ai mei nu au fugit, ca ne-a fost frica ca ne judeca la curtea martiala. Am fost fricosi, ne-am luat cu altii de la Dragasani, oameni din toata tara srâde din nou, n.m.t. Câti nu erau de la Vâlcea? Erau peste patru regimente… nu stiu… patru companii de soldati. Regimentul II Infanterie, asa-i spunea, mare regiment asta… 10.000 de oameni parca era… de soldati incorporati si vechi, si noi. I-a chemat si pe astia lasati la vatra ca sa-i bage pe front ca nu avea armata si s-a format divizia a XI-a infanterie, asa-i spunea atunci. Io am fost cu divizia a XI-a.
Mai greu le-o fost iarna. A nins iarna. Da pe mine m-a ranit in octombrie-noiembrie, nu mai tiu io minte… nu ninsasa, a nins in urma, când am ajuns io in spital. Ehee… care dintre ei scunoscuti, n.m.t a fost pâna la terminare mi-au povestit: „Ba, tu stii ce am patit noi prin Muntii Tatra? Sa ne omoare nemtii…“. Nemtii doborau padurile pa ei, doborau stânci de pietre mari peste ei, ca sa-i omoare. Si a mai omorât din ei, ca sa vezi… da’ tot s-au dus mai departe. 270.000 de soldati români au murit pe frontul din partea asta! Nu ne-a fortat nimeni sa trecem granita… da’ nu mai era nimeni, era pustiu, in calea armatei era pustiu! Ungurii se duceau dracu’ incolo, fugeau… populatia, tot se suiau in masini, in carute, lua ce apuca, ce nu ramânea dracu’ asa.. ce sa-i mai prindem, ca pa mine dupa ce am trecut acolo m-a si ranit.“
Din nou, povestea ranirii
Veteranul revine, pentru a treia oara, asupra axului narativ al relatarii, episodul ranirii; acesta este investit astfel ca eveniment crucial care il legitimeaza ca barbat, ca român, ca om care a trait suferinta extrema a razboiului. Revine, reia, adauga noi detalii cu referire la acel episod dramatic: „A venit un branc sbrand, n.m.t, d’ala al dracu’, si m-a ranit, si gata! Noaptea m-a ranit, la miezu’ nopti, era luna, parca vad… era luna ca ziua… si a murit si un ofiter saracu’, un maior din Costesti sjud. Vâlcea, n.m.t. Tot in noaptea aia, atunci a murit, a cazut o ghiulea mare si l-a prins sub pamânt si a murit…. erau niste ploi mari si pamântu’ era plecat, dealurile erau plecate p-acolo. Bine ca am scapat, ca, daca nu, ma luau niste brancardieri cu caruta, care au dat de mine acolo ranit, acolo ramâneam ca in noaptea aia au ocupat nemtii dealul si iar s-au retras, si iar au ocupat… si ma luat prizonier nemtii… au mai ramas acolo… si raniti si… care au fost zdraveni au fugit. Pa mine m-a luat cu caruta, ca era plina caruta de morti si io dasupra lor, cu picioru’ asa, atârnat sincearca sa reproduca pozitia in care era atunci, n.m.t. Ce-am plâns, ce am zbierat: opriti-ma ca mor! Ca mergea iute cu caruta aia, le ziceam sa opreasca, sa mearga mai incet. Aia voiau sa ma scape, sa ma duca la primul post de ajutor, sa ne duca dupa aia la spital, sa ne salveze siar râde, pur si simplu râde de atitudinea de atunci, de frica aceea trecuta, n.m.t. Au venit noaptea, tin minte ca acum, era luna… pâna la spital, la Mirehadze acolo. Ne-a tinut trei zile si am plecat si de acolo si ne-a adus la Târgu Mures. Acolo voiau sa bombardeze noaptea spitalul sla Mirehadzet cu aviatia, da’ nu aveau voie sa bombardeze ranitii, ca asa era intelegerea intre tari. A fost bine ca nu ne-a lovit. Unu Ion a lu’ Gogu salt consatean, n.m.t a avut mâna rupta, s-a vindecat si l-a bagat iar la front. I-a mai bagat si pe altii, sigur ca da, daca s-au vindecat, da’ la mine nu mai aveai cum sa te vindeci. Uite si acum e tapan picioru’, nici nu se misca. Daca era desteptaciunea asta ca acum, mi-a spus mie niste doctori de la spital, daca era medicina de acuma atuncea, te facea exact cum ai fost! Atunci aveau si prea multi raniti si le mai dadeau peste cap operatiile, iti punea piciorul in gips, da mie nu mi l-au pus chiar bine in gips, mi l-a pus cam asa, strâmb… am stat cu el sase luni in gips. Am mai fost si acum mai bine de 10 ani la Spitalul Militar sare un fiu stabilit la Bucuresti, n.m.t si am mai stat si atunci cu el gips, am mai facut o operatie acolo ca ma dure’ rau piciorul si mi-a saltat putin mai sus laba, au vrut sa mi-o rupa din nou, da nu i-am lasat io… vroiau sa o dea mai sus, sa ma indrepte de tot. Trebuia sa mai fac o operatie, da’ nu m-am mai dus ca mi-a fost frica, da-le dracu’… e grea operatia! Da’ mai sâmt picioru’ asa putân!“
Intoarcerea acasa. Viitorul, mai putin spectaculos
„Acasa am venit in ’45, in toamna, din spital, ca din razboi am venit din ’44. Am venit acas’, m-am reparat, da’ mergem tot cam schiop. Da’ nu ca acum! Dupa aia m-am insurat in ’48. Spitalizarea mi-a platit-o statu’. Altceva nu ne-a dat nimic. Ne-a dat niste toale de invalid de razboi când am plecat de la spital din Bucuresti, ca acolo m-a clasat. Ne-a dat un costum intreg, bocanci, haine… Apararea Patriotica ni le-a dat. Tot atunci ne-a si decorat o comisie din cinci-sase persoane, ne duceam la ei fiecare, te inspectau fiecare, se uita sa vada ce rana ai si te clasa. Io am fost clasat cu 60%, alti au primit si 80%, care erau mai rau cu mâinile amândoua taiate sau cu picioarele, mari mutilati. Au fost unii la care le-a trecut glontul prin cap si au trait.
Am stat vreo doi-trei ani dupa razboi si dupa aia m-am insurat. Da’ nu am mai lucrat. Avea tata oi, ma duceam si io pe la ele, da’ bagam sluga, nu stateam io cu ele. Ma duceam cu caruta, ma duceam calare, nu mergeam pe jos, ca nu puteam. Mai mult calare am mers io toata viata, calare si cu caruta… ne descurcam greu atunci dupa ce a venit regimu’ comunist, ca pa noi ne faceau chiaburi, pe tata ca avea 200 de oi. Nu ne-a luat oile cu forta, da’ ne puneau sa dam cote mari, câte 3-4.000 litri de lapte… e-he-he, ce-am patit!… dam câte 2-300 kg de brânza mai mult degeaba, apai miei primavara… oi de cota, miei de cota… lâna mai mult degeaba. Avea avantaje de pe urma noastra si nu ne-a bagat la chiaburime, da’ noi nu aveam pamânt! Da’ acum dupa revolutie ne-a dat si pensie mai mare si bilete pe tren, pe autobuz gratuite. Ceausescu nu ne-a dat nimic. Pensia era mica de tot, era un fel de ajutor. Drepturi mai mari ne-a dat de când au venit astia.“

Note:
1. Informator: Patru Stefan, zis nea Fanica (porecla este Caciula); locul si data nasterii: Comuna Bunesti, sat Bunesti, judetul Vâlcea, 21 iulie 1923; starea civila: casatorit, 4 copii; fost cioban, actualmente pensionar (pensie de veteran). Interviul a fost realizat de studentul Nicolae-Alexandru Nicolaescu la sfârsitul lunii iunie 2010.
2. Cronologia succesiunii de internari este aproximativa.
3. De la Oarba de Mures, soldatii germani supravegheau Valea Muresului din cazematele de pe culmea dealului; românii au fost trimisi sa treaca, sub tirul artileriei germane, prin terenul mlastinos al râului, apoi pe un pod de pontoane. Dupa ce au cucerit un cap de pod (aliniamentul Cipau-Ogra-Iernut), românii au asaltat dealul.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper