Gilles Jacob: „Cetateanul Cannes“, „topograful“ Croazetei

Un articol de IOAN LAZAR

Pe la noi se spune „omul sfinteste locul“ atunci cand ceva merge gratie talentului, daruirii, perseverentei si muncii imense ce anima o initiativa si o face sa supravietuiasca fie si in conditii neprielnice. Este valabil aceasta in toate domeniile, deci si in cultura. Festivalurile de film sunt niste mecanisme uriase, pe care numai un ochi experimentat, un diplomat, un mergator pe sarma printre orgoliile imprevizibile venind din partea starurilor, a vedetelor de tot felul, a cineastilor lumii, le poate struni spre a le orienta in folosul artei filmului si publicului.

Un asemenea om este Gilles Jacob. De peste trei decenii se ocupa de Cannes. Viata lui este  Festivalul, traieste pentru Cannes, iar singura sa biografie artistica este legata de destinele cinematografiei de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Asa suna deunazi, la „Salle du Soixantième“, prefata rostita de Thierry Frémaux, Delegatul general al Festivalului, spre a sublinia trasaturile inconfundabile ale  Presedintelui Cannes-ului (Président de Cannes), recunoscut sub apelativul „Citizen Cannes“. Evenimentul, pentru ca a fost un veritabil eveniment, unic, irepetabil, care nu s-a inregistrat la nici o alta editie, a fost prilejuit de apropiata lansare la Canal + si apoi la Arte a unui documentar de o ora si cinci minute despre cel care se afla in fruntea marelui festival de pe Coasta de Azur.
In fapt nu este vorba despre viata unui om, ci, mai ales, despre istoria ultimei jumatati de veac a cinematografiei mondiale. Filmul se intoarce la anii inceputului, apoi la viata de critic la „Expres“  si la polemicile iscate de tanarul comentator Gilles Jacob, fara a trece cu vederea originile sale si problemele de familie, decizia de a parasi universul industriei, unde voia sa-l fixeze tatal, spre a se consacra unei cariere de jurnalist si om de cinema.
Cand incerci sa construiesti portretul unei asemenea personalitati, cum face Serge Le Peron, autorul documentarului, el insusi critic si regizor, nu poti evita amplul tablou al editiilor derulate la Cannes in jurul celui evocat inca din titlu – „L’Arpenteur de la Croisette“. Sunt multi si de incontestabila valoare toti cei care depun marturie, de la iconoclastul Quentin Tarantino si gratioasa Sharon Stone, la regizorii Claude Lelouch si Claude Chabrol. Revedem imagini cu Jacques Chirac si Gong Li, cu Brad Pitt si Angelina Jolie, cu Alain Delon si Sophia Loren, cu misterioasa si delicata Jeanne Moreau.
Tot mai rari sunt astfel de oameni in lumea de astazi, grabita, ahtiata sa adune bogatii, sa ia, si mai putin sa daruiasca. Gilles Jacob este una din exceptiile fericite. Timid, delicat, echilibrat, rabdator, galant. Este emotionant sa-l asculti, de pilda, povestind dupa ani si ani momentul cand capricioasa Elizabeth Taylor a putut intarzia mai bine de patruzeci de minute la proiectia unui film, aparand spre sfarsit inconjurata de patruzeci de bodyguarzi!
Cu Gilles Jacob la carma, Cannes-ul a renascut. Au aparut noi capitole, noi sectiuni: Camera d’Or, Cinéfondation, Résidence etc. Cel care masoara cu pasul sau mare sfantul pamant cinematografic al Croazetei, hotarnicul, „topograful“, este, de fapt, demiurgul acestor spatii culturale pe care le domina cu statura sa impozanta, imperiala, de intelectual rasat. De atatea ori, de-a lungul celor trei decenii, a stiut sa gaseasca solutia salvatoare a unei editii periclitate, a hotarat repede si bine, a scos din palarie opere despre care parca nu auziseram si a extras din masa de montaj filme nedefinivate ce pareau sa se cristalizeze in zbor, de-a lungul unei curse aeriene. Ma tem, de aceea, ca „L’Arpenteur“ nu exprima in intregime opera de estimator, de evaluator a celui care imbina gustul rafinat al criticului cu intuitia valorilor certe, dand de fiecare data Cezarului ce e al Cezarului, stiind sa puna punctul pe „i“, sa aduca pe ecranele festivalului cineastii momentului, varfurile unei arte. A facut-o de atatea ori fara gres, cu stralucirea unui star aparte – pentru ca este, de fapt, Omul numarul unu, vedeta incontestabila in acest teritoriu, unde de ani si ani vegheaza, consecvent, mereu zambitor, amabil, discret, retras, de o modestie subtil orgolioasa –, iar de la o vreme pare a da impresia ca s-a retras spre a face loc unui discipol energic, tanar, lesne de identificat in personalitatea lui Thierry Frémaux, Delegatul artistic.
Sa nu uitam ca, de fapt, destinul cinematografiei romanesti este si el puternic legat de omul acesta cu zambet cald, patern, mereu binevoitor. Iar faptul ca Thierry Frémaux, mana sa dreapta, se simte de asemenea foarte apropiat de tanarul cinematograf romanesc pesemne ca i se datoreaza  in buna parte tot patriarhului Cannes-ului, omul care a facut istorie pe Coasta cinematografica de Azur si a stiut sa imprime festivalului aureola unui eveniment fara asemanare.
„Vanatorul de imagini“
Cand am citit lucrare sa precedenta, „La vie paserra comme un reve“, am resimtit nevoia unei iconografii mai bogate prin care sa prinda relief subtilitatea atator detalii ale unei existente unice, aproape miraculoase, consacrate cinematografului. Nu stiam ca maestrul a lasat anume de-o parte grosul materialului spre a construi o noua lucrare, de asta data continand operele fotografice ale unui personaj care, ca de fiecare data, cu o exemplara modestie, se ascunde in ipostaza unui hobby. Octogenarul de astazi se dovedeste, iata, un inegalabil cunoscator al figurii umane, cu deosebire al femeilor.
„Livre d’or“, noua sa carte (Seuil, 2010, 160 pagini), este expresia dublei valente amfitrionale. Omul numarul unu al Cannes-ului, cel care-si asteapta invitatii asistand la triumfala urcare a treptelor drapate cu covorul fermecat, nu se considera un profesionist al aparatului de fotografiat. A fi, insa, vanatorul privilegiat de imagini de la Cannes nu-i este chiar oricui la indemana. De sus, din varful scarilor, cand momentul fiecarei celebritati e pe cale a se fi consumat, „Citizen Cannes“ se afla acolo spre a prinde inefabilul unui suras de intampinare. O suita de plonjeuri, in platoul spectacolelor si al pasilor pe covorul rosu. Semnate de un maestru al privirii, ele se aduna intr-o suita de cadre omagiind cinematograful si oamenii lui.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper