Dupa 20 de ani. Mentalitati si discriminari (II)

Un articol de EUGEN SIMION

Am facut in numarul trecut câteva observatii privitoare la statutul scolilor rurale in noua lege a invatamântului public aflata in dezbatere la Parlament. Un statut, dupa mine, discriminator pentru ca prevede, intre altele, retragerea personalitatii juridice unei scoli daca ea nu are minim 300 de elevi, in timp ce aceeasi lege se arata mai blânda când este vorba de o scoala in care invata copiii proveniti din comunitatile minoritare. Daca scoala are 5 sau 10 elevi minoritari, zice noua lege, scoala capata automat personalitate juridica. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca, daca are personalitate juridica, o scoala poate avea director, secretar, contabil etc., poate, deci, functiona normal, acolo unde se afla (intr-o localitate izolata, de pilda), in timp ce un sat care nu are 300 de elevi vorbitori de limba româna nu mai are dreptul de a avea o scoala proprie. Elevii trebuie sa mearga sa invete, in acest caz, in alta localitate, pentru a implini astfel numarul fatidic de 300…
Mi s-a parut si mi se pare, in continuare, o discriminare inacceptabila si mai mult decât atât: o masura ofensatoare adusa unei natii culturale, cum ne pretindem ca suntem si cum vrem sa fim in noua Europa… Cum, adica, daca n-am 300 de elevi din sfera populatiei majoritare desfiintez juridic scoala, in timp ce, din ratiuni de corectitudine politica, pastrez o scoala pentru cinci sau sapte elevi minoritari?… Vorba cunoscutului personaj: pe ce te bazezi, Domnule Ministru?
S-a intâmplat sa-l intâlnesc, intre timp, pe Domnul Ministru al Educatiei Nationale si sa-i spun ceea ce gândesc despre aceasta discriminare si, pe cât mi-a fost cu putinta, sa-i atrag atentia ca o lege care reformeaza radical sistemul de invatamânt, cum se anunta noua lege, nu poate fi votata si, deci, impusa inainte de a trece printr-o dezbatere publica. La acest din urma punct, Dl. Ministru Funeriu a fost de acord cu mine si a acceptat sa participe, dupa vacanta, la o discutie organizata de Sectia de Filologie si Literatura a Academiei despre acest subiect. Sa speram ca discutia va avea loc in timp util (inainte ca legea sa treaca prin Parlament) si ca vom avea rabdarea si intelepciunea de a ne asculta unii pe altii. Pentru ca dialogul sa fie posibil, trebuie lasate la usa orgoliile si pasiunile politice. Regula este, de altfel, ca in Academia Româna nu se face politica.
In privinta discriminarii dintre elevii minoritari si majoritari in proiectata lege, Domnul Ministru nu m-a convins, trebuie sa spun. Punctul lui de vedere este ca, daca desfiintam o scoala mica dintr-un sat, nu-i grav, este chiar un lucru bun pentru ca, transportati zilnic cu autobuze in alte localitati, elevii vor invata in scoli mai mari, cu profesori mai competenti, nu cu suplinitori improvizati cum se intâmpla acum in scolile izolate. In plus, zice Domnul Ministru, vom face mari economii. Nu vom mai fi obligati, adica, sa platim un director, un secretar, un contabil etc. Nu i-am dat dreptate si nu-i dau, in continuare, dreptate pentru ca o scoala nu este doar un local si o administratie, o scoala este, in viata unei comunitati, mari sau mici, indiferent de limba si de traditie, un factor de cultura. Cum am zis: un sat fara scoala si biserica este o asezare care, in timp, nu are identitate, se pierde, se destrama. Iar un stat care vrea sa faca economii la buget desfiintând scolile mici (in esenta, scolile rurale), mi se pare, cum sa spun?, fara viitor. Sau cu un viitor acultural, viitorul natiunilor care se transforma, spre nefericirea lor, in populatii fara identitate culturala (nationala). Asta vrem, aceasta perspectiva oferim tinerelor generatii de români? Cu aceste masuri vrem sa iesim din criza care ne-a lovit pe toti, urbani si rurali, minoritari sau majoritari in aceasta tara care traieste, azi, intr-un urias viespar?…
Mi-am permis, dar, sa-i sugerez Domnului Ministru sa scoata articolul 36 (5) din legea invatamântului pentru ca prevederile de acolo nu sporesc, daca se aplica, gradul de cultura din România, vor adânci, doar, discrepantele si vor intariri discriminarile care deja exista in societatea româneasca…
Mai este ceva de discutat in legatura cu noua lege a invatamântului: pozitia limbii, literaturii române si a istoriei in programele de invatamânt. Limba româna, cel putin, nu trebuie inghesuita in combinatii pedagogice bizare ca niste struto-camile (limba si comunicare etc.). Au dreptate, de asemenea, profesorii care cer ca istoria si geografia României sa fie predate, pretutindeni in scoala, in limba româna. Nu cred ca se poate simti cineva ofensat daca invata, de pilda, istoria lui Mihai Viteazu si geografia urbana in limba româna, invatând, paralel, doua limbi straine. Va avea nevoie de toate in viata lui, minoritar sau majoritar… Pedagogia buna, inteligenta, europeana este, dupa mine, aceea care nu cultiva in scoala ceea ce desparte pe elevi (origine, religie, situatie sociala), ci ceea ce ii poate uni in existenta lor: cultura, morala tolerantei, democratia si ideea unei sanse egale… Pentru aceasta, pasiunile si interesele politice trebuie sa taca atunci când in joc este vorba de educatie. Sunt, la acest capitol, un incurabil adept al iluministilor. Fara scoala si fara o buna guvernanta bazata pe ideea de iluminare si democratie pentru toti, societatea risca sa devina, in epoca tehnologiilor de vârf, o noua forma de barbarie. Barbaria mediatizata…
P.S.:
1. Intr-un articol publicat recent in „Academia Catavencu“, Dl. Cornel Ivanciuc vorbeste de „mafia imobiliara“ din Academia Româna si, pentru a-si ilustra opiniile, reproduce o fotografie in care apare si subsemnatul impreuna cu actualul presedinte al Academiei Române, Acad. Ionel Haiduc. Fotografia este insotita de explicatia, ironica evident, cum ca cei doi sau intratt „pe domenii pe care nu le mai stapânesc fiindca le-au instrainat cu buna stiinta“… Domeniile imobiliare, se intelege… Tin sa-l informez pe Dl. Cornel Ivanciuc ca mandatul meu de presedinte al Academiei Române s-a incheiat la 26 aprilie 2006. Asa ca tranzactiile administrative din 2008 (reale sau imaginare, nu pot sa spun) la care se refera in articol reprezinta pentru mine, cu adevarat, un domeniu strain… Asa ca ironia Dlui Ivanciuc cade alaturi…
2. In acelasi numar din „Academia Catavencu“, I.T.M. ma denunta ca fiind „cel mai faimos cumulard contemporan“, „campion al salariilor multiple de la stat (pe vremuri)“, dar si „campion al drepturilor de autor“ ridicate de la Editura Academiei Române si, in genere, de la Academia Româna in timp ce eram Presedintele acestei inalte institutii…
Acuzatii absurde, insultatoare, totalmente false. Doresc sa fac urmatoarele precizari pentru cititorii mei:
(i) N-am publicat nicio carte la Editura Academiei Române, nici inainte, nici dupa ce am devenit Presedintele Academiei Române (cu atât mai putin dupa ce mi-am incheiat mandatul), asa ca n-am putut incasa niciun drept de autor. Din pacate! Asa ca povestea „tarifelor maxime“ si a banilor „luati cu ghiotura“ este o fabula neagra si, inca o data, absurda.
(ii) La fel este povestea cu „amplul proiect Eminescu“ (proiectul manuscriselor Eminescu) care, dupa mintea lui I.T.M., mi-ar fi adus „diverse sume“. Am initiat si coordonat, e drept, acest proiect si, mai spun o data, sunt multumit ca l-am dus la capat. Cât despre „diverse sume“, nici vorba! N-am solicitat si n-am luat nici macar 1 leu simbolic pentru participarea mea la acest proiect. Am lamurit acest fapt in presa (in „Cotidianul“ la care lucra, de nu ma insel, chiar I.T.M.). I.T.M. revine acum si fabuleaza asa cum face si in privinta seriei de „opere fundamentale“ si a cumulului de salarii. Simple si joase scorneli. Atrag atentia celor care nu stiu ca seria de „Opere fundamentale“ pe care o coordonez si in care au aparut pâna acum aproximativ o suta de volume din clasicii români, nu este finantata, din nefericire, de la buget. Asa ca toate comentariile lui I.T.M. nu sunt in chestie…
(iii) Cât despre „literatura de sertar“ pe care I.T.M. mi-o atribuie, ce sa zic? Zic ca foloseste un procedeu nedemn pentru ss manifeste ura abisala pe care o poarta in el.
(iv) Se poate trai din scris in epoca noastra?, intreaba retoric I.T.M. I-as raspunde: nu se poate trai azi din scris, desi, eu, unul, mi-as dori acest fapt. Se poate trai, observ, din calomnie. Si, dupa toate aparentele, bine…

2 comentarii pentru “Dupa 20 de ani. Mentalitati si discriminari (II)”

  1. iulie 27, 2010 la 8:46 pm

    Daca mi-ar fi spus cineva , ca intr-o buna zi, dupa 20 de ani de la angajarea mea ca umil slujbas intr-o institutie de cultura, am sa fiu tentata sa-i dau peste condeiul de publicist, academicianului Eugen Simion, ei bine, l-as fi pocnit gratios peste gura!
    Datoare fiind conditiei mele profesionale, dar mai ales, dragostei fata cultura, in care am fost educata, nu mi-am permis niciodata comentarii in reviste culturale, pentru ca mi-am zis: cine sunt eu, anonima desculta, sa emit macar aprecieri? Cu ce instrumente de masura , si in ce metru sa evaluez eu cuvintele celor care posteaza aici?
    Dar iata cum se confirma ca viata e plina de surprize! Eu as dori sa comentez de fapt articolul dvs. din luna aprilie, „Alegeri la Academie”, dar , pentru ca acest articol este intitulat „Dupa douazeci de ani” si tocmai ce i-am sarbatorit pe ai mei in slujba culturii, ma inscriu aici. De ce sunteti suparat pe domnul Ivanciuc? Pentru ca scrie ofensator la adresa Academiei? Ia sa-l lasam pe domnul Ivanciuc sa-si continue ancheta, si sa analizam pe text declaratia dvs, care se refera la faptul ca nu e academic sa va ocupati doar de paduri si recuperari de patrimoniu, in timp ce problemele reale ale Academiei, in sprijinul si promovarea culturii , cercetarii si stiintei sunt trecute la „si altele…” Nu va intreb a cui este Fundatia Patrimoniu, si care e obiectul de activitate, pentru ca am in fata si statutul si actul de constituire. Va intreb insa, de ce sunteti atat de patimas in dobandirea unor paduri care n-au fost NICIODATA ale Academiei. N-aveti documente, afisati cu ostentatie un Monitor Oficial in care nu e mentionat nici picior de padure in Muntii Buzaului. Pretindeti ca le aveti cu acte de donatie si testamente de la niste contese prafuite, niste Rusalce nebune, si nu le intinez deloc memoria in felul acesta, ca toata lumea si le aminteste. Mai mult, v-as intreba daca le-ati respectat conditiile din testament. Stiti macar unde sunt ingropate? Asa de mult va preocupa actul cultural, ca in 2005 scriati si semnati personal, la foc automat, scrisori si adrese catre primariile din judetul Buzau, ca aveti de recuperat Penteleul,care n-a fost al neam de neamul Maicaneselor! V-ati grabit sa va faceti Ocol Silvic privat, si sa taiati padurile, si sa le vindeti unor SeReLeuri care au cate un singur angajat, totul sub comanda unui doctor in stiinte silvice, care pana mai ieri era un veritabil Che Guevara al Directiei Silvice. Asta e cercetarea? Astea sunt prerogativele Academiei? Padurile astea sunt ale mosnenilor, dintotdeauna au fost ale lor, si cum istoria nu seamana, dar se repeta, se lupta azi cu Academia in justitie, cum s-au luptat toate generatiile, cu fel de fel de Ghici si Sturzi, si Mavrocrdati, si d’al dastia de ati umplut dvs. Istoria Romanilor cu ei! Sa deschida dl. Ivanciuc toate Evangheliile cu cruce-ntoarsa, dupa care va faceti slujbele, sa le deschida si senatorul Urban, si toti care au curaj si pe care nu-i intimideaza nici avocatul Pitaru, nici secretarul Otiman! Iar marelui doctor in stiinte silvice o sa-i pice in curand argintii din buzunare, sub vreun copac! Nu regret ca v-am citit opera, d-le Simion, regret doar ca nu va cunosc personal!

  2. iulie 28, 2010 la 1:14 pm

    Inteleg, desigur, ca nu mai sunteti dvs. presedintele Academiei, ca puterile va sunt limitate acum, dar totul a inceput pe mandatul dvs. Faptul ca productia forestiera a Academiei incepe acum , in 2010, nu inseamna ca ca nu e si rezultatul actiunilor dvs. N-am vrut sa sune a calomnie, nu astfel am indreptat-o, dar, de cate ori se pomeneste in vreo circumstanta, numele Academiei, dintr-un automatism nefericit, ma duc cu gandul la Fundatia Patrimoniu, apoi la mosneni…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper