Despre Polonia la vreme de criza

Un articol de ANA PETRACHE

Colegul nostru Bogdan Duca spune ca este imoral sa scrii despre altceva decât despre criza în zilele astea, dar despre criza aflam oricum în orice moment al vietii de zi cu zi, când deschidem televizorul, când mergem pe strada, când vorbim cu prietenii. Cred ca avem dreptul si la câteva momente de altceva pe zi, la visul cu ochii deschisi la o lume normala: Cracovia.
Catedrala din cub
Am avut ocazia sa particip la o scoala de vara organizata de Tertio Milennio Institut din Cracovia, tema acestei scoli fiind gândirea sociala a Bisericii Catolice. Încercarea organizatorilor a fost aceea de a informa un grup de tineri jumatate din Estul Europei si jumatate din SUA despre ce înseamna sa asumi o viziune catolica asupra societatii tratând teme cum ar fi justitia sociala, binele comun, dreptul la libertate religioasa, avortul, eutanasia, care sunt valorile pe care trebuie sa se bazeze o familie.
Profesorii de aici au aratat ca religia îsi poate gasi un loc în spatiul public, pentru ca poate sa sustina valori de pe urma carora beneficiaza si cei care nu sunt în mod special credinciosi. Biserica încerca sa fie cu adevarat universala, sa se adreseze prin mesajul ei nu doar comunitatii restrânse de credinciosi, ci comunitatii umane în general, propunând valori ce provin din crestinism, dar care pot avea efecte pozitive si pentru cei ce nu cred. De fapt, ceea ce încerca sa arate, printre altii, profesorul George Weigel este faptul ca societatea civila care se naste în jurul catedralei are mai multe sanse sa sustina în mod coerent drepturile omului decât o societate secularizata ce propune drepturile omului prin mostenirea iluminista, dar care nu este capabila sa le fundamenteze.
Cartea sa The Cube and the Cathedral (Basic Books, 2005) pleaca de la o metafora vizuala puternica – analiza a doua monumente din Paris: imensul cub din la Défense, construit pentru a celebra Revolutia Franceza, si drepturile omului si catedrala Notre–Dame, despre care se spune ca ar avea loc sa încapa în cub –, iar cartea este o pledoarie în favoarea comunitatii catedralei în fata comunitatii seculare a cubului, pentru ca în lipsa unor fundamente drepturile omului pot sa apara doar ca niste cutiute vopsite frumos, însa goale pe dinlauntru.
M-am întrebat si eu pentru o vreme care e sursa drepturilor omului, este iluminismul francez sau e legea naturala a lui Hobbes si Locke? Daca acestea sunt sursele conceptiei drepturilor omului, de ce s-a grabit Biserica sa îmbratiseze aceasta ideologie moderna? Doar pentru ca era la moda, pentru ca nu se mai putea face altfel, pentru ca nu se mai pot respinge în ziua de astazi drepturile omului? Înainte de a fi cetatean, individul este persoana, înainte sa existe legile statului exista legile naturale si înainte ca legile naturale sa fie teoretizate de Hobbes si Locke ele au fost identificate ca parte a ratiunii divine în om de catre Sfântul Toma d’Aquino, care înainte de a fi un filosof era un teolog si calugar dominican.
Nu vreau sa spun ca întreaga teorie a drepturilor omului apare in nuce în filosofia Sf. Toma, dar exista elemente clare, cum ar fi dreptul cetatenilor de a destitui un tiran, ce pun bazele unei adevarate comunitati politice. Nu trebuie sa avem memorie scurta atunci când facem istoria filosofiei. A ne opri la iluminism când vorbim despre conceptia pe care o avem asupra omului, sau chiar a ne opri în secolul al XVII-lea este un act de contingenta, daca nu de rea vointa.
In saecula saeculorum
Un exemplu despre ce poate face crestinismul pentru societate este constituit de contributia bisericii la caderea comunismului în Polonia; la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în tara natala, polonezii au aflat un lucru: ca sunt mai multi cei care sunt împotriva regimului decât cei care sunt pentru regim: „suntem mai multi decât ei“, asa descriu polonezii emotia la vizita suveranului pontif ce a dus la crearea unor solidaritati spontane, premergatoare Solidaritatii organizate.
Un lucru ce trebuie spus este ca Polonia nu e o tara secularizata, ea este modelul pentru ce înseamna o tara moderna nesecularizata. Când spun asta ma refer atât la legea ce face aproape imposibil avortul (permis doar în caz de viol), cât si la numarul mare de oamenii care merg la biserica. Colegii polonezi ne-au amenintat: pregatiti-va sa stati în picioare si pregatiti-va sa vedeti multa lume. Mi-am spus în gând, ei, eu nu vin dintr-o tara secularizata si în România vin oamenii la biserica! Da, vin, dar cam câti vin la noi de Pasti vin la ei în fiecare duminica. Am vizitat mai multe biserici din oras, la ore diferite si în zile diferite. Toate bisericile erau pline si erau foarte multi tineri, ce aratau o bucurie de a se ruga. Nu e de mirare ca atât numarul preotilor, cât si cel al persoanelor religioase este mare.
Deci se poate, procesul de tehnologizare si de îmbunatatire a conditiilor de trai nu duce în mod necesar la secularizare. Nu e nevoie de teorii, o simpla vizita în Cracovia, un oras medieval frumos, la fel de vizitat ca Parisul si Viena, cu preturi aproximativ acelasi ca la Bucuresti, cu viata universitara ne aduce în fata unui exemplu viu al unei cetati nesecularizate. Acest punct merita subliniat întrucât o teorie cu pretentii stiintifice se judeca în functie de posibilitatea a gasi un contraexemplu, iar teoria e invalidata când acest contraexemplu a fost adus. Mi se va raspunde, da, dar secularizarea este o tendinta, nu o teorie stiintifica în sensul tare al termenului. Însa daca ea nu este stiintifica, atunci cum de toata lumea o ia ca pe ceva natural, ca pe ceva ce presupune o conditionare necesara între cresterea nivelului economic si renuntarea la valorile religioase?
Un argument simbolic pentru a descrie starea de non-secular este faptul ca la Universitatea Jagellona facultatile de filosofie si teologie nu sunt separate, sunt evident discipline separate, dar cu o conducere comuna. Nu stiu care este atmosfera de la facultatea de teologie, dar stiu ca la filozofie, în Bucuresti, nici un profesor nu ar fi încântat sa împarta cancelaria cu cei de la teologie. De fapt, însa, ideea de secularism are o origine stranie, vine din latinescul „saecula“ ce înseamna „veacul acesta“, dar toata lumea uita ca veacul acesta nu are înteles decât pus în lumina celorlalte „in saecula saeculorum“.
Revolutia românilor vs
revolutia polonezilor
Un punct important în istoria Poloniei este acela ca locuitorii ei au fost capabili sa îsi cultive memoria, sa îsi aduca aminte de trecutul si de identitatea ei. E o tara care a stiut sa îsi transforme nationalismul în ceva constructiv, nationalismul lor nu a fost doar împotriva rusilor sau a nemtilor, ci o oportunitate de a forma cetateni onesti ce sunt preocupati de binele comun.
Chiar daca are o populatie aproape dubla fata de cea a României, Polonia este tara imediat înaintea noastra în functie de criteriul populatie din UE (pe locul al saselea, fata de al saptelea, pe care îl ocupam noi, aceste elemente statistice justificând o comparatie onesta cu România), a avut parte de aceiasi peste 40 de ani de comunism, iar populatia sa, în timpul celor doua razboaie s-a redus cu o treime. Asadar nu poti invoca conditii istorice favorabile pentru o dezvoltare armonioasa a Poloniei, cel putin nu în ultimul secol. În pofida acestei istorii dificile, Polonia pare sa se descurce mai bine decât România, cetatenii ei stiu sa treaca peste tot felul de crize (cu mai mult sau mai putin romantism, în secolul al XIX-lea, ei vorbeau despre Polonia ca despre Hristos crucificat în istorie pentru pacatele oamenilor).
În tot timpul acestei scoli de vara am auzit despre revolutia poloneza non-violenta din 1989, dar aceasta revolutie non-violenta aplicata în majoritatea statelor din Est nu s-a manifestat si la noi; pentru mine caderea comunismului nu înseamna schimbare de regim neviolenta si în consecinta responsabilitatea mea fata de acest eveniment este si mai mare. Daca tinerii din Polonia trebuie sa multumeasca parintilor lor pentru schimbarea politica  ce a adus mai multa libertate pentru generatia lor, eu trebuie sa le multumesc celor ce au avut curajul sa se sacrifice pentru schimbarea de regim.
Teoriile conspiratiei vorbesc despre faptul ca noi nu am fi avut o adevarata revolutie, ci doar am dat o lovitura de stat. Daca prin aceste teorii cei care le promoveaza înteleg ca revolutiile din 1989 ar fi fost imposibile una fara cealalta, sau ca deciziile politice la nivel international al unor Regan sau Gorbaciov conteaza, evident, acest lucru este adevarat si este nerecomandabil sa tratezi un astfel de eveniment altfel decât holist. Astfel, caderea comunismului din România depinde într-o anumita masura de primele alegeri libere din Polonia, la fel cum depinde si de curajul muncitorilor polonezi de a crea sindicate libere, si cum depinde si de curajul unor martiri precum Jerzy Popielusko (beatificat luna trecuta de catre Biserica Catolica), preotul din Varsovia ucis de comunisti în 1984 pentru îndrazneala de a fi criticat în mod direct regimul si de a fi organizat Slujbele pentru Patrie, o serie de liturghii ce aminteau polonezilor ca Împaratia Caesarului nu are dreptul sa îsi extinda limitele în sfera dedicata lui Dumnezeu. Si pentru acest lucru trebuie sã le multumim polonezilor!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper