De la cabinetul reformator la guvernul trogloditilor sau cum se schimba „bietele pareri“

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Pe la sfârsitul lunii mai, când discutiile despre diminuarea cheltuielilor salariale din sectorul bugetar erau in plina desfasurare (dezbateri fluviu in presa scrisa si vorbita, greve, mitinguri etc.), Mircea Cartarescu isi exprima „biata parere“ (folosesc aici propria-i exprimare) vizavi de aceasta situatie critica a societatii românesti („Cu furci si topoare“, „Evenimentul Zilei“, vineri 28 mai 2010).
Ce „pareri“ avea pe atunci distinsul profesor? Pai, de exemplu, un singur lucru se evidentia, clar ca lumina zilei. Cetatenii României nu trebuie sa fie furiosi pe liderii politici ai timpului (Traian Basescu si Emil Boc), nu acestia sunt vinovati de criza de sistem prin care trece România (ei au doar o mica parte din vina). Nu, marii vinovati sunt, in ordinea numerelor de pe tricouri, urmatorii: „Tariceanu si ministrii lui sunt de doua ori mai vinovati“, „Iliescu si partidul sau“, adica „ blestemul nostru dupa revolutie“, „parlamentarii de ieri si de azi ai României“, „salariatul de rând care si-a facut treaba de mântuiala“, „pensionarul care a fost uneori complice al unui regim (comunist, ca sa nu stârnim confuzie) si pe care acum il regreta“ si lista poate continua.
Asadar e lesne de inteles cine sunt cei care trebuie blamati. Totdeauna cei aflati vremelnic la putere s-au simtit comod acuzând greaua mostenire lasata de predecesori. Opinia lui Mircea Cartarescu capata aceleasi nuante salcii cu cele exprimate de actorii guvernarii. Trebuie sa se simta rusinati pensionarii care pe vremea comunismului nu au protestat (intelectualii care tot in timpul comunismului au scris panegirice la adresa regimului sunt omisi, ei si-au salvat onoarea dupa 1990, atunci când s-au declarat liberali convinsi si aparatori ai democratiei), muncitorii care nu muncesc foarte bine si tot asa, in virtutea unui cliseu bine inradacinat in societatea noastra postdecembrista.
Criza, criza, dar fara noi
Spre finalul articolului nevoia de a da unele povete devine stringenta, atâta vreme cât grevele si demonstratiile se anuntau a fi imense greseli. Asadar, „oamenii ar trebui sa stie, prin urmare, inainte sa iasa in strada, câteva lucruri elementare: ca salariile lor oricum vor scadea, ca de asta nu-i poate scapa nimeni pe lume. Ca pot cadea zece guverne si presedinti si tot aia va fi. Si ca, indiferent cine e de vina pentru situatia de acum, guvernul a ales corect intre doua rele teribile: sporirea TVA si a taxelor, pe de-o parte, micsorarea salariilor si pensiilor, pe alta“. O opinie intre alte opinii ce trebuie respectata, in virtutea unui drept elementar la libera parere (fie ea si biata, asa cum ii place scriitorului sa o numeasca).
Incursiunea noastra printre opiniile si parerile scriitorului nu se opreste insa aici. Dupa o luna, discursul cartarescian pare sa capete usoare nuante critice („Se-ngroasa gluma“, „Evenimentul Zilei“, vineri, 2 iulie 2010), atâta vreme cât salariul de conferentiar a „scazut sub 500 de euro“, iar visele de marire (de la conferentiar la profesor plin) s-au naruit. Chiar daca „gluma s-a ingrosat si nu mai este de glumit“, o speranta tot se intrezareste, atâta vreme cât „omul e sanatos“.
Sa continuam sa navigam printre cuvintele domnului Cartarescu. Vom ajunge la destinatia finala, articolul marilor dezamagiri („Un guvern de trogloditi“, „Evenimentul Zilei“, vineri, 9 iulie 2010). Un guvern de trogloditi? Oare de ce? S-a intâmplat ceva major in politica româneasca de s-a ajuns intr-o luna si jumatate de la formularea „guvernul care a ales corect intre doua rele“ la „un guvern de trogloditi“ (guvern de grosolani, necivilizati, retrograzi)? Da, s-a intâmplat ceva nelalocul lui. Se aplica impozite suplimentare la drepturile de autor, iar prin acest mod de a gândi redresarea bugetara se loveste in poeti si scriitori, ceea ce inseamna o adevarata tragedie pentru categoriile mai sus mentionate.
Intelegem de acum mâhnirea cartaresciana, scriitorii vor fi mai prost platiti decât „vidanjorii, gunoierii si paznicii de noapte“ si, in plus, gloria acestora paleste in detrimentul unor manelisti, starlete si chiar a… Ginei Pistol (in plus, astazi poetilor, pictorilor si muzicienilor nu li se mai ridica statui si mai sunt si bataia de joc a plebei mizerabile). Iata destule motive pentru ca Mircea Cartarescu sa se adreseze membrilor guvernului cu apelativul de trogloditi. Nici impozitarea pensiilor nu mai este asa de necesara atâta vreme cât acum devine o masura „inumana si criminala“ in acest din urma articol.
Egoismul nostru cel de toate zilele
Este lesne de observat ca in România opiniile se pot schimba de la o luna la alta. Când se punea problema scaderilor salariale din sectorul bugetar, acestea deveneau absolut necesare, cale de mijloc nu exista (o spunea Mircea Cartarescu in primul articol). Atunci insa când masurile de austeritate lovesc in cine nu trebuie, ei bine, situatia se schimba radical si de la guvernul care face reforma la guvernul trogloditilor nu mai este decât un mic pas.
Viziunea scriitorului Mircea Cartarescu este simpla: criza poate sa fie, dar sa ne atinga pe noi cât mai putin masurile de austeritate. Ce mica poate sa fie distanta de la „guvernul care a ales corect intre doua rele teribile“ (primul articol) la „guvernul, probabil, va cadea dupa aceasta lunga vara fierbinte, iar partidul din spatele sau se va risipi in patru vânturi“ , ceea ce „merita cu prisosinta“ (cel din urma articol).
Nu vreau sa se inteleaga de aici ca as fi adeptul impozitarii drepturilor de autor. Intentia mea este de a evidentia imensul egoism ce divizeaza societatea româneasca de azi. Voci foarte virulente in alte vremuri si pe timpul altor guverne sunt acum brusc reduse la tacere (sa ne intrebam de ce?). Am ales acest exemplu luat din realitatea noastra imediata pentru ca mi se pare reprezentativ si pentru ca indeplineste functia de model exemplar. Totdeauna spiritul de fronda isi face simtita prezenta in spatiul public atunci când interesele de clan, trib, breasla sunt afectate. Când nu suntem inclusi in schema masurilor de austeritate prezentate in chip de masuri reformatoare, atunci initiativa guvernului este de laudat, pare un lucru de netagaduit.
Cititi cele trei pareri ale profesorului si scriitorului Mircea Cartarescu, articole ce involuntar se constituie intr-un foileton, pentru a realiza dimensiunea ridicolului din fascinanta noastra Românie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper