Cum se nasc si mor muzeele

Muzeele sunt nascute de oameni. Cu putine exceptii (cutremure, valuri uriase), tot oamenii sunt si cei care le omoara. Ele apar dintr-un interes legitim, al unei comunitati, si dispar ca expresie a unui (nu neaparat legitim) interes, al unei (nu neaparat aceleiasi) comunitati.
Comunitatea orasului Dumbraveni, din judetul Sibiu, a constatat, cu câtiva ani in urma, ca are in grija un castel, in mijlocul localitatii, aflat intr-o stare jalnica. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, pe fostul domeniu al familiei Apafi, din fostul Ebesfalva si actualul Dumbraveni, au fost colonizati mai multi armeni, care au devenit, repede, inima vibranta a localitatii. Castelul, construit pe la 1552 de Grigore Apafi, ramâne in centrul localitatii administrate de armeni, din 1714, sub numele de Elisabetstadt, si ajunge, in 1758, in administrarea directa a acestei comunitati. In secolul XX, orasul decade incet-incet, iar, spre sfârsitul secolului, castelul ajunge sa adaposteasca, in conditii mizerabile, o scoala. Dupa construirea unui nou local pentru unitatea de invatamânt, castelul zace parasit, pâna când consiliul local decide sa il transforme intr-un centru cultural. Dat pe mâna entuziastilor din conducerea operativa a Retelei Nationale a Muzeelor din România1 , acestia, in parteneriat cu Fundatia Armeana Dumbraveni, Fundatia Transylvania Trust2 , Folkeuniversitetet Fjellregionen (din Norvegia)  si, evident, alaturi de Consiliul Local al orasului3 , lanseaza un proiect – A.R.C.A. (Actiuni de Regenerare a Comunitatii Armene) – care reuseste sa obtina o finantare din partea guvernelor Islandei, Liechtensteinului si Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European. Primul obiectiv al proiectului este deschiderea, in castel, a unei Colectii Muzeale a Armenilor Transilvaneni. Cele trei camere amenajate dupa un concept de Tiberiu Bucsa, Elena Stoian, Ruxandra Berinde, cu diorame proiectate de Ana Botezatu, constituie, desigur, un inceput modest, dar meritoriu, tinând cont de circumstante: fonduri minime, necesitatea, mai intâi, a igienizarii spatiului si a derularii unor lucrari minimale de intretinere, inexistenta unei colectii, pe baza careia sa fie constituit muzeul si lipsa unui personal specializat, care sa nu mai aiba si alte lucrari de facut, in acelasi timp (atât Reteaua, cât si cele doua Fundatii, sunt organizatii neguvernamentale, iar cei care le anima se ocupa de ele, in timpul lor liber). Initiatorii muzeului spera sa obtina alte finantari, precum si alte obiecte, provenind din donatii4 . Sustinatorii locali ai proiectului spera sa constituie, in castel, un adevarat centru cultural, care sa celebreze diversitatea culturala a Transilvaniei5 . Oricum ar fi, macar si numai pentru atmosfera unica pe care o emana lucrarea din castelul de la Dumbraveni, ca si pentru frumusetea locurilor, merita, când aveti drum pe acolo, sa vedeti muzeul. Il veti gasi deschis de marti pâna duminica, de la 10 la 15.
Dar merita sa mergeti sa vedeti si muzeele de la Histria si de la Adamclisi, pentru ca nu se stie cât timp le veti mai puteti vedea. S-ar putea sa fie inchise, in curând, din lipsa de personal. Tot lipsa de personal a determinat si desfiintarea Muzeului de Arta Constanta. Nu, personalul nu a ales sa plece, de buna voie, ci s-a supus unei Hotarâri (nr. 5/15 iulie) a Consiliului Judetean Constanta, care a pus in aplicare prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010. Amintitul act guvernamental stabileste limitele in care trebuie sa se incadreze personalul institutiilor din subordinea consiliilor judetene si locale, protejând doar personalul din institutiile de invatamânt, sanatate, asigurari si asistenta sociala – care nu este supus taierilor procustiene. Ordonanta exclude, asadar, cât se poate de limpede, personalul din institutiile de cultura, considerând ca domeniul acesta nu este la fel de important precum sanatatea si invatamântul. O prima urmare s-a inregistrat la Constanta (judet in care absolut toate institutiile de cultura se gasesc in subordinea autoritatilor locale), dar s-ar putea sa mai apara si altele. Deocamdata, Muzeul de Arta Constanta, cum poetic spune textul Hotarârii, „inceteaza de a avea fiinta“. Dupa ce a procedat la concedieri colective, pentru a respecta prevederile Ordonantei, Consiliul constantean a obsevat ca Muzeul de Arta nu mai este viabil, cu doar 13 salariati, si a preferat sa il unifice cu cel de Istorie Nationala si Arheologie. Din cele 155 de persoane care lucrau, anterior, in total, in cele doua muzee, au ramas 77.
Ironia sortii face ca Muzeul de Arta Constanta, o institutie infiintata in 1961, pe baza colectiei fostei Pinacoteci a orasului, imbogatita permanent, pâna foarte recent, cu lucrari achizitionate si donate de mari colectionari si realizate de mari artisti, sa fie desfiintat in aceeasi zi in care Colectia de la Dumbraveni devenea vizitabila. Lasând la o parte diferenta de valoare a patrimoniului, intre cele doua asezaminte (care este uriasa, in favoarea muzeului de la malul marii), statistic, România nu pierde nici un muzeu. Mai mult, deocamdata, cel putin, muzeul constantean ramâne deschis. Dar este evident ca cei patru muzeografi ramasi la Constanta (ceilalti 9 angajati reprezinta personal auxiliar) nu vor mai putea sa se ocupe de tot ceea ce trebuie facut intr-un muzeu: sa documenteze permanent colectiile muzeului, sa le imbogateasca, sa le conserve, sa aiba grija de publicul vizitator, sa gândeasca proiecte de finantare, sa publice carti care sa puna in valoare patrimoniul muzeal, sa proiecteze si sa organizeze expozitii, in muzeu sau in afara lui, cu patrimoniul propriu si cu cel al altor muzee. Mai mult, cei patru muzeografi vor trebui sa gaseasca si alte surse de finantare pentru propriile familii, in conditiile in care salariile lor glorioase, de nici 1.400 de lei, au fost taiate cu 25%. Si asta le va lua ceva din energia pe care, altfel, ar fi dedicat-o, si in putinul timp liber ramas, muzeului. Dar, deocamdata, muzeul ramâne deschis.
Spuneam ca muzeele se nasc din interesul legitim al unei comunitati. La Dumbraveni, consiliul local a inteles ca orasul le moare sub ochi si ca un centru cultural, incluzând un muzeu (si, daca nu a avut specialisti locali, a apelat la experti din alte orase, chiar daca lucrând in organizatii neguvernamentale) ar putea constitui o sansa de salvare – nu doar a memoriei unei comunitati mult diminuate si deznationalizate, cum este cea a armenilor, ci si (mai ales) a intregii urbe. Moartea muzeului constantean (deocamdata, doar pe hârtie, si sa speram ca doar acolo va ramâne!) a fost pecetluita de un alt interes (in opinia mea, nelegitim, dar ce mai conteaza?), nu al constantenilor, ci al intregii natiuni române. Cum? Exagerez, cumva? Din punctul meu de vedere, natiunea româna, „judecând“ prin creierul Guvernului (care este expresia majoritatii parlamentare, deci, a vointei electoratului), este exact aceea care a dat dovada de iresponsabilitate, permitând si nesanctionând mult citata ordonanta. Natiunea româna, in majoritatea ei, crede ca doar asistenta sociala, asistenta sanitara si sistemul educational pot constitui prioritati. Daca pentru natiunea româna, in majoritatea ei, cultura ar fi fost, intr-adevar, o prioritate – una reala, asumata cotidian, nu doar festivist, cu ocazia discursurilor de la tot felul de taieri de panglici si serbari populare –, aceasta natiune româna ar fi generat alte partide, alti politicieni, alt parlament, alt guvern. Si, poate ca toti acestia ar fi urmat vointa acelei natiunii si ar fi plasat si cultura printre prioritatile de la care „nu se taie“. Sa dea Dumnezeu sa ma insel eu.

Note:
1. Dragos Neamu si Alexandru Oprea au jucat, aici, rolurile decisive.
2. Directorul executiv al Fundatiei, Csilla Hegedüs, este cea care s-a implicat, cu abnegatie, in proiect.
3. Primarul, Georgeta Irimie, merita evidentiata pentru eforturile sale.
4. Familiile Bakk – Calinescu, Szentpetery si Daniel sunt, deocamdata, cei mai importanti donatori.
5. Institutia urmeaza a se numi, extrem de ambitios, Centrul European al Diversitatii Culturale.

Un comentariu pentru “Cum se nasc si mor muzeele”

  1. iulie 25, 2013 la 9:53 am

    Sunt oripilată de ceea ce aud la alții și văd pe propria piele.?! Altceva nu mai am ce să comentez…..Doresc să izbândiți în demersurile Dumneavoastră de a salva instituția muzeală și restabilirea locului acesteia în socetatea noastră de la începutul mileniului trei.Varvara Magdalena Măneanu, muzeograf, Muzeul Regiunii Porților de Fier.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper