Cercetarea stiintifica americana: mai mult inseamna mai bine?

Un articol de CATALIN STURZA


„Trebuie sa oprim avalansa de lucrari de cercetare de proasta calitate“ e mesajul unui grup de universitari americani din domeniile stiintelor exacte, al medicinei dar si al umanioarelor din cel mai recent numar al „The Chronicle of Higher Education“. Din cauza numarului mare de reviste stiintifice de calitate indoielnica, arata cei cinci profesori semnatari, dar si a sistemului care incurajeaza cantitatea de articole publicate in detrimentul calitatii, cercetarea stiintifica americana e sufocata de o avalansa de lucrari inutile, realizate dupa principiul minimului efort.

„Toata lumea e de acord ca cercetarea stiintifica e indispensabila pentru sanatatea, prosperitatea si securitatea natiunii. Totusi, in numeroasele dezbateri despre valoarea cercetarii, rareori se discuta despre cantitatea optima de articole publicate“, arata cei cinci universitari. Ultimele decenii au adus o sporire considerabila a numarului de articole in care sunt publicate descoperirile si concluziile cercetarii: rata de crestere a acestor articole e, se pare, de 3.26% pe an, numarul total dublându-se la fiecare 20 de ani. Cauza principala ar fi sporirea numarului de cercetatori.

„Multi oameni vad acest avânt ca pe un semn de sanatate. (…) Mai multe publicatii inseamna mai multe descoperiri, mai multa cunoastere, o intreprindere ce se imbunatateste perpetuu“, scriu profesorii americani. Insa, la o privire mai atenta, lucrurile nu stau chiar asa. In timp ce, pe ici, pe colo, apar mereu lucrari de cercetare de foarte buna calitate, „cantitatea de cercetari redundante, inconsistente si chiar de nivel foarte scazut a crescut in ultimele decenii, umplând nenumarate pagini de jurnale academice si de monografii“. Iar un reper ce arata foarte clar acest fapt este numarul de citari ale unui articol: acum 20 de ani, doar 45 la suta dintre articolele publicate in cele mai bune 4 500 de jurnale stiintifice erau citate in primii cinci ani de la aparitie. Intre 2002 si 2006, doar 40,6% dintre articolele publicate in cele mai bune jurnale stiintifice si de stiinte socio-umane (fara umanioare) au fost citate de alti cercetatori, dupa aparitia lor.

„Ca rezultat, in loc sa aduca un plus de cunoastere in diverse discipline, numarul tot mai mare de articole cu citari putine face sa creasca mormanul de cuvinte si de cifre ce trebuie verificate“, scriu universitarii americani. Avalansa de cercetari ignorate are un efect daunator asupra intregii intreprinderi: nu numai ca aceste cercetari, care nu intereseaza pe nimeni, presupun ani intregi de munca de teren si de laborator; ele ocupa si timpul colegilor care trebuie sa le citeasca si sa-si spuna parerea si pe acela al recenzentilor ce le evalueaza, formal, in vederea publicarii. Apoi, odata publicate, ele sporesc cantitatea de lucrari pe care alti cercetatori trebuie sa le citeasca, stabilind daca sunt sau nu relevante in proiectele la care ei lucreaza. Timpul si energia consumate de recenzenti cresc, exponential, de la an la an, iar „impactul loveste in inima sistemului academic“.

Ritmul accelerat de publicare incurajeaza proiecte ce nu necesita cercetari vaste si o documentare temeinica; astfel se ajunge la situatii in care un cercetator faimos din domeniul fizicii are, de pilda, 450 de articole publicate sub numele sau; jurnalele academice din China, India si din Europa de Est se inmultesc ca ciupercile de la un an la altul, marind permanent cheltuielile de achizitii ale bibliotecilor americane; de exemplu, costurile pentru abonamente ale bibliotecilor Universitatii din California au crescut, intre 1978 si 2001, cu 1.300%; studentii isi pierd la rândul din ce in ce mai mult timp pentru a parcurge cantitati imense de materiale ce nu conduc nicaieri; hârtia consumata pentru a tipari toate aceste articole, spatiul de depozitare pentru ele, cheltuielile de transport tin de „o practica iresponsabila, vizavi de mediu“.

Si lista de neajunsuri continua. Expertii chemati sa evalueze aceste cercetari nu-si mai permit, din lipsa de timp, sa le parcurga cu cea mai mare atentie sau insarcineaza alte persoane, mai putin competente, cu aceasta misiune. Astfel, lucrarile indoielnice se strecoara mai usor prin procesul de recenzare. Din cauza ritmului tot mai accelerat, orice lucrare ce are mai mult de câtiva ani vechime, de la publicare, pare invechita. Cercetatorii aspiranti sunt aruncati intr-un joc de supravietuire de tipul „publica sau mori“, devenind, astfel, „mai mult sau mai putin cinici in legatura cu aspiratiile mai inalte ale cautarii cunoasterii“. Ei aleg „cai spre o publicare mai rapida, apucând scurtaturile practicilor metodologice si apelând la strategii fripturiste, de linguseala, pentru a fi acceptati“. Astfel de consecinte se opun, net, scopurile investigatiei stiintifice. Mai mult nu inseamna mai bine si, de la un punct incolo, calitatea lasa locul cantitatii.
Profesorii americani semnatari ai articolului din „The Chronicle of Higher Education“ propun si câteva solutii. Printre acestea se numara limitarea numarului de lucrari trimise de un candidat pentru un job de cercetare la cele mai bune trei lucrari ale acestuia; folosirea unor „factori de impact“ in ceea ce priveste jurnalele stiintifice – un articol cu multe citari ar trebui sa valoreze mult mai mult decât zece articole ce nu au fost citate niciodata de alti cercetatori; scurtarea articolelor la cinci-sase pagini de jurnal, dupa modelul publicatiilor „Nature“ sau „Science“, si postarea variantelor mai lungi ale articolelor pe Internet.
„Doar daca sistemul de recompense e schimbat se va opri avalansa“, arata cei cinci universitari. „Mai mult decât orice, trebuie sa intelegem ca inflatia de publicatii e o problema reala si ca a impinge mii de cercetatori sa emita argumente si descoperiri mediocre, ce sunt date imediat uitarii, reprezinta o risipa teribila de capital, atât uman, cât si financiar.“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper