Cenzura à la „Dilema Veche“

Un articol de CALIN GOINA


La începutul lui iunie am primit un e-mail de la un redactor al „Dilemei Vechi“ prin care eram rugat sa scriu un articol de opinie despre „explozia mamaligii la români“ pentru numarul tematic „Rebeli si Contestatari“. Am acceptat, cu gândul ca un sociolog care a studiat miscarile din Brasov ’87, Timisoara ’89 si Târgu-Mures ’90 poate sa articuleze ceva despre probabilitatea aparitiei unor miscari de masa în contextul crizei actuale. Desi mi s-a cerut un articol de 5 900 de semne (nu cuvinte) iar cel trimis de mine redactiei avea 6 000, a fost acceptat de redactie, tratat de „savuros“ si am fost invitat la o „re-colaborare.“

Am fost uluit sa realizez ca în versiunea publicata de „Dilema Veche“ articolul meu era ciuntit la 5 300 de semne si ca ultimul paragraf, concluzia întregului articol, lipsea cu desavârsire. Am încercat sa postez un comentariu (politicos) la „coada“ versiunii on-line a propriului articol, în care nu faceam decât sa adaug cele douã fraze lipsa, dar cei de la „Dilema“ mi l-au „moderat“ cu totul. Am încercat sa scriu pe adresa redactiei si a redactorului care-mi solicitase „savurosul“ articol, dar nu mi s-a raspus la e-mail de mai bine de o saptamâna.
Sunt uluit de modul în care „Dilema Veche“ mi-a cenzurat articolul fara sa-mi ceara consimtamântul, si, dupã ce mi-au folosit materialul asa cum le-a venit la îndemâna, refuza orice forma de contact. Revoltãtor însa e cã sensul articolului meu a fost alterat major de foarfecele cenzorului: faceam o trecere în revista a modului în care s-au agregat miscarile sociale în România ultimelor doua decenii care sa-mi permita sa ajung la ceea ce ni se întâmpla astazi. Taind ultimul paragraf, „Dilema“ mi-a transformat un articol critic într-unul istoric, care pare a spune ca „nu e nimic de facut“. Adaug aici frazele cenzurate, rugând cititorul sa judece:
„Masurile prin care actuala clasa politica îi protejeaza pe cei avuti aruncând greul crizei pe umerii celor cu venituri mici pot schimba modul cum oamenii vad lucrurile: parem sa depãsim – în sfârsit – parohialele noastre obsesii ca „piata“ rezolva totul, ca privatizarea e raspunsul la orice, si ca doar ceea ce e bine pentru cei bogati e bine pentru România. Acum când vin vremuri grele si unul plateste 16% dintr-un venit de mii de euro si altul plateste tot 16% din 120-160 de lei noi în vreme ce preturile la electricitate, încalzire, si apã cresc, aceasta începe sa para o realitate mult mai „revoltatoare“ decât parea acum un an.
Se pare ca aceste rânduri au fost mult prea impertinente pentru a se potrivi cu „rebelii si contestatarii“ à la „Dilema“.

Calin Goina este doctorand al University of California, Los Angeles (UCLA), asistent universitar la Facultatea de Sociologie a Universitatii Babes-Bolyai, Cluj.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper