Rolul comunismului în unificarea Europei de Est

Un articol de ANA PETRACHE

Întrebarea centrala de la care pleaca acest eseu este în ce masura sistemele comuniste instaurate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial au contribuit la unificarea spatiului est-european. Dat fiind internationalismul comunismului si teoria marxista clasica în ceea ce priveste modelul de societate ce trebuie instaurat ne-am astepta ca implementarea unor regimuri comuniste sa fie un factor important în unificarea institutionala a spatiului est- european. Daca proletarii nu au patrie, asa cum spune Marx, sistemul politico-economic propus de ei este unul cu pretentii universale. ?arile comuniste ar trebui sa arate la fel din China pâna în Germania de Est. Eseul de fata se va limita însa la tratarea comparativa a câtorva state din Europa de Est. Manifestarile istorice concrete sunt însa uneori diferite de asteptarile teoriei politice, prin urmare modul în care comunismul a intervenit în structurarea acestor societati poate fi plural. Sa observam în ce grad s-a manifestat unitar comunismul si în ce grad aceste experiente comuniste difera.

Ivan Berend, in articolul sau „Easten Europe, the region“1, sustine ca aranjamentele la scara masiva dupa modelul URSS au adus Europa de Est la o omogenitate mai mare ca niciodata. Rolul statului in transformarea sociala devine practic absolut. Scopul sau era sa creeze conditiile specifice prin care tari preponderent agrare sa treaca la industrializare. Statul socialist a distrus prin mijloace drastice vechea stratificare sociala. A distrus vechea elita si a inlocuit-o cu o alta, a incercat un proces de modernizare fortata prin industrializare si urbanizare. In consecinta, Europa de Est politica a devenit identica cu Europa de Est istorica. Aceasta afirmatie presupune doua teze complementare:

1. Exista o Europa de Est cu un specific bine delimitat si inainte de instaurarea comunismului ce „s-a dezvoltat ca o regiune in sute de ani de istorie“, dar…

2. Comunismul a contribuit mult la construirea unei similaritati. „Din mai multe perspective Europa de Est a devenit mai unita ca niciodata“2.

Unul dintre elementele unitare obtinute inainte de cel de-Al Doilea Razboi Mondial este subliniat de Diana Mishkova in articolul sau „ Modernisation and Political Elites in The Balkans before the First World War“. Statele din aceasta regiune, spre deosebire de cele din Europa de Vest, au fost obligate sa duca in paralel un dublu proces de construire a statului si de construire a natiunii. Aceasta simultaneitate a consumat toate resursele necesare modernizarii. Iar constructia natiunii si a statului au aparut in gândirea elitelor locale ca o conditie necesara a modernizarii 3.
Potrivit autoarei, nu exista o diferenta intre Est si Vest datorata implicarii statului in procesul de modernizare, monarhiile centralizate din Vest au indeplinit acelasi rol cu al statelor din Est doar ca intr-un mod neintentionat. Scopul lor era unificarea puterii si a teritoriului, iar acest scop a dus la modernizare. In Est, scopul statului era modernizarea, iar activitatile intreprinse s-au asemanat cu cele intreprinse in Vest, doar ca ele au fost facute cu câteva sute de ani mai târziu. Articolul Dianei Mishkova incearca sa explice fenomenul nationalist prezent in regiune. Aceste state incep sa isi creeze identitatea politica in acelasi moment in care isi creeaza identitatea nationala. Privind catre Vest ele percep ce se intâmpla in acel spatiu ca un model in ceea ce priveste modernizarea. In paralel cu aceasta imagine a Vestului ca model ele resimt imperativul constructiei unei identitati diferentiatoare. Suferind de sindromul „big man – small boy“, statele din Est dezvolta un complex de inferioritate ce se manifesta prin dorinta de recunoastere ca entitati speciale. De acest decalaj cu Occidentul si dorinta de afirmare nationala se va folosi comunismul pentru ca sistemul comunist se infatiseaza ca un proiect modernizator si nationalist in momentul in care se constata esecul.
România, proiect
liberal, cu model stalinist
Un alt element unificator al Estului este acela ca elitele sale depind in mod strict de puterea statului si de aceea fac tot ce le sta in putere sa o perpetueze. Teoria clasica despre modernizare in Europa de Est vorbeste de un proces facut de stat, in care clasa de mijloc este constituita de birocrati si nu de micii intreprinzatori capitalisti. Avem aici doua elemente esentiale si in regimurile comuniste: statul ultra-birocratizat ca agent modernizator si absenta capitalismului. Intre aceste elemente din proiectul comunist si situatia existenta in tarile din Europa de Est exista aproape o „armonie prestabilita“. Situatia explica adaptarea acestei regiuni la comunism. Nu putem sa afirmam ca ele sunt o conditie necesara a instaurarii comunismului, dar nu putem nici sa nu observam fertilitatea terenului est-european pentru implementarea ideilor comuniste.
In pofida unor elemente unificatoare ale regiunii inainte de comunism si in pofida unor elemente unificatoare date de comunism, au existat diferente esentiale in manifestarea comunismului in Europa de Est. O parte din aceste diferente sunt puse in evidenta de textul lui Andrew Janos „What Was Communism. A retrospective in Comparative Analysis“4. Textul sau propune mai multe clasificari ale regimurilor din Est in functie de câtiva factori sociologici analizati: formula politica, scopurile ultime ale regimului si principiile operationale. De exemplu, in functie de solidaritatea manifestata fata de URSS la moartea lui Stalin, avem de-a face cu trei categorii de state: statele solidare, Bulgaria, Cehoslovacia si Germania de Est; statele ce simulau solidaritatea, România si Polonia;  statele independente, Albania si Iugoslavia. Cum se manifesta aceasta solidaritate? Prin investitiile facute de catre cele trei state mentionate mai sus in armament, in participarea  la actiunile politice propuse de URSS, la finantarea miscarilor teroriste din state din America Latina 5.
Aceste elemente sunt importante si atunci când incercam sa masuram gradul de modernizare a tarilor respective intrucât resursele investite in proiecte au consumat resursele disponibile pentru procesul modernizator. Janos afirma ca prin industrie, economie, cultura politica de tip militar putem decela o unitate intre statele din grupul tarilor solidare. Diversitatea in celelalte grupuri, a statelor ce simulau solidaritatea si a celor independente, se poate citi si prin alte doua categorii: statele liberale sau reformiste in ceea ce priveste dezvoltarea: Iugoslavia, Polonia, Ungaria si statele dezvoltarii radicale: România si Albania6 . Statele liberale sunt orientate catre o oarecare dezvoltare a economiei de consum in interiorul propriilor granite, in timp ce statele dezvoltarii radicale au concentrat toate resursele catre un plan de dezvoltare intensa, cu accente puternice in industria grea, industria chimica, o dezvoltare „multilaterala“. Cazul României apare analizat separat specificându-se ca avem de-a face cu aceleasi obiective ca si in cazul proiectului de dezvoltare liberala, dar cu un model de tip stalinist. Chiar daca România simuleaza independenta fata de proiectele imperialiste ale URSS, strict doctrinar ea urmareste cu exactitate proiectul de economie de razboi, de mobilizare militara, propus de ortodoxia stalinista 7.
Prabusirea in functie de regim
Despre dezvoltarea specifica in cazul românesc Daniel Chirot, in „The Corporatist Model and Socialism“8  vorbeste despre implementarea modelului de tip corporatist, teoretizat de Manoilescu, din agricultura pâna la Uniunea Scriitorilor, trecând prin economistii de tip tehnocrat. Dar puterea corporatiilor nu este eficienta decât in conditiile descentralizarii deciziilor, asa cum s-a intâmplat in Iugoslavia. Modelul corporatist nu este apriori incompatibil cu modelul de mobilizare militara, mai ales date fiind legaturile sale intelectuale cu fascismul, doar ca in aceasta combinatie de centralizare si corporatism se dovedeste ineficient. Un aspect important in „opozitia“ pe care România o are fata de URSS este dorinta sa de a nu deveni doar o tara agricola, asa cum presupunea planul alcatuit de URSS pentru România si Bulgaria, alternativa de dezvoltare multilaterala constituind o varianta ce presupunea modernizarea României prin urbanizare si industrializare.
Revenind la articolul lui Janos, el precizeaza ca pe termen lung aceste diferente nu au pus regimurile din Europa de Est pe traiectorii diferite. Totusi modul in care aceste regimuri s-au prabusit a depins de tipurile de regim. Pentru Polonia, Ungaria si Iugoslavia esecul regimului s-a manifestat prin incapacitatea lui de a asigura societatea de consum socialista. Prin contrast, regimurile solidare au cazut in momentul in care Gorbaciov a tinut acel discurs in care precizeaza ca tara sa nu se va implica si ca fiecare tara este responsabila sa isi rezolve propriile probleme interne. Regimurile independente din România si Albania au rezistat cel mai mult timp si s-au prabusit prin excesele liderilor lor. Un comentator ironic poate cita in acest context proverbul românesc „ fiecare pasare pe limba ei piere“.
Noi clase sociale ies din neant
Legat de modelul de structurare a societatii in trecerea de la comunism la capitalism, Iván Szelényi observa existenta a doua modele paralele: unul aplicabil Europei Centrale, „capitalism fara capitalisti“, si altul Rusiei, „capitalisti fara capitalism“ (9). Descrierea cazului românesc ar imprumuta foarte multe elemente din modelul rusesc, dar cu câteva nuante imprumutate din celalalt, cum ar fi convertirea capitalului cultural in capital social si politic. Importante in analiza schimbarii de regim sunt elementele diferite care au marcat revolutiile realizate in fiecare stat in parte, iar structura revolutiilor a fost la rândul ei determinata de modul de stratificare sociala si de diviziunea puterii in timpul regimului comunist. Relevanta pentru tema noastra de investigatie este perpetuarea diferentelor si in mostenirea postcomunista, atât economica, dar si politica.
Teoria lui Szelényi despre importanta acordata noii clase manageriale are punctul de plecare, asa cum acesta descrie, in idei socialiste clasice. O noua clasa de tehnocrati care sa conduca societatea, inlocuind clasa proprietarilor privati este o idee veche, ce apare pentru prima oara la Saint Simone si la Auguste Compte. Critici ai lui Marx, cum ar fi Bakunin se asteptau ca intelighentia marxista sa formeze o clasa dominata care se va ridica la putere pe spatele proletariatului10. Teoreticii Noii clase de prima generatie – cei mentionati mai sus -, de a doua generatie – cei care identifica noua clasa cu aparatul birocratic stalinist – sau de a treia generatie – cei ce identifica noua clasa cu „clasa cunoasterii“, mostenitori directi ai schimbarilor din 1968, sunt cu totii tributari unei gândiri clasice de stânga. Aceasta observatie despre provenienta ideii este importanta pentru noi pentru ca ea arata faptul ca regimul comunist, independent de tara in care a fost implementat, a reusit realizarea a ceea ce si-a propus: schimbarea stratificarii sociale si crearea din neant a noi clase sociale. Nu doar ca a reusit crearea omului nou, dar a reusit sa creeze si clase sociale noi pentru acel om, lucru esential pentru doctrina sa, intrucât potrivit ei omul capata sens doar in cadrul clasei sale. In mod paradoxal, clasa proletara nu este o creatie a gândirii marxiste, ci una a sistemului capitalist, in timp ce noua clasa, fie ca este vorba de clasa birocratilor sau de clasa tehnocratilor, este cel putin pentru Europa de Est o creatie a sistemului comunist si o mostenire comuna a statelor din acea regiune. Trebuie precizat care este continutul acestei noi clase potrivit tezei managerialiste. In varianta sa revizuita ea contine clasa formata din fostii manageri, tehnocrati reformati si factiuni dizidente ale inteligentei umaniste 11.
In concluzie am observat mai multe trasaturi diferite ale regimurilor din Europa de Est, trasaturi ce au structurat atât societatea comunista cât si procesul de trecere la capitalism. Aceasta diversitate oferea polonezilor si ungurilor posibilitatea unui trai material mai usor, a unui acces pe usa din dos la societatea de consum vestica, ii obliga pe nemti si pe bulgari sa fie atenti la orice gest al URSS, si a dus la o schimbare pasnica a puterii in Polonia, spre deosebire de procesul revolutionar cu victime din România. Insa, oricât de importante ar fi aceste elemente diverse nu putem sa ratam o unitate comuna lasata mostenire de comunism, care se vede si astazi in cadrul Uniunii Europene, intre statele ce au suportat regimuri totalitare si celelalte. Teoria comunista abstracta a fost suficient de abila sa se intrupeze diferit pentru a ajunge la structuri socio-politice comune.

NOTE:
1. Ivan Berend, „Easten Europe, the region“, in ET Comisso, LDA Tyson (editors), „Power, purpose, and collective choice: economic strategy in socialist states“, Cornell University Press, 1986, p. 168
2. Ivan Berend, „Easten Europe, the region“, p. 169
3. Diana Mishkova, „Modernisation and Political Elites in The Balkans before the First World War“ in  „East European Politics and Societies“, vol. 9, nr. 1, iarna 1995, p. 64
4. Andrew Janos, „What was communism. A retrospective in Comparative Analysis“ in „Communist and Post Communist Studies“, vol. 29, nr. 1, pp.
1-24, 1996
5. Andrew Janos, „What was communism A retrospective in Comparative Analysis“, pp. 13-14
6. Andrew Janos, „What was communism A retrospective in Comparative Analysis“, p. 14
7. Andrew Janos, „What was communism A retrospective in Comparative Analysis“, p. 5
8. Daniel Chirot, „The Corporatist Model and Socialism“, in „Theroy and Society“, vol. 9, nr. 2, „Special Issue in Actual Socialisms“, martie 1980, pp. 363-381.
9. Gil Eyal, Iván Szelényi, Eleanor Townsley, „A Theory of Post communism Managerialism“, p. 3.
10. Gil Eyal, Iván Szelényi, Eleanor Townsley, „A Theory of Post communism Managerialism“, p. 63
11. Gil Eyal, Iván Szelényi, Eleanor Townsley, „A Theory of Post communism Managerialism“, p. 91

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper