Noua batalie pentru Africa

Un articol de GEORGE APOSTOIU

A sosit timpul unei noi batalii pentru Africa. Nu se poate spune ca dupa decolonizarea din deceniile cinci-sase ale secolului trecut continentul a fost scutit de competitii si pofte dar ele erau, cel putin politic, oarecum mascate. Luati-va destinul in propriile mâini, era sloganul politic al fostelor metropole care, insa, pastrau pe cai diferite avantajele economice, resursele energetice si de materii prime de odinioara. Cei care doreau sa patrunda pe continent – România s-a numarat printre ei  – aveau viata grea. O jumatate de secol si mai bine continentul a fost ravasit de dispute politice, a suportat introducerea insidioasa a ideologiilor de stânga, au fost instigate la razboaie locale si au continuat sa se zbata in saracie. Dezvoltarea fostelor colonii este si astazi un deziderat, saracia africanilor se accentueaza. Noroc cu bunul Dumnezeu.
De la o vreme, continentul a devenit din nou teren al concurentei deschise. Fostele metropole nu mai sunt sigure pe influenta lor in coloniile pe care le-au avut cândva. Nici francezii, nici britanicii, nici portughezii. Uriasele bogatii ale subsolului au devenit marfa politica. Compania americana Chevron Texaco exploateaza o treime din productia de petrol din Angola, tara sfâsiata de razboaie ideologice decenii de-a rândul. Sud-africanii si israelienii au pus mâna pe minele de diamante din Republica Democrata Congo. Rusii trag cu dintii sa pastreze macar o parte din avantajele pe care si le-au creat pe vremea când Uniunea Sovietica oferea liderilor africani sprijin ideologic si militar. Chinezii s-au instalat progresiv pe continent si astazi pozitia lor da frisoane si fostelor metropole, si actualilor concurenti. In 2007, de exemplu, chinezii au cumparat in Congo dreptul de a exploata 10 milioane de tone de cupru, 600.000 de tone de cobalt si nu se stie câte alte mii de tone de aur. China a devenit pragmatica. Pekinul are nevoie de materii prime, congolezii de drumuri, cai ferate, spitale, scoli pe care nu le-au putut face cu ajutorul fostelor metropole. Proiectul a contrariat Fondul Monetar International care spera sa mai indatoreze cumva acest stat african, dar chinezii isi vad de treaba lor. Tot chinezii fac explorari in minele din Madagascar. Compania chinezeasca Wisco a primit acordul sa investeasca 6,5 miliarde de euro in minele cercetate. Au concurenti in canadieni si in sud-coreeni dar nu cedeaza. Compania petroliera britanica Tullow Oil asteapta acordul – il va avea, cu siguranta – guvernului Ugandei pentru a cumpara un teren din perimetrul petrolier exploatat de Canada pentru care va plati 1,2 miliarde de euro. Investitia merita sa fie facuta pentru ca va permite producerea a 200.000 de barili pe zi. Britanicii vor fi vecini cu francezii de la Total si cu chinezii de la Cnooc instalati si ei aici. Tot in Madagascar, canadienii au investit 1,7 miliarde de euro in minele de nichel si cobalt, compania sud-coreeana a arendat pe 99 de ani 1,3 milioane de hectare unde cultiva porumb si ingrijesc plantatiile de palmieri pentru fabricile de ulei pe care le-au construit aici. Istorie cu cântec, altfel. Lipsa de transparenta a negocierilor pentru aceste contacte a facut ca  presedintele Marc Ravalomanana sa-si piarda scaunul. Totul se plateste. Si fierul, si nichelul, si aurul si scaunul puterii. Africa este un pamânt al fagaduintei si al coruptiei.
Parisul nu a ramas niciodata indiferent la ce se petrece pe continentul pe care, cândva, il impartea cu britanicii, belgienii si portughezii. A reactionat intotdeauna politic si, se poate spune, a avut si are cele mai vizibile interventii. A creat Francofonia pentru a asigura un cadru organizat de sprijinire a fostelor sale colonii si pentru a nu ramâne neputincios in fata Londrei care isi adunase fostele colonii in Commonwealth. Parisul are, in continuare, destule initiative in conditiile bataliei noi de pe continent. Recent, la Nisa, a avut loc cea de a 25-a conferinta la vârf Africa-Franta. Abil, presedintele Sarkozy a intuit ca interesele Frantei sunt tot mai mult amenintate pe continent. El a recurs la arma clasica, intotdeauna folositoare in relatiile cu liderii africani: le-a scormonit vanitatea politica. Iar acestia au fost si au ramas dispusi la compromisuri pentru a avea un aliat la putere. Franta a avut un rol urias in intretinerea acestei pofte la conducatorii africani. Ii cunoaste bine pentru ca, in mare, i-a crescut si i-a  educat la Paris. Sarkozy le-a promis la Nisa liderilor africani o perspectiva. Una asteptata de mult de acestia: ,,Trebuie sa fim pregatiti, a spus Sarkozy, sa facem un loc Africii in guvernanta mondiala…nici una, dar nici una dintre marile probleme cu care lumea este confruntata nu va putea sa-si gaseasca solutie fara participarea activa a continentului african…Este cu totul anormal ca Africa sa nu aiba nici macar un loc in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite. Consiliul trebuie reformat“. Cei 38 de sefi de state din Africa l-au aplaudat. O astfel de promisiune a mai fost facuta dar, acum, realitatea de pe continent ar putea determina Parisul sa o ia si in serios. Apoi, putina ipocrizie nu strica. Chiar devine necesara acoperirii intereselor. Asa ca presedintele francez a plusat: ,,Africa este viitorul nostru….Mult timp marginalizat, continentul african se impune tot mai mult in fiecare zi ca un actor absolut major al vietii internationale. Formidabilul dinamism demografic  (altadata, in conferinte internationale la care am asistat, fenomenul era prezentat altfel, n.n.) si resursele considerabile fac din Africa principala rezerva de crestere a economiei mondiale in deceniile care vin“. Si presedintele francez nu ezita sa afirme: ,,Sunt profund convins ca nu mai este posibil sa evocam marile probleme ale lumii fara prezenta Africii. Convingerea se bazeaza pe constiinta clara ca destinele noastre sunt indisolubil legate. Esecul Africii ar deveni o drama pentru Europa“.
Liderii africani au compromis toate planurile post-coloniale de dezvoltare initiate de organizatiile si organismele internationale. Coruptibili, ei au compromis pâna si proiectele complexe ale ,,deceniului dezvoltarii“ decretat la ONU cu câteva decenii in urma si pus sub observatie (era sa zic monitorizare) stricta. Poate acum, in conditiile noii batalii pentru Africa, sa aiba ceva mai multa perspicacitate si sa foloseasca in beneficiul dezvoltarii statelor lor implicarea strainilor in exploatarea bogatiilor imense de pe continent. Mai ales ca nu mai au grija de a deveni bogati. Sunt de mult timp.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper