Nou pe blogul revistei:
- Cate idei interesante exista in Univers
- Razvan Tupa, poetic. cerul din delft si alte corpuri romanesti
- Sarea pamantului: Claude Karnoouh despre doua albume de fotografie
- Democratia este irelevanta
- Fabulosul monolog al domnului Liiceanu, in compania unui whisky si a lui Amos Oz
- Frantz Fanon, Piele neagra, masti albe: review de Claudiu Gaiu
- T. O. Bobe, Contorsionista: review de Cosmin Borza
Cuvinte cheie
Sectiuni
Comentarii recente
- Ligia Mirisan on Sacrilegii si cazaturi
- Maria on Ioana Revnic. Dialog cu Alex. Stefanescu
- dominic diamant on Omul-legenda Paul Goma
- Radu Botta on „Jurnalul cu fata ascunsa“ al lui Fanus Neagu
- Ioana Ieronim on Un pianist de avangarda devenit compozitor
In memoriam Mihai Draganescu
Articol aparut pe 17:06:2010, in sectiunea Cultura mozaic . Zero comentariiCuvinte cheie: In memoriam Mihai Draganescu, presedinti academia romana
Soarta a vrut ca aproape succesiv doi presedinti ai Academiei Române sa ne paraseasca la scurt timp, mai intâi Radu Voinea si apoi Mihai Draganescu. Amândoi, savanti si carturari recunoscuti si apreciati, care, totodata, au ocupat functia prezidentiala a inaltului for la momente de rascruce. Primul, pe care l-am evocat cu câteva saptamâni in urma, a fost cel din urma aparator al Academiei, in greaua perioada de cumpana a sfârsitului regimului totalitar, celui de-al doilea i-a revenit sa fie reinsufletitorul societatii savante. A facut-o cu devotament si daruire fara a-si precupeti sanatatea care-i punea grele semne de intrebare.
Prim-vicepresedinte in guvernul Petre Roman, bucurându-se de sprijinul acestuia, a reusit sa redea viata unui organism care parea la capatul puterilor. Intrerupta timp de un deceniu si jumatate, admiterea de noi membri a fost din nou posibila, asigurându-se si mijloacele materiale firesc necesare revenirii la normalitate. Mai era vorba si de rasplatirea asteptarilor indrituite ale multora. In acele momente de reinviere, presedintelui Academiei i-a revenit deseori sa cumpaneasca, sa cântareasca, sa rezolve uneori probleme delicate si a facut-o cu tact si intelepciune. In decurs de vreo trei ani, un organsim muribund a redevenit un organism viu, activ, functional, in slujba natiunii.
Lui Mihai Draganescu ii datoram si redobândirea de catre Academia Româna a pozitiei ei proeminente in societatea româneasca si totodata si recâstigarea locului pe care-l ocupase de peste un secol in lumea academica internationala. La dorinta lor, institutele de cercetare s-au reintors la matca. De asemenea, s-a pus firesc si problema redobândirii bunurilor de care Academia fusese deposedata, desi operatiile concrete ale repunerii in posesie aveau sa mai intârzie, iar unele, din pacate, mai intârzie si astazi!
Mihai Draganescu si-a demonstrat deplinele sale simtaminte democratice in aceasta opera de resuscitare, depunându-si mandatul la termen si ingrijindu-se de alegerea succesorului sau, interesat in primul rând de respectarea stricta a uzantelor si cutumelor.
A fost un om de bine, un carturar deschis catre toate disciplinele, inclusiv cele umaniste, cu dragoste de tara. Boala si suferinta l-au macinat, dar, cu toate acestea, a dat semenilor sai cât a putut si a fost necontenit preocupat de binele comun. S-ar cuveni ca amintirea sa-i ramâna vesnica in inima natiunii pe care a slujit-o cu abnegatie.
