Filosofia, o chestiune de ton

Un articol de CIPRIAN MIHALI

Textul de mai jos reproduce prelegerea festiva sustinuta duminica 6 iunie 2010, la invitatia  si în prezenta promotiei 2010 (nivel licenta) a Departamentului de Filosofie al Universitatii Babes-Bolyai,
Cluj-Napoca.

Cred ca este pentru prima data de când vorbesc la astfel de ceremonii când îndraznesc si prefer sa ma adresez mai degraba parintilor si nu absolventilor. Motivele ar fi mai multe, sa zicem doar ca, în ce-i priveste pe cei din urma, am speranta ca ma voi reîntâlni cu unii dintre studenti la cursurile de master, pe holuri, la o cafea, sau, nu-i asa, on line.
As spune o vorba parintilor, pentru ca ei s-au întrebat neîncetat de trei ani încoace „oare ce-o sa faci cu filosofia?“, pentru ca ei traiesc cu mai multa apasare grija zilei de mâine pentru copiii lor, care au luat un fel de decizie privind viitorul, o decizie pe care ei, parinti bugetari, privati sau pensionari, nici astazi nu o înteleg. În cel mai bun caz, de dragul odraslelor lor, dar si încrezatori în potentialul si în curajul lor, i-au lasat sa-si urmeze propria alegere, înlaturând pentru o vreme din minte grija diplomei, a meseriei sau a salariului, oferindu-le bucuria unui ragaz de alegeri printre întrebarile si adevarurile lumii si sperând ca în felul acesta sa se gaseasca pe ei însisi în aceste cautari.
Îmi îngadui, asadar, sa vorbesc pentru o clipa în numele acestor studenti/absolventi si în numele unei mici comunitati de supravietuitori ai filosofiei.
În aceasta vorbire, într-un moment precum acesta si în vremuri precum cele pe care le traim, trebuie sa ne ferim de doua tentatii ale facilitatii: triumfalismul si catastrofismul. Ceremonia la care suntem partasi ne îndeamna sa uitam o clipa de toate neajunsurile si sa celebram cu fast, asa cum se cuvine, de altfel, un moment de bucurie, demn de pastrat în memorie peste ani. Consider însa ca nici macar un astfel de moment nu trebuie sa ne ispiteasca sa lansam cuvinte mari, pastrându-ne luciditatea si modestia în raport cu o situatie dificila si a societatii, dar si a universitatii, cu atât mai mult a filosofiei. Pe de alta parte, nimic nu e mai tentant decât sa transformam saracia de imaginatie si de solutii într-un discurs apocaliptic, pentru ca profetii de serviciu ai lumii s-au hranit epoci la rând din mizeria si tragediile lumii, ascunzându-si astfel propria lipsa de originalitate sau de initiativa. Filosofia mai are o sansa în panica înconjuratoare daca va sti sa-si gaseasca tonul potrivit, ritmul pe care sa se desfasoare în acord cu unele ritmuri ale societatii, si nu cu toate, ramânând un fenomen de actualitate, dar nu unul de moda, în priza nu cu stirile de la ora 5 sau 7, ci cu evenimentele majore care pot sa dea sens la ce ni se întâmpla, în parte si împreuna.
Cautând un astfel de ton potrivit, nu va voi vorbi invocând nume mari si autoritati din domeniul meu de cercetare, filosofi pe care sa-i credeti mai abitir decât pe mine – fie si numai pentru ca am convingerea ca oricare dintre colegii mei profesori v-ar putea spune ceea ce vreau va spun eu acum, alegând alte nume si alte modele de întelepciune din istorie sau de astazi.

Ce vreau sa va spun? Câteva lucruri simple, as zice aproape de bun simt. Fiind de acord cu dumneavoastra ca bunul simt a devenit o marfa rara, nu numai în politica si la televizor, dar chiar si în universitate.
As vrea sa încep cu o marturisire: noi nu le-am dat în trei ani acestor studenti o meserie. Si chiar daca vor mai sta doi ani, pentru master, si înca trei sau patru, pentru doctorat, tot n-o sa le dam o meserie. Nici noi nu putem s-o facem si nici ei nu cred ca vor. Noi nu putem, pentru ca meseria de filosof nu se regaseste în nomenclatorul profesiilor din România. Si nu putem nici cât puteam acum zece ani (când un absolvent de filosofie putea preda filosofie în orice liceu), înainte ca aceasta materie sa fie alungata din licee, pentru a fi înlocuita cu niste monstruozitati de denumiri la moda care au ambitia sa-i transforme pe toti liceenii în mari antreprenori si businessmani de succes. Si putem chiar mai putin acum, deoarece managerii actuali ai învatamântului cauta sa elimine si logica dintre discipline, poate din teama ca prostirea zilnica prin televiziune si publicitate nu va fi chiar completa, ca acesti tineri formati un pic altfel nu vor deveni chiar clientii abrutizati de fericirea cumpararii ultimului obiect la moda, ca s-ar putea gândi putin înainte s-o faca si astfel ar gripa motorul masinariei de produs si consumat fericire pe banda rulanta.
Dar si sa fi putut noi sa le dam o meserie, nu cred ca vor fi vrut ei o meserie. Pentru ca acesti studenti, acesti câtiva absolventi, sunt o minoritate, pe cât de putin numeroasa, pe atât de demna fata de ea însasi si demna de admiratia noastra. Când spun asta, nu vreau sa le flatez orgoliul, vreau doar sa va conving de câteva lucruri elementare.
Scolile noastre superioare sunt înnebunite dupa profit, dinspre conducere, si dupa meserii banoase, dinspre studenti. Specializarile la moda azi produc en gros absolventi a caror singura preocupare în cei trei sau cinci ani de scoala este sa obtina patalamaua cu care sa se angajeze numaidecât fie într-un post linistit, fie într-un post bine platit (si daca se poate în amândoua, cu atât mai bine). De cealalta parte, profesorii au devenit ei însisi masini de predat, simple jaloane de depasit în cursa tot mai rapida catre diploma, dependenti în traiul lor de zi cu zi de taxele pe care le platesc acesti cumparatori de iluzii cu diploma care sunt studentii.
Calitatea actului educational e lesne de înteles si pentru cineva din exteriorul sistemului: formam mii de economisti pe an, dar economia noastra e la pamânt; scoatem sute de juristi în fiecare generatie, dar avem cel mai corupt si mai incoerent sistem juridic din Europa. Avem sectii peste sectii de relatii internationale, dar nu putem evita bazicele gafe diplomatice, facute de dinozauri uitati în posturi de pe vremea lui Ceausescu. E plina universitatea de oferte în stiintele comunicarii, jurnalism, publicitate, etc., dar tot ce vedem la televizor si în presa frizeaza analfabetismul, vulgaritatea si oportunismul carieristic. Nu are sens sa continuam cu exemplele, imaginati-va dumneavoastra bunaoara ce specialisti în stiinte politice formam, gândindu-va doar o clipa la tinerii din politica româneasca, al caror nume tocmai îmi scapa acum…
În tot acest entuziasm general al diplomelor si carierelor de tip copy-paste, ramân câteva oaze de ciudatenie, precum filosofia, matematica, fizica, literele, discipline fundamentale, discipline prafuite, prea putin pe gustul celor mici, pentru ca te obliga sa citesti mult, sa gândesti cât de cât, sa parasesti retetele traditionale. Si dupa ce faci tot acest efort, rasplata e pe masura: fara joburi sau cu salarii de mizerie, profesorii sau intelectualii, savantii formati azi îngroasa rândurile grupurilor precare.

Va spuneam ca noi, profesorii de filosofie, nu putem certifica printr-o meserie formarea în filosofie a studentilor nostri. Dar îndraznesc sa va spun ca le putem da mai mult si altceva decât o diploma sau o meserie. Încerc, pentru asta, sa va conving de câteva adevaruri simple, nu pentru a va consola, parinti si studenti, ci pentru a cerceta o clipa temeiurile intrarii si orientarii acestor tineri în viata adulta.
Aceste adevaruri ne sunt tuturor la îndemâna, sa le luam repede pe rând:

1. Niciodata în istorie atâta informatie nu a fost accesibila atâtor oameni si cu atâta usurinta. Însa poate tot niciodata n-am fost mai putin înzestrati sa transformam aceasta informatie în cunoastere, iar, prin asta, sa ne formam si sa dam un sens existentei noastre si a celei a lumii noastre. Bombardati zilnic cu o cantitate inflationista de stiri, dependenti de noutate si de efemerul ei, n-o putem asimila, n-o putem transforma în mod de viata, nici macar n-o putem transpune în chiar actul educational, în cursuri, în seminarii si dezbateri, dinspre cei învatati înspre cei (înca) dornici sa învete. Cei trei ani de studii în filosofie au încercat totusi si asta: sa-i învete pe studenti sa discearna între zgomot si informatie pertinenta, sa-l ignore pe cel dintâi si s-o ierarhizeze pe cea din urma, sa se aseze în vârtejul informational care-i înconjoara, sa încerce sa faca deosebirea între ceea ce are sens si ceea ce este absurd, între ceea ce are însemnatate si ceea ce se pierde numaidecât dupa ce s-a întâmplat sau s-a spus. A întelege ce se întâmpla cu noi azi nu este numai o preocupare gratuita, de lux, a câtorva intelectuali nelinistiti; dimpotriva, este chiar sansa supravietuirii individuale si colective într-o societate globala în care orice structura e deschisa si mobila, iar informatiile depind de puteri, de institutii, de persoane ale caror chipuri si intentii ne ramân adeseori necunoscute. E adevarat ca a întelege ce se întâmpla nu-ti da pe loc un statut social privilegiat si nici satisfactii materiale imediate, dar te ajuta sa nu te prabusesti atunci când peretii fragili ai constructiilor noastre comune se darâma.

2. Rareori în istorie informatia a fost atât de putin inocenta; altfel spus, suntem actorii, martorii si victimele unor mecanismele subtile si eficiente de manipulare. Am venit din comunism cu o foame nesfârsita de informatie si de imagine si de douazeci de ani le consumam asa cum consumam orice alt bun material: adica masiv, pe nerasuflate, fara discernamânt. Credem cu o credinta aproape religioasa în ce vedem si ce auzim si avem nevoie mereu de mai mult, (putine tari se pot lauda cu atâtea canale de televiziune…), de mai multe socuri, de mai mult senzational, de mai mult tragic, de mai mult intim exhibat ca spectacol public. Si pentru ca exista totusi din când în când riscul sa ni se aplece, adica sa nu mai credem în tot ce ni se spune si ni se arata, pentru ca uneori cererea ramâne în urma ofertei, universitatile s-au oferit sa-si schimbe misiunea si sa creeze promotii de experti în comunicare, publicitate, marketing, cei care au grija ca disconfortul nostru în fata minciunii sau a excesului sa para fie o boala, fie un motiv de autoînvinovatire. Pentru amândoua, exista asistenti, consilieri, consultanti, psihologi, pregatiti sa ne îndrume din nou pe calea cea dreapta a cuminteniei consumului si a credulitatii în fericirea pe care ne-o procura îmbuibarea cu marfuri si cu imaginile lor. Studentii de la filosofie, niste inadaptati, nu par a-si gasi locul în acest scenariu; din experienta milenara a filosofiei, au aflat cum se minte cu logica în mâna si mai ales simulând-o; de aceea sunt azi printre putinii în stare sa citeasca printre rânduri, sa judece, sa creeze si sa întrebuinteze concepte cu care sa se imunizeze în fata minciunilor si sa cedeze mai greu strategiilor rafinate de seductie si manipulare. Noi, filosofii, profesori si studenti, nu propovaduim postul negru si fuga de lume, ci doar o decenta si o maturitate a judecatii, pe care am putea-o numi „exercitiu al libertatii responsabile“; în alte cuvinte, dincolo de cunoasterea acumulata în anii de scoala, ne dorim sa transmitem an de an studentilor sensibilitatea pentru libertate si spre responsabilitate, întemeiate amândoua pe capacitatea de a judeca prin propria minte si nu prin cea a altora, din nefasta serie „gândeste liber!“.

3. Împartasim cu unii dintre autorii de astazi ideea ca divertismentul si consumul au facut din dorintele noastre principala resursa pe o piata pe care cu cât mai multe lucruri primesc un pret, cu atât altele (sau chiar aceleasi) îsi pierd din valoare. În clipa în care subiectivitatea noastra devine marfa de mare pret, dorintele, chiar si cele mai intime, ne sunt preluate de programe si strategii publicitar-informationale care ne suprasatureaza cognitiv si afectiv, aliniindu-ne în felul acesta la ceea ce doreste toata lumea, dorinta de masa, consum de masa, productie de masa, turism de masa etc. Poarta de intrare, ca sa spunem asa, înspre intimitate este mecanismul atentiei. Or, vedeti în câte feluri, de la cele mai subtile, pâna la cele mai brutale, ne este captata si deturnata azi atentia, astfel încât ea sa fie mereu treaza, mereu deschisa pentru a face loc altor si altor oferte. Urmariti de câte ori întâlniti într-o zi (în media, la cunoscuti sau la dumneavoastra) cuvinte mari, cuvinte grele, precum: „exceptional“, „senzational“, „incredibil“, „halucinant“ etc. si veti vedea ca ele ne adâncesc si mai mult în banalitatea existentelor noastre, adica ne fac sa ne simtim astfel, banali si neînsemnati. Altfel spus, e ca si cum altundeva si altcineva ar hotarâ sistematic pentru bietele noastre vieti când e bine sa simtim intens si când nu, când trebuie sa se întâmple lucruri nemaipomenite în existentele celorlalti si ale fiecaruia dintre noi si când nu. Aici ma întorc înspre studentii de la filosofie, cu nadejdea ca vreme de trei ani, si poate înca doi sau cinci, au stiu si vor sti sa nu-si lase înselata atentia, sa nu si-o vânda pentru ceva care straluceste, cânta frumos sau are un ambalaj roz cu picatele.
4. Un ultim adevar simplu sub forma a doua idei complementare. Acesti absolventi vor fi, cred, de acord cu mine, ca au crescut într-o lume cu repere morale fragile, schimbatoare. Ca s-au putut considera fericiti daca au întâlnit în viata lor, în afara parintilor, una, doua, câteva persoane care le-au marcat viata prin calitatile lor morale, prin forta si rectitudinea caracterului lor. Nu sunt convins ca în cei trei ani de universitate de pâna acum numarul acestor persoane a crescut simtitor, dupa cum nici nu sunt foarte sigur ca certitudinile lor în materie de morala s-au înmultit cultivându-ne. Ne-au descoperit pe noi ca profesori, cu calitatile si cu slabiciunile noastre, am facut bucati de drum împreuna pe care am înaintat si pe care ne-am poticnit deodata, ne-am descoperit unii pe altii si pe noi însine ca oameni simpli: nu vedete unii, nu fani ceilalti, nu somitati, dar nici slugi fidele. De aceea, as îndrazni sa spun urmatorul lucru: sper ca i-am dezvatat, prin chiar felul nostru de a fi cu ei, dificil si incoerent pe alocuri, ca n-au nevoie de modele si vedete de urmat, ca se pot descurca singuri, poate chiar mai bine singuri decât altfel. Si pentru ca mai multi dintre ei lucreaza pentru a face studii de filosofie, si o fac cu o modestie si o discretie ce le confera mai multa demnitate si decât angajatorilor lor, si decât profesorilor lor, am convingerea ca îsi vor gasi mai degraba reperele morale în ei însisi decât în cei din jur, în pasiunea cu care îsi vor urma drumul printre carti si idei decât în mesajele publicitare si ofertele ispititoare care îi asalteaza la tot pasul.
De aceea, sa nu ne scandalizam, dimpotriva, sa ne bucuram atunci când vreun alt om politic va face imprudenta sa spuna ca avem prea multi filosofi în tara asta. Adevarul trist al saraciei noastre spirituale si al naivitatii noastre este ca avem prea putini filosofi. De aceea va propun sa-i pretuim si sa-i încurajam pe aceia care mai doresc sa se abata de la tinichigerie, frizerit si alte meserii nobile, pentru a citi si a gândi apoi cu capul lor si de capul lor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper