Baletul, bibelou de portelan

Un articol de Vivia Sandulescu

In ultima vreme vin la Sibiu de parca m-as duce in strainatate, ca sa-mi clatesc ochii si spiritul vazând lucruri noi si bucurându-ma de atmosfera de oras civilizat, de ritmul de viata mai linistit al oamenilor si nu in ultimul rând de robustetea lor intelectuala. Aici teatrele nu se inchid, nu intra in somaj cu lunile (ca Opera din Constanta), nu se decimeaza vazând cu ochii (ca baletul Operei din Bucuresti), iar revista „Cultura“ se epuizeaza de la chioscuri in câteva ore! Ba mai mult, se fac planuri de viitor – mi-e si frica sa vorbesc despre ele, din superstitie. Luati-o ca pe o declaratie politica, pentru mine toate acestea traduc oricum zicala „omul sfinteste locul“.
In iarna am asistat la o Gala a carei parte a doua a fost premiera baletului „Noaptea Walpurgiei“, in fapt marele divertisment din opera „Faust“ de Gounod, practic singura lucrare de gen care poate constitui un balet in sine si care a beneficiat prin traditie de montari fastuoase si de interpreti de renume. Am admirat atunci in mod special stiinta organizarii scenice de care da dovada coregraful Valentin Bartes, facând sa evolueze simultan pe mai multe planuri grupuri de dansatori in roluri diferite astfel incât sa fie vizibili cu totii si sa nu incarce scena. Si nu e putin lucru, aceasta fiind o insusire ce presupune o prelucrare inteligenta a culturii profesionale dobândite – in cazul lui, intr-un deceniu si jumatate de angajamente in spatiul iugoslav, SUA si mai ales Japonia.
Alegerea titlului noii premiere, „Raimonda“ de Glazunov poate parea ciudata pentru un colectiv si un oras inca neobisnuit cu repertoriul clasic de baza, sarind peste primele etape ale familiarizarii. Pe de alta parte, este salutara montarea acestuia in premiera nationala, venind sa acopere inca un gol din albumul baletomanului avizat si al profesionistilor domeniului. Desi câteva variatii clasice sunt intrate de mult in repertoriul international de concurs si de recital iar Liceul de Coregrafie din Bucuresti a abordat, cu ani in urma, tabloul final („Grand pas hongrois“), referinta vizuala comuna trimite la un balet de mari dimensiuni, cu o desfasurare predominant lenta, pe gustul sfârsitului de secol XIX, când a fost creat de catre Marius Petipa (cele mai cunoscute versiuni moderne fiind spectacolele inregistrate de la Teatrul Bolsoi sau Opera din Paris semnate de Iuri Grigorovici, respectiv Rudolf Nureev, transmise de canalul de televiziune Mezzo).
Ei bine, „Raimonda“ lui Valentin Bartes este una dinamizata, in doua acte incadrate lejer in doua ore si din care sunt epurate cu grija momentele trenante, in favoarea cursivitatii si a ritmului. Solutie indispensabila pentru a face agreat de catre un public divers libretul neverosimil si desuet, cu o printesa medievala (Raimonda), râvnita de catre capetenia sarazina Abdurahman, dar aparata de umbra Doamnei in Alb si pe care logodnicul ei, printul Jean de Brienne, o salveaza just in time la intoarcerea din cruciada, invingându-l in duel pe the bad guy… Sa mai adaugam ca povestea se intâmpla la curtea Ungariei si suntem intr-o confuzie istorico-geografica totala – ceea ce nu deranja pe nimeni in vremea când Glazunov a compus o partitura plina de culoare, imbinând „numerele“ clasice cu cele de caracter oriental si unguresc.
Desi opereaza adaptari si modernizari in libret, când este vorba despre stil, Valentin Bartes-coregraful este mai degraba conservator, optând pentru un clasic-ca-la-carte si respectând spiritul dansurilor de caracter. Viziunea sa de ansamblu este intregita de strajerii cu steaguri la fata de cortina, de mimantii care lupta cu spada si de copiii-paji (minunat mod de a implica in spectacol generatia de mâine). Pauzele sunt umplute, cei douazeci de membri ai companiei par de trei ori mai multi iar castingul (dificil tocmai din cauza numarului redus de interpreti) e judicios. Valentin Bartes-regizorul este atent la inteligibilitatea actiunii, la pantomima, la alternanta real/vis, reducând cu dibacie baletul la scara trupei de care dispune. (Sunt convinsa ca, daca ar fi nevoie, ar integra in spectacol portarul, pompierul si cabinierele si nu s-ar cunoaste.) Ca de fiecare data, Valentin Bartes-dansatorul isi rezerva un rol siesi, creând in ofertantul Abdurahman un personaj plin de pasiune si dramatism.
Decorurile lui Alin Gavrila creeaza un cadru corect al povestii, in tonuri intunecate si fundaluri pictate, fara a aduce un surplus de originalitate, iar daca nu facem caz de limitarile scenotehnicii teatrelor noastre, fumul colorat e foarte de efect. Mai putin inspirate mi s-au parut luminile lui Marko Radanovic, cu spoturi fixe in figuri geometrice, indiferent de evolutia in spatiu a dansatorilor.
Costumele create de Carmen Siminie cu un profesionalism in continua afirmare/confirmare imbina conventia academica a tutu-urilor cu respectul pentru linia si croiala tinutelor de epoca sau de caracter popular oriental si unguresc. In unele momente insa suprapunerea cromatica a mai multor game de culori primare si pastel incarca vizual.
In rolul Raimondei, Asami Kasuya – cea mai recenta achizitie a trupei, dar si cea mai valoroasa -, face ca baletul sa para floare la ureche. Inalta pentru o japoneza si subtire, trece cu nonsalanta peste dificultatile tehnice, preocupându-se mai degraba de frumusetea liniei bratelor si de relationarea cu partenerii de scena. Vlad Marculescu, câstigatorul de anul trecut al Premiului pentru Cel mai bun dansator la sectiunea juniori a Concursului International de Balet de la Sibiu, este un Jean de Brienne elegant si un bun partener, cu o prezenta scenica de prestanta, in pofida emotiilor prilejuite de primul sau rol principal.
In alte roluri nu putem sa nu-i remarcam pe Laura Cristea, Reina Amakasu, Yuki Seki si Dan Haja, versatili si performanti in orice si peste tot. Desi nu a avut ocazia sa-si insuseasca prin studiu maniera dansului de caracter unguresc, preponderent in „Raimonda“, iar perfectionistii ar gasi câte ceva de cârtit, ansamblul l-a absorbit cu promptitudine, imbogatindu-si paleta stilistica.
La Teatrul de Balet din Sibiu au loc proiecte „ín foc continuu“. Asteptam cu un interes nedisimulat premiera din vara cu opera dansata „Carmen“ de Bizet si cea cu baletul „La Fille mal gardée“ de la toamna, cu bucuria convingerii ca vor fi noi evenimente. Intre timp, la Casa de Cultura a Municipiului se desfasoara cea de-a III-a editie a Concursului International de Balet, urmata de un Seminar international cu invitati de prestigiu. In ce tara e Sibiul pâna la urma, Doamne?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper