Sarkozy in China

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Turism, prudenta si ceva mai mult realism


De la ocuparea fotoliului prezidential, cu numai trei ani in urma, Sarkozy a facut patru vizite in China. Este un caz neobisnuit, cele doua state nu se afla in aliante politice, economice sau militare care sa impuna un asemenea ritm de contacte. In primele trei vizite presedintele francez a avut ambitia de a da lectii de democratie Pekinului. A crezut ca va invinge acolo unde altii au esuat si a ridicat problema drepturilor omului in China. Este o obsesie a actualului presedinte al Frantei de a forta acolo unde crede ca poate sa-si traga un profit politic. El relua, cu obstinatie si in toate datele, preocuparea Occidentului de a introduce democratia europeana in viata celor un miliard si trei-patru sute de milioane de chinezi. Pekinul a reactionat clasic si a spus francezilor ceea ce le spusesera de atâtea ori americanilor, nemtilor etc.: nu este treaba voastra. Sarkozy a insistat si, in ciuda avertismentelor Pekinului, l-a primit la Elysées, in 2009, pe Dalai-lama, liderul spiritual din exil al Tibetului. Gestul a fost considerat de autoritatile chineze ofensator si taxat ca atare. Relatiile dintre cele doua state s-au racit. A fost nevoie de o subtila interventie diplomatica a Parisului pentru restabilirea situatiei, altfel deloc favorabila Frantei. Expozitia Universala de la Shanghai a oferit un pretext bun. Si asa Sarkozy vede pentru a patra oara China.

Noua vizita a fost gândita atent si diferit. Cât mai mult turism pentru cuplul prezidential francez si ceva mai putina politica. Presa franceza a fost prima care a remarcat acest aspect si a informat in detaliu despre traseul turistic parcurs de Carla Bruni si Nicolas Sarkozy. Un traseu fabulos, cu locuri si monumente istorice: vechea capitala imperiala, zidul chinezesc, orasul interzis etc. Traseul a ocolit Tibetul, iar programul, atât cât poate fi cunoscut, nu a mai solicitat partenerii sa gloseze pe tema drepturilor omului. In ziarul „China Daily“, un profesor chinez de politica europeana scria: „Itinerarul… este inspirat; ii ofera (presedintelui Frantei) o buna ocazie sa afle cum a influentat istoria Chinei modul nostru de gândire“. Subtil, nu-i asa! Actualitatea a fost salvata de promisiunea pregatirii unor dosare consistente de cooperare economice. Si, era sa uit pretextul vizitei, de participarea lui Sarkozy la inaugurarea pavilionului francez de la expozitia universala de la Shanghai!
S-o spunem deschis: vizita lui Sarkozy in China prezinta interes mai ales pentru Paris. Sa nu se inteleaga de aici ca Pekinul, in cautare de materii prime, de tehnologie inalta si de parteneri politici cu pondere, nu ar avea profitul lui. Presedintele francez a fost se primit. Unii spun ca a existat chiar un exces de curtoazie care ar trebui pus (si) pe seama tacticii Pekinului de a nu crea motive, exploatabile politic, de boicotare a Expozitiei universale de la Shanghai. O mai patise cu Olimpiada. Ce se va intâmpla dupa lunile de miere vom mai vedea… Pâna atunci lumea va zâmbi intelegator la delicatetea autoritatilor chineze de a agrementa primirea inaltilor oaspeti cu spectacole grandioase care faceau cândva deliciul lui Mao Tze-Dung si Ciu En-Lai. Cu un adaos de sarm, insa: armata chineza a interpretat doua melodii cu care se manifesta public si artistic italianca Carla Bruni, azi prima doamna a Frantei.
Presedintele Sarkozy a atacat cu presedintele chinez Hu Jintao si cu Wu Bangguo, presedintele Adunarii Nationale Populare Chineze unele dosare internationale politice si financiare. Sa precizam ca exista o perspectiva imediata care antreneaza interesul acestor doua state de a sta aproape: Franta preia Presedintia viitoarei reuniuni la vârf a G-20, pe de o parte, iar pe de alta, face eforturi sa paraseasca strapontina istoriei. China este in plina campanie de expansiune si are nevoie sa faca o figura buna in lume. Reuniunea G-20, daca va fi asa cum este gândita de Franta, careia Germania i se alatura cu tact si cu forta, va avea posibile consecinte in configurarea unei alte ordini mondiale. O ordine in care Franta, ca si Germania si Rusia, urmareste partea ei de câstig. China, cu siguranta, o va avea pentru ca si-a asigurat-o cu tenacitate. Prajitura se va imparti, deci, dar sa vedem din portia cui se va mai taia. Si când te gândesti ca este deja mai mica decât pâna mai ieri! Pentru reusita acestei strategii, o cale de atac vizeaza reformarea institutiilor financiare mondiale si a mecanismului si instrumentelor bancare, responsabile de criza actuala, directii in care sunt interesate China, Rusia, Germania, Brazilia, India si, evident, Franta, state cu greutate in G-20. Prudent (de data asta), presedintele francez a ocolit in discutiile cu autoritatile chineze subiectele care s-au dovedit inoperante. Mai mult realism nu strica nici la casele mari.
Relatiile franco-chineze sunt asezate acum, prin astfel de abordari, intr-o alta perspectiva. Presedintele Hu Jintao, care vorbeste de „o noua pagina in istoria“ acestora, va face in toamna acestui an o vizita in Franta. Pâna atunci expertii vor pregati contractele pentru semnare. Contracte consistente spre folosul economiei franceze, in special, dar Pekinul stie sa câstige in timp. Sarkozy a declarat ca China nu poate fi ocolita „in noua guvernanta mondiala“. Ton prudent, incredere masurata, sunt de parere expertii de la Paris care considera ca schimbarea era necesara. Pekinul joaca un rol important in trei dosare care, rezolvate, pot contribui la reusita agendei presedintiei franceze a summit-ului G-20: sprijinul si asocierea Chinei la pregatirea noii filozofii politice mondiale, inlaturarea rezervelor Pekinului fata de adoptarea unei rezolutii de sanctiuni adecvate impotriva Iranului in Consiliul de Securitate si determinarea autoritatilor chineze de a-si reconsidera pozitia in problema mediului, una dintre cauzele esecului Conferintei mondiale de la Copenhaga.
Sarkozy doreste sa aiba alaturi un mare partener in atingerea scopurilor pe care le urmareste pe timpul detinerii Presedintiei G-2o. Adica a grupului de elita care se formeaza treptat-treptat in detrimentul ONU si al institutiilor caduce stabilite dupa Al Doilea Razboi Mondial, toate afectate de uriasele inginerii financiar-bancare si de malversatiunile clanurilor oculte, tot mai mari si tot mai greu de controlat. O speranta de reusita poate veni si din partea presedintelui Barack Obama care isi propune sa vada lumea altfel de la Casa Alba.
Cu rezervele mereu alimentate de cartezianismul lor, unii politicieni francezi considera ca Franta fara China nu poate reusi in proiectele ei. Cineva avansa ironic: cândva presedintele nostru tragea din pipa drepturilor omului („mégotait“), iar prima doamna ii oferea lui Dalai-lama o esarfa. S-a terminat. Sa luam China asa cum este: o dictatura liberala, inchisa cu lacate in interior, este adevarat, dar agresiva in exterior. Avem nevoie de ea pentru ca este mult mai mare si mult mai puternica decât Franta.
Orgolios, Sarkozy crede ca si China are nevoie de Franta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper