Poetul si mitul libertatii

Un articol de CONSTANTIN COROIU

Se împlinesc 115 ani de la moartea lui José Martí, mare scriitor si erou legendar al Americii Latine. În Cuba, începând de la Aeroportul international al Havanei – Aeropuerto José Martí – te întâlnesti peste tot cu numele, cu figura si amintirea sa, în diverse forme. Monumentul lui José Martí si obeliscul alb – ca o nava spatiala, în trepte, ce parca tocmai s-a desprins de sol, tâsnind spre cerul tropical – din Piata Revolutiei de la Havana strajuiesc metropola si paradisiacul tarâm al celei mai mari insule din Antile cu tarmurile scaldate de apele Oceanului Atlantic, ale Marii Caraibelor si Golfului Mexic. José Martí este aici o figura tutelara, asociata în istoria si în constiinta popoarelor Americii Latine cu cea a lui Simón Bolívar. În revista „La edad de oro“ („Vârsta de aur“), o publicatie pentru copii, fondata chiar de José Martí, exista o tulburatoare evocare:
„Se povesteste ca un calator a sosit odata la Caracas, la caderea noptii. Si, fara sa-si scuture colbul de pe drum, nu a întrebat nici unde se putea mânca, nici unde dormi, ci cum se ajunge la statuia lui Bolivar. Si se mai povesteste ca acel calator, singur cu arborii falnici si înmiresmati din Piata, plângea în fata statuii care parea ca se misca asemeni unui tata când se apropie de el un fiu“.
Calatorul acela din veacul al XIX-lea era nimeni altul decât José Martí, un om care a trait si a faptuit într-o viata scurta cât altii în zece.
Deopotriva ideolog si strateg, Martí organizeaza Revolutia de eliberare, fapt pentru care este mereu urmarit de autoritati, deportat în doua rânduri în Spania si de mai multe ori închis. Fondeaza publicatii, scrie carti devenite clasice, desfasoara o intensa activitate publicistica la mari ziare din America, reprezinta interesele unor tari de pe fabulosul sau continent  în Statele Unite ale Americii, iubeste cultura franceza – calatoreste la Paris, ca orice scriitor si revolutionar iberoamerican  care se respecta –, este un educator al copiilor si un catalizator al constiintei civice si politice, întemeiaza Partidul Revolutionar si-i redacteaza manifestul-program, moare eroic, la numai 41 de ani, în frumoasa luna mai a anului 1895, pe câmpul de la Dos Rios.
Posteritatea l-a proiectat pe José Martí în mit. Un mit al Libertatii, al Revolutiei, al Independentei, unul dintre cele mai intangibile dintr-un continent magic, cu istoria si radacinile atâtea veacuri însângerate. Si sa nu uitam, e vorba de un spatiu si de o lume, în care – asa cum observa un personaj dintr-un celebru roman – „Nimic nu circula atât de mult ca miturile“.
La Havana, casa în care a vazut lumina zilei José Martí este muzeu memorial, iar Centrul de studii de aici ce-i poarta numele a editat seria de „Opere complete“ ale prozatorului, poetului, publicistului si ideologului. Primul volum din amintita serie a aparut în 1983.
Destinul sau s-a identificat pentru totdeauna cu cel al patriei lui – Cuba – care este, în esenta, si tema dominanta a scriitorului José Martí: „Eu doua patrii am: Cuba si Noaptea“/ Ori amândoua-s una? Îndata ce soarele/ Îsi stinge lumina, înfasurata-n voaluri lungi,/ Cu o garoafa-n mâna si tacuta, trecând,/ Cuba îmi pare o vaduva trista./ Eu stiu, sângerie. Ce-nseamna garoafa aceea/ Pieptul, sfâsiat îmi este si-i pustiu/ Acolo unde se afla inima. E timpul./ Pentru a începe sa mori. Noaptea e buna/ Pentru a spune adio. Lumina te tulbura./ Si te tulbura cuvântul omului. Universul/ Vorbeste mai frumos decât omul“.
Ce înseamna Patria pentru José Martí? Ea – „trebuie sa reprezinte un altar pe care sa ne jertfim viata si nu o scara pe care sa ne cataram“. Un deziderat mereu actual, rostit de cel ce a fost supranumit „Omul Americii“.
Într-un poem de Nicolás Guillén, tradus în româneste de Eugen Jebeleanu, José Martí este vazut ca o lumina calauzitoare, o lumina alba, precum monumentul sau din inima Havanei:
„O, sa nu va gânditi ca glasul lui e un suspin,/ Sa nu credeti ca are/ mâinile de umbra si ca privirea lui/ e picatura de luna tremurând de frig/ deasupra unui trandafir./ Glasul lui sparge piatra, mâinile lui/ frâng fierul. Ochii lui/ îsi duc focul pâna în padurile/ nocturne; negrele paduri.// Atingeti-l: veti vedea ca arde/. Dati-i mâna: îi veti vedea/ deschisa mâna lui în care încape/ Cuba, precum o pasare/ cu aripile ude/ de furtuna. Priviti-l: veti vedea ca lumina lui va vorbeste./ Dar urmati-l în noapte:/ o, pe ce drumuri, si cât de clare,/ lumina lui va poate duce!“.
Contemporan cu Vasile Alecsandri si cu Mihai Eminescu, autor al unui antologic eseu intitilat „Elogiul poeziei“, scriitor polivalent, José Martí este „initiatorul genial al orientarii care va domina câteva decenii creatia literara a întregului continent latino-american: modernismul“, asa cum aflu dintr-un text – se pare, al unei conferinte – datorat reputatului hispanist Andrei Ionescu. Distantându-se de ceea ce s-a numit romantismul târziu, cubanezul „reînvie bogata traditie hispanica a barocului s…t, îmbogatindu-se cu experienta parnasiana si simbolista si cu poezia lui Whitman“.
Voce inconfundabila a modernismului, Martí este perceput în posteritate – cu cuvintele Gabrielei Mistral – ca fiind „omul cel mai pur al Americii“. De altfel, exegetii au relevat faptul ca, în opera sa, etica si estetica se împletesc indestructibil. În comentariul amintit, Andrei Ionescu consemneaza si alte opinii ale unor mari scriitori latino-americani. De pilda, cea a lui Rubén Darío: „Înainte de toate, Martí ne-a dezvaluit secretul izvoarelor de lumina. Niciodata pâna la el limba noastra n-a avut mai multa culoare, usurinta si îndrazneala. Si câta gratie, câta agilitate, câta forta naturala, sustinuta si magnifica“.
În fine, Martínez Estrada, vestitul autor al „Radiografiei pampei“ nu ezita sa-l numeasca pe Martí „Apostolul“, considerându-l un sfânt, un martir, o figura cristica. Cât priveste crezul sau, acelasi hispanist si traducator stralucit (sa amintesc ca l-a talmacit în limba noastra, între altii, pe Borges) citeaza o poezie a carei versiune româneasca poarta marca unui alt mare traducator: Aurel Covaci:
„Ce-a fost nu stiu, de toate mai presus/ Am pus oricând iubirea pentru oameni;/ Azi în pamânt si-n toate simt nespus/ Meschina dragoste a unor fameni./ Eu libertatea o ador si dreptul:/ Nu sufar ura, patima meschina/ Si-n platosa care-mi îmbraca pieptul/ Aripi deschide-un vultur în lumina.// Nu-mi pasa versul meu de foc de piere/ Mut – sau patrunde-ntr-o umila casa./ Iubesc, muncesc: si râul, în tacere,/ Hraneste nestiut padurea deasa.“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper