Lumea dezlantuita: „A Serious Man“ de Joel si Ethan Coen

Un articol de CATALIN OLARU

Desi aparent nu are nimic de-a face cu filonul principal, segmentul de debut al lui „Un tip serios“ (2009) este o reinterpretare in micro a dramei protagonistului Lawrence Gopnik. Asemeni lui Gopnik, Velvel nu greseste cu nimic, si totusi nu poate evita dezastrul.
Si capra, si varza
Preocupat de un unic imperativ, acela de a nu supara pe nimeni si de a face ceea ce se cade sa faca, Velvel (Allen Lewis Rickman) incearca sa-i impace si pe Dora, si pe Traitle Groshkover, desi se afla intr-o evidenta dilema. Nu poate sa ii dea dreptate sotiei sale fara sa fie neomenos si nu il poate omeni pe Traitle fara sa isi nedreptateasca nevasta. Din exces de deferenta fata de normele sociale, dar si ca urmare a pacatului hiperpremeditarii, Velvel asista neputincios la spectacolul implacabil al propriei sale pierzanii. Logica, pe de o parte, adica evidenta ca Traitle, din moment ce sta in fata lui, respira si vorbeste, nu poate fi mort in acelasi timp, si datoria fata de sotie, de cealalta parte, il leaga de mâini si de picioare. Cele doua compulsiuni se anuleaza reciproc, iar cea care actioneaza e Dora. Pentru ea, rationamentul invers („din moment ce a murit, nu poate fi aici“) si respectul fata de stereotipul cel mai puternic – mortii vii exista si se cheama strigoi – primeaza si impun actiunea.
Drama lui Gopnik (Michael Stuhlbarg) e aceeasi: judecata critica si buna crestere il paralizeaza („N-am facut nimic“ este replica sa la toate agresiunile exterioare); inaintea lui, intotdeauna altii, tocmai prin aceea ca le lipsesc judecata critica si buna crestere, actioneaza si in consecinta il pierd.
Crede si nu cerceta
Daca paradigma in interiorul careia actionezi e suficient de puternica, nici o dovada, oricât de palpabila, nu te poate face sa te indoiesti de justetea ei, asta dovedesc certitudinile lui Dora (Yelena Shmulenson). Cei care au de pierdut sunt cei care se sustrag logicii comune (sau pun pret pe logica atunci când ceilalti o nesocotesc). „Actiunile au consecinte“, incearca Gopkin sa il convinga pe un elev indaratnic, dar adevarul e ca, in „A Serious Man“, actiunile, in sensul la care face referire protagonistul, acela de acte rauvoitoare ori cu urmari negative pentru cei impotriva carora sunt indreptate, nu numai ca nu au nici un fel de consecinte pentru initiatori, ci mai degraba inactiunile se dovedesc nefaste, cei care „nu fac nimic“ au de suferit, la fel ca in memorabilul „Barton Fink“, al acelorasi frati Coen, din 1991.
Tot in debut, umorul din scena controlului medical, in care medicul ii ofera lui Gopnik o tigara, nu e decât rezultatul colateral al unei paradigme demult demodate. In anii ’60, fumatul era inca la moda: oamenii inca nu fusesera invatati sa creada ca fumatul e nociv si ca poate ucide. Astazi, fumatul e un tabu social si medical de a carui existenta suntem constienti din frageda pruncie, de aceea doctorul nicotinic amuza. Paradoxal, ceea ce ne ajuta sa râdem pe seama paradigmei invechite este tocmai paradigma noua, la rândul ei supusa schimbarii si la fel de rizibila privita printr-o grila de interpretare alta decât cea contemporana si dominanta.
In corzi
Cumsecadenia precumpaneste asupra oricarei porniri a lui Gopnik de a se revolta impotriva abuzurilor din ce in ce mai mari la care este supus. Autoritatea lui e contestata si teritoriul lui (fizic, moral, social si profesional) incalcat in mai toate modurile posibile. Toti sunt impotriva lui, americanii din tata-n fiu (vecinul care isi construieste o magazie pe peluza lui), cei de-o rasa si de-un crez cu el (sotia care il paraseste si amantul ei), veneticii (elevul coreean si tatal sau, care il pun in fata unei noi dileme: daca da banii inapoi, e dat in judecata; daca ii pastreaza, cedeaza santajului), ba chiar si inamici a caror identitate ramâne pâna la un punct incerta: cineva lasa un plic de bani la el pe birou, facând posibil santajul (amenintare morala), altcineva trimite mesaje de defaimare care ii ameninta cariera (amenintare sociala) sau un strain il obliga sa cumpere discuri costisitoare pe care nu le-a comandat (amenintare financiara). Gopnik cauta izbavirea unde poate, dar nici dreptatea umana (avocatii), nici cea divina (adica trei rabini, din care ultimul nici macar nu il primeste) nu il pot ajuta, pentru ca, in aceasta ecuatie elaborata cu un rezultat simplu, „nu am facut nimic“ pare un alibi bun, dar e o sentinta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper