La Cannes, in sectiunea UN CERTAIN REGARD

Un articol de IOAN LAZAR

Doua filme românesti – inca necunoscute publicului de acasa -, au fost proiectate la editia din 2010 (12-23 mai) a Festivalului de la Cannes: „Marti, dupa Craciun“, de Radu Muntean si „Aurora“, de Cristi Puiu. Ambele au fost incluse in programul de la „Un Certain Regard“.
In afara competitiei a  fost prezentat documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“  de Andrei Ujica. De asemenea, la Quinzaine de Réalisateurs a fost proiectat scurtmetrajul „Cautare“ de Ionut Piturescu. Daca mentionam si includerea celor treisprezece scurte si mediumetraje de la Short Film Corner, vom avea tabloul complet al participarii cinematografiei românesti la editia din acest an a marelui festival.
In numarul de astazi al revistei prezentam filmul lui Radu Muntean, „Marti, dupa Craciun“, urmând sa le acordam si celorlalte atentia cuvenita.
O aventura interioara
Daca „Boogie“ recurgea la neutralizarea temporalitatii, fiind totusi un film al vârstei consumate, ce-si vede compromis propriul reloaded, „Marti, dupa Craciun“ da o sugestie mai lesne utilizabila asupra parantezei temporale. Titlul trimite la o metafora stilistica, la rândul ei supusa tensiunii calendaristice. O alegorie a raului se asociaza cu sentimentul binelui etern. O fantasma existentiala pare a bântui intre acest „Marti“, un deadline cronologic saptamânal, cu conotatii tinând de o mitologie a zilei negre, si „Craciun“, indicativul religios sub care se instaleaza un freamat incet-incet temperat, acceptat dupa faza de taifun in cuplul in prag de divort. Ilizibila cu ochii celorlalti (socrii, parintii, bunicii, copilul), carora nu li se spune inca nimic despre momentul de ruptura traversat de  cei doi soti, Paul si Adriana Hanganu, criza joaca rolul unui revelator general. Daca e marti nu poate fi decât dupa Craciun. Raluca, iubita lui Paul a plecat la mama ei la Constanta, unde nu a mai fost din toamna, octombrie sau noiembrie si a stat doar doua zile, asasinata de telefoanele iubitului ei. Acum el face drumul, in sâmbata de dinainte de Craciun, pentru o impacare, urmata de clipa decizionala când va fi obligat sa aleaga intre sotie si amanta. Când revine la Bucuresti, marturiseste totul, ca intr-o spovedanie inevitabila, asumându-si intregul cortegiu de consecinte.
Ceea ce filmul lui Radu Muntean reuseste admirabil este caligrafia fina a contextului familiei de dinaintea unui ceremonial (cadouri, vizite, schimb de urari) si bumerangul anuntarii adulterului. Se trece aparent usor, in orice caz cu un surprinzator respect de sine al fiecaruia, de clipa exploziva, chiar daca Adriana izbucneste cu o violenta verbala si corporala uluitoare. Reprosurile ei pornesc de la imaginarea mâinii dentistei care umbla in gura copilului lor, Mara, preocupata sa fixeze in timp inceputul relatiei si sa declanseze procedura de divort, cu conditia rapid exprimata ca fetita sa ramâna la ea. Femeie si apoi mama, Adriana parcurge etapele cu aviditate, asociind curiozitatea spectatorului, desi, in linii mari, cazul este al unui fapt divers oarecare.
Felul in care Radu Bogdan construieste tensiunea afectiva a acestui teritoriu scindat nu tine doar de ceea ce unii critici au plasat in zona voeyurismului. Munteanu reinventeza nevoia de a vedea prin gaura cheii, careia ii gaseste coeficientul adecvat al de-dramatizarii, in masura in care abordeaza evenimentul din perspectiva culminatiei tragice. A privi inseamna la el a vedea dincolo de aparentul joc erotic sau sentimental. Ca intregul ansamblul de semne al filmului, fiecare moment este motivat superior. O  aventura a spiritului liber anima astfel personajele. Daca, pentru moment cel putin, se vede depasita de masura fara de masura a celui care a facut primul pas, sotul, Adriana isi recapata repede echilibrul interior. Are bine instalata balanta morala si afectiva, exersata ca om al legii care trebuie sa gândeasca repede, corect, eficient. Nimic din ceea ce ar putea fi taxat din unghiul minimalizator al unei escapade nu se intrevede aici, desi barbatul redescopera placerea jocului erotic, inregistrat ca fatalitate.
Secvente, personaje si actori
Filmul se deschide cu o scena in patul Ralucai. Este momentul post-coitum, cu starea lejeritatii, a regasirii tonului ironic si placid. Paul ar trebui sa se lase de fumat, parca asa promisese la momentului curatarii tartrului, iar stomatoloaga isi intra in rol. Ea cum a putut sa se lase? Iata o prima acrosare a barbatului sub interdictiile potentialei sotii. Scena are câteva calitati ce tin de optiunea pentru imaginea „scopala“, cu seria de groplanuri (gura femeii, distinctii, barbia, sânii, dosul, gambele, toracele barbatului, detaliile dintilor lui etc.). Altminteri, imaginea semnata de Tudor Lucaciu este in totul adecvata acestei conceptii intimiste ce-si  transgreseaza conditia spre a oferi climatul unei aventuri a spiritului interior, asumat ca atare, dincolo de orice ingerinte ale acrosarii epidermice. Personajele respira aerul starii lor de confort-disconfort, iar directorul de imagine  alterneaza instrumentatia, fara a pierde perspectiva regizorala a distantei de pâna la finalul povestirii.
O secventa intimista este urmata, in tandem, de o alta, extrem de accidentata: a disputei dintre soti. Un joc fizic, agonal, terminat cu calmarea celor doi, in perspectiva despartirii de neevitat. Raluca ia de la Maria Popistasu in primul rând blândetea ludica. Cealalta femeie, Adriana, mama si sotie, are beneficiul unei interpretari (Mirela Oprisor) de asemenea remarcabile. Când distorsionat, când de o resemnare lucida, personajul acesteia rezuma forta morala a unui nou inceput, incarcat, desigur, de raspunderea cresterii si educarii copilului.
Nimic retoric in dialogurile scrise de cei trei tineri maestri ai dramaturgiei de film. Lui Alexandru Baciu si Razvan Radulescu li se adauga regizorul Radu Muntean.
Povestirea potenteaza ambiguitatea, cu functionalitatea unui posibil final deschis. Dat afara de Adriana, Paul merge la Raluca in lipsa acesteia, aflata inca la Constanta, la mama ei. O elipsa nelinistitoare reperam aici, prin refuzul de a indica tronsonul temporal al imediatei schimbari altfel decât prin absenta amantei pe cale de a deveni sotie.
Cine si-l reaminteste pe Mimi Branescu cel din „Boogie“ va avea aici surpriza unui joc aproape la antipod: sobru, egal cu sine, atasat unei conditii ce incumba nu doar alta ipostaza sociala, ci si forta interioara de a o lua din nou de la capat, stiind ca a pierdut totul (casa, masina, copil) de dragul altei femei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper