Despre plictiseala

Un articol de ADRIAN GEORGESCU

Odata cu rationalitatea vine plictisul. Nu rezulta din ea, dar se constituie intr-unul dintre efectele colaterale dureroase ale ratiunii si dezvoltarii intelectuale a fiintei umane. De ce toate acestea?
Raspunsul necesita o analiza a existentei / a modului de viata uman si, in cadrul acestui demers, concludenta mi se pare comparatia cu viata animala, aceasta evidentiind destul de clar de ce, in absenta ratiunii, plictisul nu exista. Spatiul nu imi va permite o aprofundare a argumentelor, insa simpla enuntare a câtorva idei relevante asupra subiectului ne poate da de gândit, mai ales ca tema in cauza nu isi prea gaseste locul in dezbaterea contemporana (desi l-ar merita cu prisosinta).
Viciile workaholics-ilor
Se spune ca plictiseala, in formele ei complexe, nu apare decât atunci când individul se opreste din activitatile sale comune, fie ca e vorba de munca (activitatea cel mai des intâlnita in viata oamenilor), de nutritie sau de odihna. Observatia este corecta; cu toate acestea, se ridica doua probleme: prima se refera la plictisul intâlnit chiar si in timpul unei activitati (plictisul ca rezultat al rutinei), iar a doua la felul cum se explica de facto plictisul.
In primul caz, avem de-a face cu un soi de mecanicitate improprie pentru fiinta umana, dar perfecta (atentie!) pentru masini. Progresând stiintific si tehnic mult mai rapid decât am facut-o din punctul de vedere al adaptarii noastre la mediu/societate, organismul uman ca un tot unitar intâmpina dificultati monstruoase atunci când vine vorba despre a face acelasi lucru la fel / fara schimbari semnificative o perioada indelungata de timp. (In acest sens, speram ca intr-o zi orice activitate de rutina va fi apanajul „robotilor“). Astfel ia nastere o anumita forma de stres care, combinata cu plictisul (de data aceasta unul nociv si perfect justificabil la nivel psihic), reduce capacitatea de concentrare si imprima individului o stare de presiune pe care e nevoit sa o elimine prin tot felul de activitati in timpul sau liber.
Ce se intâmpla când acest timp liber este fie insuficient, fie practic absent? Atunci psihicul uman intra pe un trend descendent, experimenteaza stari de irascibilitate si nervozitate excesiva, apoi, la limita opusa, stari de melancolie si depresie, toate acestea conducând, intr-un mod sau altul, la destabilizarea cailor de comunicare cu exteriorul – cu ceilalti indivizi, in speta. Workaholics-ii se disting, in cele din urma, printr-o inchidere in sine excesiva, bolnavicioasa si, nu o data, acest statut creeaza o simbioza reusita cu viciile si cu alte tipuri de dependenta. Pentru ca, desi greu de inchipuit, munca&rutina pot da si ele dependenta. Si, dupa cum arata medicina/psihologia, dependentele dau nastere altor dependente cu o foarte mare usurinta.
Supravietuirea nu e plictisitoare
Mai departe, sa aruncam o privire asupra trecerii omului din stadiul de animal in cel de fiinta rationala. Preocupat in permanenta de gasirea hranei (fapt care, se pare, a condus la dezvoltarea creierului uman, de sase ori mai mare decât al unei primate de dimensiunea lui homo sapiens) si de asigurarea securitatii personale, asemeni oricarui animal, omul primitiv nu gasea timp pentru a se plictisi. Comparând, astazi, observam ca in lumea animala, in lumea salbatica, in esenta, viata este traita intens, alert si astfel plictisul este inexistent. Undeva la mijloc se afla „animalele de casa“ (pets). In cazul lor, gasirea hranei si asigurarea securitatii sunt elemente care, desi inscrise in codul lor genetic, nu mai constituie o problema pregnanta, astfel incât putem observa manifestari ale plictisului cu destula usurinta.
Acest fapt nu schimba, insa, cu nimic datele generale din cadrul analizei de fata. Intr-un mod asemanator putem realiza o comparatie intre omul primitiv, apoi intre cel antic si chiar medieval si cel modern/contemporan. Beneficiind de o imbunatatire fulminanta a conditiilor de viata si de o reducere la fel de mare a pericolelor din viata cotidiana (aici incluzând, desigur, si evolutia medicinii si disparitia unui numar mare de boli letale cu raspândire globala, precum ciuma sau lepra), individul traieste o viata in care plictisul isi poate gasi lesne loc.
In afara de aceste cauze „naturale“, un alt element conduce la dezvoltarea plictisului: nevoia de diversitate. Omul, fundamental diferit atât de animal, cât si de masina, nu se poate bucura legitim de o viata monocolora, mai mult, el simte nevoia puternica a noului si a diversului, indiferent de mediul in care isi desfasoara viata. In acest context, pentru a reveni la intrebarea principala, ratiunea joaca un rol determinant. Desi, dupa cum am aratat, putem intâlni plictisul si in existenta animala, acesta are un impact mult mai mic si nu este altceva decât o „eroare“ ce rezulta din schimbarea la 180 de grade a modului obisnuit de viata al animalelor (cea salbatica). Plictisul este specific doar oamenilor, la fel cum rutina este proprie numai masinilor.
Rutina lui 12 din 24
Efectele plictiselii pot parea nesemnificative. In definitiv, daca am accepta asocierea (eronata) plictiseala-lipsa de activitate-lene, prea putin importante ar fi daunele provocate de primul element al seriei, intrucât ar fi un act liber consimtit, voluntar, fiecare ins fiind responsabil pentru propria-i stare psihica.
Ce se intâmpla, insa, atunci când plictisul este legat de rutina? Ma refer acum, evident, la una dintre asa numitele (intr-un mod politically incorrect) plagi ale societatii contemporane: orarul fix („nine to five“-ul american sau, adaptând realitatile, românescul „12 din 24“). Critica unui asemenea mod de viata, trebuie subliniat, nu vine sa acuze in mod direct persoanele care sufera de pe urma lui; un astfel de demers necesita un spatiu extins si ar putea parea, cel putin, nedrept. Ideea de baza, totusi, este ca orarul fix coroborat cu munca de rutina, batuta in cuie in monotonia ei de la o zi la alta, conduce la apatie si la plafonare, iar cu acestea nu mai e asa de usor de glumit.
Mecanicizarea existentei risca sa dea nastere unei uniformizari altfel esuate, in parte, in vremea comunismului, de exemplu, iar de data aceasta ea se realizeaza prin intermediul „mâinii invizibile“, si nu a unui regim scelerat. Corporatiile idealizeaza mascat angajatul model, trup si suflet pentru profitul companiei, ambaleaza in staniol colorat un adevar in mod esential crud: lobotomizarea. Exagerez putin, numai ca o foarte mica parte dintre cei care ajung in situatia de a-si rutiniza existenta o fac pe deplin constienti de efectele si rezultatele de dincolo de alegerea lor.
Metode de combatere a plictiselii? Viciile & orice difera de activitatile obisnuite ale individului in cauza. Astfel, ca sa rezum cele de mai sus, gasesc total ineficienta si, intr-un anumit sens, absurda ideea ca plictisul poate fi infrânt muncind mai mult, invatând mai mult sau facând oricare alt lucru dintre cele pe care in mod obisnuit le intreprindem in rutina noastra cotidiana.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper