Cu talent si sinceritate, despre America

Un articol de CONSTANTIN COROIU


In pregatirea unui nou volum consacrat literaturii subiective, deci si jurnalelor, am revazut o serie de insemnari si comentarii pe care le-am facut la lectura multor scrieri de acest gen, unul bine reprezentat la noi, cel putin cantitativ, in perioada postdecembrista.

Cartea asupra careia revin acum e un fel de jurnal despre America, scris la cald. Autorul este unul dintre prozatorii (inca tineri) importanti ai generatiei lui, dar si un jurnalist care, asa cum ar spune Gabriel García Márquez, are glanda ziaristicii. Pe scurt, este vorba de Radu Pavel Gheo si de volumul sau, cu un titlu lung, acrosant, melodios ca un distih si poate, dupa gustul unora, cam frivol: „Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a“, aparut la Editura Polirom, in anul in care autorul, care mai publicase pâna atunci doua carti – una de proza („Valea Cerului senin“) si alta de teorie si critica literara („Despre science fiction“) -, devenea membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cu â din a.
L-am cunoscut cu mai multi ani in urma in redactia culturala a  postului de radio Iasi, unde avea o colaborare permanenta si substantiala ca realizator de emisiuni literare. Intr-o zi a anului 2001, mi-a spus ca pleaca in America. Imi amintesc ca l-am intrebat, glumind si nu prea, in care America? Asta pentru ca toti – politicieni, oameni de rând, dar si noi, uvrierii cu pixul sau cu mouse-ul, truditorii cuvântului, români sau europeni de alte natii, facem cel putin o greseala de geografie ori, ma rog, de toponimie. Reducem, din comoditate, din inertie, uneori din ignoranta, America la S.U.A. Or, America (Americile, de fapt) e, veti fi de acord, mult mai diversa, mai vasta si, foarte important, mult mai veche, mai profunda decât U.S.A. Pentru mine, de pilda, ea este, in primul rând, America Latina, continentul fabulos, paradisiac, descoperit de Cristofor Columb, odata cu debarcarea sa in Antile, in octombrie 1492. (Márquez sustine ca atunci s-a produs, de fapt, nu o descoperire, ci o… acoperire a Americii). Oricum, atât aventura inaugurala a lui Columb, cât si ceea ce a urmat au ramas neegalate pâna astazi, in proportiile si magia lor, nici chiar de calatoria si descinderea pe Luna, daca acestea se vor fi produs cu adevarat!
Fericiti câstigatori la „loteria vizelor“, Radu Pavel Gheo si sotia sa Alina au zburat peste Ocean, devenind rezidenti americani si prestând acolo diverse munci, alaturi de cetateni (sau unii pe cale de a se impamânteni in „tara fagaduintei si a tuturor posibilitatilor“) de diverse etnii – chinezi, rusi, polonezi, unguri, ucrainieni, mexicani etc.: lucrator intr-o librarie, vânzator intr-un fast-food, interpret pentru românii necunoscatori ai limbii engleze s.a. Munci aproape umile, s-ar putea spune având in vedere mentalitatea noastra si gradul de instructie al tinerilor soti veniti tocmai din România. Dar in U.S.A. nu exista munci umile, ci numai munci utile. Si grele, solicitante, de dimineata pâna seara. Tânarul nostru confrate imi reconfirma, in aceasta carte-marturie, ca acolo cultul muncii atinge zonele alienarii. Mai ales in unele zone, precum cea in care a stat familia Gheo – Seattle – unde, colac peste pupaza – chiar si in putinul timp liber care iti mai ramine nu prea ai ce face. „Un salariu de vânzator abia acopera chiria pentru o garsoniera de genul celor de la Corabia Nebunilor din Iasi“- noteaza Radu Gheo si, in directa legatura cu asta, marturiseste: „… abia aici am simtit pe pielea mea „sarbatoarea muncii“. Nu exista sâmbete si duminici decât (uneori) pentru cei ce muncesc in birouri. Spre deosebire de Europa, unde multe magazine se inchid in weekend, aici totul e deschis mai ales sâmbata si duminica, pâna la cele mai târzii ore“, incât „pierzi sirul zilelor si nu mai deosebesti ziua de odihna de cea lucratoare“.
Experienta americana l-a marcat, am impresia, atât cât trebuie pe un tânar intelectual demn, pe deasupra scriitor veritabil si ziarist talentat. Ma asteptam, cunoscând oarecum psihologia celor din generatia lui, dintr-o Românie „in genunchi“ si aflata intr-o interminabila tranzitie, sa citesc fie un reportaj cu accente si inflexiuni de oratoriu eroic, fie un eseu (cine nu scrie astazi eseu?!) partizan, dintre cele cu care ne-au obisnuit cohortele de bursieri si analisti. România e plina de analisti, in cautare disperata de obiect al muncii (in lumina?!) „corectitudinii politice“, acest surogat ideologic, corespondent si inlocuitor al „internationalismului proletar“, dintr-o alta perspectiva. Nimic din toate acestea, asa cum observa Liviu Antonesei in prefata cartii – „Nu despre propaganda, pro ori antiamericana, este vorba aici, ci pur si simplu despre intelegere. Cine are urechi de auzit, acela va auzi!“.
Avem, asadar, o imagine realista a vietii americane, o imagine nu atât de luminoasa si de tonifianta pe cât isi inchipuie cei ce au cunoscut-o doar din filme si din literatura de proasta calitate, comerciala. Exista acolo si destula tristete, multe nedreptati, ignoranta, drame, iluzionism, egoism cât incape, frica si chiar frica de frica, nesiguranta, saracie, ca peste tot unde se nasc, traiesc, muncesc, iubesc, sufera si mor oameni. Una dintre marile probleme, daca am inteles bine, o constituie, dincolo de aparentele si gesticulatia ce pot insela, criza de identitate. Americanul din USA este, in masura in care este (Radu Pavel Gheo constata ca si in aceasta privinta sunt deosebiri importante de la zona la zona, de la stat la stat), „corect politic“. Iar asta si pentru a-si confirma sie insusi americanitatea. Nostalgia radacinilor adeseori intra fatalmente in contradictie, poate chiar in conflict, cu dorinta de rupere totala cu trecutul, mai indepartat sau mai apropiat, dar petrecut, desigur, geografic, moral, psiho-cultural in alta parte. De pilda, in Est. Reiese din cartea la care ma refer ca esticii si parca mai ales românii sunt ridicoli campioni ai „ruperilor“ cu tara si cu limba de origine.
„Reactia lor de respingere fata de propriul trecut – observa Radu Pavel Gheo -, simultana incercarii de reconstructie biografica, este cu atât mai penibila cu cât distoneaza cu atitudinea generala in Statele Unite. Americanii sunt incântati de varietatea de natii si rase pe care o contine America. Le confirma, poate, ideea ca traiesc in cea mai buna dintre lumi, altfel de ce s-ar indrepta atâtia spre ea? Nu stiu. Cert e ca aproape fiecare american care afla ca esti din România (Rusia, Franta etc.) isi scotoceste prin minte, doar-doar o scoate de-acolo un cuvânt românesc (rusesc, frantuzesc…). Adesea reusesc. E felul lor de a-si reafirma americanitatea (care presupune neaparat deschiderea spre alte culturi) si, in acelasi timp, de a recunoaste legitimitatea culturii din care vii, ca emigrant. Cu alte cuvinte, un gest de politete devenit cliseu“.
Si cu toate acestea, exista români care „refuza brusc sa mai vorbeasca româneste sau incep, chipurile, sa uite, ca si cum memoria lor ar fi un palimpsest in care textul românesc se mai vede vag, sub gramada de vorbe englezo-americane“. Autorul evoca situatii si cazuri concrete, cunoscute asa-zicind „pe viu“. Iata unul: „O cunostinta relativ apropiata s-a casatorit anul trecut cu un român american care – ca sa vedeti cât de mica e lumea – locuieste la doua roti de masina de noi. Tânara, altfel de treaba si draguta, ne-a abordat din primele saptamâni cu „Hey guys…“. Discursul ii e deja impanat cu vorbe alese, cum ar fi you know, that stuff, it’s like…, iar convorbirile telefonice le incheie inevitabil cu „OK, inchid acum, talk to you  later“, adica pe limba noastra de opincari, „mai vorbim noi“. Ceea ce mi s-a parut mai socant si, drept sa spun, jalnic e insa accentul. Nu cel englezesc, care e destul de bun. E vorba de accentul limbii române, deformat de gurita dragalasa a unei americance in devenire rapida“.
Jalnica mi se pare a fi insasi aceasta categorie – destul de numeroasa dupa câte imi dau seama citind  „Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu â din a“ – a „refuznicilor limbii române“ (cum ii numeste autorul) de la Curtea Unchiului Sam.
(Va urma)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper