Collège des Bernardins, un exemplu optimist pentru cultura europeana

Un articol de Ana Petrache

În centrul Parisului, între Muzeul Evului Mediu si Sorbona poti sa întalnesti un monument arhitectural de secol XIII. Nu este vorba despre niste ruine de secol XIII, ci despre o cladire ce functioneaza si în ziua de azi, ca spatiu de întalnire între biserica si societate.
Coloane gotice si
furtunuri de pompieri

Începând din 1245 calugarul de origine engleza Etienne de Lexington, abate de Clairvaux, porneste demersurile pentru constructia Colegiului Sfântului Bernard, cunoscut sub numele de Colegiul Bernardinilor. Nu este vorba despre un nou ordin calugaresc, ci despre un loc dedicat cazarii calugarilor cistercieni ce veneau sa studieze Teologie si Filosofie la Paris, la încurajarea Papei Inocentiu al IV-lea. (Si cladirea Sorboneiei a aparut la fel, în secolul al XIII-lea, ca un colegiu, loc de cazare al studentilor saraci de la disciplinele teologie si filosofie.) Numele, ce desemnau locurile de studiu, ne-au ramas de la colegii si nu de la universitati, pentru ca în acel prim moment cursurile aveau loc în aer liber. În secolul XIV-lea unul dintre fostii elevi ai Colegiului devine papa sub numele de Benedict al XII-lea. Acest eveniment a avut consecinte asupra dezvoltarii locului, caci Benedict al XII-lea va oferi Colegiului o foarte frumoasa biserica.
Din pacate, însa, aceasta va fi distrusa la Revolutia Franceza prin transformarea sa în cariera de piatra. Cladirea colegiului, nationalizata, va servi ca închisoare o lunga perioada si apoi, mai târziu, va deveni cazarma a pompierilor pâna în 1995. Va rog frumos sa va imaginati hilarul situatiei în care camionul rosu al pompierilor îsi face loc sa treaca printre coloanele gotice de secol XIII. În 1995, Primaria Parisului scoate la vânzare cladirea ce va fi cumparata de Arhiepiscopia Parisului, spre a îi reda vocatia sa de centru cultural.
Pâna în 2008 are loc un proces arhitectural foarte complicat de refacere a structurilor sale. Astazi, Collège des Bernardins este un centru cultural unde se tin cursuri de teologie, conferinete pe teme sociale, expozitii de arta, un spatiu al întâlnirii dintre valorile bisericii si problemele societatii. Este o experienta interesanta sa stii ca înveti într-un loc echipat ultramodern, unde cu 700 de ani înainte calugarii cistercieni combinau Lectio Divina cu Disputatio, dar mai ales cu rugaciuni. În afara de cursurile de teologie poti sa gasesti cursuri orientate în jurul urmatoarelor nuclee de cercetare: 1. societatea umana si responsabilitatea educativa; 2. economie, om, societate; 3. etica biomedicala; 4. societate, libertate, pace; 5. iudaism si crestinism.
Pentru a va face o idee concreta despre tipul de conferinte si cursuri care se tin la Collège des Bernardins puteti descarca o parte din ele de pe site-ul colegiului, la sectiunea conferinte: http://www.collegedesbernardins.fr.
Ce a mai ramas din cultura europeana
La o saptamâna de la redeschiderea Colegiului, pe 12 septembrie 2008 are loc vizita Papei Benedict al XVI-lea ce rosteste un discurs despre sursele culturii europene, subliniind importanta monahismului în formarea acestei culturi. Calugarii nu si-au propus sa formeze o cultura, dar aceasta a fost una dintre consecintele încercarii lor de a îl gasi pe Dumnezeu. Discursul sau trateaza necesitatea culturii europene de a sti sa se plaseze între arbitrariu si fundamentalism, puncteaza faptul ca fundamentul oricarei culturi autentice este încercarea de a îl gasi pe Dumnezeu si de a îi da ascultare. Cultura europeana, în mod special, este o cultura a cuvântului, ce a combinat eshatologia cu gramatica, a interpetarii textului scris în spirit si nu în litera lui, a dezvoltarii unei apologii plecând de la doua elemente fundamentale: universalitatea lui Dumnezeu si universalitatea ratiunii.
O cultura ce se reduce la latura ei pozitivista este o forma de a renunta la ratiune. În timp ce cultura cuvântului presupune în primul rând o intrare în comuniune cu ceilalti, o încercare de a da seama de ideile si credintele noastre. Cuvântul adresat celuilalt, înteles în diversele lui forme, este prima etapa a crearii unei comunitati: cuvântul lui Dumnezeu adresat oamenilor, cuvintele oamenilor prin care se fac apostoli ai cuvintelor lui Dumenezeu, cuvintele oamenilor ca forma de a îsi manifesta solidaritatea cu ceilalti si, nu în ultimul rând, cuvântul în forma lui scrisa, ca depozit al traditiei.
Din ce în ce mai multa lume îmi repeta obsesiv ca nu mai exista cultura europeana sau, în cel mai bun caz, ca daca aceasta exista trece printr-o criza profunda. As vrea sa le opun aceasta mostra de cultura europeana care este Collège des Bernardins. Pesimistii îmi vor raspunde ca este vorba de trecut, de un muzeu pur si simplu si ca el nu poate decât sa reprezinte o amintire amara a unor timpuri apuse ale culturii europene. Dar istoria acestui loc este încurajatoare – distrus spiritual si redus la utilitatea sa materiala ultima, au facut cariera de piatra din catedrala, locul reuseste dupa doua sute de ani sa îsi recupereze vocatia sa initiala spatiu de studiu, de întâlnire intelectuala si spirituala.
Poate ca Denis de Rougemont (1) are dreptate atunci când afirma ca trasatura distinctiva a Europei este capacitatea sa de a învia totdeauna, de a renaste, de a produce totdeauna ceva nou sub soarele Europei. Însa aceasta noutate nu este o ruptura cu trecutul, ci tipul de noutate pe care o aduce mugurele pe trunchiul batrânului stejar, din care îsi trage seva.
Spiritul grecesc; europenismul
Acelasi Denis de Rougemont ofera o definitie foarte interesanta a europenismului: „Orice rasa de pe tot pamântul care a fost în mod succesiv romanizata, crestinata si supusa spiritul grec în ceea ce priveste disciplina gândirii este absolut europeana.“ (2) Vedem aici reiesind cele trei surse ce definesc Europa în plan cultural, si nu geografic: Roma, Ierusalimul si Atena. Oricine este supus influentei lor este european. Între paranteze, as putea spune ca supunerea la aceste trei surse ar fi solutia pentru a rezolva problema migratiilor cu care se confrunta azi Europa.
Spunând aceste lucruri sunt însa constienta de faptul ca propunerea mea nu este deloc corecta politic si ca nu exista o vointa la nivel european de a lega viitorul Europei de sursele ei. Or, fara aceste surse specifice ale ei, Europa îsi pierde identitatea, este obligata daca vrea sa reziste sa caute acelasi tip de refacere pe care au suportat-o coloanele gotice din Collège des Bernardins (s-a sapat în jurul lor si coloanele de piatra au fost dublate de o structura metalica) pentru a face fata trecerii timpului.
În ce ar putea consta aceasta refundamentare? O refundamentare care presupune combinarea bazelor trecutului cu tehnica prezentului, sa fie vorba doar despre o revenire la surse sau despre o reinventare a mizei culturii? Dupa cunoasterea lui Dumnezeu, cunoasterea omului si cunoasterea universului ce ar mai putea face omul modern în afara de aprofundarea acestor trei teme? Propun ca procesul de refundamentare sa înceapa prin constientizarea faptului ca, în ciuda cantitatii din ce în ce mai mari de cunoastere pe care a acumulat-o, raportul dintre ceea ce nu este cunoscut si ceea ce este cunoscut ramâne constant, i.e. drumul continua, chiar daca nu mai suntem la începutul sau.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper