Coarne si copite

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Bancul, foarte cunoscut, din seria celor cu ardeleni, mi-a venit în minte în timp ce citeam Legea lustratiei, adica o noua aiureala, o noua diversiune incapabile sa acopere slagarul zilei: tara se duce de râpa! Pentru cei care nu reusesc sa tina minte glumele, este vorba de  un ardelean care  urmarea din ce în ce mai derutat cum un neamt se încapatâna sa faca  flotari. La un moment dat, vazând ca neamtul nu are de gând sa renunte, se hotarî sa-l avertizeze: „Domnule, dar muierea a plecat demult!“ Asa cum stim, lustratia era un ritual de purificare a unei persoane, a unui loc sau a unei cetati etc. O data la cinci ani, la Roma se organiza o procesiune, alaiul ceremonial înconjura cetatea. La noi, propovaduitorii lustratiei si, mai târziu, initiatorii Legii aveau în vedere, se subîntelege, purificarea de comunism care, pasamite, s-ar putea face prin lege. Practica magica, fireste, dar de ce ne-ar mira? Prin toate câte se întâmpla suntem mai aproape de asemenea mentalitati decât de anul spiritual în care ar trebui sa fim. Sunt condamnate epoci ale caror naravuri le copiem cu inconstienta. Câti  au fost comunisti adevarati din cele 4 milioane de membri si câti s-au înscris în partid pentru ca altfel nu aveau mari sanse de ascensiune pe linie profesionala sunt întrebari ce ar merita în sfârsit un raspuns serios. Astazi este altfel?

Pâna si în „epoca de aur“ numerosi specialisti, chiar daca nu erau membri de partid, au fost numiti în functii de conducere. Astazi, ar mai fi posibila o astfel de minune daca nu esti membru în partidul aflat la putere? Privind în urma, se stie ca multi dintre cei care au detinut functii, unele importante, au facut destul bine în conditiile foarte dificile de atunci. Sa-i acoperim de mizerie doar de dragul bisnitarilor politici de acum? E adevarat, de comunism a suferit un popor întreg. Dar suferinta are anumite grade de intensitate. Prin urmare, ar trebui discutate criteriile, unitatile de masura si, înainte de a ridica piatra, am fi obligati sa ne întrebam cine mai are astazi altitudinea morala sa judece vinovatii când tara este asa cum este? Legea pare expresia unor stari emotionale, a demagogiei calauzitoare din acesti ani si nu a unor analize facute cu competenta si responsabilitate. Dar, ar mai fi, desigur, si alte nedumeriri. Ce ne facem cu fostii comunisti militanti care au devenit între timp, cum a observat Michnik, anticomunisti cu fata si maniere bolsevice? S-a scris, oare, o istorie adevarata a comunismului românesc? O istorie datorata unor profesionisti impartiali si nu unor propagandisti de partid? „Muierile“ din bancul nostru cu lustratia au plecat acum douazeci de ani. Unele sunt demult în bratele eternitatii  si nici altele nu se simt prea bine.  Cred ca s-a exilat pâna si celebra cucuvea de la Cotroceni. În schimb, de atunci, anticomunistii  îsi câstiga o pâine buna continuând sa faca flotari, sa se bage în seama. Stiind ca în anii socialismului multilateral dezvoltat n-au fost capabili sa miste un deget, sa ridice macar ochii mai sus de brâul puternicilor clipei, astazi condamna dictatura care, fara contributia fiecaruia dintre noi, n-a fost si nu este posibila. Caci vinovat este cel ce accepta umilinta, dictatura, cel ce închide ochii la hotie si impostura, refuzând sa se complice, si nu cel care vrea cu orice pret puterea. Mai mult, presupusii lustrabili  si-au câstigat prin vot functiile avute dupa Revolutie. Unde au fost vigilentii de azi? Nu cumva multi dintre ei le-au facut o curte nebuna în loc sa-i condamne cu mânia lucrativa de acum? Cu putin timp în urma, într-un cotidian, am descoperit lista viitorilor lustrabili si mi-a fost mai limpede ca oricând ca daca penibilul ar durea, urletul de la noi ar fi auzit din Patagonia pâna-n Samoa. În cele din urma, gazetarii au adunat vreo douazeci de nume: câtiva oameni în vârsta, demult iesiti la pensie, incompatibili cu aspiratia la vreo functie, iar altii, profesionisti de mare valoare care, în anii aceia, au fost promovati fiindca au fost buni. Si sunt si astazi. Legea pomenita este, se întelege, anticonstitutionala, dar la noi Constitutia exista doar pentru a fi încalcata cu voluptate. Daca  se vorbeste totusi despre ea, este pentru ca face parte din nesfârsitele diversiuni cotidiene lansate de cei ce au reusit sa duca tara de râpa.

Desigur, cu ajutorul politicienilor ignoranti si lasi, al liderilor sindicali  specialisti în a face galagie doar pe la televiziuni si a negocia de forma, al intelectualilor profund ticalositi care s-au grabit sa ajunga cât mai repede propagandisti de partid. Si sa-i compromita pe toti cei ce aveau un nume si se bucurau de credibilitate, pentru a nu exista repere. Si asa mai departe. Modernizarea tarii, schimbarea Constitutiei, câinii stradali, oaspetii cotidieni ai procurorilor D.N.A., dosarele Securitatii, mortii din spitale, bataile dintre tigani, sterpelirea moastelor sfântului Nectarie de la  Radu Voda sunt diversiuni sau sunt ridicate la rangul de evenimente menite sa camufleze marea cacealma care ni s-a organizat. Sigur, de o lege a lustratiei ar fi foarte mare nevoie. Dar pentru cei ce conduc astazi tara si au adus-o în pragul falimentului – niste activisti de proasta calitate, ignoranti,  fuduli si agresivi -,  pentru cei ce au distrus Scoala, Sanatatea, Cultura, Justitia, pentru cei ce au vândut tot ce se putea vinde, tot ce a construit un popor cu sacrificii incredibile. Acestia ar trebui sa nu mai aiba niciodata dreptul la vreo functie si sa fie platiti dupa pricepere si nu dupa diplome, caci si-au procurat  câte diplome si posturi universitare au dorit. La câte i-a împins fala si nerusinarea. Nu e de mirare ca analfabetismul si abandonul scolar au trecut demult de cota de alarma. Ca astazi, când se vorbeste despre cercetare, oamenii se gândesc automat la procurorii D.N.A. sau A.N.I., si nu la stiinta. La fel si când vine vorba despre valori: bijuterii, bani furati, masini, vile etc. Si nu la oamenii care ar putea scoate tara din impas daca s-ar apela la ei. Caci mai exista înca specialisti atât în tara cât si în strainatate. Românii pot fi întâlniti cu usurinta în marile universitati ale lumii si în centrele de cercetare, în avanposturile cunoasterii, dar în minunata noastra tara  cei ce ne conduc nu au nevoie de minti, de performanta. Si nici de sfaturi ori de cunoasterea experientei altor tari. Ei stiu pur si simplu. Întocmai ca si viermii din poemul lui Carl Sandburg: nu au aflat ce este aerul, lumina, vântul. Acum, când scriu acest text, slagarul este schimbarea guvernului sau macar remanierea. Ei si?  Boc este asemenea personajului lui Ilf si Petrov de la Cooperativa pentru achizitionat coarne si copite: omul pentru luat picioare-n fund. Altul este papusarul, antrenorul, jucatorul, arbitrul, duhovnicul etc. Si el n-are nevoie de legi sau de institutii.  A fost ales de milioane de oameni si, daca e nevoie, mai face încã un referendum. Sa ne arate cine este jupânul!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper