Ce se doreste de la un preot

Un articol de Cristian Robu-Corcan

„Preotia este atârnata de boltile cele mai inalte ale cerului; intra fara de impiedicare in insesi cerurile cerurilor si merge stralucit si lesnicios prin mijlocul ingerilor si al puterilor celor netrupesti.“

Acesta este un citat din Sfântul Efrem Sirul si are, in opinia mea, o evidenta valoare pedagogica. Chiar daca nu putem intra in dimensiunea teologica, putem macar intui o cheie de intelegere a ceea ce presupune a fi preotia. Ce ar trebui sa faca un preot? La ce credem noi ca este bun un preot? Ar fi simplu de dedus din fragmentul de inceput ca, fara a sistematiza sau identifica fara gres „atributiile“ unui preot, acesta se ocupa, in mod esential, de treburi ce tin de „boltile cele mai inalte ale cerului“, de chestiuni ce formeaza apanajul „ingerilor“ si al „puterilor ceresti“.
Nu intâmplator, voi exclude total din discutie perceptia „liber-gânditorilor“ asupra misiunii preotului. Controversa, in acest caz, ar fi atrasa fatal pe tarâmul nestatornic al exceselor de tot felul, al punerilor in scena bascalioase sau al feluritelor ratiuni suficiente lor insesi. De la neincrederea „culturalului“ in absolut orice iese din sfera „stiintificului“ si a acreditarilor solide si pâna la „metafizica“ neroada a celor pentru care tocmai „simtitul“ este factorul fundamental de distorsiune, avem o ampla panoplie de pocnitori semantice. De aceea, o sa iau in calcul doar „credinciosul“, cel care merge in Biserica, cel care, fara a face apologia determinismului, are un scop aparent clar din moment ce, intr-un fel sau altul, se implica in viata religioasa.
Mersul duminica de duminica la slujba iti poate releva câteva aspecte importante ce marcheaza viata unei parohii. Mai intâi, se poate constata o adevarata problema ce tine de asezarea in spatiu. Este cu neputinta sa te asezi intr-un loc din care, pâna la final, sa nu fii mutat, ori prin imbrânceli succesive si sugestive, ori prin mirosuri pestilentiale, ori prin discutii aprinse pe teme de emigratie, cancere stârpite cu musetel sau adultere celebre prin cartier. Doi: citetul, cu rare exceptii, este bâlbâit si bolboroseste ininteligil cuvinte pronuntate pe jumatate sau pronuntate cu accente surprinzatoare, care face totul de nerecunoscut, astfel incât doar Dumnezeu, printr-un miracol, te poate ajuta sa intelegi ceva. Trei: pe culoarul format pe mijloc se inteteste o forfota de zile mari, o miscare browniana, care paralizeaza orice tentativa de atentie, de incordare, de minim respect fata de ceea ce se petrece acolo. Din iuresul de iarmaroc se aud intrebari, replici si indemnuri stupefiante: „n-a iesit popa cu tainele?“; „baga-te pe dreapta, pe dreapta, proasto!“; „hai, ma, ca-mi da ciorba in foc!“; „iote-o si p-asta ce smerita se da cu baticul ala rosu!“. Trei: din „nucleul dur“ al bisericii – ma refer la cei prabusiti la pamânt – se desprinde, fascinant, un aer bizar, o activitate interesanta, care combina cu abilitate izbirea fruntii de podea cu tastarea, incredibil de rapida, pe telefonul mobil a unor mesaje urgente. Patru: imediat ce treci de panourile mari de la intrarile in biserici, inscriptionate cu litere gigantice – „Va rugam sa inchideti telefoanele!“ –, si intri inauntru, te trezesti intr-un concert de sonerii din cele mai diferite, date la maxim, incât bursierii de pe Wall Street ar ingheta de invidie.
In capitolul VIII al Tratatului „Despre preotie“ al Sfântului Ioan Gura de Aur avem bine explicata slujba preotiei, avem un bun reper pentru a ne plia pe un orizont de asteptare bine directionat. Astfel, se poate intelege, mai intâi, ca slujba preotiei este una foarte speciala si foarte grea, care intrece si nevointele aspre ca postul, dormitul pe jos, privegherea, apararea celor nedreptatiti, ocrotirea orfanilor si vaduvelor. Responsabilitatea preotului, apoi, are in vedere multimea sufletelor ce nu pot fi pretuite in lumea aceasta. Turma cuvântatoare este atacata de dusmani de natura morala cum ar fi: „adulterul, necuratenia, nerusinarea, idolatria, inveninarea, vrasmasiile, certurile, mânia, clevetirile, murmurele, ingâmfarile, neintelegerile si altele, toate numite faptele carnii“. De aceea, exista o mare deosebire intre pastorul oilor si cel al oamenilor: oamenii nu pot fi nicidecum tratati cu aceeasi autoritate cu care sunt tratate animalele. Preotul nu poate folosi violenta, asa cum o fac judecatorii laici. Deci este nevoie de convingere, nu de constrângere, cu pastrarea unui echilibru intre acrivie si iconomie, in functie de situatia si de starea sufleteasca a credinciosului respectiv.
Un bun prieten de-al meu a asistat la o scena duioasa, care se intâmpla intr-o biserica. Preotul, cu un maldar de acte in mâna, innebunit de urletele unor muncitori care tineau un curs de erotica stradala in timp ce reparau ceva la turla, era hartuit indeaproape de un detasament de enoriasi vârstnici ce se jeluiau lugubru. Preotul s-a oprit si i-a spus prietenului meu: „Tinere, stii ce vor credinciosii astia? Vin in fiecare zi, nu ma slabesc o clipa. In fiecare zi imi cer acelasi lucru. Stii ce vor? Vor sa ma rog la Dumnezeu ca sa le dea la fiecare bani. Auzi, bani! Vor sa fac rugaciuni ca sa le dea Dumnezeu bani, altminteri nu sunt bun si cer sa fiu schimbat.“ Apoi a aruncat teancul de dosare pe un scaun. „Opt dosare, 150 de pagini in total, aprobari peste aprobari, totul ca sa schimb un geam, sa repar o usa si sa torn niste beton pe coltul din dreapta“, a mai spus, dupa care s-a asezat cu capul in mâini.
In biserica din imediata vecinatate a casei mele slujeste un preot tânar. Enoriasii s-au sesizat imediat in legatura cu tineretea lui, tragând concluzia ca-i bun de munca si, in consecinta, trebuie utilizat ca atare. La ce-i bun un tânar, fie el si preot, daca nu la munca fizica? Astfel incât au inceput presiunile. Tânarul nostru preot s-a apucat de treaba. A refacut biserica, a construit o gradinita pentru copiii din parohie, unde se manânca si se face scoala gratis, a facut un cabinet medical unde se merge tot gratis etc. A tot sarit in sus ca un arc spre orice chemare, sugestie sau cerere fara apel. In scurt timp, dupa ce nici el nu mai era sigur ce este si ce trebuie sa faca, au inceput sa apara problemele. Viziunea lui estetica – aceea de a planta doi braduti in fata bisericii – a fost aspru si promt sanctionata de un grup evlavios de „maicute“ vechi din zona, care au injectat radacinile bradutilor cu cantitati apreciabile de motorina, pâna la extinctie. Si doar il avertizasera pe preot sa nu puna braduti acolo, singurul motiv fiind acela ca „nu e bine“. Apoi, cum copiii de la gradinita parohiala se inmultisera – ajunsesera la 80 –, preotul nostru s-a gândit sa ceara o taxa de 2 lei pe zi, nemaiavând de unde sa scoata 80 de mic-dejunuri si 80 de prânzuri. A fost acuzat imediat de „delapidare“. Apoi, „masacrul“ s-a intetit: sotia preotului, profesoara de engleza, a fost mitraliata in ora de curs, cu flegme si jeturi de cerneala, de trei dintre copiii care veneau si mâncau zilnic câte un mic-dejun si un prânz dolofan. A fost chemata Politia, preotul nostru a facut o criza de nervi, iar parohia, prin cuvântul unui batrân, fost contabil la ferma Frecatei, a tras concluzia ca „tânarul“ este cam violent si nu-l are pe Dumnezeu in el. Ca final, s-a invocat si faptul ca i-a cam slabit vocea, nu mai e atât de frumoasa.
In Patericul Solovetului putem citi: „In timpurile de demult, calugarii duceau o viata linistita in singuratate; de aceea in paterice sunt amintiti foarte rar preotii-calugari. Acum insa in manastire s-au inmultit preotii-calugari, pentru indeplinirea slujbelor dumnezeiesti, asa incât ei tânjesc dupa linistea de alta data.“
Unde este slujba si unde este preotia? Raspuns: in mâinile enoriasilor. Dar linistea? Departe, in singuratate.
Si ce se doreste de la un preot? Orice, in afara de ceea ce el poate da.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper