Anul Chopin in trei ipostaze

Un articol de MIRCEA POPA

Anul 2010 a fost declarat anul Chopin. Pentru sarbatorirea celebrului compozitor si pianist, la Bucuresti s-a format un comitet de muzicologi, interpreti, scriitori, oameni de cultura care va avea in grija sa organizarea unor manifestari pe masura. In asteptarea lor ne propunem sa rememoram trei episoade in care numele, opera si persoana marelui compozitor sa fie aduse macar pentru câteva momente in fata publicului amator de muzica si de cultura de astazi.
Copilul Carol Filtsch
Cel dintâi episod ni-l prezinta pe Chopin in calitate de maestru pedagog, dând lectii la Paris unui compatriot de al nostru, un fel de George Enescu-copil, care a inceput sa cânte la pian de la o vârsta frageda. E vorba de copilul Carol Filtsch, despre care muzicologul Stefan Lakatos a scris cu ani in urma un documentat articol in revista „Muzica“. Viitorul pianist despre care e vorba se nascuse la Sebesul Sasesc la 28 mai l830, intr-o familie cu reale aptitudini muzicale, intrucât atât tatal sau, cât si fratele sau mai mare obisnuiau sa cânte la pian. Asa se face ca micutul elev Carol va deprinde si el taina pianului inca de la o vârsta frageda, asa incât atunci când e dat la scoala el poate deja sa-si etaleze talentele de interpret. Dupa ce isi uimeste colegii si prietenii cu talentul sau, micutul elev in vârsta de numai cinci ani, e dus la Cluj, unde este prezentat publicului intr-un concert. Un cronicar al momentului, Matray Gabor, nu scapa ocazia sa nu scrie laudativ despre el in revista „Honmuvez“ (Artistul patriei) de la Budapesta, numindu-l „Un geniu muzical“, intr-un articol din 18 iunie l835. In urma succesului avut, parintii hotarasc sa-l trimita la Viena, unde se afla fiul lor mai mare, care lua si el lectii de pian. O data ajuns aici va lua lectii cu profesorii August Mittagde si cu Simon Sechter, apoi, in anul urmator va deveni elevul pianistului F.Wieck, tatal pianistei Clara Wieck. Peste doi ani, in 1841 da primul concert la Muzikvereinsaal, in urma caruia presa vieneza il copleseste cu aplauze.
Venind vacanta, cei doi frati se hotarasc s-o porneasca spre casa, dar se opresc la Budapesta, unde vor sustine impreuna un concert in urma caruia micul Carol va fi numit „un Liszt al Ardealului“. Foarte bucrosi de acest succes, ei se opresc si la Cluj, unde vor da doua concerte la Teatrul National din localitate, concerte de binefacere care se tin cu sala plina si se bucura de mare audienta. Toamna, cei doi frati se reintorc la Viena pregatiti sa-si reia programul de ore, dar sotia contelui Banffy de la Cluj, pe care calitatile de interpret ale lui Carol au impresinonat-o profund, hotareste sa-i trimita pe cheltuiala ei la Paris, spre a studia cu vestitul Chopin. Inainte de a se departi de Viena, cei doi frati vor sustine un concert de adio de mare efect, apoi se vor stabili la Paris, unde Chopin a fost de acord sa-i dea ore in trei zile pe saptamâna, atât el cât si George Sand fiind placut impresionati de talentul copilului de numai 12 ani. In casa lui Chopin, unde aveau loc lectiile, a avut sansa sa-l cunoasca si pe Liszt, care si el a formulat opinii dintre cele mai favorabile privind viitorul lui. Se pastreaza si o scrisoare a lui Chopin catre Janetta Banffy, datata 21 martie l842, in care Chopin isi arata admiratia pentru talentul elevului sau, comparându-l cu Thalbey. Maestrul a si daruit elevului sau partitura la „Fidelio“ cu dedicatie, iar atunci când acesta a intrepretat concertul in mi minor al profesorului sau, acesta a spus. „Nimeni nu m-a inteles astfel, cum m-a inteles acest copil“.
Din pacate, programul prea incarcat l-a surmenat in curând pe Carol, care suferea si de o boala de plamâni. Si-a anulat concertele de la Paris, dar a plecat la Londra, unde in vara anului l843 va sustine doua concerte, unul in sala de la St. James, celalalt la Curte, in fata Reginei, concerte dspre care se va scrie in revista „Musical World“. Se reintoarce din nou la Paris, apoi vara o va petrece din nou la Sebes, ca apoi sa stea o vreme la Venetia si Viena. Din pacate, sanatatea nu-l mai slujeste, astfel ca se stinge din viata la 11 mai 1848, la numai l4 ani.
O seara Chopin
Revista „Familia“, scoasa de Iosif Vulcan la Oradea, publica in numarul ei 52 din 1882 o cronica muzicala asupra unui concert dat la Bucuresti in luna decembrie din acel an de catre o pianista straina, numita Essipoff. Autorul relatarii este poetul si publicistul Iuliu Rosca, care isi semna relatarea cu pseudonimul A.C. Sor. Articolul este intitulat „Seara Chopin“, deoarece intregul concert cuprindea doar piese semnate de celebrul compozitor polonez. Corespondentul isi incepe relatarea aratând ca „aseara am fost pe deplin rasplatit. Ni s-a dat un adevarat „regal muzical“, cum zic francezii, o serata Chopin cum niciodata Bucurestii n-au avut ocaziune sa vada. D-na Essipoff ne-a cântat vreo cincisprezece bucati, toate productii ale marelui maestru polonez.“ Corespondentul noteaza apoi cu incântare ca la concert a asistat si Regina Carmen Sylva, iar aprecierile sale privind tinuta artistica a concertului se rezuma la exclamatii precum acestea: „Câta maiestrie! Câta desavârsire!“
Spre a putea intra mai adânc in atmosfera concertului, reproducem in continuare fragmentul final al cronicii: „Berceusa, cele doua preludii, studiile, mazurca au fost nu voi zice mai gustate, caci ele au fost toate, aplaudate atât cât artista trebuia sa reinceapa a cânta pentru a pune capat aplauzelor repetate si prelungite ale ascultatorilor care pareau electrizati. Si care amuteau ca prin farmec, ramâneau nemiscate, abia rasuflând când degetele fermecate ale artistei cadeau pe tastele de fildes ale pianului. Si cum gemeau atunci coardele sub mâna ei?! Cum stia dânsa care joc de taste trebuia sa-ti dea variatiunile cele mai grele, cele mai neauzite! Pentru ca, trebuie s-o spunem si asta, d-na Essipoff are o memorie minunata, caci nu ori cine poate tine minte, poate sti pe de rost pe Chopin! Fara indoiala umbra compozitorului polon trebuie sa fie mai multamita decât oricare alta umbra a celor ale caror opere, desi ei mortii, traiesc inca!“
Poezii dedicate lui Chopin
Trebuie sa notam aici ca Chopin si-a avut fanii lui destul de numerosi in România si ca printre ei s-au numarat si numerosi poeti. Unii dintre acestia, Sandu Tzigara Samurcas, a scris mai multe texte pentru „Convorbiri literare“, pe care le-a botezat când „Studii de Chopin“, când „Preludii de Chopin“. Tot revista „Convorbiri literare“ din l896 publica in numarul din mai poezia intitulata „Chopin“, pe care o reproducem in continuare: „Din ce izvor in tainele visarii/ Atâta armonie se intinde:/ Duiosu-i ritm in inima-ti aprinde/ Eternul dor de liniste-a uitarii// Departe, mai departe cântul oare:/ Un plâns nelamurit, o adiere…/ Simti stingerea-i in suflet cum te doare./ O! Cum nu pot de-o nota de durere/ Sa-mi leg viata-ntreaga, lin sa zboare,/ Pierind cu ea in vesnica tacere!“
O alta poezie intitulata „Chopin“ publica in „Convorbiri literare“ din l921 poetul Iuon Pajura. O reproducem si pe aceasta. „S-aud si-acum prin stinsele ferestre,/ Suspine lungi si triste de clavir…/ Chopin traieste-n clipele aceste!// Durerea lui de visator martir,/ Tu mi-o trimiti,iubito, fara veste./ Pe-nfiorate aripi de zefir.// Strabat ecourile pân la mine,/ Duioase, vagi, sfâsietoare, vii…/ O, tu imi talmacesti atât de bine,/ Secretul dulcei lor melancolii!“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper