Sindicatul succesului

Un articol de Alex. Stefanescu

Viata literara de la noi nu mai e inocenta. A fost vreodata? Da, a fost. De la inceputurile ei (azi mitologizate) si pana la incheierea (dezastruoasa, pentru noi) a celui de-al doilea razboi mondial n-a avut nimic vinovat.
Bineinteles ca intotdeauna au existat in lumea scriitorilor orgolii dezlantuite si istericale, aranjamente de genul celor din „Lantul slabiciunilor“ si tentative de regizare a succesului. Dar toate aceste incalcari ale regulilor aveau, pe vremuri, o anumita spontaneitate, care le facea inofensive si chiar simpatice.

Pana la instaurarea comunismului, rivalitatea zgomotoasa dintre scriitori, polemicile, fie si lipsite de fair-play, influentarea criticilor literari de catre autoare cu gene lungi si persiflarea geniilor de catre mediocri faceau parte din pitorescul locului. Nu s-ar fi mirat nimeni daca turistii veniti din Occident ar fi cerut sa vada nu numai Delta Dunarii, ci si scene din viata literara romaneasca.
Partidul comunist a stricat acest farmec al vietii literare, luand masuri brutale de transformare a literaturii intr-un instrument de propaganda. Multi dintre scriitori s-au opus, fiecare in felul lui, si astfel s-a creat o solidaritate intre ei. N-ar fi exagerat sa se vorbeasca, la figurat, de un permanent complot al scriitorilor (nu al tuturor, pentru ca bineinteles destui au tradat) impotriva autoritatilor. Uniunea Scriitorilor, considerata de partidul comunist un mijloc de inregimentare a scriitorilor, s-a transformat pana la urma intr-o zona libera de comunism. In perimetrul acestei zone s-a reconstituit treptat ceva din culoarea vietii literare de altadata.
Dupa 1989 nu stiu cum s-a intamplat, probabil a intervenit diavolul, profitand de momentul de neatentie al scriitorilor, extaziati de posibilitatea de a se exprima liber, dar viata literara si-a pierdut treptat ingenuitatea si a devenit urata, urata, urata (la fel ca a tuturor locuitorilor Romaniei). A fost la inceput o repriza de defulari, care n-a avut nimic maret. Unii au vomitat la scena deschisa tot ceea ce fusesera nevoiti sa inghita pana atunci. Nu este placut sa asisti la asemenea spasme, chiar daca ele le fac bine celor in cauza, dandu-le o senzatie de eliberare. Altii si-au luat revansa asupra interdictiilor, producand o literatura scabros-licentioasa sau… denigrandu-l pe Eminescu, ca pedeapsa pentru sacralizarea lui inainte de 1989 (care fusese, si ea, o forma de a-l denigra).
Intrutotul nefasta pentru viata literara a fost promovarea „corectitudinii politice“, forma perfida de reintroducere a „realismului socialist“, sub pretextul occidentalizarii literaturii romane. A izbucnit, apoi, in forme nemaiintalnite la noi, barbare, conflictul dintre generatii. A luat amploare ceea ce s-ar putea numi un „rasism al varstei“, sumbru si terifiant. Unii nou-veniti, porecliti de Daniel-Cristea Enache in mod inspirat „rogozanii“, nu aveau nimic din cruzimea impetuoasa si la urma urmelor tonica a „lupilor tineri“, ci se dovedeau a fi de o rautate batranicios-vicleana. Lipsiti de acei dinti albi ascutiti care fac gloria tineretii, muscau – si continua sa muste si azi – cu proteze dentare.
Dar toate astea inca ar fi suportabile daca nu s-ar fi constituit pe neobservate in viata noastra literara o retea de sustineri reciproce (care nu au drept criteriu valoarea literara) si de excomunicari nedrepte, nefasta pentru creatia literara. Constatarea mea plina de tristete poate fi (si va fi) respinsa cu un zambet subtire, facandu-se observatia ca se numara printre acele teorii si scenarii fanteziste de care este plina mintea romanilor.
Dar… aproape toata lumea stie ca am dreptate (chiar daca foarte putini o spun).
Practic, in viata literara de la noi functioneaza, azi, un „sindicat al succesului“. Daca faci parte din el, te poti bucura de cronici literare favorabile, de mentionari in manualele scolare, de premii si burse, de traduceri in strainatate etc. Daca nu – nu. Exista, desigur, si exceptii (de exemplu, victoriile romantice ale unor solitari), dar ele sunt putine si nesemnificative.
Acest sindicat nu are un statut scris, nu este inregistrat la tribunal ca persoana juridica, dar functioneaza mai riguros decat o organizatie propriu-zisa.  Membrii sai se recunosc inainte de a se cunoaste, iar coordonarea actiunilor lor se realizeaza parca de la sine, din aproape in aproape, asa cum spun biologii ca actioneaza celulele din corpul omenesc. Nu exista o arhiva a acestei activitati, astfel incat nimeni nu poate formula vreo acuzatie in termeni juridici la adresa beneficiarilor ei.
Ce cuprinde reteaua? Cateva institutii de stat si particulare, populate sau inconjurate de cateva sute de autori – toti privilegiati. Tesatura de interese este complicata si greu descifrabila. Este vorba de relatii de genul: obligatii morale fata de conducatori de doctorate sau scriitori cu prestigiu (care pot da diverse recomandari), curtoazie fata de sefi de institutii, recunostinta fata de amante tinere, solidaritate creata de dorinta de a-i marginaliza pe altii, teama de a nu fi exclus de pe listele celor favorizati etc.
Putinii denuntatori si critici ai existentei sindicatului au vorbit de o elita care sfideaza principiile democratiei. Bine era sa fie o elita. Este vorba, in realitate, de o retea care cuprinde si intelectuali de elita, si autori mediocri, si nulitati. Tratarea lor, inclusiv de catre adversari, ca o aristocratie a spiritului dovedeste ca mistificarea practicata de sindicat a avut succes.
In afara retelei exista, la fel, intelectuali de elita, autori mediocri, nulitati. Toti, indiferent de valoare, sunt tratati ca scriitori de categoria a doua. Si, mai rau decat atat, in multe situatii, sunt ignorati cu desavarsire, ca si cum nu ar exista.
Cititorii de buna-credinta (inclusiv seful statului, in masura in care poate fi considerat cititor) sunt manipulati de sindicatul succesului (literar). Iar acei membri ai sindicatului care nu sunt pur si simplu cinici si-au insusit deplin, pana la orbire, ierarhia de valori stabilita de grupul din care fac parte. La randul lor, ziaristii, complexati cum sunt, din cauza inculturii lor cronice, adopta aceeasi ierarhie.
Viata literara din Romania este in prezent blocata de aceasta sindicalizare a succesului, amestec de autoritarism comunist, snobism si carierism. Seamana cu o incapere cu ferestrele batute in cuie, imposibil de aerisit. Daca in acest moment as descoperi un tanar autor genial undeva, in provincie, si as vrea sa il prezint, cu un entuziasm care imi este caracteristic, lumii literare, nu as avea nici o sansa sa ma fac auzit. In zadar am atata experienta si, poate, si o anumita autoritate profesionala, in zadar sunt in stare sa pledez destul de elocvent pentru un nou-venit, nu as putea convinge pe nimeni. Niciunul dintre cei cu care as vorbi nu ar citi textele acelui tanar, nici macar nu ar gasi energia sa simuleze ca le citeste.
Parca o si vad pe o cunoscuta a mea, marcanta membra a sindicatului, ridicand din umeri si mirandu-se (sincer) ca pierd timpul cu un autor de care ea „nu a auzit“. Iar daca m-as adresa cuiva din afara retelei, mi-ar explica, blazat, ca toate logistica afirmarii unui tanar se afla („cum bine stii, Alex“) in mainile „lor“.
Situatia in care ne aflam este cu totul inacceptabila. Nu vreau sa fac parada de moralitate si, de altfel, nici nu cred ca problema trebuie pusa in termeni morali. Ea trebuie pusa in termeni estetici.Transformata dintr-un scop intr-un mijoc (de situare convenabila in societate si de obtinere a unor avantaje materiale), organizata intr-un mod interesat, literatura devine o indeletnicire de o uratenie insuportabila. Seamana cu un fluture caruia i s-au smuls aripile si care se taraste grotesc pe pamant, retransformat in larva.

7 comentarii pentru “Sindicatul succesului”

  1. aprilie 10, 2010 la 11:52 pm

    Dumneata, dle. Alex.Stefanescu ti/ai „facut” datoria scriind pagini intregi cu laude la adresa „genialoidului” poet Galateanu, ala cu îmi bag p..la în Romania.Deja ai ajuns celebru! Daca mai „descoperi” cativa de calibru astuia, se poate spune, nu-i asa ,ca ti-ai facut datoria pentru literatura romana si insanatosirea climatului literar. Oricine ar putea… critica gastile din cadrul US, dar nu dv.!Sunteti unul din marii gascari din domeniu. Chiar un produs al gastilor literare.

  2. aprilie 11, 2010 la 1:22 pm

    Zero comentarii? Poate zero comentarii favorabile lui Stefanescu.Asta da. Articolul e de nota zero, pentru ca autorul face el insusi parte din gastile pe care le condamna. Nici acum nu vor exista comentarii? Cum e turcu e si Cultura… Sa vedem…Cine da aprobarea invocata? Tot Stefanescu?

  3. aprilie 12, 2010 la 5:09 pm

    E clar, asa cum in politica de astazi esti desfiintat daca nu esti pe linie, asa si in gasca literara. Alex, n-ai pentru ce si pentru cine sa scrii editoriale pe aceasta tema, manelizarea comentariilor a patruns si aici.

  4. aprilie 13, 2010 la 7:11 am

    Pentru Galatescu Ion si Volodea. Stiu ca va raspund in zadar, pentru ca nu aveti rabdarea sa examinati argumentele mele. Totusi o fac, pentru eventualii cititori de bunacredinta.Mihai Galatanu avea 16 ani si era exceptional inzestrat pentru poezie cand l-am descoperit.I-am urmarit de-a lungul anilor evolutia cu o dragoste paterna. Cand a avut un moment de ratacire, scriind poezii licentioase despre Romania,l-am sanctionat drastic, printr-o cronica literara negativa. Nu fac parte din nici o gasca.Am o anumita notorietate care va face sa credeti in mod gresit ca sunt sustinut.Nu sunt sustinut. Dimpotriva. Despre cartea mea, Istoria literaturii romane contemporane, la care am lucrat 10 ani, s-au scris 270 de articole, dintre care aproximativ 170 nefavorabile, unele pline de ura.
    Pentru Flormiri. Imi face foarte bine ca ma intelegeti.Eu nu pretind ca sunt pur (cine este?), dar pretind ca ma straduiesc sa fiu. In Istoria mea se vede ca nu sustin un grup literar anume, ca incerc sa salvez de la uitare tot ce e frumos in literatura romana, indiferent de apartenenta autorilor in cauza la un grup la altul.
    Alex Stefanescu

  5. aprilie 21, 2010 la 4:56 pm

    Articol excelent. Sintetizeaza perfect o anume stare de lucruri. Nu cred ca trebuia sa va amestecati in comentariile cititorilor. Dupa cele scrise in articol, nu mai era nimic de spus. Ar fi bine sa ramaneti constant. In perspectiva trecerii timpului veti avea numai de castigat.
    R.

  6. ianuarie 27, 2011 la 4:36 pm

    Dle Stefanescu,
    E o placere sa vezi ca mai exista indivizi capabili sa se ridice impotriva monstrilor creati de colectivitate. Cu atit mai mult in zona ideilor, unde granitele pot fi eludate de o simpla definitie. Din pacate, nu va permiteti decit un lux minor: tragerea unui semnal de alarma sub perna. Din tonul articolului reiese ca stiti foarte bine despre ce este vorba. Curajul dvs este, din pacate, marginit. Exemplele ar fi ridicat atitudinea dvs la nivel de flamura revolutionara. Ce rau v-ar putea face reteaua culturniculara? Nu v-ar mai publica operele? Nu v-ar mai proteja geniile in curs de formare? Nu v-ar mai numi ministrul Culturii si v-ar lasa fara scaun la restaurantul Casei Scriitorilor? Daca ati vrut doar sa testati apele, n-ati reusit mare lucru. Mergeti inainte. La cine va referiti? La grupul Liiceanu? La axa Humanitas-Polirom-Cartea romaneasca-ICR? Problema e partial dislocata. Lumea literara e impartita in tabere conduse de interese meschine. Ce e nenatural in asta? Nu asa a functionat organizarea oricarei societati? Pina la ierarhizarea valorilor auctoriale, cum ati reusit totusi sa punctati, e necesara punerea in pagina a imposturii critice. Aici nu e nevoie sa dati nume, pentru ca toti sint la fel. E mai mult decit o stare generala, a ajuns o mentalitate. Nu avem literatura nu pentru ca ne-ar lipsi scriitorii talentati, ci criticii vizionari, publicatiile profesioniste si editorii competenti.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper