Raiul

Un articol de ELISABETA LASCONI

Ernest Hemingway, Gradina raiului, traducere din limba engleza de Ionut Chiva, Editura Polirom, 2009, 240 pag.

Amelie Nothomb, In necunostinta de cauza, traducere din limba franceza de Maria Zirna, Editura Polirom, 2008, 288 pag.

In filigranul romanului contemporan se deslusesc zone vechi, intunecate, sau mai noi ale cunoasterii (de la istorie si filosofie la stiinte ale viitorului), arte consacrate sau minore (pictura, muzica, caligrafie), ceremonii (precum a ceaiului) si jocuri (sah si go, scrima si aikido), povesti din lumea profana acoperind istoria sacra, geografii si zoologii fabuloase.

Romanul ultimului secol etaleaza demonstrativ sau ascunde abil arhetipuri si simboluri, iar epica lasa in obscuritate scenarii mitice nebanuite. Nevazuta, inima fictiunii pulseaza si ii vorbeste spiritului nostru intr-o alta limba, secreta, pastrata de inconstient, al carui cod il recunoaste tacit. O buna parte din marea literatura se intoarce la mitologia  greaca, alta parte revine la traditia biblica, recent sunt exploatate alte mitologii, exotice.
La ce rezultate ar conduce lectura fictiunii din ultimul secol intr-o asemenea perspectiva? Un inventar sau dictionar al simbolurilor… poate extravagant, dar cat de interesant! intre toate simbolurile, cel al paradisului si al cuplului primordial, traverseaza epoci si culturi. Si chiar daca de la un scriitor la altul, se schimba ca infatisare si valoare, persistenta lui in proza secolului XX si a secolului XXI are de ce sa ne socheze si sa ne tulbure.
Gradina cu smochini
Putini autori din zilele noastre pot transcende lumi si culturi aflate la distante uriase una de alta. Amélie Nothomb este o asemenea scriitoare cosmopolita si surprinzatoare prin traseul formarii si al scrisului, ce se rasfira pe doua sau trei continente si in mai multe tari. Si totusi, in miezul celor mai reusite carti se afla constructii alambicate, reunind simboluri si mituri, chiar de la debutul ce a consacrat-o pana la una din reusitele recente.
„In necunostinta de cauza“ propune confruntarea deja familiara dintre Extremul Orient si spiritul occidental. Aparent, o poveste de iubire cu aroma exotica, intre doi tineri abia iesiti din adolescenta, ea – frantuzoaica incercand sa regaseasca Japonia copilariei, el – studentul japonez fascinat de lumea franceza. Tot aparent, un sir de episoade ce desfoaie invelisul unei civilizatii: savori culinare, aventura de pe muntele Fuji. Iar ca aparenta a aparentelor – drama tinerei cautandu-se pe sine.
Farmecul cartii emana din referinte culturale si aluzii mitice. Doar titlul original ofera cheia decriptarii: „Ni d’Eve, ni d’Adam“ de Amélie Nothomb (traducatorii au optat pentru alt titlu in romaneste – „in necunostinta de cauza“) dezvaluie imaginea ascunsa in filigranul romanului: gradina paradisului intr-o ipostaza de doua ori insolita, cu smochini si zapada, cuplul in care femeia provoaca despartirea, prin fuga.
Raiul se afla pe insula Sado, amintind de faimosul marchiz al carui nume in japoneza se pronunta la fel. Adevarata natura a locului edenic se contureaza sub detalii banale: cei doi indragostiti ajung de sarbatori pe insula Sado. Dar insula se situeaza la capatul lumii – in departare se zareste Vladivostokul, si dincolo de el se poate banui prezenta halucinanta a Siberiei: „unicul tinut la care te puteai gandi in spatele acelor nori carcerali“.
Aici, la marginea lumii, cei doi tineri vad cei mai uluitori pomi de Craciun dintr-un eden fara seaman prin culori si contururi: smochini negri si goi, incarcati cu smochine coapte, pe oranjul carora zapada pune cununi luminoase. Iar darul de Craciun oferit de Rinri iubitei straine reaminteste inocenta lui Adam, el culege fructele gradinii, si le aduce unei Eve a zilelor noastre intr-un fular traditional de matase verde-jad: furoshiki este plin de smochine ce s-au preschimbat datorita iernii in geme uriase.
indragostitii de astazi refac scenariul originar, inversand rolurile: „Eva nu reusise sa culeaga fructul ravnit din gradina. Noul Adam invatase galanteria, ii adusese o gramada de fructe si o privise cu tandete mancand. Noua Eva, egoista in pacatul sau, nu-l imbiase nici macar cu o imbucatura.“. Asadar o Eva devoratoare a smochinelor si care gaseste sub furoshiki o punguta de voal in care se afla un inel de platina cu ametist incrustat in el, purtand ca mesaj o cerere in casatorie.
Dar misterul are propriile invelisuri protectoare: de ce o gradina de smochini? Scriitoarea familiarizata cu multe spatii culturale complica amuzata lucrurile, amestecand „cartile de joc“ si astfel isi provoaca lectorul la investigatii si explorari: mitologie greaca si traditie biblica, budism si sintoism, Mediterana si Orientul, sacrul perpetuat si capcanele fictiunii profane. Ce legatura are smochinul cu paradisul pierdut? Si ce semnificatii capata in roman?
Tanara frantuzoaica refuza ispita paradisului, viata perfecta ce o asteapta prin casatoria cu Rinri ii provoaca spaime. Inelul cu ametist, aidoma unui sarpe, ar inlantui-o definitiv, iar vederea lui declanseaza reactia de aparare: amana casatoria printr-o „logodna lichida“, alege fuga din Japonia care ii instraineaza treptat pe cei doi, pana ce departarea si timpul fac inevitabila si suportabila despartirea. Femeia moderna respinge ipostaza originara a Evei, ea paraseste paradisul, oricare infatisare ar avea: gradina, casatorie, bogatie.
Si daca stramoasa Eva indura blestemul de a aduce pe lume copii in durere si chinuri, Eva de azi paraseste ea insasi paradisul si singura isi alege, in deplina cunostinta de cauza, penitenta: in septembrie, luna a noua a fiecarui an, se naste copilul singuratatii: noul roman semnat de Amélie Nothomb. Forma de fecunditate aproape ritualica si putin inspaimantatoare, ce arata ca nimeni nu paraseste paradisul nepedepsit.
Oaza inocentei
Ultimul roman al lui Ernest Hemingway, ramas neterminat, contureaza din titlu imaginea edenica: Gradina raiului. Proaspat casatoriti, tanarul scriitor David Bourne si Catherine cea frumoasa si bogata, isi duc traiul in statiuni de pe riviera franceza. Au toate premisele unei existente paradiziace, pana cand Catherine incepe sa ia hotarari stranii, incercand sa-si schimbe infatisarea in exterior si comportamentul in intimitate.
Catherine propune relatii erotice noi si transforma cuplul in triunghi ambiguu, aducand-o langa ei pe Marita, care devine pe rand iubita fiecaruia. Si David si Marita au o identitate sexuala clara, faptura complicata si tulbure ca natura erotica este indiscutabil Catherine.
In cazul ei, transpare nostalgia unei androginii originare, de aici o curioasa nevoie de a arata la fel ca sotul ei (se tunde tot mai scurt, se vopseste), de a-i remodela infatisarea lui pana cand ar arata la fel. Dar agresiunea unei femei care tinde sa se contopeasca total cu barbatul, pana la a-l absorbi si integra in fiinta ei, aminteste de fazele genezei biblice, de nasterea Evei din coasta lui Adam, dar parcurse invers: femeia vrea sa fie ea insasi fiinta primordiala, ce reuneste masculinul si femininul.
David Bourne insa traieste simultan in doua lumi: paradisul solar al prezentului in care se insinueaza amenintarea unei fapturi ce doreste sa cotropeasca tot, oaza unui trecut evocat prin scris. La o varsta frageda a cunoscut deplina inocenta, iar intamplarea cruciala traita atunci il obliga sa paraseasca paradisul – copil fiind, i-a insotit pe tatal sau si ghidul sau, la vanatoare: el a zarit maretul elefant, i-a anuntat pe cei doi, care i-au luat urma si l-au ucis pentru imensii colti de fildes.
Pentru personajul lui Hemingway, pierderea paradisului semnifica iesirea din starea de inocenta: prin experienta casatoriei si prin evolutia sotiei descopera dualitatea fiintei ce duce la sciziune launtrica, prin scris afla ca omul este damnat sa-si abandoneze puritatea originara, sa sacrifice vietuitoarele si sa distruga lumea ce i-a fost data. Scrisul devine o cale de a recrea lumea de atunci, faurind in fictiune propriul paradis, efemer si iluzoriu, singurul in care se poate refugia.
Straniu acest roman neterminat care se intoarce de doua ori in trecut: rememorarea unui inceput al vietii de scriitor si evocarea episodului initierii in vanatoare si moarte. intr-un fel, premonitoriu pentru sfarsitul scriitorului, care a ales calea sinuciderii, o repetitie a gestului facut de propriul tata, si cu aceeasi arma, o pusca de vanatoare.
Ea, pusca de vanatoare, semnifica destinul omului modern care a ales sa ucida animalele  incredintate candva lui, intr-o fericita ipostaza adamica.
Sa nu ne miram ca Hemingway insusi, faimos pentru ale sale safari in Africa, ajunge la un moment dat sa intoarca pusca spre sine, devenind simultan vanator si vanat.

Gradina simbolizeaza Raiul pamantesc, este proiectia Paradisului celest si a starilor spirituale corespunzatoare existentei paradiziace. Prezenta in numeroase culturi si traditii, are semnificatii multiple: imagine miniaturala a lumii, topos cu sens metafizic si mistic – stare originara a omului, rezumat al universului, oglinda captand starile superioare ale fiintei.

Smochinul conoteaza erosul si pacatul: in mitologia greaca, se asociaza lui Dionysos, zeul betiei, si zeului falic Priap; in Vechiul Testament, Adam si Eva isi acopar goliciunea cu frunze de smochin. in traditia gnostica si islamica, smochinul si maslinul sunt arborii interzisi in Paradis. Ca toate simbolurile, are si conotatii benefice. La profeti, smochinul roditor, alaturi de maslin si de butucul viei, simbolizeaza viata lipsita de griji in imparatia lui Mesia. in Asia, mai ales in budism, smochinul semnifica nemurirea (nu longevitatea) si cunoasterea superioara.

Adam (in traditia biblica) si androginul (in mitologia greaca) sunt ipostaze ale omului primordial, semnificand intregul, totalitatea fiintei. Abia separatia, fie a Evei din coasta lui Adam, fie a celor doua jumatati, naste perechea, principiu masculin si cel feminin. De aici incepe nostalgia unitatii originare, povestea sufletelor pereche ce se cauta de-a lungul mai multor existente, ca si sentimentul de insingurare a celui neiubit, ramas fara pereche.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper