Prin sud-vestul Angliei (Somerset)

Un articol de AURELIAN GIUGAL

De la termele romane la postmodernism

Profitând de minivacanta de Pasti, o scurta relaxare culturala prinde bine, mai ales ca in Bristol si in imprejurimi (comitatul Somerset) exista numeroase locuri mustind de istorie, sumedenie de orasele dând un farmec aparte acestui tinut sud-vestic (Bath, Wells, Glastonbury, ca sa amintim de câteva dintre ele). Cum si vremea a fost linistita, si nu capricioasa (desi temperaturile par ridicate, ploaia, dar mai ales vântul aspru creeaza o senzatie acuta de frig, ce iti pot taia orice elan de preumblare), iata o combinatie menita sa aduca zile tihnite.


Bath sau back
in the 18th century

„Cred cu-adevarat ca voi vorbi mereu despre Bath… Oh, cine se poate satura vreodata de Bath“, spunea cu pasiune Catherine Morland in „Manastirea Northanger“, de Jane Austen. Nu poate exista apreciere mai concisa, care sa caracterizeze Bath-ul, pentru ca, fara tagada, acest oras, situat la 20 de kilometri de Bristol, este uimitor. Orasul e inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, iar arhitectura de secol XVIII (epoca georgiana) ii confera acest drept, asezarea având anvergura unui muzeu in aer liber; absolut toate cladirile acesteia participa la simfonia fabuloasa a acestei urbe, practic neatinsa de aripa modernitatii.
Orasul are o istorie milenara, romanii construind aici, in secolul I, o retea sofisticata de terme si un templu in cinstea zeitei Minerva (vestigiile acestor bai sunt parte a ansamblului istoric ce aduce faima asezarii de pe Avon). Odata cu vizitele reginei Anne, intre 1702 si 1703, asezarea revine in centrul atentiei, iar perioada de glorie de-abia avea sa inceapa. A ajuns in scurt timp statiunea balneara la moda din Marea Britanie. Arhitectul John Wood si fiul sau, John Wood cel Tânar, au creat, in acel prolific secol XVIII, un oras uimitor, de o stralucire si eleganta greu de atins, cu sumedenie de „terase“ (siruri de case), „semiluni“ (siruri de case curbate) si vile, materialul de constructie fiind acelasi cu cel utilizat de romani in urma cu mai bine de un mileniu si jumatate – calcarul auriu local.
Lista obiectivelor intens vizitate in Bath – daca mai poate fi ceva uimitor intr-un oras ce te surprinde la orice colt de strada – include Abatia Bath, Circus, Centrul Jane Austen, Number 1 Royal Crescent, Termele Romane si Pump Room, Podul Pulteney, Muzeul Costumelor si Assembly Rooms.
Abatia Bath este un edificiu de secol XV, de-a lungul a peste cinci sute de ani suferind numeroase restaurari majore, in urma unor dezastre provocate de om, nelipsite in istorie (spre exemplu, in anul 1942 Bath este bombardat de aviatia germana, iar abatia e serios avariata, abia intre 1991 si 2000 fiind restaurata). Remarcabil este motivul mitrei, maslinului si coroanei, un joc legat de numele fondatorului acesteia, episcopul Oliver King. Lacasul a fost construit in stil gotic târziu englezesc (pe locul unei vechi abatii saxone; in vechea abatie, printre altele, Sf. Dunstan si Sf. Oswald l-au incoronat pe Edgar ca primul rege efectiv al Angliei), peste 50 de vitralii acoperind 80% din peretii cladirii. Frontul de vest al abatiei reprezinta visul episcopului Oliver King care l-a indrumat pe acesta in 1499 sa demoleze vechea catedrala si sa o ridice in loc abatia din prezent.
Pe unul dintre peretii interiori este expus steagul Australiei, deasupra placii amiralului Arthur Phillip (1738-1814), fondatorul primei colonii penitenciare din Australia si primul guvernator din New South Wales. Un vitraliu aminteste de incoronarea in Abatia Bath in 973 a primului rege al Angliei, Edgar, iar sub pupitrul de unde se citeste Biblia se afla o piatra ce comemoreaza vizita reginei Elisabeta a II-a, la aniversarea a 1000 de ani de la incoronarea aceluiasi rege. O alta placa (pe un perete) a fost pusa in amintirea maestrului de ceremonii al orasului si principalul organizator monden in perioada de glorie din secolul al XVIII-lea, Richard Beau Nash. In sectiunea Heritage Vaults se poate participa la o prezentare audiovizuala a istoriei abatiei. De asemenea, tot aici se afla si o petitie a asezarii Bath din secolul al IV-lea, care cuprinde prima mentionare a cuvântului „crestin“ pe teritoriul actualei Marii Britanii.
Shakespeare postmodern
M-am intrerupt din scris câteva ceasuri, intrucât la Bristol Old Vic s-a jucat in aceasta seara (6.04) o piesa clasica („Juliet and Her Romeo“) regândita postmodern (cu Julieta si Romeo in chip de batrâni, actiunea desfasurându-se in… sanatoriul Verona). Desi au 80 de ani si sunt izolati intr-un azil, se iubesc cu aceeasi pasiune juvenila, comicul situatiei nestirbind tragicul piesei shakespeariene. Bristol Old Vic este cel mai vechi teatru din insula care inca mai tine reprezentatii, in lateralele galeriei se pastreaza si azi strapontinele vechi din secolul XVIII. Si, daca tot suntem in Anglia, s-ar putea spune ca preturile sunt pe masura, iar un bilet la Old Vic ar trebui sa coste foarte mult. Nu este chiar asa, atâta vreme cât un tichet ieftin poate fi cumparat si cu cinci lire. Sa ne intoarcem, acum, la Bath-ul georgian.
Circus, proiectat de arhitectul John Wood cel Batrân, reprezinta un cerc de case in stil georgian armonios proportionate, curbate, intrerupt in trei locuri de strazile care il intersecteaza. Fiul sau, John Wood cel Tânar, a fost cel care a dus la bun sfârsit proiectul initiat de tata. Motivul ghindei este permanent prezent, Wood sustinând legenda potrivit careia printul Bladud a intemeiat Bath cu ajutorul unui porc ce râma dupa ghinde.
Royal Crescent este o bijuterie arhitectonica, un arc magnific in stil palladian proiectat de John Wood cel Tânar, cu 30 de case interconectate intre ele, cu 114 coloane pe frontoane. O resedinta din centru este in prezent Royal Crescent Hotel. Number 1 Royal Crescent ofera posibilitatea de a vedea din interior grandoarea lumii britanice de secol XVIII, intrucât locuinta este transformata in muzeu si e mobilata asa cum a fost la inceput de era georgiana.
Podul Pulteney este una dintre atractiile majore. Realizare a lui Robert Adam, acest pod peste Avon imita Ponte Vecchio din Firenze, fiind unic in insula datorita magazinelor care strajuiesc ambele laturi ale sale.
Centrul Jane Austen prezinta o expozitie despre influenta orasului asupra scrierilor autoarei. Scriitoarea nu a petrecut foarte mult timp la Bath, iar fascinatia sa pentru oras nu i-a marcat opera (doar in doua dintre romanele sale, „Mânastirea Northanger“ si „Persuasiune“, Jane Austen isi plaseaza actiunea aici). Orasul va ramâne legat de numele scriitoarei si prin faptul ca in acest loc Jane Austen a primit singura ei cerere in casatorie pe care a acceptat-o si apoi a refuzat-o dupa o noapte de nesomn.
Bristol sau farmecul vechiului oras portuar
Bristolul este un oras eclectic, vechiul si modernul impletindu-se intr-o imbinare fericita ce nu distruge aerul orasului. Daca incercam sa surprindem frumusetea evidenta a acestui incontestabil centru urban in plina expansiune, atunci nu trebuie ocolite cele doua catedrale ce strajuiesc vechiul oras medieval: Bristol Cathedral (abatie ce dateaza de la 1542, supusa apoi constant unor modificari importante), o constructie impozanta situata in apropierea vechiului zid de aparare al cetatii medievale (privita din fata seamana foarte mult cu Notre Dame), si St. Mary Redcliffe, o bijuterie a arhitecturii gotice, construita in secolul al XIV-lea de negustorii din Bristol care doreau un loc de rugaciune pentru ca navele lor sa aiba parte de calatorii lipsite de primejdii si profitabile. Despre aceasta din urma, regina Elisabeta I spunea ca este cea mai frumoasa si faimoasa biserica din Anglia.
Nu departe de centrul orasului se afla Georgian House, o casa austera, cu linii aspre in exterior, obisnuite in epoca georgiana, dar care pastreaza in interior, perfect conservata, eleganta discreta a Angliei de secol XVIII. Casa tipica a middle-class-ului epocii comerciale, aceasta a fost construita in 1790 de John Pinney, care a fost proprietarul unor plantatii de trestie de zahar lucrate de sclavi. Desi avea o avere impresionanta, John Pinney nu si-a facut o casã care sa exceleze prin lux exacerbat, dar se evidentiaza clar parfumul incontestabil al epocii georgiene.
Galeriile Arnolfini expun lucrari de arta contemporana. Daca Ana Petrache a scris in „Cultura“ despre Centrul Pompidou si despre excentricitatile sale, ei bine, nici Arnolfini nu se lasa mai prejos, propunând exponate de natura acustica. De exemplu, la etajul 1, galeria 2 prezinta paleta de pronuntare a expresiei Get Here (o banala formula de apel a mamei catre propriul copil), diferitele accente si nuante vocale constituind nota distinctiva a sonoritatii ce strabate cele zece boxe plaste circular in sala. Galeria 3 este in aceeasi nota, numai ca aici se aude in diferite nuante si tonuri I hate. De asemenea, tot aici sunt prezentate fotografiile lui Edward Woodman, vocea acestuia (pierduta in urma unui accident de bicicleta) incercând sa transpuna prin onomatopee mesajul fiecarei ilustratii in parte. Proiectia video din galeria numarul 4, intitulata Barrabackslarrabang, are ca punct central slang-ul britanic din orasele Liverpool si Birmingham, ca element de distinctie si totodata de mândrie. Poate fi inteleasa ca un simptom al conditiilor social-economice, dar si ca o forma de rezistenta /de recunoastere a posibilitatii unor paradigme sociale diferite. In libraria de la parterul Galeriilor Arnolfini se poate cumpara printre altele o carte de colorat cu tablourile lui Van Gogh, numai anumite parti dintr-un anume tablou putând fi redesenate inovator (o forma de ironie la adresa unui postmodernism nelimitat).
Câteva zile libere sunt de ajuns pentru a face o jonctiune istorica, trecând prin Antichitate (Termele Romane excavate din Bath), prin Evul Mediu (catedralele gotice), epoca georgiana (cu Bath-ul in rol de primadona) si ajungând in plina epoca postmoderna (Galeriile Arnolfini si piesa de teatru de la Bristol Old Vic).

 

CRISTINA SI AURELIAN GIUGAL

Un comentariu pentru “Prin sud-vestul Angliei (Somerset)”

  1. April 20, 2010 la 10:03 pm

    Foarte frumos si bine scris articolul……asteptam si alte impresii de calatorie

Adauga un comentariu