Pe cine mai bombardam?

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Se stie, Romania este o tara amenintata. Motivele exacte ale dusmaniei celor cu care ne invecinam de o vesnicie nu sunt prea clare, dar cum nimeni dintre cei indreptatiti sa le explice nu-si gasesc timp s-o faca s-ar putea crede ca nici ei nu stiu exact. Daca nu tac cumva din ratiuni superioare de stat. Despre motivele altor posibili dusmani ai altora si din empatie si ai nostri, cum ar fi Iranul, Coreea de Nord, Libia, Cuba, Venezuela, Bolivia, Nicaragua, inutil sa insistam, nu vom afla niciodata nimic.

Teroristii au intrat in istoria tarii in urma cu douazeci de ani, dar s-au evaporat atat de rapid in natura ca nu se mai stie daca au existat sau nu; evocarea lor la rastimpuri confera un mister suplimentar revolutiei care nu duce de altfel lipsa. Talibanii, Al-Quaida, fundamentalistii islamici ne-au trecut pe lista mai de curand, probabil (avansez o explicatie) din invidie pentru marile noastre realizari capitaliste si democratice, si daca nici unul dintre ei nu s-a aruncat deocamdata in aer in Piata Victoriei sau pe dealul Cotrocenilor nu inseamna catusi de putin ca nu-si pregatesc martirii si centurile cu dinamita. Vigilenta se impune!
Romania face parte din familia selecta a marii organizatii pacifiste NATO, iar organizatiile pacifiste (se stie de asemenea prea bine) n-au frontiere, au numai idealuri civilizatoare si bombardiere sa le poarte acolo unde trebuie. S-a intamplat in Iugoslavia, s-a intamplat in Irak, se intampla in Afganistan, se va intampla maine acolo unde interesele economice si geostrategice o cer. Rezultatele n-au fost, nu sunt si nu vor fi la inaltimea asteptarilor si a miliardelor cheltuite, dar cum mortii sunt mai putini ca in Vietnam iar cei localnici nu conteaza, singura perspectiva ce se impune este cea a Istoriei cu I mare, a Istoriei facute cu teava pustii la tampla si cu bombe deasupra capului. Se poate astfel vorbi de un progres. Se si vorbeste, de altfel. La urma urmei, cu cateva exceptii notabile, chestiune de zone de influenta, lumea trebuie, a venit timpul sa arate la fel, sa manance la fel, sa se imbrace si sa munceasca la fel, sa faca dragoste la fel, sa vada aceleasi filme si emisiuni de televiziune, sa citeasca aceleasi carti si, mai ales, sa gandeasca la fel. Prin mercenarii ei, prin fidelitatea ei la maretele idealuri ale organizatiei pacifiste aflate in plina meditatie asupra consolidarii rolului de jandarm al planetei in care s-a instalat fara ca nimeni sa i-o ceara, Romania face deci parte dintre tarile care iau progresul in serios si nu mai glumesc cu Istoria.
Drept care, dupa indelungi si fructoase consultari, guvernantii au decis sa inlocuiasca vechile Mig-uri care duhneau a comunism cu vechi F-16 americane al caror parfum capitalist tot cetateanul cu putin gust se va grabi sa-l respire, daca nu chiar sa se scalde in el inainte de a pleca la slujba cu speranta ca intre timp n-a fost dat afara. O afacere de patru miliarde si ceva, fara a mai pune la socoteala zecile de milioane pentru piese de schimb, intretinere si alte instructaje. O pleasca pentru tara, o noua victorie impotriva trecutului de obedienta ideologica, o binecuvantare pentru fiecare roman in parte a carui singura spaima reala a fost si a ramas ca dusmanii vor navali peste noapte si cei pe care i-au ales din zapaceala, din admiratie, de sila, de mila sa-i conduca spre bunastare si fericire se vor face ca ploua.
Ei bine, nu! Poporul are dreptul, deseori si datoria de a se dezmetici, de a regreta, de se insela pe scurt in privinta inteligentei, capacitatii si dorintei alesilor de a face fata marilor si maruntelor spaime ce-i tulbura somnul, digestia si entuziasmul democratic, dar de asta data s-a inselat amarnic si ar fi cazul sa iasa in strada sa-si strige ratacirea si sa ceara iertare. Pentru ca guvernantii alesi si realesi, armata de generali ai armatei de mercenari, serviciile secrete au inteles ca nu mai era timp de pierdut, ca natia risca sa nu mai indrazneasca sa priveasca cerul fara frica de a descoperi in spatele fiecarui nor un bombardier dusman. Hotararea a fost luata in unanimitate, poate nu in momentul cel mai potrivit din cauza crizei ce nu si-a terminat inca ravagiile, dar orice minut de intarziere ar fi fost fatal. Sa le fim asadar recunoscatori ca cerul adorat al patriei va fi curatat si aparat cum n-a fost niciodata. Dusmanii n-au decat sa ia aminte, Romania e pregatita sa-i faca praf si pulbere, sa indrazneasca numai! Mai raman de rezolvat fleacurile numite sanatate, educatie, somaj, agricultura, industrie, drumuri, cultura, criminalitate, emigratie, trafic si consum de droguri, pensii, salarii, altfel spus viata de zi cu zi si spaima zilei de maine, dar sa nu cerem imposibilul.
Ramane de asemenea de vazut, in timp ce privim in sfarsit linistiti cerul, pe cine bombardam in asteptarea barbarilor.

(29 martie 2010)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper