Oleacă de guvern, oleacă de democraţie…

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Exista destule zile când de pe micile ecrane lipseste tocmai simbolul politicii românesti: catusele. Dar este imposibil sa treaca o zi fara vreo diversiune. Ochii lumii nu trebuie sa vada mizeria cotidiana, incompetenta guvernantilor, somajul si degradarea alarmanta a tarii, indatorarea. Când dosarele si dezvaluirile nu par sa-si faca efectul scontat, apare in prim plan problema schimbarii Constitutiei, a Legii fundamentale pe care, de demult, nu o respecta nimeni. Insusi pseudonimul de serviciu al presedintelui, Emil Boc, a ostenit sa ne anunte propunerile guvernului. Fericirea de pe chipul sau din acele momente si sentimentul de iluminat mi-au amintit de Forrest Gump, celebrul personaj al lui Robert Zemeckis din filmul cu acelasi nume.Tocmai schimbarea Constitutiei ii lipsea, in aceste clipe, natiei noastre! De când a venit la putere, dl Boc nu face decât sa numere pensiile si salariile si, cu bunele sale reflexe comuniste, sa invrajbeasca saracii contra bogatilor, soldatii contra ofiterilor, bolnavii contra medicilor, magistratii contra politicienilor etc., evident, in numele dreptatii si al echitatii. Ingrozitor de trist este ca nici dupa doua decenii de la Revolutie nu a reusit sa depaseasca mentalitatile si practicile „epocii de aur“, sa descopere ca sunt profesii si meserii foarte complicate care cer o inalta pregatire si o mare raspundere. Nu-i chiar tot una a matura pe jos si a face chirurgie pe creier, de exemplu, a conduce avioane sau a merge pe bicicleta. Oamenii sunt egali in fata legii, dar sunt foarte diferiti ca inteligenta, pregatire si loc de munca. Din pacate, dupa atâta vreme, nimeni nu a aflat ce vrea de fapt aceasta putere, unde are de gând sa duca tara sau daca are cu adevarat vreun proiect in afara de conservarea privilegiilor dobândite. Deocamdata propunerile facute: desfiintarea Senatului, transformarea Parlamentului intr-o camera a reprezentantilor etc. nu urmaresc decât intarirea puterii personale a presedintelui, intoarcerea pe alt drum la punctul in care ne oprisem in decembrie ‘89. Ceausescu dorea sa ne duca pe culmile cele mai inalte ale socialismului si comunismului, dar ce are de gând actualul presedinte nu am aflat inca. Nu stim ce proiecte apara, nu avem idee cum ar putea arata lumea la care se gândeste sau daca se gândeste… Modernizarea României de care se vorbeste deseori? A schimba la nesfârsit legile, Constitutia, nu inseamna a moderniza. Si cum sa faci o Constitutie moderna când n-ai fost in stare sa gândesti o lege a Învatamântului care sa insemne cu adevarat un pas inainte? Si când n-ai fost capabil sa creezi un singur loc de munca? Sigur, nu trebuie sa-i aruncam presedintelui in spate vini mai mari decât le are. Toate aberatiile legislative nu ar fi posibile fara cohortele de fomisti, lasi si corupti care-l urmeaza disciplinati. De milioanele de suporteri care, prin votul lor, i-au asigurat legitimitatea. Sa comunice Senatului ca il va desfiinta si partea portocalie a lui sa nu crâcneasca, ba unii senatori chiar sa se bucure ca abia atunci au inteles cât sunt de inutili! Sa-i umilesti si sa-i faci bolsevici dupa ce te-au ajutat sa-ti pastrezi puterea si ei sa taca, sa li se para totul firesc! Ce fel de fiinte sunt acestea?
M-am gândit deseori la armata. Inainte de Revolutie, ca ziarist, am intâlnit-o pretutindeni, in locurile cele mai riscante cu putinta. La strânsul recoltelor, in mine, in galeriile cele mai periculoase, pentru ca economia patriei avea nevoie de carbune; la Canalul Dunare – Marea Neagra sau pe vârful muntilor construind sosele, salvând oameni in timpul catastrofelor naturale de care nici atunci n-am fost scutiti. Luni si ani, mutatã de ici-colo, oriunde era nevoie, departe de familii, expusa tuturor pericolelor, armata trebuia sa fie mereu prezenta. Si cu ce s-a ales? Cu recunostinta unui activist oarecare, mai agresiv decât cei ce i-au succedat: „pensii nesimtite, salarii nesimtite!“ In ciuda dotarii modeste si a salariilor si mai modeste in comparatie cu armatele celorlalte state, ne-a reprezentat cu cinste pe toate câmpurile de lupta, Si, cu toate astea, guvernantii stiu doar când sa se laude cu priceperea ei, dar nu si când trebuie sa o rasplateasca. Deocamdata nu s-a pus nici problema economiei de sicrie. Si-au imaginat, oare, „soimii cozilor“ de altadata ca fiii lor vor ajunge si mai rau decât ei? Ca soarta acestora va fi hotarâta de niste activisti mai ignoranti si mai nerusinati decât cei de pe vremea lor? Cunosc foarte bine satul domnului Boc si mentalitatea oamenilor din Apuseni. O parte din actiunea unui roman de-al meu – „Fetele tacerii“ – se desfasoara chiar in Rachitele. Acolo au existat numerosi oameni care, cu arma in mâna, s-au opus trupelor de Securitate. Mi se pare aberant ca nepriceperea intr-ale economiei si fudulia sa-l reintoarca pe celebrul lor consatean tocmai la egalitarismul comunist si la practicile de invrajbire ale acelui timp, sa ignori scoala si cartea dând frâu liber mitocanilor si analfabetilor cu diplome, ba sa si fii de acord cu ei mi se pare de o tristete fara margini. In anii când ma documentam pentru cartea pomenita, de un mare succes se bucura romanul comic al lui Gabriel Chevallier, Clochemerle: istoria luptelor politice in jurul construirii unui „urinar“, adica a acelui „ceva care sa scoata in evidenta superioritatea unei municipalitati avansate“. Luptele politice din care n-au lipsit si sângele, festivismul penibil si politicianismul de duzina, puritanismul iezuit si modul brutal de a fi modern, au dus scandalul din aceasta mica localitate in dezbaterea Consiliului de Ministri al Frantei, ba chiar si la Conferinta pentru dezarmare de la Geneva. Pâna la urma, „pentru binele poporului“ s-au ridicat trei urinare, „idee cu adevarat republicana“. „Adevarul e ca nimic nu e de râs in treburile omenesti, spunea Chevallier. Dedesubtul comediei dospeste tragicul, dedesubtul ridicolului clocotesc aspiratiile, dedesubtul bufoneriei cloceste drama. Vine o vreme când te cuprinde mai degraba mila de oameni decât groaza de ei“.
Daca pun la socoteala ca actualul guvern n-a facut de când exista nici macar una din cele trei edificii sanitare ridicate pâna la urma in Clochemerle, dupa o dramatica lupta politica, imi dau seama ca sentimentele care ma incearca sunt mai degraba de groaza decât de mila. Caci schimbam in devalmasie, la intâmplare, fara nici o ratiune. Incât schimbarea si revizuirea par un banal joc de societate, fara consecinte si fara raspundere. Astazi nimeni nu s-ar mira daca ar fi impozitate chiar si impozitele. Cât despre revizuirea Constitutiei, ea n-ar fi putut lipsi dintr-un capitol vechi si statornic al istoriei noastre: aflatul in treaba la români. Sau, cum se vorbeste pretutindeni, tot capitol de istorie: scurtul drum de la statul de drept la statul de drepti. Am mai trecut noi si prin asta si am supravietuit. Straveche intelepciune nationala. Cu alt prilej am amintit replica unui taran din apropierea Iasiului, auzita acum 30 de ani: „Am trait noi o mie de ani fara guvern, dar acum ca avem oleaca!“. Din pacate, astazi nimic nu ne indreptateste sa sustinem ca mai avem si oleaca aia.

5 comentarii pentru “Oleacă de guvern, oleacă de democraţie…”

  1. mai 4, 2010 la 8:40 am

    Daca tot imi gasesc numele afisat la comentarii,dupa lectura articolului semnat de d-l Buzura voi spune ca d-sa are dreptate intrutotul,ba,chiar mai mult decat atat.
    Spiritul critic ne face cinste.Toti ne pricepem sa aratam cu degetul,sa acuzam,sa infieram,dar cati dintre noi sint dispusi sa puna umarul din greu la reabilitarea tarii ?
    Din pacate,in Mamonia totul a devenit o mascarada si o parodie neagra.Ne vom mai trezi vreodata la realitate,vom mai avea puterea sa redresam lucrurile si sa ne gandim si la prosperitate ?

  2. mai 5, 2010 la 1:14 pm

    @dulce,la acest blog te refereai ?

  3. mai 5, 2010 la 1:18 pm

    Cred ca multi dintre noi nu pot sa doarma…stam treji,dar izolati,deci fara putere in tara lor,.care nu mai e si a noastra.La ce sa punem umarul? Mai intai sa ne adunam o masa critica a celor treji,care pricep ce se intampla…si sa fim reactia societatii civile impotriva daunatorilor…Domnule Buzura,ce bine ca existati!In comunism erati „pata alba” intr-un spatiu sufocat de „lichele si prosti”.Acum am aceeasi senzatie de sufocare,va caut…si sunteti neschimbat,plin de curaj si acuratete.Se pare ca sub pretextul revolutiei cunoasterii,chiar gandirea si spatiul interior ne vor fi sufocate de o dictatura luminata in care lumea va fi polarizata in leguma si genii.Poate exagerez…

  4. mai 5, 2010 la 1:48 pm

    SORELA-avetzi perfecta dreptate,aşa este…,cum spunetzi/scrietzi dumneavoastra,…..r este foarte greu,…singuri,dar ne cautam…

  5. mai 5, 2010 la 1:57 pm

    da,si ne gasim din cand in cand,creem un fractal,o miscare brawniana…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper