Nomenclaturistii mintii

Un articol de Bogdan DUCA

Rapallo este un oras italian de 34 de mii de locuitori. Constanta este un oras românesc de 310 mii de locuitori. Rapallo are doua licee (dintre care unul tehnic) si un centru cultural care organizeaza conferinte si cursuri saptamânale cu profesori invitati de la diverse universitati italiene. Constanta are doua universitati de stat (numarul celor private este greu de contabilizat) si o casa de cultura unde, atunci când nu se organizeaza mitinguri electorale, se mai fac concerte de muzica usoara. Rapallo are patru librarii, iar Constanta are… cinci librarii. Toate cele patru librarii din Rapallo vând doar carti, in timp ce doua librarii din Constanta sunt deschise si vânzarii produselor de papetarie, de muzica si ceai. Nici una dintre cele cinci librarii din Constanta nu poate concura, ca spatiu si ca numar de carti expuse, cu principalele trei librarii din Rapallo.
Unu la zece
In Rapallo sunt patru parohii catolice. Una dintre parohii gazduieste conferinte saptamânale pe teme culturale si sociale de orientare crestina. Constanta este resedinta a unei arhiepiscopii ortodoxe si gazduieste si multe alte comunitati religioase mai mult sau mai putin active. Se organizeaza aproximativ 12 conferinte pe an, pe teme religioase.
De ce am oferit aceste date? Pentru a incerca sa va fac o idee cât de mica cu privire la diferenta dintre cultura italiana si cea româna. Concluzia ce decurge de pe urma contabilizarii acestor date este simpla: raportul este de sub 1 la 10!
Haideti  sa intram insa in aceste librarii de provincie italiana. Ce gasim? De exemplu, gasim… trei editii bilingve Platon. Nu mai vorbesc de cele sapte sau opt editii diferite ale Divinei Comedii, de nenumaratele volume (tot bilingve) cu marile opere ale literaturii clasice de limba latina (Vergiliu, Ovidius, Horatiu, Petronius).
Vreti literatura auxiliara (din domenii diferite precum istoria, arheologia, literatura, stiinta politica si filosofia)? Ultimele titluri aparute se gasesc in rafturi. Iar daca nu gasiti cumva un titlu, puteti fi siguri ca librarul se va stradui sa procure in cel mai scurt timp cartea pentru dumneavoastra.
Sa mai vorbim de preturi? Cu bursa mea de studiu, care este mai mica decât salariul minim pe economie din Italia, dar care in România l-ar face invidios pe un profesor de liceu cu doctoratul dat, mi-am putut cumpara mai multe carti decât mi-as permite in România intr-un an de zile cu salariul mediu pe economie.
Functionarii anticulturali
Dupa cum remarcati, nici nu am indraznit sa compar marile biblioteci din Italia cu cele din România. O asemenea comparatie ar face ca bibliotecile universitare valahe sa fie prea umilite, si, cu toata lipsa mea de respect fata de acei functionari birocrati si anti-culturali care alcatuiesc majoritatea „comunitatii“ bibliotecarilor din România, nu doresc sa fac acest lucru.
Concluziile mele sunt clare. România nu are o cultura pentru ca… nu poate sa o aiba. Nu poti construi o cultura româna fara biblioteci, fara editii critice ale marilor autori, fara acces la surse. In România se anunta cu emfaza aparitia câte unei traduceri din Aristotel, pe care editurile o publica doar in editie limitata. In Italia exista deja câteva traduceri ale corpusului aristotelic la dispozitia oricarui cititor interesat.
Desi teologii români risca sa isi rupa coastele batându-se in piept cu emfaza, laudându-si propria fidelitate fata de traditia isihasta si gândirea Sfântului Grigorie Palamas, o editie completa si bilingva a operelor acestui mare teolog ortodox o poti gasi in… Italia. Teologii români pot sa citeze pe Sfintii Parinti fara sa ii citeasca. Mare har mai au de la Dumnezeu!
Dar atunci de ce atâtea orgolii in cultura româna? Mediul academic românesc, care nu apare nici in cele mai ingaduitoare topuri academice, gazduieste mai multe orgolii decât Academia franceza in toata istoria sa.
Presa culturala româneasca este foarte bataioasa. Polemicile noastre publicistice sunt atât de virulente incât te astepti sa vezi curgând sânge. Dar totul este… fara substanta. Dincolo de orgolii nu avem nimic.
Vivat Academia!
Munca de „cercetare“ româneasca nu produce nici ea mai nimic. Exista reviste pe baza carora cercetatorii se citeaza intre ei (dar pe care, probabil, nu le citesc decât… corectorii). Tezele de doctorat, pe subiecte care mai de care mai interesante, nu au parte de criterii serioase de evaluare. Totul este o gluma superficiala in care nespecialisti isi dau cu parerea pe teme de specialitate, iar simpatiile sau antipatiile personale tin loc de seriozitate academica.
Daca in Italia (sau in Franta, sau in orice tara care are o cultura asezata) nu poti sa fii doctor daca nu iti publici teza, in România numarul de teze de doctorat nepublicate este (spre fericirea doctoranzilor, cel mai probabil – cine stie câte ineptii am gasi pe acolo?) aproape egal cu numarul tezelor sustinute.
Boieri ai mintii? Hahahaha! Putini isi pot permite in România acest titlu si mare parte dintre ei sunt deja septuagenari sau octogenari.
Intelectualii români cu ifose academice nu sunt boieri, ci nomenclaturisti ai mintii, obsedati sa intre in comitete si comisii, in uniuni si sindicate. Institutele de cercetare se inmultesc sau scad la numar in functie de cantitatea de sinecuristi intelectuali pe care un guvern sau altul trebuie sa ii hraneasca de la buget. Dar productia intelectuala este… egala cu zero! Nimanui, de fapt, nu ii pasa daca exista cu adevarat o cultura româna. De altfel este amuzant de vazut câte teze in teologie se fac pe autori bisericesti si sfinti netradusi sau prost tradusi la noi. La fel, in mai toate domeniile umaniste apare o literatura secundara care… nu secundeaza nimic.
Importanta este doar apartenenta la aceasta nomenclatura a mintii – garantia promovarii sociale, a cresterii standardului de viata. Si stim cu toti ca se traieste bine ca intelectual in România. Si cu un efort intelectual mult mai mic decât cel presupus de o cariera academica in Occident. De aceea nu este de mirare ca, dupa ce isi flutura nasul prin Occident, tinerii intelectuali se intorc in arena valaha. Aici, cu un mic efort, dar cu nasul cât mai pe sus, poti sa devii imediat „cineva“: trebuie sa iti gasesti grupul (il numeam cu alta ocazie „haita“ si nu cred ca greseam) si acel grup te va promova in functie de interesele lui si de….latratul tau.
Avatarurile lui Don Quijote
Dar dincolo de acestea ramâne distanta, din ce in ce mai mare, dintre pseudo-cultura si pseudo-universitatea româna si mediile culturale si academice occidentale. Nomenclaturistilor nu le pasa de aceasta distanta. Faptul ca, pe banii statului român, mai organizeaza conferinte (fara nici un impact, de altfel) prin Occident, unde clientele intelectuale si politice se invita intre ele, nu se traduce de cele mai multe ori decât prin… turism bugetar, menit sa mai poleiasca o, hai sa recunoastem, pseudoproductie culturala cu staif.

Un comentariu pentru “Nomenclaturistii mintii”

  1. mai 4, 2010 la 8:55 am

    Am citit articolul d-lui Duca si subscriu.Nu mi se pare deloc prea aspru.Sau lipsit de obiect.Daca nomenclaturistilor mintii de la noi nu le convine si considera ca articolul e un afront,au datoria sa dea replica,argumentata si academica,astfel incat gurile rele sa fie nevoite sa taca.
    Oare se va intampla acest lucru ?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper