Domnul Milosevici

Un articol de Maria Ellis


Peste tot pe unde mergi in România gasesti pensionari de toate vârstele stând la scara blocului la mai toate orele zilei.  Si ale serii. Unii joaca table, altii stau de vorba si isi aduc aminte câte-n luna si in stele de pe vremea când lucrau si copiii erau acasa, altii discuta politica si inca altii comenteaza cu sârg ce fac vecinii. La Timisoara, pe strada Labirint, domnul Milosevici bea bere de unul singur in cele mai multe zile si sta pe bara mica de batut covoare, cu ochii pierduti in gazonul din fata blocului, ingrasat anul acesta de ploile abundente.
A trecut de saizeci de ani si are in jurul corpului aerul acela al oamenilor singuri ca par oarecum imputinati, chiar daca sunt, cum e el, un pic greoi. Are parul complet alb si fata incretita de pungi ce i-au aparut nu doar sub ochi ci pe sub toate oasele fetei, in jurul gurii si pe lânga tâmple. Când e singur pare trist, dar când mai apare câte cineva cu chef de vorba se invioreaza si e pus pe glume.

– Când iesi tu din casa iese si soarele!, ii zice pe la prânz, intr-o zi, unei vecine, o baba cu halate lungi, colorate, aruncate peste corpul care atârna si alearga in toate partile, pe lânga maturi si pungi. El sta pe o lada de bere intoarsa, sub propriul balcon incarcat de plante cataratoare ce arata ca o jungla.
Baba râde si da din mâna aiurea, parând a zice ca e un batrân nebun si singur de care n-are nimeni timp, cu atât mai putin ea.
Dupa ce pleaca ea la piata capul domnului Milosevici incepe sa coboare incet inspre piept. Adoarme, rezemat de zid, pâna ce apare un vecin, mai tânar cu vreo cinci ani ca el dar asta inseamna ca celalalt s-a rupt de lume, prin procesul mult asteptat dar dureros al pensionarii, doar cu putin timp in urma si e, prin urmare, mai viu. Cel putin asa pare.
– Ce faci, domnule? tresalta gura domnului Milosevici parca fara el, dar de indata ce se trezeste incep si ochii sa ii licare.
Vecinul povesteste nimicuri despre ceva cumparaturi, treburi pe care le are de facut in casa cu mare importanta si, din obisnuinta, se simte dator sa arunce si câteva ocari la adresa echipei de fotbal care nu-i place. Milosevici aproba si ingâna, fara sa injure sau sa se aprinda dar tinând cumva isonul celuilalt ca o voce de fundal ce se armonizeaza cu un solist, sprijinindu-l si dându-i amploare si profunzime. Ochii i se duc insa pe un motan gras si rapciugos, locatar al cartierului, care se uita ca prostul in crengile unui zarzar inflorit.
– Ce faci, m-asculti?, intreaba vecinul urmarindu-i privirea. Vede motanul si se simte ofensat. Ce naiba, dom’le, te uiti dupa pisici?
Milosevici rânjeste. Arata ca Mos Craciun caruia i-a venit o data rândul si lui la cadouri.
– Nu e pisica, e motan. Si e cam prost!
Burta i se zguduie acum de râs. Vecinul se uita nedumerit si probabil se gândeste ca celalalt a luat-o razna rau de tot pe coclauri. Se incrunta, cu o expresie indurerata, desi nu e foarte clar daca asta se intâmpla din compasiune pentru domnul Milosevici sau de frica sa nu ajunga si el, peste câtiva ani, in aceeasi situatie.
– Ia uite la el cum se uita la copacul asta, de zici ca-i plin cu soareci! tresalta Milosevici, zguduit acum de râs cu tot corpul.
Motanul parca simte ca e privit, ca se intoarce nedumerit sa se uite la ei si pare ca se incrunta, cu aceeasi expresie de adineaori a vecinului, doar ca, spre deosebire de el, n-are gânduri ingrijoratoare despre pensie, e doar un pic ofensat ca a fost intrerupt.
– Ce faci ma, prostule?, striga Milosevici la motan, stergându-se la ochi de lacrimi de râs.
Si motanul si vecinul se uita scurt la el, schimba o privire si hotarasc, la unison, sa dea bir cu fugitii. Motanul o porneste cu coada sus prin iarba, preocupat acum de o punga mare plina cu gunoi, scapata dintr-o pubela pe marginea trotuarului. Vecinul o ia inspre piata.
– Hai, vorbim mai incolo ‘nea Milosevici, zice cu mila si putin dezgust.
– Mmmm-mmmm, face celalalt, potolindu-se din râs. Sanatate! Sanatate! ii ureaza mai tânarului pensionar, apoi ia câteva guri din bere. Pielea fetei incepe sa-i coboare, ca tot capul lui care ajunge in scurta vreme din nou pe piept si adoarme. Domnul Milosevici e, din nou, singur.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper