Când vremea despartirilor a trecut

Un articol de CONSTANTIN COROIU

Primesc din Franta trei romane aparute in prima jumatate a acestui deceniu, in colectia Folio a Editurii Gallimard. Nu stiam nimic pâna acum despre autorii acestora, toti trei nascuti la inceputul anilor 50. Unul dintre ei se numeste Erri de Luca, iar romanul sau se intituleaza „Trois chevaux“. Un prozator italian, nascut la Neapole, in 1950, considerat in tara sa „unul dintre cei mai importanti scriitori ai generatiei lui“, cum aflu din succinta prezentare pe care i-o face editorul francez, cartile semnate de el fiind traduse „in numeroase tari“. Nu si la noi, unde editurile tiparesc fie jurnalele unor „napârliti“, fie eseuri ideologice ale unor „corecti politici“, fie suete in care se bate apa in piua despre a nu stiu câta cale, fie amintiri de pionier si utecist ori de „revolutionar“ de tip nou.
Dar sa spun câteva cuvinte despre romanul „Tre cavalli“ in limba materna a romancierului italian, „Trois chevaux“, in franceza. Text aerisit, 135 de pagini (format mic, litera mare). O carte care, ar fi apreciat Marin Preda, pune probleme, o carte scrisa intr-un stil alert, a carei lectura te captiveaza pret de câteva ore. Cam la aceste dimensiuni se scriu (si se publica) multe romane de succes in Europa de azi. Aproape fiecare paragraf, daca nu aproape fiecare fraza, incepe cu pronumele „je“. O confesiune, mi-am zis, inainte de a o citi pe indelete. Desigur, dar nu doar atât. Intre altele, de pilda, este ceea ce as numi si o lectura in lectura, o marturisire de cititor a personajului narator in care nu e greu sa-l identifici pe autorul insusi. Chiar asa incepe. Ascultati:
„Citesc numai carti de ocazie.
Le rezem de cosuletul de pâine, intorc o pagina cu degetul si ea ramâne nemiscata. Astfel mestec si citesc.
Cartile noi sunt impertinente, paginile nu se lasa intoarse cuminte; ele rezista si trebuie sa le apesi ca sa stea turtite.
Cartile de ocazie au cotorul suplu, iar paginile, odata citite, se intorc si nu mai vin la loc.
Asadar, la prânz, la crâsma, ocup mereu acelasi scaun, comand supa si vin si citesc.
Sunt romane despre mare, aventuri in munti, nu intâmplari citadine pe care le vad in jurul meu.
Ridic privirile, atras de reflexul soarelui in geamul usii de la intrare pe unde intra amândoi, ea ca un vânt usor, el ca o aratare de cenusa.
Revin la cartea mea despre mare: e o furtuna de gradul 8, tânarul manânca cu pofta in vreme ce ceilalti vomita. Apoi barbatul iese pe punte tinându-se bine pe picioare fiindca e tânar, singur, bucurându-se de furtuna.
Imi intorc privirile ca sa-mi tai niste usturoi crud in supa. Iau o gura dintr-un vin rosu, aspru, care miroase a lemn.
Intorc paginile docile, ca niste inghitituri incete, apoi ridic fruntea din albul hârtiei si al fetei de masa, urmaresc linia carourilor de pe podea care trece drept prin spatele pupilelor negre de femeie, pupile asezate ca doua note «mi» pe aceasta linie de portativ. Ele sunt atintite asupra mea.
Ridic paharul la acelasi nivel si-l tin in aer inainte de a bea. Alinierea cu pupilele imi forteaza pometii sa schiteze un zâmbet. Geometria lucrurilor din jur naste coincidente, intâlniri.
Femeia din fata imi surâde“.
Nu epitete inutile, nu fraze arborescente si paranteze naclainde, nu insertii eseistice, nu Platon sau Nietzsche, ci povestire pura, condensata, simpla, grea de sensuri, de intrebari, de sugestii; nu de cuvinte si cu atât mai putin de inflorituri, de „metafore“. O naratiune la persoana intâi in care „incap“ si dictatura argentiniana de pâna la razboiul Malvinelor, si acest razboi, si Italia contemporana, o naratiune de-a lungul careia, zice un critic pe buna dreptate – „emotiile sunt bine stapânite“, iar „cele mai simple gesturi sunt descrise ca niste ritualuri sacre“. Tema sau problema pe care si-o pune romancierul, remarca acelasi critic, e cea „a alegerii esentiale“, a destinului.
Personajul narator este un italian emigrat in Argentina, unul din cei peste trei milioane de italieni care au emigrat in fabuloasa tara latino-americana pâna la 1939. El pleaca acolo ascultând de glasul iubirii. Lupta, impreuna cu fiinta iubita, ce i-a devenit sotie, impotriva dictaturii. O lupta in care ea isi pierde viata. Un pret mult prea mare pentru el. Se intoarce in patria natala cu o grea si profunda experienta. Socoteste ca viata unui om dureaza cât cea a trei cai. Parasind Argentina, constata ca l-a inmormântat deja pe primul. Nu-i mai ramâne decât sa-si lucreze gradina, la figurat, dar si la propriu, chiar ca gradinar. Intâlneste in timpul vietii celui de al doilea cal – a se citi a doua etapa dintre cele trei ale existentei sale – o femeie de care se indragosteste. Când a doua viata tocmai se afla pe sfârsite, isi da seama ca, odata cu ea, a trecut, in ceea ce-l priveste, si vremea despartirilor. Ii mai ramâne de trait doar…un cal!
O carte care te poarta pe doua continente, o poveste ca un imens semn de intrebare. Te provoaca si, totodata, te linisteste… Iti cade binefacator in suflet si iti ramâne in memorie. Citind asemenea carti, devii mai optimist privind insusi destinul literaturii, al romanului. Daca asa se scrie literatura, cartea electronica nu va avea decât soarta unui simplu moft, dar o adaptare, totusi, a celei clasice la habitudinile si sensibilitatea noii epoci e probabil mai mult decât necesara. Este vitala. Si nu numai din punctul de vedere al dimensiunilor – criteriu oricum discutabil, de vreme ce un roman, oricât de voluminos, al vreunui mare prozator hispano-american, ca Llosa, Marquez, Verissimo, Fuentes si ceilalti, in care, cum se stie, arta povestirii este desavârsita, rezista oricarei sfidari tehnologice –, ci si al stilului si al ideilor. Caci – cum se stie de multa vreme – temele sunt aceleasi, câteva, iar faptul ca orice prozator, de oriunde si de oricând, viseaza – cum spunea Albert Camus – sa scrie „Razboi si Pace“ o confirma pe deplin.
Mai e ceva de subliniat: profesionalismul editorului, dovedit de chiar aceasta colectie, Folio, care, inscriindu-se ferm intr-o prestigioasa traditie si pastrându-si nealterata personalitatea grafica si tipografica recognoscibila, se sincronizeaza continuu, se adapteaza la exigentele, conditia si cultura cititorului de azi. De pilda, romanul la care m-am referit, aparut la Milano, in 1999, si la Paris in 2001, este insotit, cel putin in versiunea franceza, de o prefata. Interesant, aceasta nu e, asa cum ne-am astepta, o prezentare a romanului, ci o scurta informare a lectorului cartii despre Argentina. Un text nesemnat, apartinându-i probabil autorului insusi. Sau poate editorului de la Gallimard, ambii avizati desigur in ceea ce priveste ignoranta occidentalului, care adeseori confunda teritoriile, „muta“ capitalele unor tari europene, daramite tarâmurile indepartate ale Americii Latine. O citez in intregime: „Argentina e un triunghi dreptunghic care are drept cateta mare Anzii la vest, cateta mica – linia neregulata a fluviilor – la nord, iar ipotenuza e alcatuita din coasta zdrentuita a Oceanului Atlantic la Est.
Argentina e lunga de 3700 km, intre 21 si 50 grade latitudine sudica. Ultimul soclu de America impartit cu Chile este doar la 10 grade de pamântul lui Graham, corn al continentului antarctic.
Argentina a primit aproape sapte milioane de emigranti pâna in 1939. Aproape jumatate dintre ei erau italieni.
Din 1976 pâna in 1982, Argentina a suportat o dictatura militara care a secatuit o generatie. La sfârsitul ei, vreo patruzeci de mii de persoane – in majoritate tineri – aveau sa lipseasca din registrele starii civile, disparute toate fara mormânt.
Dictatura se prabuseste dupa esecul invaziei insulelor Malvine-Falkland (cam cât o jumatate de Sicilie), in primavara lui 1982.
Imensitatea acestor locuri si povestea lor este scena aventurilor traite in aceasta carte“.
O carte in care farmecul povestirii e, asazicând, la inaltimea temei. Din lectura ei iesim mai intariti in speranta ca genul proteic care este romanul va dainui. Parafrazându-l pe personajul narator, am putea spune ca nu va exista o vreme a despartirii de roman… Cu atât mai mult cu cât un celebru prozator iberoamerican promitea catre finele secolului trecut: „Daca as crede ca romanul a murit, as scrie un roman cu acest subiect“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper