Agassi. O autobiografie (10)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

In viata unui barbat o singura relatie este decisiva: cea cu mama. Intregul destin ulterior nu va fi altceva decit o glossa in marginea acestei relatii fundamentale. Asta ne invata psihanaliza freudiana, precum si numeroase din variantele sale posterioare. Desigur, „mama“ este pattern-ul pentru celelalte femei care vor defila prin viata celui care odata va fi barbat. Adevarul acesta nu mai trebuie demonstrat, ci doar specificat, particularizat si urmarit la nivelul detaliilor. Iar cine nu crede in psihanaliza, prea bine, e liber sa nu subscrie si sa-si aleaga din alta parte codul hermeneutic. Eu insa, pentru ca votez cu inventia freudiana, voi lua drept buna solutia de interpretare si intelegere propusa de Sigmund Freud acum mai bine de o suta de ani… Fireste ca daca relatia cu mama este cea decisiva, nu mai putin adevarat este ca obiectul afectiv numit generic „mama“ poate primi o sumedenie de avataruri si sinonime, inclusiv absenta materna – si ea un factor important pentru configurarea psihicului viitorului adult. O scurta vizita la orfelinat va va edifica de ce… Dar mama poate fi substituita: printr-o alta femeie (matusa, bunica, sora mai mare, educatoare etc.), dar si printr-un barbat (tata, unchi, bunic, frate mai vârstnic, educator etc.), care preia asa cum poate functia de protectie, nutrire, ingrijire si educatie. Prin urmare, nu e de mirare ca acela ce va deveni intr-o buna zi barbat va cauta (sau va evita) o partenera asemanatoare (ori extrem de diferita de) cu mama. Vrem-nu vrem, ca ne-a gratificat sau ca ne-a traumatizat, relatia materna ne va urmari ca o umbra intreg destinul. De aceea, nu e de mirare ca barbatii vor cauta mai mereu fie o replica a figurii materne, fie o contrapartida reparatorie.
Lucrurile nu stau diferit nici in cazul tenismanului Andre Agassi. Mama sa se bucura de un portret remarcabil, fiind evocata cu multa caldura. Se intrevede insa si un anumit regret, desi discret indicat, legat de faptul ca doamna Mike Agassi nu a stiut sa-si faca mai bine simtita prezenta in viata copilului. Destul de serena, cam lipsita de temperament, insa nu si de crize violente de furie atunci când, provocata de mizeriile sotului, sfârsea prin a-si iesi din pasivitate, aparându-se contraatacând, mama lui Andre s-a aflat mai tot timpul in cautarea rolului pe care micutul ar fi dorit ca ea sa-l joace. Din pacate, a facut-o extrem de rar…
Pâna si alegerea de a mai avea un copil a fost una… fortuita. Obligata chiar. Dupa ce nascuse deja trei copii, un baiat si doua fete, se poate spune ca Betty isi facuse datoria materna fata de Mike si natiunea americana. In zece ani trei nasteri e prea de-ajuns. Doar ca in 1969 ea ajunge din nou la spital, datorita unor violente dureri abdominale, urmate de o violenta hemoragie. Initial, medicul propune o histeroctomie. Apoi, diagnosticul vine implacabil: sarcina cu probleme. Insa Andre nu vrea sa se dea batut si, probabil in ciuda dorintei materne, se naste. Asta s-a intâmplat la 29 aprilie 1970, la Sunrise Hospital din Las Vegas. Pustiul a avut instincte puternice chiar inainte sa vina pe aceasta lume. Din nefericire, nu stia ca aici il asteapta un fel de monstru caruia va trebui sa-i spuna „tata“, Mike, fostul armean Agassian venit din Iran in Statele Unite pentru a-si ameliora viata si a face cariera. Iar daca acceptam sugestia lacaniana, cea potrivit careia mama da viata si nutreste, fiind pattern-ul natural al existentei, in schimb tatal fiind cel care educa, socializeaza si ofera un model de urmat, functionând ca instanta culturala a cuplului parental, atunci e clar ca amprenta asupra personalitatii lui Andre tatal este cel care si-a pus-o. Conceptul forjat de Jacques Lacan este cel de Nume-al-Tatalui, iar realitatea indicata de acesta se refera la modalitatea prin care copilul va intra in lume, parasind legatura ombilicala si naturala ce-l leaga de mama. Daca mama da nastere si nutreste, tatal protejeaza si boteaza, transformând naturalitatea maternala intr-o artificialitate de ordin social-cultural. Nu intâmplator in monoteismele consacrate numele de familie este dat de catre tata. Litera, ca simbol al societatii, este un apanaj masculin, iar numele con-sacra apartenenta la comunitate…
Din acest punct de vedere, Betty Agassi nu a avut nici un cuvânt de spus. In afara numelui de familie, cele doua prenume au fost si ele acordate copilului de catre Mike. Andre si Kirk erau numele unor patroni ai tatalui de la Grand Casino MGM. Oare i-a admirat, i-a invidiat, i-a simpatizat, le-a fost recunoscator? Nu stim. Cert este ca unul dintre cei mai mari campioni din istoria tenisului a primit un botez in legatura cu care mama n-a avut nici un cuvânt de spus. Pilduitor pentru viitoarele lui crize de identitate, nu-i asa? Mai mult, mama ultimului venit in clanul Agassi n-a stiut niciodata sa intervina in apararea micutului, atunci când padre padrone exagera cu teroarea tenisistica, inclusiv cu pedepsele deosebit de aspre. Pasiva si absenta, Betty lucra pentru guvernul din Nevada, fiind genul clasic de functionar, cu uniforma taior-pantalon gri, punctuala si resemnata, sârguincioasa si transparenta.
Rupta de oboseala, ea ajungea pe la ora 18 acasa, prepara cina – si cam atât. Femeia avea un refugiu consacrat, distribuit pe doua paliere: grija fata de peturi si pasiunea (aproape morbida) pentru jocul de puzzle Norman Rockwell. Andre isi aminteste ca spatiul de locuit si curtea familiei sale erau invadate de câini si de pisici, de pasari domestice, ba pâna si de o sopârla, ba chiar si de un soricel numit Lady Butt, toate aceste „bestii“ facându-si veacul prin ograda si camerele clanului.
Minunea blonda isi aduce aminte cam in termenii urmatori de felul in care se gândea la activitatea pleziristica a mamei: „Ceea ce indrageste cu precadere sunt jocurile de puzzle ale lui Norman Rockwell. Intotdeauna se gaseste pe masa din bucatarie una dintre scenele idilice ale vietii de familie, pe jumatate terminata. Habar n-am ce placere gaseste mama tot facând aceste jocuri de puzzle. Un fel de dezordine in bucati, un intreg haos, oare cum poate fi asa ceva sinonim cu destinderea? Asta ma face sa ma gândesc ca mama si cu mine avem caractere opuse. Si totusi, tot ceea ce este tandrete in mine, toata dragostea si compasiunea pentru oameni trebuie sa le fi mostenit de la mama“ (op. cit., ed. fr., p. 64).
Psihanalistul elvetian Carl Gustav Jung vorbea cândva despre mandalele tibetane ca despre un fel de terapie prin intermediul geometriei. Dezordinea launtrica, prin exprimarea ei grafica si geometrica, ajunge sa conoteze in exterior exact acea foame interioare de ordine. Iar daca in afara desenul arata structurare si coerenta, ceva din imaginea acestuia trece si in suflet, ordonându-l, pacificându-l… Nu e de mirare ca Betty Agassi, extenuata de viata complicata alaturi de turbatul de Mike, obosita de maternajul primilor trei copii, sleita de slujba functionareasca si diminuata de trebaluiala zilnica prin gospodarie, ajunge sa se refugieze aproape psihotic in puzzle-ul Rockwell, realizând tot felul de scene idilice, variatiuni pe tema familiei fericite si romantice – adica exact ceea ce ei ii lipseste. Iar omniprezenta enervanta a animalelor este si ea un gest de atragere a acelei serenitati necuvântatoare ce ii lipseste atât de mult. Betty se reconstruieste asa cum stie, asa cum ii sta la indemâna ca sa suporte „micul infern“ domestic… Eternele romane de dragoste, deschise si asezate in triunghi, marturisesc si ele o viata de infrânt, o soarta de resemnat si mai ales o neabatuta nevoie de evaziune.
Ce-o fi gasit fata batosului si pedantului profesor de engleza din Danville, Illinois, orasel aflat la o aruncatura de bat de metropola Chicago, la emigrantul asiat, la acel tip scund, morocanos, ros de complexe si macinat de frustrare? Ca Mike s-a indragostit de ea – nu mai incape nici o indoiala. Il fascina parul ei castaniu si cârliontat, ochii ei albastri ca Marile Lacuri, dictia ei englezeasca perfecta. Si poate nu in ultimul rând, faptul ca era mai inalta decât el cu câtiva centrimetri… Andre Agassi o descrie dupa cum urmeaza pe maica-sa, neuitând sa se intrebe si el cu privire la misterul acelei relatii: „Am vazut fotografii. Mama era de o frumusete exceptionala. Ma intreb daca tata era fascinat de parul ei pentru ca acesta avea culoarea unui teren de tenis de zgura“ (op. cit., p. 64). Si totusi, Betty Dudley a cedat repede, dupa doar doua saptamâni de curte asidua. Fata si-a parasit caminul, tatal si sora geamana, pentru a purcede alaturi de Mr. Agassi la o perpetua aventura, de-a lungul si de-a latul Americii. S-au asezat in cele din urma in Las Vegas, unde capul familiei gasise lectii de tenis si o slujba la cazinou…
In copilarie, Andre a tânjit mereu dupa o prezenta materna mai substantiala. Copilul a suferit ca mama nu-l protejeaza, parasindu-l in calea frecventelor furii paterne. Iata cum evoca fostul campion simtirile acelei perioade: „O parte din mine ii este recunoscatoare mamei pentru calmul ei imperturbabil. Dar o alta parte din mine, a carei existenta imi repugna sa o recunosc, se simte tradata. Calmul inseamna uneori slabiciune. Mama nu se opune niciodata, nu rezista niciodata, nu intervine niciodata intre noi, copiii, si tatal nostru. Ar trebui sa-i spuna sa se calmeze, sa o ia mai usor, sa-l faca sa inteleaga ca tenisul este altceva decât viata. Dar asta nu sta in natura mamei. Tata tulbura calmul, mama il mentine…“ (op. cit, pp. 63-64).
Si uite asa, prins intre resemnarea unei mame care era o femeie infrânta de viata si epuizata de smuceala unui sot complexat si tirania unui tata frustrat si violent, micul Andre n-a avut chiar cea mai fericita dintre copilarii – cu toate ca, obiectiv vorbind, se putea si mai rau. Insa nu despre aceasta posibilitate perpetua, prezenta in ecuatia unei vieti, este vorba aici, ci despre maniera in care sensibilitatea deosebita a baietelului recepta acest tragic conflict intre pasivitatea materna si dinamismul patern. Cât despre avatarurile materne in viata adultului Andre Agassi, adica despre amorurile si relatiile tenismanului, saptamâna viitoare…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper