Activistii patriotismului

Un articol de C. STANESCU

Exista o hoarda de ciocârlani guresi care, ori de câte ori lumea e zguduita de tragedii si catastrofe în fata carora oamenii în general amutesc, apar în stol pe micul ecran si, cu masca trista trasa pe figura, îsi dau drumul la gura. Comenteaza „evenimentul“. Scot sunete cavernoase din adâncul pieptului si inimii lor îndoliate. Trag concluzii, învataminte morale si mobilizatoare din catastrofa. Sug maduva filozofico-politica a tragediei. Despre acesti hoitari ai tragediilor o buna vorba ungureasca spune: „Hoit sa fie ca de corbi nu-i lipsa“.

Toate ar fi cum ar fi, au si corbii – comentatorii vreau sa spun – rostul lor, sunt inevitabili. Însa când vezi ca norul de cenusa islandeza ori tragedia poloneza le provoaca acestor corbi aprige crize de patriotism parca, vorba lui Adrian Marino, îti vine sa le dai cu un par în cap. Caci a face din tragedia poloneza un pretext spre a te întoarce iute acasa la tine ca sa-i mai arzi României o palma… patriotica este strigator la cer. Si de prost gust. Hoitarii acestia, între care si un fost gazetar de politica externa cu trena mafiota, scoteau ochii românilor moralizându-i cu impresionanta solidaritate a polonezilor uniti de tragedia lor: sa profiti de tragedia altuia ca sa-ti arati tu muschii patriotici si chiar sa scuipi patriotic pe lipsa de unitate a românilor este o mârsavie odioasa si o mârlanie impardonabila. Si o impietate jignitoare la adresa tragediei în sine. Ce-i oare cu acesti hoitari ratacitori în care s-a trezit patriotismul „cu ocazia“ tragediei poloneze? Si cât poti fi de ticalos ca sa scoti bani patriotici din nenorocirea altora? În loc sa taca îndesat si sa-i lase si pe altii macar sa priveasca în tacere ceea ce vedeau, guresii ciocârlani si cioclii de vorbe patriotice se întreceau cu învatamintele si mustrarile aruncate din vârful buzelor cu dispret patriotic fata de absenta simtamântului românesc al solidaritatii. Ca si cum despre asta ar fi fost vorba. Dar puteau ei sa scape ocazia?! Trist si degradant spectacol. Si deplorabila, falsa si daunatoare „lectie“ de patriotism întors ca o maciuca azvârlita în capul românilor rupti de foame si a unei Românii îngenunchiate si scoase la pensie care, vezi bine, cu picioarele împleticite, nu se mai poate ridica nici pâna la genunchiul broastei în materie de solidaritate nationala si cult al eroilor… Cea mai frumoasa si mai autentica forma de patriotism stârnit de aceasta tragica întâmplare am identificat-o în gestul si vorbele unei doamne de pe Kiseleff despre care am citit o scurta si bine simtita relatare în „Gândul“. Întrebata pentru cine si pentru ce pune ea flori la Ambasada tarii îndoliate, ca doar nu-i cunoaste personal pe cei rapusi doamna da un raspuns ce-ti taie rasuflarea: „pentru ca suntem vecini!“ Vecini cu moartea: un raspuns si o rudenie în care nu mai încape niciun soi de „patriotism“. Si în niciun caz acel „patriotism“ clamat mustrator de hoitarii cu chip de om carora nici români nu le poti zice: mârlani activisti de porunceala ai patriotismului subventionat, ei sunt adevarata pegra a unei societati si a unei tari debusolate. Sa-i ierte Dumnezeu.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper