„The New York Times“: De ce citim fictiune? A cartografia Tara Minunilor

Un articol de CATALIN STURZA

De ce citim fictiune? De ce ne pasa atât de tare de ceea ce se întâmpla cu niste personaje care nu exista? Ce procese mentale de fond sunt activate atunci când citim fictiune? Sunt trei întrebari la care Patricia Cohen încearca sa gaseasca un raspuns într-un articol din „The New York Times“ intitulat „Urmatorul mare pas în studiul literaturii engleze: a sti ca ei stiu ca tu stii“.
Citirea gândurilor unei alte persoane este un procedeu literar obisnuit si o deprindere esentiala pentru supravietuire. De ce sunt înzestrate fiintele umane cu aceasta capacitate? Ce functii ale creierului le permit sa intuiasca gândurile altora? Profesorii universitari de literatura engleza din Statele Unite au ajuns, mai nou, sa-si puna si ei aceste întrebari, ce erau apanajul psihologiei cognitive. Cu ajutorul stiintei un grup de universitari americani spera sa gaseasca un raspuns la o întrebare fundamentala despre existenta literaturii: de ce citesc fiintele umane fictiune?
„Într-un moment când departamentele universitare de literatura se confrunta cu reduceri de buget dureroase, cu o piata a joburilor muribunda si cu o examinare taioasa a scopului si valorii unei educatii umaniste“, scrie Patricia Cohen, „polenizarea încrucisata a literaturii engleze si a psihologiei ofera un impuls revitalizant“. Jonathan Gottschall, unul dintre cercetatorii care au scris, pe larg, despre folosirea evolutionismului pentru a explica fictiunea, crede ca acesta reprezinta „un nou moment de speranta“ într-o epoca în care toata lumea vorbeste despre „moartea umanioarelor“. Dupa ce s-a stins entuziasmul pentru o serie de teorii cu încarcatura politica, precum marxismul, structuralismul si psihanaliza, ce au însufletit departamentele de literatura în anii ’70, ’80 si ’90, noua generatie de cercetatori asteapta, acum, „urmatorul mare pas în studiul literaturii engleze“.
Acest pas ar putea fi reprezentat tocmai de studiul creierului. A ajunge la radacina fascinatiei umane pentru literatura si pentru fantezie ar putea fi, conform lui Gottschall, „ca si cum ai cartografia Tara Minunilor“. Lisa Zunshine, profesor de literatura engleza la Universitatea din Kentucky, e interesata de ceea ce stiintele cognitive numesc „teoria mintii“, legata de capacitatea unei persoane de a interpreta starea mentala a unei alte persoane. Oamenii pot tine concomitent evidenta a trei stari mentale, de exemplu e usor de urmarit o asertiune de tipul „Petre a spus ca Paul crede ca Mariei îi place ciocolata“. De la nivelul cinci încolo, experimentele au aratat ca posibilitatile de întelegere scad cu 60 de procente. Autorii modernisti, precum Virginia Wolf, sunt extrem de solicitanti, considera Lisa Zunshine, deoarece ei le cer cititorilor sa tina evidenta a sase stari mentale diferite sau, asa cum le numesc cercetatorii, a sase nivele de intentionalitate.
Usurinta oamenilor  de a se mânui trei astfel de nivele ar putea fi legata de sexualitate: „Cred ca el e atras de ea ori de mine?“. Oricare ar fi cauzele, arata Lisa Zunshine, oamenii gasesc interactiunea a trei stari mentale fascinanta. „Daca as avea o agenda politica“, spune Zunshine, „as încerca sa construiesc o naratiune ce implica o triangulatie a mintilor, deoarece e ceva ce ne satisface într-un mod neobisnuit“.
Blakey Vermeule, de la Universitatea Stanford, porneste de la premisa ca evolutia ne-a influentat iubirea pentru fictiune. Ea examineaza tehnica stilului indirect liber ce permite cititorilor sa „locuiasca“ doua sau chiar trei stari mentale în acelasi timp. Acest stil, care a devenit elementul distinctiv al romanului începând cu Jane Austen, în secolul XIX, a evoluat deoarece ne satisface „curiozitatea noastra intensa pentru gândurile si motivatiile secrete ale altora“, arata Vermeule.
William Flesch, profesor de literatura la Brandeis University, crede ca fictiunea poate oferi o perspectiva noua asupra a ceea ce se întâmpla în evolutie. Naratiunile literare ar explica felul în care altruismul a evoluat în ciuda genelor noastre egoiste. Eroii fictionali sunt, conform lui Flesch, „justitiari altruisti“, oameni care lupta cu nedreptatile chiar daca nu au nici un câstig personal din asta. Natura ne-a înzestrat cu „un simt al revoltei“ fata de escroci si ne-a facut sa ne bucuram atunci când acestia sunt pedepsiti. „Ne place fictiunea pentru ca e plina de justitiari altruisti: Odiseu, Don Quijote, Hamlet, Hercule Poirot“, crede Flesch. Nu evolutionismul ne ajuta, în acest caz, sa citim literatura, ci literatura ne ofera o întelegere a evolutionismului.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper