Scrisoare din Bavaria

Un articol de RADU MAIER

O „carte“ – chiar daca este una de visuri, de bucate sau una tehnica –, începe (si de cele mai multe ori se si termina) printr-o coperta; crearea unei asemenea coperte este, fara exceptie, o afacere ingrata si plina de riscuri; munca si consumul nervos sunt remarcabile, pe de o parte, iar pe de alta, remuneratia – trebuie s-o subliniez –, este aproape simbolica.

Daca respectiva publicatie apartine domeniului numit beletristica, copertarea acesteia contine un pachet de pericole suplimentare si  inprevizibile, deoarece: devine opera  publicata, o „cadere libera“ de librarie, toata societatea va fi de parere, ca autorul copertei este vinovatul principal al acestui dezastru; reuseste cartea însa, sa devina un bestseller, – furnizorul copertei este dat uitarii si amintit doar în segmentul „subsoluri“; autorul, adevaratul star al acestei dimensiuni (creatoare), plus continutul publicatiei, sunt, unisono, elevati în câmpiile parnasiene…

În îndelungata mea activitate de faurar de coperte, am avut numeroase ocazii de a colabora, atît cu autori de „calibru“, cât si cu diversi directori de editura, dintre care – unii – erau (si sunt în continuare) prevazuti cu un orizont larg si demn de evocat (acestia din urma, din pacate, sunt rari, sau – mai dureros – nu mai sunt directori…); asa-zisa colaborare cu acesti domni se concretizeaza însa  permanent , într-o serie de compromisuri, pe care subsemnatul este (sau, era) nevoit s-o faca, pentru a ajunge la un rezultat  bilateral acceptabil. Coliziunea de pareri si atitudini, background-ul estetic – care se suprapune cu unul de ordin publicitar/agitatoric duc la o stare conflictuala aproape inevitabila. Pozitia unui media-director nu este, trebuie s-o recunoastem, de invidiat, pentru ca el trebuie sa dirijeze lumina tiparului prin filtrul strategiei financiare, specifice întreprinderii; fraza standardizata suna cam asa: „….cartea nu trebuie sa fie admirata în raft – ea trebuie sa se vânda…!“
De-a lungul unei activitati de aproape trei decenii, am reusit, cred, sa-mi teoretizez o atitudine specifica, de bransa, care, pe jaloane de conduita, ar suna astfel:
Coperta unei publicatii este prima veriga de legatura care se stabileste între autor si cititor, sau, daca vreti, între producator si consumator ;
Ea are datoria de a fi :
mobilizatoare, dar nu stridenta ;
sa trezeasca un interes, dar sa nu promita prea mult;
sa promita totusi suficient, pentru ca el, cititorul sa o rasfoiasca ;
între alte publicatii, in rafturi, sa se desprinda de „concurenta“, dar sa nu se departeze de continut ;
sa reflecte continutul, dar sa nu-l transpuna pe un plan grafic prea usor comprehensibil ;
sa faca acest continut comprehensibil, dar sa nu-l simplifice ;
sa-l simplifice, dar sa nu-l „popularizeze“
sa-l popularizeze, dar sa nu-l „vulgarizeze“ ;
sa-l vulgarizeze totusi (moderat!), dar sa nu-l falsifice ;
sa propuna un limbaj, care sa constituie o uvertura a operei ;
sa se limiteze la calitatea de „uvertura“, fara sa dezvolte ambitia de a deveni o „opera“;
daca totusi devine – din greseala – „o opera“, sa nu depaseasca limitele unei coperte ;
ramânând, „copertä“ (si nu mai mult), sa constituie, în cele din urma
o „performanta“ grafica, – în limite „legiferate“  si de sine statatoare ;
În acest sens, si în speranta ca aceste „indicatii pretioase“ vor da de gândit nu numai diversilor autori/editori, ci si colegilor mei de breasla (si de suferinta) – va doresc, între voi, o convietuire armonioasa, în miresmele tiparului si în limitele unei paginatii lejer digerabile.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper