Prevestiri in alb si negru

Un articol de Georgiana Sârbu

In iulie 2002, in ultima vacanta ca studenta la Litere, mergeam la Sapânta ca sa vad Cimitirul Vesel. Dar nu acesta era principalul scop al calatoriei. Era prima mea ancheta de teren. Urmaream reprezentarea si perceperea categoriei prevestirilor in doua zone geografice distincte. Ma interesa, mai ales, semnificatia albului si a negrului in vise. Ma asteptam sa fie asimilate sub influenta paginilor biblice.
Ingerii Domnului (care apar in vise sau chiar in fata oamenilor „alesi“ pentru a le comunica vointa Domnului) sunt intotdeauna infatisati in alb sau ca lumina, pe când dracul si iadul apar ca negru, intuneric1 (in Biblie este repetata deseori fraza ce reprezinta imaginea iadului: „acolo unde e intuneric, plâns si scrâsnirea dintilor“ sau „Feriti-va de intunericul de afara; acolo va fi plânsul si scrâsnirea dintilor“, „Noul Testament“, „Evanghelia dupa Matei“, 22;13).
Viziunea populara
a preluat si ea aceste asociatii:
BINE – ALB – LUMINA
RAU – NEGRU – INTUNERIC 2
Insa, ancheta desfasurata in Sapânta (Maramures) si in satul Radu-Voda din judetul Giurgiu (august, 2002) arata niste diferente in interpretarea acestor culori, diferente care nu pot fi trecute cu vederea. In Sapânta, toti subiectii au marturisit ca la ei albul „ii numai de bine“, iar când viseaza alb „e un semn de noroc, toate merg ca pe roate“.
Faptul n-ar avea nimic uimitor in sine, dar in satul de unde veneam, din sudul tarii (Radu Voda), albul era, aproape intotdeauna, de rau. Nu de putine ori am auzit-o pe mama: „iar am visat cearsafuri albe puse la soare, precis o sa se-ntâmple ceva rau“.
Asa s-a intâmplat când cumnatul ei, Florian, a fost injunghiat de un vecin de 80 de ani, la poarta, si tot asa s-a intâmplat când bunicul ei a murit in noaptea de 22/23 decembrie 1989 (chiar in timpul Revolutiei): „Am atipit un pic dupa-amiaza, doar câteva minute. Am visat cearsafuri albe intinse pe sfoara la soare, toata curtea era impânzita de sfori cu cearsafuri albe puse la uscat. M-a trezit cumnata-mea, alerga si tipa ca Buric i-a taiat barbatul, ca sa-l duca Florea sfratele eit la spital. Tot asa am mai visat când a murit tataie, pe 22 Decembrie 1989“3.
Insa nu putem absolutiza semnificatia negativa a acestei culori. Chiar despre pânza alba, Anca Floarea (75 ani, sat Radu Voda) spune ca „e drum“, calatorie. O alta interpretare ne spune „basma alba de visezi, petreci, joci“4.
Albul este o culoare cu o semnificatie incarcata de ambiguitate5: „Albul, ca absenta a oricarei culori vizibile sau ca amestec al tuturor culorilor, isi dezvaluie ambivalenta in credintele despre fiintele albe si benefice (ingerii, zânele, Alba ca Zapada), dar si despre albul livid (al strigoilor, stafiilor, al Balenei albe din opera lui Melville etc.)“6 . Albul se transforma astfel intr-o culoare a mortii. E suficient sa pomenim despre credintele referitoare la rochia alba de mireasa, care, daca-ti apare in vis, e prevestitoare de moarte: „Când eram mai mica, cred ca aveam 14 ani, am visat o ruda de-a mea care era imbracata mireasa. Nunta ei avusese loc de curând si ai mei nu ma luasera si pe mine, asa ca mi-am imaginat ca din cauza ca mi-am dorit s-o vad mireasa. Dupa exact patru saptamâni, a murit bunica ei, Stana. I-am povestit mamei mele mai târziu visul si mi-a zis ca nu e bine sa visezi mireasa si nici alb sau pe cineva imbracat in alb“7.
Cu toate acestea, n-ar trebui sa fim foarte mirati ca albul are conotatii funerare in planul oniric, deoarece, cum spun oamenii, „in vise e intotdeauna pe dos. Asa când visezi popa sa nu crezi ca e de bine, inseamna c-o sa-ti iasa dusman, om rau, diavol. C-asa e visul, pe dos“8. Credinta in aceasta imagine pe dos e des intâlnita pe teritoriul românesc: „Preot de visezi, e drac“9.
Despre culoarea negru in vise putem spune ca nu exista diferente intre Maramures si Oltenia. In ambele zone, de fiecare data când se va visa negru, se va intâmpla ceva rau. Teodosia Tite, o femeie de 70 de ani din Sapânta, spune: „când mi-a murit parintii, am visat sirinca sbasmat neagra. Imi juca ochii a doua zi, stiam ca mi se-ntâmpla ceva, dar nu stiam ca ce. Imi vinia asa sa ma cânt ssa bocesct“. In cazul acestei relatari, la semnificatia funerara a negrului se adauga un alt semn rau: zbaterea ochilor.
Negrul este culoarea care anunta doliul, (I. Evseev afirma ca este chiar „culoarea doliului absolut, lipsit de speranta“10), iar in privinta aceasta pare sa nu existe nici o indoiala. Atât societatea rurala arhaica, traditionala, cât si cea moderna cred in simbolistica nefasta a acestei culori. Odata visata aceasta culoare, nu mai exista indoiala ca o perioada de doliu se va instala.
Albul si negrul ramân o prezenta constanta in prevestirile legate de moarte, si nu numai, ele ascund diverse sensuri, sensuri pe care omul incearca sa le descifreze apelând, de obicei, la „instrumentul“ reprezentat de credintele populare.
Pe de alta parte, rationalismul e boala epocii noastre, Jung spunea asta. Ce ar trebui sa faci când ratiunea nu te mai poate ajuta?!

Note:

1. La fel este reprezentat iadul si in visul babei Lina, femeia care-si viseaza ginerele intr-o groapa adânca si neagra, dupa ce acesta se sinucisese (v. pagina 23, cap. 4.1 Visele prevestitoare). Ca si iadul, „Dracii sunt negri (…)“,
E. N. Voronca, „Datinile si credintele poporului român“, Iasi, Ed. Polirom, 1998, vol. I, p. 407.
2. Raporturile acestea, alb/ bine si negru/ rau sunt reproduse chiar si in basmele românesti, fiind incarnate de eroii solari, Fat-Frumos sau Ileana Cosânzeana. Astfel, Ileana Cosânzeana este o tânara cu parul blond, cu pielea alba ca laptele, ea fiind chiar „sora soarelui“, „cu ochii din soare, cu trupul din mare si cu hainele de flori“, iar in opozitie cu personajele pozitive, cu parul balai, apar zmeii, reprezentati intotdeauna in culori sumbre, in concordanta cu faptele lor rele.
3. Inf. Sârbu Maria, 46 ani, sat Radu Voda, jud. Giurgiu (ancheta, august 2002).
4. E. N. Voronca, op. cit., vol. II, p. 426.
5. Ibidem, „In alb de te visezi, spun unii ca e bine, altii ca e boala“.
6. I. Evseev, „Enciclopedia semnelor si simbolurilor culturale“, Timisoara, Ed. Amarcord, 1999, p.15.
7. Inf. Marin Laura, 24 ani, Giurgiu (ancheta, august, 2002). Totusi, o credinta larg raspândita spune ca vederea unei mirese iti aduce noroc in ziua respectiva.
8. Inf. Codrea Ileana, 70 ani, Sapânta, jud. Maramures (ancheta, iulie, 2002). Referitor la imaginea preotului, psihanalistul C. G. Jung vorbeste despre copilaria marcata de frica de „omul negru“ – preotul.
9. E. N. Voronca, op. cit.,,  vol. I, p. 431.
10. I. Evseev, „Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale“, Timisoara, Ed. Amarcord, 2001, p.124: „Negru – Culoare opusa si in acelasi timp, complementara albului; se asociaza tenebrelor, haosului, indiferentierii, noptii si mortii. Este culoarea doliului absolut, lipsit de speranta (…). In psihologia viselor, negrul evoca inconstientul, tristetea, angoasa, raul…“(subl.m.).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper