Liniştea lui Boc

Un articol de ALFRED BULAI

Multa lume vorbeste astazi despre faptul ca România va intra curând intr-un proces de escaladare a tulburarilor sociale pentru ca ne apropiem cu pasi uriasi de o explozie sociala de genul celei din Grecia sau de prin alte tari lovite de criza. Multi considera ca scaunul guvernantilor se clatina serios si ca zilele Guvernului sunt limitate, pentru ca orizontul este unul cumplit de negru, iar dibacia guvernantilor este pusa la indoiala si de cei mai fanatici sustinatori ai actualei puteri. Uneori nici macar reprezentantii guvernului nu stiu sau nu mai pot sa fie coerenti atunci când vorbesc despre solutii si retrag de multe ori un proiect, chiar inainte de a fi pus in practica.
Stimati cititori, evident, România merge, asa cum crede majoritatea populatiei, intr-o directie gresita si, intr-adevar, orizontul este unul care anunta furtuna si nicidecum rasaritul senin al iesirii din criza. Cu toate acestea, Guvernul Boc nu trebuie sa aiba chiar asa serioase temeri sau griji. Am sa va dau câteva motive, care reies din trei stiri din presa, pentru care Emil Boc este fericit si pentru care nu are de ce sa fie ingrijorat, cel putin pentru perioada imediat urmatoare.
Sa ne imaginam, mai intâi, ca vedem impreuna un film documentar realizat de BBC despre un trib arhaic din Africa. Sa ne imaginam ca realizatorii dau cadouri populatiei respective, niste lucruri stralucitoare fara valoare, margele de plastic sau, sa spunem, niste haine bune de aruncat. Membrii tribului le vor lua, fireste, le vor inspecta curiosi, se vor distra jucându-se cu acele lucruri, care pentru ei ar putea sa fie deosebite. Nu vor fi foarte entuziasmati, dar le vor accepta ca „or fi bune ele la ceva“. Nu vor sari navala asupra lor pentru ca au si ei reguli si cel mai probabil in baza ierarhiei din trib vor astepta fiecare in parte sa ajunga la el obiectele cu pricina.
Sa ne imaginam acum ca undeva, intr-un sat din România vine un camion cu ajutoare din Germania. La fel, lucruri fara valoare, bune de aruncat, haine folosite care in loc sa fie aruncate la ghena de gunoi sunt trimise pentru a ajuta saracii din România. Daca v-ati uitat cumva la stiri in urma cu câteva zile ati vazut scenele de cosmar ale injuraturilor si imbrâncelilor dintre un numar foarte mare de sateni dintr-o localitate din România care aproape se bateau pentru niste chiloti, sutiene, camasi sau ciorapi, folosite toate, haine aruncate de nemti la groapa de gunoi din România. In fine, am putea spune ca „simtim“ abia acum sprijinul partenerilor europeni care ne „ajuta“ dupa posibilitatile lor. Fata de tribul din Africa, insa, ai nostri nu au mai avut norme, nu au mai avut nici un fel de respect pentru ceilalti, ci s-au calcat in picioare intr-o disperare care a distrus bruma de valori pe care oamenii ar trebui sa le aiba intr-o comunitate.
Sa ne gândim la un alt exemplu. De curând o femeie a cazut secerata la serviciul la care lucra, iar in cele din urma a murit. Multi s-au lansat in comentarii despre faptul ca salariatii sunt pusi sa munceasca fara sa mai poata respira, mult dincolo de ceea ce ar trebui sa faca potrivit unui contract sau macar unor drepturi elementare care fixeaza anumite norme de munca. S-a spus astfel ca aceeasi malefica criza ii face pe salariati sa accepte conditii tot mai vitrege de munca, iar patronii, de fapt, profita de criza pentru a-si forta salariatii sa munceasca peste puterile lor, eventual pe salarii tot mai mici.
In fine, s-au anuntat saptamâna trecuta niste proteste sindicale de proportii care trebuiau sa scoata mii si mii de oameni in strada. In final, marile miscari au fost in majoritate anulate, iar liderii sindicali au ramas transanti doar in declaratiile publice subliniind, ca si altadata, ca nicidecum nu s-au impacat cu guvernantii, ci doar le dau un ragaz.
Ce au in comun aceste trei povesti din România?
Numitorul comun este acela care construieste orizontul linistii pentru guvernanti. In primul rând, o populatie care se bate pierzându-si orice repere valorice, orice pretentii de demnitate, pentru niste gunoaie este o populatie care nu are cum sa puna vreodata probleme unor guvernanti, oricare ar fi ei. Lipsa unei capacitati minimale de a relationa cu ceilalti, intr-un individualism care are, in sine, o profunda disperare, aceea de a apuca ceva din ce o fi, nu poate sa indice decât faptul ca acea populatie nu va avea vreodata capacitatea de a protesta real fata de guvernanti. Comportamentele unor astfel de oameni sunt centrate doar pe un principiu, unul foarte putin social, cel al supravietuirii, principiu care deriva mai mult dintr-un instinct biologic decât din asumarea unor norme si, din acest motiv, capacitatea lor de a comunica si a relationa pentru a-si impune propriile interese este undeva foarte aproape de zero. La urma urmei, si domnul Boc are niste rufe murdare, niste sosete rupte, un kilogram de faina sau niste dulceata zaharisita. Ce, el nu poate sa le arunce câte ceva?
Mai grav mi se pare faptul ca, in concordanta cu anomia exprimata de acele scene, mai umilitoare decât in cazul unui trib primitiv din Africa, jurnalistii nu au comentat in nici un fel, au prezentat stirea ca si cum era ceva mai degraba comic, ceva ce tine doar de ideea ca românii au ajuns foarte saraci si atâta tot.
In fine, multi s-au pronuntat si fata de al doilea caz. Este posibil, desigur, sa fi fost doar un simplu caz de boala si numai intâmplarea sa fi facut sa se petreaca totul la serviciu. De fapt, nici nu conteaza prea mult acest lucru, pentru ca este evident ca o mare parte a patronilor, ma refer insa la cei care au de-adevaratelea companii cu sute sau mii de angajati, au impus un ritm mult mai alert si mult mai draconic salariatilor. Unii au dat, spre exemplu, afara oamenii care aveau salarii mari doar pentru acest lucru si au angajat pe altii pentru salarii mult mai modeste si pentru munca mult mai multa. Intrebarea este insa urmatoarea. De ce femeia in cauza sau oricare alta persoana a acceptat aceste lucruri? Ni se spune imediat ca nu aveau ce sa faca, ca altfel erau dati afara, ca la urma urmei vroiau sa isi pastreze cu orice pret locul de munca. De fapt, nu au protestat niciodata, ba mai mult, au acceptat senini multe lucruri in afara sarcinilor de serviciu, nu s-au gândit niciodata ca ar putea sa se implice real intr-un sindicat, ca la urma urmei aveau dreptul sa protesteze chiar asumându-si riscul de a pierde locul de munca. De cele mai multe ori, insa, angajatul suporta pentru ca si patronul inchide ochii când el sau ea mai intârzie, mai joaca un soliter sau mai sta la tigara ori când a scris in CV tot felul de lucruri care sunt departe de orice realitate. Cu alte cuvinte, intr-un spatiu in care toti incalcam nomele, nu avem cum sa le cerem dintr-odata celorlalti sa le respecte cu sfintenie.
In fine, de ce miscarea sindicala nu reprezinta un mare pericol pentru politicieni? De ce dincolo de protestele eroice si batoase de la televizor liderii sindicali dovedesc o impotenta totala in presarea politicienilor? Pentru ca au pierdut de mult contactul cu lumea reala, pentru ca sindicatele, in majoritate, reprezinta unele dintre cele mai anchilozate structuri din România, ca au aproape aceiasi lideri din anii ’90, ca unii dintre ei s-au imbogatit suficient de mult pentru a nu prea mai avea legatura cu ideea de sindicat, ca unii au chiar afaceri sau conexiuni politice atât de transparente incât libertatea lor sindicala, de fapt, nu exista.
Din acest motiv, sindicatele noastre nu pot organiza nimic si nu pot speria pe nimeni. De fapt, singurele momente in care fac câte ceva sunt doar acelea in care sunt presati din spate de miile de oameni nemultumiti, iar atunci, pentru a nu-si pierde pozitiile, sunt nevoiti sa incerce sa faca putina figuratie prin fata Guvernului sau pe la vreun minister.
Domnul Boc poate sta linistit. La fel de linistiti am putea sta si noi precum ne propunea o reclama lansata cu ani in urma de FNI, chiar când intrase in „coma“. Nici România nu este departe de dezastru, insa domnul Boc poate fi linistit. O mare parte din electorat nu are nici un orizont de actiune sau vreo capacitate de protest, sindicatele nu sunt in stare de nimic spectaculos, iar opozitia este in etapa ludica, in care se joaca cu papusele sau masinute, multumindu-se cu ce mai dau guvernantii de la masa lor bogata.
Domnule Boc, stati linistit pentru ca si noi dormim in liniste. Stim ca vegheati sa nu ni se intâmple nimic rau. Si, la urma urmei, la fel ca in „Miorita“, si de-o fi sa ne fie rau pâna la sfârsit, asta este, ne mintim mamele ca la moartea noastra a cazut o stea.    n

Un comentariu pentru “Liniştea lui Boc”

  1. octombrie 20, 2010 la 2:01 pm

    Un popor care a trait atitea experiente si experimente traumatizante, unele dintre ele continuind a se desfasura si in prezent (vezi extraordinarul articol http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/extra/bibliografia-secreta-a-lui-ion-iliescu-34200.html, care este doar o picatura din marele adevar, ascuns in noianul de minciuna ce ne inconjoara), nu poate avea un alt reflex! Cind pe la televiziuile fara numar si moralitate, se perinda tot soiul de indivizi dubiosi, ce intretin o dihonie permanenta, folosindu-se de „invataturile” cistigate in vechile aparate „de partid si de stat”, rezultatul nici nu poate fi altul. Avem politicienii pe care-i meritam. La rindul lor si ei se bucura de cei pe care-i merita!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper