Impresii pariziene. Saint-Sulpice, Notre-Dame, Saint-Ignace

Un articol de ANA PETRACHE

Cum luna aceasta sunt la Paris cu o bursa a Institutului Cultural Roman va propun sa ma însotiti într-o mica expeditie: vizitarea câtorva biserici din Paris, în aceasta perioada prepascala.

Prima escala: Saint-Sulpice
Pe locul actualei catedrale în stil roman din centrul Parisului exista o micuta capela înca din secolul X, dar abia în secolul XVII s-a hotarât construirea a ceea ce vedem astazi. A fost pe rând seminar teologic si apoi biserica a congregatiei Compagnie des prêtres de Saint-Sulpice. Este celebra pentru orga sa si pentru un instrument astronomic introdus în secolul XVIII: un obelisc ce marcheaza meridianul Saint-Sulpice, obiect ce da seama de interesele bisericii pentru stiinta si nu pentru magie, asa cum a fost interpretata de autori precum Dan Brown prezenta obeliscului în biserica.
Impresii personale: Mare si impozanta, prea mare si prea impozanta poate, omul este mic si amarât, cum si trebuie sa fie în fata divinitatii. Poate ca omul ar vrea totusi sa se simta si aproape de divinitate, dar asta nu îi iese, pentru ca reprezentarile lui Hristos sunt prea departe, abia daca le zaresti bine. Într-adevar, capelele laterale încearca sa medieze acest lucru apropiind credinciosul de un sfânt fata de care acesta dezvolta o relatie speciala.
Cum intri în biserica o lupta a lui Iacov cu Îngerul, picata de Delacroix, impresionanta, dar greu de distins în semiobscuritatea catedralei.
Am fost si la slujba de la 18.45, liturghia de seara. Nu se tine în biserica mare, în prima instanta m-am revoltat si voiam sa trag pe cineva la raspundere, ce e asta, nu aveti clienti, nu tineti slujba?! Dar nu, se tine sub catedrala în varianta restrânsa. Câtiva credinciosi si un preot cu darul de a interpreta textul Scripturii (la propriu); preotul a încheiat slujba povestind urmatoarele: „Când eram student ma îngrijoram ce o sa spun la cateheza, cum sa fac sa îi conving pe acei oameni de adevarul spuselor mele, pâna când directorul meu spiritual m-a certat: Nu ai încredere ca Verbul însusi poate sa vorbeasca prin cuvintele tale!“. Peretii sunt pictati abia schitat, un crucifix si atât, culmea minimalismului, m-am simtit ca în primele catacombe crestine. Apropo de catacombe, tot sub Biserica Saint Sulpice  se ascunde biserica ortodoxa de limba româna.
Cum iesiti din biserica gasiti o librarie cu specific religios, o hala imensa cu carti numai despre sfintii parinti, teologie medievala, istorie a bisericii, vieti ale sfintilor, în afara de raionul cu filme si muzica religioasa si de benzile desenate pentru copii cu Sf. Petru. Evident, exista si raionul de diferente interconfesionale, asa ca puteti gasi rusi sau nemti protestanti, dar si câte ceva despre evrei si relatia lor cu crestinismul.
Uimitor în Paris e ca oricare ar fi domeniul tau de interes poti gasi cel putin o astfel de hala de carti în care sa te cufunzi. Si, cum aici gasesti clasicii, dar si ultimele noutati, vei avea totdeauna impresia ca esti coplesit si ca nu poti face fata la tot ce se scrie.
Muzeul Abatiei Cluny  (Muzeul Evului Mediu) si goticul parizian
Asezat pe locul fostei abatii, muzeul deschide perspectiva catre alte timpuri, dar mai ales catre ale moduri de raportare la divin. Vitralii, relicvarii, statui, pietre de mormânt, crucifixe, madone, coloane, cam astea sunt bogatiile muzeului. Este recomandata vizitarea lui si numai pentru ca poti vedea de aproape ceea ce într-o catedrala nu ai cum sa vezi din cauza distantelor foarte mari din planul bisericii.
În aceasta perioada exista o expozitie Paris ville rayonante, legata de manifestarile goticului radiant (cred ca asta este traducerea lui „gothique rayonnante“), asa ca puteti gasi statui de sfinti si de apostoli înscrise în acest curent. Farmecul muzeului este însa altul decât cel „ stiintific“, te face sa intri într-o lume disparuta acum pentru noi, unde raportarile la divin erau centrul oricarei opere de arta. Aceasta lume are o delicatete aparte creata în jurul elementelor gotice, fie ca este vorba de un altar sculptat în lemn, de o rozeta cu vitralii sau de un capat de coloana. E interesanta legatura în cadrul goticului, dintre elementele din natura (flori, frunze) reprezentate la capetele coloanelor si observatiile lui Toma d’Aquino si ale lui Albert cel Mare despre perfectiunea creatiei ca tot, dar si în detaliile ei. Vizita la acest muzeu îmi aminteste de cartea lui Pandofski, „Arhitectura gotica si gândire scolastica“, în care acesta încearca sa faca un paralelism între constructiile de sume teologice si catedralele gotice, gândite si ele sa fie o suma, ce reprezinta tot universul pâna în cele mai mici detalii ale sale.
Notre-Dame
Din 1835, exista o traditie potrivit careia de la catedra acestei biserici, în timpul Postului, se rostesc o serie de conferinte ce reprezinta momente de reflectie despre credinta si biserica în actualitate. Fara sa exagerez, pot spune ca avem de a face cu institutia conferintelor de la Notre Dame. Tema de anul acesta este „Vatican II, o busola pentru timpurile de azi“. Obiceiul este ca episcopul catedralei sa invite sa ia cuvântul personalitati ale lumii catolice. În aceasta a treia saptamâna au conferentiat fratele dominican Benoît-Dominique de La Soujeole, profesor de teologie în Elvetia, si economistul
M. Michel Camdessus, fost director al FMI.
Dominicanul a vorbit despre o istorie a mântuirii si despre lipsa de ruptura dintre istoria divina si istoria umana. Nu exista doua istorii, ci una singura, în care Dumnezeu vine spre om si omul spre Dumnezeu, iar punctul culminant al acestei istorii a fost întruparea lui Hristos. Mi se pare extrem de interesanta aceasta diferentiere între modul crestin de a vedea lumea si un mod dualist ce separa brusc si irevocabil cele divine si sfinte de cele terestre-umane. Deci, avem de a face cu o istorie comuna a mântuirii, o istorie a conlucrarii omului cu Dumnezeu în procesul mântuirii. In plus, a spune istorie presupune: actiune, desfasurare, timp, dar mai ales desavârsire prin actiune si timp. Daca, însa, pentru om procesul mântuirii este unul în desfasurare, pentru Dumnezeu el este unul deja împlinit o data cu încarnarea lui Hristos.
A doua conferinta, cea a economistului, este din punctul meu de vedere cel putin suspecta. Nu ma îndoiesc de bunele intentii ale conferentiarului, cât de eficacitatea lor reala. Atunci când vorbesti despre o economie a daruirii si a gratuitatii,  asta poate avea doua sensuri radical diferite:
1. O economie a schimbului, ce presupune ca proprietarul unor bunuri, obtinute în urma schimbului, este motivat sa ofere din prinosul sau celor în nevoie. O recomandare cât se poate de fireasca pentru orice crestin!
2. O economie a daruirii din partea celor ce au (cei cu venituri mai mari, persoane sau tari bogate) catre cei ce nu au (saracii si statele sarace în general).
Conferentiarul pare ca nu distinge „nuanta“ dintre cele doua sensuri si le prezinta laolalta ca si cum ar fi în continuitate unul fata de celalalt. Dar, în timp ce prima varianta de interpretare face din virtutea caritatii una din formele de manifestare a vietii crestine, ceea ce este cât se poate de corect, cea de a doua varianta face din caritate o pârghie economica, o tehnica‚ un mijloc de functionare pentru economie. Ea este la fel de corecta ca atunci când, în numele caritatii crestine, ai vrea sa îndrepti legea gravitatiei sa nu mai faca sa cada pietrele (ca sunt si ele niste creatii ale lui Dumnezeu pe care nu are rost sa le arunci, în loc sa le lasi sa pluteasca).
La un moment dat, la întrebarile din sala (apropos, catedrala era plina, ceea ce înseamna câteva sute de persoane), „În ce masura institutii de genul ONU, UNESCO reprezinta atitudini crestine?“, fratele dominican raspunde ca virtutea caritatii nu este una a institutiilor, ci a omului fata de aproapele sau  si sala aplauda. Acest gest este îmbucurator, el arata ca practicantii stiu uneori mai bine ce este de facut decât cei ce se ofera sa fie liderii lor de opinie. Departe de mine sa spun ca domnul Michel Camdessus nu este un bun catolic, numai si faptul ca are sase copii ma face sa cred ca este realmente un practicant. Ceea ce vreau sa spun este ca el confunda un mijloc – de a fi virtuos si bun crestin – cu un mijloc de a face economie. Legile pietei (si nu e nimic marxist în aceasta expresie, ci doar o exprimare a raportului dintre cerere si oferta) nu se ghideaza si nu pot fi facute sa functioneze dupa virtutile crestine. Lasa legile pietei sa functioneze, obtine profitul si apoi din profitul tau fii darnic, nu invers, nu impune darnicia economica drept metoda, pentru ca risca sa nu duca nici la ameliorarea pe termen lung a situatiei celorlalti, nici la mântuirea ta, caci o faci sub obligatiile statului, si nici la cresterea cantitatii globale de bunuri.
În plus, nu cred ca ameliorarea conditiilor de viata si de munca (de care ma bucur) duce catre Împaratia lui Dumnezeu si ca Hristos va veni atunci când oamenii vor reusi sa atinga standardele pentru integrare în ÎD. Ah, si în final nu cred ca la ONU sau la UE sufla Duhul Sfânt (cum crede domnul Michel Camdessus); daca sufla acolo, bine încadrat dupa directivele UE, e clar ca nu mai sufla unde vrea el.
P.S. În cazul în care credeti ca interpretarile mele exagereaza prin subiectivism, cititi rezumatul conferintei pe Internet în revista catolica „La Croix“ .
Saint Ignace, biserica iezuitilor
Biserica neo-gotica construita în 1855, cocheta, cu vitralii foarte frumoase, nu foarte mare, cu o intrare stranie, de bloc comunist. Tehnic vorbind, biserica nu are fatada, nu ai habar ca te asteapta o biserica la iesirea din pasaj, dar, surpriza! Ea deserveste centrul de proiecte sociale Sevres si Facultatea Iezuita, ce ofera cursuri în teologie si filozofie, dar si conferinte pe teme de actualitate, cum ar situatia din Iran (tema de martea trecuta).
Dupa 25 de ani de la constructie, în 1880, iezuitii sunt izgoniti din biserica, fiind dati la propriu afara cu politia, în urma unui decret al celei de a III-a Republici care interzicea ordinul pe teritoriul francez; revin în 1924. Iezuitii nu puteau sa îsi dezminta aici reputatia lor de ordin intelectual, asa ca, în timpul postului Pastelui, ofera înaintea fiecarei liturghii de duminica o mica conferinta. Tema la care am asistat eu – convertirea Sfântului Pavel, cu distinctii foarte interesante între ce presupune convertirea în ziua de azi – trecerea de la necredinta la credinta sau de la o religie la alta – si ce a presupus pentru Pavel.
Primul punct subliniat de parintele iezuit este ca aceasta convertire nu e una de tip moral, de la o viata depravata la una morala; al doilea punct: ca nu este vorba de o trecere de la iudaism la crestinism, ci la o universalizare a proiectului iudaic, o deschidere a proiectului Împaratiei lui Dumnezeu de la poporul ales la toate popoarele. Esentialul în convertitrea lui Pavel este reprezentat de întâlnirea cu Hristos si de asumarea misiunii de raspândire a vestii celei bune pe care acesta i-a dat-o. Al treilea punct pus în evidenta este caracterul continuu al convertirii, ce nu este un proces încheiat dupa revelatia avuta pe drumul Damascului, abia de aici începe misiunea si în dezvoltarea misiunii înfloreste si convertirea.

3 comentarii pentru “Impresii pariziene. Saint-Sulpice, Notre-Dame, Saint-Ignace”

  1. martie 23, 2010 la 5:23 pm

    foarte frumos articolul draga Ana, multumiri.

  2. martie 25, 2010 la 11:49 am

    foarte frumos. e de un provincialism insuportabil.
    auzi tu, impresii din Paris. Mai sa fie.
    Poate daca autoarea ar fi venit acum o suta si cincizeci de ani de la coada vacii direct in capitala secolului al XIX-lea, ar fi induiosat citeva suflete de filantropi
    dar sa te trezesti in plin an 2010 ca citesti intr-o revista de capitala despre cit e de „uimitor” ca la Paris gasesti orice carte, ca e „coplesitor”, sa te indignezi filistin ca arta moderna e revoltatoare si de neinteles, si alte „impresii personale”, toate astea nu pot stirni decit mila si dispret.

  3. martie 28, 2010 la 11:00 pm

    Nu ma revolt impotriva acuzei de provincialism dar as vrea sa fac o mica observatie, articolul asta nu e despre arta pomo daca nu ati observat ci despre un stil de a tine predici in niste biserici.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper