Gustul dulceag al resemnarii

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Bucurestenii, daca ar fi sa iau in serios ziarele care au anuntat si comentat evenimentul, si-au vazut visul implinit: un nou mall, cel mai mare, si-a deschis portile. Este exact ceea ce le lipsea. Este ceea ce-i face probabil sa creada ca imping caruciorul printre rafturile cu marfuri exact cum il imping parizienii, berlinezii sau montrealezii, in sfârsit, un occidental. Un civilizat. Un democrat. Un aparator al drepturilor omului. Un devorator de libertate. Un posibil mercenar caruia i s-ar putea intâmpla sa si moara in Irak sau Afganistan. Un biped saltat cu eforturi minime la stadiul suprem de dezvoltare al instinctelor primare.

Pe scurt, un consumator fericit a tot ceea ce lumea de azi ii flutura prin fata ochilor cu vârf si indesat pentru a-si umple burta, gâdila orgoliul, potoli frustrarile, cocheta cu
fantasmele personale si cu cele la moda si a da cu tifla vecinilor neputinciosi sau cu aspiratii mai modeste.
Mai zic ziarele ca a fost mare inghesuiala, ca s-a lasat cu imbrânceli, cu huiduieli, cu haos si alergaturi pentru a profita inaintea altora de reducerile anuntate. Un specific local aceasta frenezie, ce-mi aminteste de anii când „se baga“, când „se dadea“ la Alimentara din colt carne, brânza, ulei, hârtie igienica si tot ceea ce se gasea cu usurinta daca aveai acces la usa din spate a magazinului sau la magazinele speciale ale protipendadei de atunci. Surprinzator nu este ca vârstnicii regasesc bucuria echivoca a asteptarii la coada, a hartagului si a miscatului din coate pentru a pune mâna pe te miri ce. Surprinzator, stupefiant chiar este ca generatiile mai crude care n-au cunoscut socialismul real cu bucuriile si mizeriile lui- si nici nu tin de altfel sa-l cunoasca-, care au fost si sunt indopati cu mirajele capitalismului, au aceleasi apucaturi, sunt bântuiti de aceeasi teama ca „se termina“ si nu se stie când si daca vor apuca o alta pleasca. S-ar putea totusi ca, spre deosebire de ceea ce se intâmpla in tarile unde economia prospera in proportii aiuritoare datorita consumului (doua treimi din PNB in Statele-Unite, cam tot atât in Canada), bucurestenii, orasenii, românii in general, prea saraci, dar naturi descurcarete, sa-si ofere astfel pe nimica toata singurele placeri posibile in societatea câinoasa in care au fost târâti: plimbatul abulic prin fata rafturilor si a vitrinelor, mistificarea cu buna stiinta ca sunt in rândul lumii si regretul hazliu si fara consecinte de a se fi lasat atât de usor prostiti. Un soi de resemnare dulceaga care face posibila supravietuirea fara mari intrebari si drame de constiinta.
Dincolo de evenimentul pomenit mai sus, altminteri derizoriu, ceea ce a mai ramas din presa relativ lizibila si cu ceva preocupari politice, economice si sociale pare lovita de o imensa si probabil binefacatoare apatie. Alegerile de la sfârsitul anului trecut si rezultatul lor rizibil au fost de buna seama epuizante. Vajnicii, limbutii comentatori si aparatori ai ordinii care nu s-a schimbat au obosit sau s-au plictisit si ei, dar cum se stie ca adoratia si abjectia au deseori consecinte si mai grave, nu sunt de plâns. Jocurile fiind facute pentru urmatorii cinci ani, sinecurile asigurate, palma protectoare la locul ei pe crestetul capului, gloria intre amici pastrata, la ce bun sa-si mai strice linistea si tabieturile?
Congresul PSD-ului a inviorat putin spiritele, dar numai in masura in care disparitia dorita, anuntata si manevrata a acestui partid in care se mai gasesc câtiva nostalgici ai justitiei sociale, s-a amânat pentru o data imprecisa. Dezolarea a fost mare, dar cum stânga româneasca face de douazeci de ani figuratie pe lamentabila noastra scena politica luata in stapânire de pleava oportunistilor, speranta a ramas intacta. Examinarea meticuloasa, dar sub control a cadavrului comunismului si, ultima gaselnita guvernamentala, scormonitul asa-zisei memorii a exilului sub conducerea de peste mari si tari a groparului de serviciu nu lasa nicio indoiala ca deposedarea de istorie a României si rescrierea ei dupa bunul plac si in functie de interesele altora continua.
S-a mai intâmplat si pe vremuri. Pe atunci, cei indreptatiti sa protesteze si sa spuna adevarul, istoricii, intelectualii aveau de ales intre a li se baga pumnul in gura sau a se lasa cumparati.
S-a perpetuat posibilitatea de a fi cumparat si amatorii n-au lipsit si nu vor lipsi. Dar marea izbânda a lumii românesti capitaliste de azi se rezuma la ignorarea senina si totala a celor care indraznesc sa reaminteasca adevarul elementar ca, rescrise dupa canoanele unei ideologii vremelnic triumfatoare, istoria unei tari si memoria unui popor devin simple insailari propagandistice. Dar poate ca asa ceva se si doreste.
Intre timp a venit primavara, zapada s-a topit si jegul acumulat peste iarna a iesit la suprafata.     n

(1 martie 2010)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper