Gelozie

Un articol de Maria Ellis

Barca lui Noe

Silviana lucreaza la banca in provincie. A terminat Academia de Studii Economice si si-a gasit cu putin ajutor un post de manager. Câstiga bine. S-a maritat cu iubitul ei de la douazeci de ani. El e avocat, câstiga si el bine, au un apartament cumparat cu ajutorul parintilor si o masina, merg in vacanta de doua ori pe an, in strainatate si la cumparaturi la Bucuresti când le vine cheful.
Silviana e insarcinata cu primul copil. E deja in luna a noua, mai are aproape trei saptamâni pâna la nastere. Intra in restaurantul in care se intâlnesc sâmbata seara uneori cu prieteni imbracata sprintar cu un pulover sexi cazându-i de pe umeri,  pantaloni mulati si cizme colorate, inalte pâna sub genunchi. Burta perfect rotunda si nu prea mare e frumoasa, mergând in fata Silvianei ca un rucsac lipit de corpul ei minion.
– Ohooo, ia te uita cine a venit!, o intâmpina gasca de amici cu veselie, facând-o centrul atentiei. Ea da din pleoape si o primeste incântata, o femeie implinita din toate punctele de vedere.
Sotul ii trage scaunul si o aseaza grijuliu la masa, apoi se asaza si el si-si aprinde o tigara.
–  Mama, ce vrei sa bei?, o intreaba cu fata spasita a unei potai care a sterpelit si a mâncat o bucata mare de friptura, a primit bataie, dar inca mai sufera de o vinovatie placuta.
Silviana se uita in treacat pe meniu si-si comanda o foarte mare  prajitura cu ciocolata, se aseaza bine pe scaun si incepe sa discute cu vecinele de masa. Trec in vedere toata durata sarcinii, evenimentele care au dus la ea, simptomele fiziologice, programarea cezarienei si toate micile sau marile detalii care se acumuleaza intr-un eveniment atât de important.
–  Dar voi cum v-ati cunoscut de fapt? , intreaba de-odata Mihaela, o fata venita proaspat in grup la bratul unuia dintre prietenii mai vechi.
Ochii Silvianei sclipesc de placere. Incepe sa-si aminteasca si sa deruleze filmul.
– Aa, ne stim de muuuult, zice, am fost prieteni aproape sase ani inainte sa ne casatorim. Dar am fost si despartiti ca asa e când esti tânar, te mai certi… te mai impaci…
Silviana ia o gura de apa. Vecinele dau din cap aprobator, zâmbind, unele cu speranta ca propriile lor relatii se vor finaliza elegant intr-un apartament, o masina, vacante si cel putin un copil.
– Bine ca v-ati impacat pâna la urma! concluzioneaza Mihaela sub forma de felicitari pentru realizarile lor.
Insa abia acum incepe partea preferata a povestii.
– Eheee, dac-ati sti… zice Silviana, a mai fost el si cu altele… (se intoarce si il mângâie blând pe spate, iar el se face ca nu aude discutia, concentrându-se pe o cearta cu un meci de fotbal) si pâna la urma uite ca tot impreuna am ajuns.
E rândul vecinelor de masa sa ia o gura din paharele de apa.
– A fost una in special, o nemernica, eram prietena cu ea! continua Silviana, cu ochii lucind de pofta razboiului, sfârsit evident cu bine, ramas in viata ei sub forma de poveste a unei victorii pe drept câstigata.
– Nuuuu!! exclama celelalte, impartasind perfect sentimentele.
– Da, da, da Silviana din cap. S-a intâmplat asa: noi de fapt nu eram foarte bune prietene initial, dar mie mi s-a facut mila de ea la un moment dat ca se certase cu prietenul ei. Ala si-a facut o prietena noua si asta tot bocea pe la telefon, ma suna intr-una ca ea nu mai poate si ca il vrea inapoi. Eu ce era sa fac ? Am chemat-o pe la mine, am luat-o si cu mine la tara la bunici, a petrecut si un Craciun la mine-acasa… ce sa mai, m-am purtat super fain cu ea !
– Aha… ofteaza vecinele cu intelegere.
– Si sa vezi chestie, ca pe urma eu m-am certat o vreme cu Danut, iar ea a prins momentul sa se dea la el!
–  Nuuuuuuuu!, raspunde corul.
–  Ba daaaa ! Dar eu, va dati seama, n-am stiut de chestia asta, ca eu nu banuiam. De ce sa banuiesc? Doar ma purtasem foarte frumos cu ea ! E… pâna la urma, intr-o zi, nu stiu cum s-a facut ca am intrat intr-un bar si peste cine credeti ca dau…
Corul isi tine respiratia.
– Da, da, exact ! Danut al meu cu stoarfa asta! Era gramada, gramada pe el! Da’ gramada! Cum sa va zic..
– Si ce-ai facut??, atâta Mihaela focul, privind in ochii sclipiciosi ai Silvianei care raspunde simplu :
– Am batut-o!
– Cum ai batut-o??, intreaba una cu mirare.
– Uite-asa! zice Silviana si pe fata i se intinde un zâmbet plin de satisfactie. Am luat-o de par si i-am carat niste pumni, in burta, peste fata, pe unde-am nimerit!
Celelalte dau din cap si nu stiu daca sa aplaude sau sa se strâmbe mirate.
Pe Silviana o umfla pâna la urma râsul.
– I-am facut si vânatai la ochi! zice. Mi-au spus niste prieteni comuni ca eu n-am mai vorbit cu ea de-atunci, va dati seama. Nici n-am vrut sa stiu de ea.
Mihaela inghite in sec.
–  Si Danut ce-a facut?, intreaba.
–  Ei, a incercat sa ne desparta, dar n-a fost chip. Am batut-o pe-aia mar. Si… asta a fost!
Vine chelnerita si ii pune in fata farfuria cu bucata cea mare de prajitura pe care Silviana o ataca de indata.
– Tata, vrei?, zice ea catre Danut care, fara sa isi  intoarca macar capul pune protectiv o mâna pe genunchiul ei si zice ca nu.
Dupa doua ore Silviana vrea sa mearga acasa. Danut negociaza inca o tigara pe care ea i-o acorda cu drag. Incepe sa se imbrace, inainte ca el sa termine dar il lasa sa o ajute sa-si puna fularul.
Spun la revedere la toata lumea. Toti ii ureaza Silvianei nastere usoara si sa ii invite cât mai curând la botez. Danut se repede sa-i deschida usa si o conduce blând catre masina.
–  Mama, o intreaba, vrei sa ne oprim undeva sa luam ceva ?
– Nu, raspunde ea, hai acasa la noi ca acolo e cel mai bine.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper