Gaseste-mi loc in inima ta, fiindca scriu ca sa scriu

Un articol de RITA CHIRIAN

Patologia anacronismului
Suntem in 2010. Dar, din perspectiva multora, am putea fi foarte bine in secolul al XVIII-lea, Keats, Byron si Shelley, ei bine, Eminescu nici n-au existat, nici Sorescu, nici Stanescu, nici Cartarescu. Ca doara istoria incepe când vrea ea si cu cine vrea ea. E atâta megalomanie si filistinism in gestul narcisiac al celor care se comporta ca si cum nimic pâna la ei n-ar fi avut niciun rost! Nu e deloc vreo retorica sacrosancta in ceea ce spun si nu cred ca poezia si-a fixat rezidenta in vreun Parnas inaccesibil. Numai ca distinctia trebuie facuta la un nivel nu neaparat subtil, ci foarte la indemâna: arta valabila, capabila sa dureze, iertat imi fie cliseul, se naste undeva la confluenta dintre specificitatea unui anumit moment strict delimitat social si istoric si generalitatea umana, acolo unde adevarul personal se intersecteaza cu adevarul general. Si cum locul asta geometric, destul de inefabil & subiectiv, este nu numai dificil de definit, ci cu atât mai greu de singularizat prin creatie, stergem inocent, dintr-o unica si sigura miscare tot ceea ce a fost pâna aici, precum si contextul. E calea usoara, drumul ocolit prin umbrare. Scriitura autista, rizibila, text-bumerang, in care singurul extaz e cel propriu. Arta masturbatorie. Text pentru morti.
Antiintelectualismul si vocatia anarhiei. Poezia precoitum
Teoretic, democratic si din vârful condeiului ori, mai evoluat si high-tech, din tastatura, se poate castra orice idee. Unii, mai saraci cu duhul, se vor gasi repede sa te aprobe. De pilda, când autorul striga, privind probabil in ochi vreun yes-man, persuasiv cum numai dementii pot fi, ca „demersul meu spoetict vizeaza o revitalizare a poeziei printr-o operatie de dezintelectualizare“, fiindca ceea ce conteaza e „conturarea unei identitati, a unui stil poetic, original si usor recognoscibil“, te astepti ca produsul lui sa se apropie macar de intentia initiala. Doar ca poezia vine ca o contrapondere la  textul ca „expunere – lucida – a sensibilitatii ranite, a destinului esuat“, cea care „evidentiaza si o ciudata inadecvare la mentalitatea de azi, conform careia fiecare cauta sa scoata la iveala ce are mai bun, mai valoros si, prin aceasta, sa se ofere celorlalti. E si grotesc sa te plângi in poezie ca suferi, te plictisesti, nu ai niciun viitor, esti la pamânt si, apoi, sa mergi cu asemenea material sa vânezi premii, celebritate. Cum sa faci lansare, sa vorbesti la microfon, sa primesti aplauze, când tu esti la pamânt? Cum sa dai autografe, sa zâmbesti si sa te pupi cu gagicile, când tu nu ai viitor? Sau, mai ales, cum sa ciocnesti un pahar de sampanie la cocteilul de dupa si sa faci schimb de numere de telefon? Cum?“
In viziunea acestuia, arta putrefactiei ar trebui lustrata si orice Van Gogh scos din colectii fiindca nu e nimic altceva decât arta unui degenerat. Pai cum sa construim noi o literatura sanatoasa pe ADN-ul unor scelerati inadaptabili si sociopati? Ascutind lupta impotriva intelectualismului, literatura va trebui sa ofere „modele poetice si existentiale“ si poeti care „sa efectueze o retematizare a poeziei române. Numai astfel se va putea depasi acest interimat, in care se complace poezia româna de o buna bucata de timp.“ Si cum psihodrama trebuie sa continue…: „R: Apropo de public si de poeziile astea intelectualiste. Am primit un volum, cu autograf, de la un poet, nu-i spun numele, m-am uitat, l-am citit: n-am inteles nimic. O simpla insiruire de cârnati textuali.// M.N.: Poftim!// R.: L-am aratat si colegelor mele…// M.N.: Si ce-au zis?// R.: Nimic. Au râs.// M.N. Ei, da, au râs, dar vrei sa-ti spun eu exact ce-au gândit, ce si-au spus ele unele altora? Si ce vei face tu cu volumul?// R.: Te rog…// M.N.: „Saracul, trebuie sa-l intelegem. La liceu, in echipa de fotbal a clasei a fost rezerva. Intotdeauna rezerva! Se izola si, ca sa uite, se dopa cu carti. La facultate: cursuri-biblioteca-biblioteca-cursuri-biblioteca-biblioteca, iar sâmbata, când ceilalti sunt in cluburi, la chefuri, el, la Curs practic de metateorie…“// R.: Si volumul meu?// M.N. Volumul o sa-l pui sub piciorul mesei din bucatarie. Sub covoras! Stii ca se cam clatina si nu o data s-a varsat supa. Sau laptele. Ca tie iti place foarte mult sa manânci lapte cu biscuiti!…// R.: Da… Si daca autorul e fata? Si cartea ajunge la un baiat?// M.N. O, atunci e si mai rau!“ s.a.m.d. Universitar fiind, ma gândesc ca studentele dumisale vor fi aflând ca Baudelaire avea cu certitudine ceva dificultati in a-si gasi partenere sexuale, fiindca nu prea poza in metrosexual, iar Rimbaud si-a dat seama la timp ca traficul cu arme in Abisinia e mai macho-like si desperado decât poezia si-si va progresa astfel geometric numarul fe-me-i-lor.
Lector si doctor la Cluj, autorul a debutat cu un volum de povesti, „Oranj“ (2002); acum se incearca o dezvirginare, nu-i asa?, lirica, „Un loc in inima ta“ (Limes, 2009), culegere cu care spera sa-si cucereasca, o data pentru totdeauna, damele, fiindca impulsul creator nu e nimic altceva decât impuls procreator sublimat. Textele n-ar fi atât de aride prin ele insele daca n-ar fi dublate, in finalul cartii, de florilegiul de ineptii vulgare, libidinale, bulevardiere, reciclat dintr-un interviu difuzat in emisiunea Arte a postului Radio Cluj. Avea nevoie poezia lui de atelele pseudoteoretice si pseudoprogramatice ale unui interviu transcris? Nu stim, dar, axiomatic, el retematizeaza poezia autohtona („Colindator la munte,/ ratacit, la Cabana Dragostei am descins.“, „Cabana dragostei“), o pune „sub semnul actiunii“, „pune accent pe eros, pe libertate, pe indemânare“, o face „mod de manifestare hard“ si, clar, „spune lucrurilor pe nume“ („Ca un fruct rostogolit te-ai ivit in calea mea/ si privile-mi s-au implântat in tine,/ te-au intors brusc inapoi. Gata de lupta,/ gata sa-ti arati dexteritatea./ Asa ma cunosti,/ asa vreau sa te cunosc, trup nobil!/ Sa stau in bataia respiratiei tale/ si c-un sarut cald sa patrund in tine/ si sa te fac a mea!/ Secundele zboara, ne cad din buzunare,/ de pe-o creanga inca leganata/ ne priveste curios/ chipesa pasare cu galbene sandale“, „Ca un fruct rostogolit“).
Iata, tânarul construieste o poezie care se rupe tectonic de livrescul optzecistilor, a caror versificatie intelectualista, epigonica, greoaie, arida, prozaica si plictisitoare nu mai poate incita pe nimeni: „Iubito, ai venit la intâlnire/ imbracata toata in rosu – privesc surprins/ de-a lungul trupului tau./ Imi zâmbesti, te-mbratisez,/ te iau de mâna,/ mergem,/ mergem,/ brusc cadem:/ o floare sta dreapta lânga capetele noastre/ si/ hmmmmmmm – inspir rosu/ de-a lungul trupului tau.“ („Inspir rosu“). Textul recupereaza androginia romanticilor, resemantizând-o in septetul simbolic al „m“-urilor. Iubirea-redemptiune („mergem,/ mergem“), iubirea-cadere („cadem“) se sublimeaza in cristalul perfect al versurilor taiate cu maiestrie de bijutier. „Rosul“ violent al biologiei primare, omnipotente infuzeaza platonismul initial al scenariului erotic si explodeaza metaforic: „hmmmmmmm“. Oare?!
O, da, putem desface perpetuu mecanismele poeziei lui Marius Nenciulescu, universitar si antiintelectualist, anarhist si victorian, dar ne e teama sa nu scrijelim direct pe balonul de sapun in care se ascunde si-n care-si croseteaza vocal imortalitatea.
Cine vorbeste misandru in noapte?
Provincia ramâne egala cu ea insasi. Provincia ramâne provincie fiindca se obstineaza in anacronism. Provincia nu e localizata geografic. De la Bucuresti la Botosani si de la Bucuresti la Baia Mare, ea poate fi oriunde, ca virusul gripei porcine. Iar layout-ul unei carti din provincie trebuie sa includa ilustratii. Ca acelea din cartile comuniste, cu femei stilizate, cu gene lungi si siluete filiforme, cu un pamânt antropomorfic pe capul caruia creste o cetate. Si, tot in provincie, asijderea domnisoarelor de altadata care invatau pianul, limba franceza, manierele si lucrul de mâna, astazi, domnisoarele sunt mai domnisoare daca si-au depozitat prisosul sensibilitatii intr-un volum de versuri.
Debutanta (probabil, fiindca nu exista nicio indicatie biobibliografica, ci doar o imagine a acesteia, din care, cu intuitie si failibilitate, ne-am ingadui sa credem ca poeta e nascuta undeva intre 1985 si 1989) isi intituleaza cartea „Sunt ca sa fiu“ (Axa, 2009). Apoftegmatic, existentialist, hedonist, am zice, daca nu ne-am crispa, odata cu poemul care deschide volumul, la gândul ca „doua drepte paralele se intâlnesc la infinit/ acolo te-as **** ca pe dumnezeu“. Cum sa se intâlneasca doua drepte paralele?!
Pentru Diana Dumitraciuc, literatura s-a oprit la Nichita Stanescu, daca nu pe undeva pe la un Barbu mutant. Excesiv metaforic, elucubrant matematic, strident suprarealist, vag hormonal, textul poetic al Dianei Dumitraciuc are o singura meteahna cât o mie: nu are originalitate, nici macar una care sa stârneasca un zâmbet amar: „mi-e asa de zi si-amurg/ mi-e asa de cercuri curg/ mi-e asa de ha de trist/ mi-e asa de cruce de crist/ mi-e asa de doi in unu/ mi-e asa de rau de bunu’/ mi-e asa de tot nimic/ mi-e asa de zbor dar pic/ mi-e asa de dumnezeu/ mi-e asa de nu de eu/ mi-e asa de strâmt in cerc/ mi-e asa de fals sa-ncerc“.
Un vers si bun, si exact.

3 comentarii pentru “Gaseste-mi loc in inima ta, fiindca scriu ca sa scriu”

  1. aprilie 8, 2010 la 12:14 pm

    D-na Chiran ne plictiseşte constant, din greu, cu „scrierile” sale, aşa zis critice… Critica cere însă inteligenţă şi d-na cam duce lipsa. Îi sugerez să facă o pauză. Mai lungă! Cu vârsta oamenii se mai deşteaptă. Poate se vindecă şi de platitudini.

  2. septembrie 5, 2011 la 8:57 pm

    Doamna Rita Chirian!
    Dacă nu-l cunoaşteţi cu adevărat,nu aveti dreptul să-l criticaţi sau să vă formaţi o părere aşa aiurea să vă aflaţi în temă. Nu aveţi cum să-l înţelegeţi pe Marius N.,necunoscându-l.

  3. aprilie 3, 2013 la 10:19 pm

    Doamna Rita Cherian,
    Faceti un test de sinceritate (nu e costisitor, n-aveti nevoie decat de oglinda constiintei profesionale) si veti descoperi, deopotriva, criteriile si argumentele opiniilor dumneavoastra provinciale. Cand va veti elibera de aceste dureroase (sper si pt domnia voastra!) prejudecati, veti avea mai multa noblete in critica pe care va straduiti sa o produceti. De inteligenta, cu siguranta, nu duceti lipsa. Pacat ca intentia afirmarii cu orice pret din negura sentimentului provincialitatii o obturează. Altminteri, scrisul dumnevoastra jucaus va salveaza. Partial!Lara Merian

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper