Eroul uitat

Un articol de Alex. Stefanescu

Cineva din alta tara, care nu ne cunoaste îndeaproape, ar putea sa creada ca România este o tara cu bogatii inepuizabile, judecând dupa modul cum le risipeste. Cu o mare nepasare sunt tratate la noi îndeosebi valorile culturale, iar creatorii lor au parte, si ei, de o desconsiderare totala.

Iata ce se întâmpla acum, chiar acum: traieste în Bucuresti, imobilizat în casa si orb, un intelectual de o valoare incontestabila, care a facut servicii pretioase culturii române, dar aproape nimeni nu se intereseaza de soarta lui: Romul Munteanu. Aproape nimeni nu îl invita la emisiuni TV, preferând sa aduca în prim-plan femei dezbracate care se aplauda între ele, când reusesc sa ghiceasca al doilea nume al lui Napoleon. Aproape nimeni nu-i citeste cartile, desi ar putea gasi în ele mai multa eruditie si inteligenta decât în acelea ale autorilor la moda. Aproape nimeni nu îl mentioneaza în lucrarile de sinteza, pentru ca în momentul de fata nu conduce institutii si nu face parte din sindicate ale succesului literar.
Romul Munteanu a avut o viata greu de înteles de altcineva decât el însusi, a ajuns la performanta intelectuala, dar a cunoscut si decaderea. Ca si Petru Cretia (cel din amintirea lui Gabriel Liiceanu), a simtit uneori nevoia  sa coboare pâna foarte jos ca sa-si ia avânt spre înaltime.
Principalul sau merit este acela ca timp de douazeci de ani (1971-1990), cât a condus Editura Univers, a publicat sistematic, insistent, de neoprit traduceri din literatura lumii si, îndeosebi, din critica literara occidentala de ultima ora. Tara întreaga era condamnata, în acea perioada, la izolarea totala, dictatorul comunist voia ca românii sa nu mai aiba termeni de comparatie si sa se lase convinsi ca traiesc mai bine decât toti ceilalti oameni de pe planeta. Nu mai lipsea mult sa se ajunga la un autism cultural, care ar fi perturbat grav capacitatea de evaluare a realizarilor proprii. De altfel, protocronismul, actiunea propagandistica initiata de acolitii lui Nicolae Ceausescu, promova deja ideea ca românii au fost în multe privinte primii în istoria literaturii universale.
În aceasta atmosfera, care te facea sa crezi ca în cultura româna s-a instaurat starea de asediu, Romul Munteanu a publicat sute de carti nerecomandate de partidul comunist, pledând pentru fiecare dintre ele, facând referate, participând la discutii aprinse si periculoase, resemnându-se uneori sa salveze doar ce se putea salva. Datorita acestui efort de lunga durata, intelectualii din România au putut sa-si constituie, fiecare, câte o biblioteca selecta si sa fie la curent cu noile directii din literatura universala si cu noile metode critice din Vest. (Semnatarul acestor rânduri îsi aduce aminte ca, aflându-se spre sfârsitul anilor ’70 la Praga, i-a uimit pe criticii literari cehi cu care a stat de vorba aducând în discutie cartile unor Gaston Bachelard si Roland Barthes, Jean-Pierre Richard si Gérard Genette; în Cehoslovacia doar se auzise despre ei, iar despre unii nici nu se auzise. În România, zeci de asemenea autori aparusera, în traducere, la Editura Univers.)
Alt merit al lui Romul Munteanu este legat de profesoratul sau.  Cursul de literatura comparata sustinut de acest personaj auster cu o viata boema secreta provoca de la început un soc studentilor înclinati spre libertinaj si superficialitate. Era un curs de o mare seriozitate, bazat pe o vasta documentatie, ostentativ neatragator, ca si cum profesorul si-ar fi propus sa nu-i curteze în nici un fel pe tinerii din amfiteatru. La unul din cursuri, pe neasteptate, Romul Munteanu a lasat deoparte literatura comparata si a rostit un adevarat rechizitoriu la adresa lipsei de curiozitate intelectuala a studentilor, care i se pareau – toti – apatici, prozaici, înclinati spre mediocritate. Cuvintele de incriminare nemiloasa cadeau ca un bici asupra capetelor plecate, totul parea un act de cruzime inutila, dar, în timp, uimitoarea diatriba a avut efect cel putin asupra unora dintre ei.
Remarcabila este si opera critica propriu-zisa a lui Romul Munteanu, mult peste nivelul a ceea ce scriu (sau a ceea ce ar scrie daca ar mai scrie) unii critici aflati azi în prim-plan. Examinând lista de carti sesizam, printre altele, consecventa cu care autorul s-a pregatit pentru activitatea sa de editor. Ca si consecventa cu care a pregatit publicul pentru întelegerea textelor puse în circulatie de Editura Univers:
Contributia Scolii ardelene la culturalizarea maselor, EDP, 1962. Brecht, monografie, Bucuresti, Ed. Univers, 1966. Noul roman francez, Ed. Univers, 1967. Farsa tragica, Ed. Univers, 1970 (editia a II-a, revizuita: Farsa tragica. O poetica comparata a teatrului absurdului, Ed. Pro Humanitate, 1997. Profiluri literare, Ed. Univers, 1972. Jurnal de carti 1, Ed. Albatros, 1973. Metamorfozele criticii europene moderne, Ed. Univers 1975 (ed. a II-a: Ed. Pro humanitate, 1998). Lecturi si sisteme, Ed. Eminescu, 1977. Jurnal de carti 2, Ed. Eminescu, 1979. Cultura europeana în epoca luminilor, BPT, 2 vol. Ed. Minerva, 1981. Jurnal de carti 3, Ed. Eminescu, 1982. Clasicism si baroc în cultura europeana din secolul al XVII-lea, Ed. Univers, vol.I – 1981, vol. II – 1983, vol. III – 1985 /editia a II-a, revizuita: Clasicism si baroc, Ed. All, 1998. Jurnal de carti 4, Ed. Eminescu, 1988. Jurnal de carti 5, Ed. Libra, 1994. Preludii la o poetica a antiromanului. Noul roman francez, Ed. Eminescu, 1995. Introducere in literatura europeana moderna, Ed. All, 1996. Permanente ale poeziei românesti, Ed. Odeon, 1996. Jurnal de carti 6, Ed.Libra 1996. Scoala ardeleana, Ed. Odeon, 1997. Jurnal de carti 7, Ed. Libra, 1998. Iluminism si romantism european, Ed. Odeon, 1998. Cultura europeana în epoca luminilor, Editura Pro Humanitate, 1999. Literatura europeana moderna, Ed. Amarcord, Timisoara, 2000.
În 1996, Romul Munteanu a publicat o surprinzatoare carte de memorii – O viata traita, o viata visata, Ed. Globus – în care se prezinta pe sine nemachiat, cu o luciditate rar întâlnita la memorialistii români. În 2001 a aparut o editie actualizata a acestui volum, la Ed. Libra, iar în 2005, la aceeasi editura, un al doilea volum de memorii, Viata în ceata sau cântecul lebedei.
Nascut 18 martie 1926, la Calanul Mic, în judetul Hunedoara, Romul Munteanu a urmat, între 1946-1950, cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj, iar ulterior si-a luat, la Universitatea Leipzig, doctoratul în Litere si filologie. Cunoaste, cu alte cuvinte, de la sursa limba germana, în afara de faptul ca este familiarizat cu franceza si cu alte limbi de circulatie internationala (apare, de altfel, în impresionantul sau cv si în ipostaza de traducator). Biografia sa are ca dominanta un efort de autoconstructie spirituala.
Un document al acestui efort de autoconstructie, dar si o opera de sine statatoare, este lucrarea Metamorfozele criticii europene moderne. În cuprinsul ei, toate orientarile din critica literara occidentala de dupa razboi sunt prezentate panoramic, schitându-se si un istoric al lor. Autorul a procedat la o sistematizare a numeroaselor tendinte înregistrate, într-un rastimp în care critica literara s-a modernizat impetuos, devenind la un moment dat un spectacol în sine, mai captivant decât literatura.
Tipul criticului complet este reprezentat, pentru Romul Munteanu, de Ernst Robert Curtius, care a avut permanent în vedere nu o literatura sau alta, ci literatura europeana, în ansamblul ei. Facând aceasta observatie, criticul român nu pierde ocazia sa protesteze elegant împotriva ignorarii de catre Curtius (si de catre gândirea critica occidentala în general) a literaturilor din estul Europei:
„Curtius este ceea ce el însusi si-a propus, un civis romanus, care exploreaza relatiile dintre traditie si inovatie prin referinte la culturile occidentale, în mod cronologic, folosindu-se în acest scop de bogatele sale cunostinte istorice, filologice si filosofice..
Dar nazuinta iesirii totale din judecatile provinciale, ca si dorinta de a prezenta literaturile europene ca o totalitate, nu ca niste monade izolate, nu au putut fi realizate integral nici de Curtius. Necunoasterea literaturilor slave si a literaturii Romaniei de Est l-a privat de aceasta posibilitate. Curtius ramâne astfel criticul literaturilor occidentale din care încearca sa deduca imaginea fenomenului european de ansamblu. Primul mare autor care-l intereseaza este Homer, iar ultimul scriitor universal este Goethe.“
În imediata vecinatate a lui Curtius este plasat G. Calinescu, singurul critic literar român prezentat în Metamorfozele criticii europene moderne. Într-o anumita masura, Calinescu îl completeaza pe Curtius, întrucât „preferintele sale merg spre spatiul literar romanic.“ Romul Munteanu vede în autorul Istoriei literaturii române de la origini pâna în prezent un precursor al inventatorilor de metode critice din a doua jumatate a secolului douazeci:
„Studiile lui G. Calinescu despre scriitorii straini, ca si despre cei români, nu permit sa se vorbeasca despre un anumit sistem care sa fie aplicat în mod constant asupra fiecarei opere examinate. Exista în toate studiile lui G. Calinescu o anumita aspiratie spre critica totala, care astazi apare din ce în ce mai mult doar ca un deziderat.
În unele eseuri ale sale, autorul face critica sociologica si biografica, în altele este foarte apropiat de critica formelor semnificante, în maniera adoptata azi de J. Rousset; unii autori reprezinta un pretext de investigare a motivelor care traverseaza operele lor, fapt care îl apropie de scoala germana cunoscuta sub numele de Stoffgeschichte. Dar modalitatea cea mai elocventa, în care
G. Calinescu reuseste sa ajunga la cele mai convingatoare concluzii, este reprezentata de critica tematica prin care istoricul literar român anticipeaza cu mult directia noului val francez.“
Demn de remarcat este faptul ca Romul Munteanu îsi pastreaza spiritul critic chiar si în evaluarea activitatii unor monstri sacri ai criticii literare europene. În presa culturala de astazi n-o sa gasim niciodata o asemenea atitudine lipsita de complexe în judecarea, de pilda, a tentativelor lui R.-M Albérès de a prevedea evolutia literaturii europene:
„Critica prospectiva cultivata de R.-M Albérès este lipsita de îndrazneala si cantonata în fapte foarte cunoscute. Profilul criticului filosof, apt sa descifreze prin datele prezente misterele viitorului, nu capata consistenta. Ancorat puternic în prezent, R.-M Albérès ramâne doar un critic erudit si subtil al timpului nostru.“
Pâna la urma, Romul  Munteanu realizeaza un fel de „tabel al lui Mendeleev“ al criticii europene moderne, care arata astfel:
Între traditie si modernitate – Gaëtan Picon, Pierre de Boisdeffre, Claude-Edmonde Magny;
Critica sociologica – Georg Brandes, Franz Mehring, Georg Lukács, Ernst Fischer, Antonio Gramsci, Lucien Goldmann;
Critica de inspiratie existentialista – Jean-Paul Sartre, Maurice Blanchot;
Critica psihanalitica – Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, Alfred Adler, Karl Abraham, Charles Baudouin, N.N. Dracoulidès, Jacqus Lacan, Janine Chasseguet-Smirgel;
Psihocritica – Jean-Paul Weber, Charles Mauron;
Critica tematica – Gaston Bachelard, Jean-Pierre Richard, Jean Starobinski, Georges Poulet;
Critica stilistica – Leo Spitzer, Erich Auerbach, Jean Rousset;
Critica structuralista – Roland Barthes, Gérard Genette.
Cartea lui Romul Munteanu prezinta azi un imens caracter documentar. Nu ne vine sa credem, citind-o, ca în critica literara a existat cândva o asemenea efervescenta. Pe de alta parte, însa, ea ni se înfatiseaza si ca o panorama a desertaciunilor. Nimic n-a ramas din arsenalul de metode critice care i-au entuziasmat pe criticii literari din perioada postbelica. Critica literara spre care se tinde acum, în lume, este lapidara si exclamativa, de aceeasi factura cu publicitatea.
De-a dreptul extraordinare sunt memoriile lui Romul Munteanu, concepute ca însemnari de jurnal în cuprinsul carora se fac incursiuni în trecut. În afara de autobiografia (neterminata) Straja dragonilor de Ion Negoitescu, nu mai gasim în literatura româna pagini memorialistice scrise cu o asemenea sinceritate sinucigasa:
„Ma duc ca un robot la cursuri, ma misc printr-o lume de care ma simt total înstrainat si revin acasa, în camera mea obscura cu multe carti. Privesc peste drum sicriele de la magazinul de pompe funebre si veselia stupida de la pravalia cu scara a unui mic gainar, parvenit si fericit.
Observ ca mereu cobor spre trecut pornind de la prezent. Presiunea lui este prea mare si poate si teama ca nu voi mai putea sa-l consemnez. Sunt singur ca un copac izolat într-o padure mare. Am ramas ca o batrâna din satul meu, care statea singura la poarta ca sa gaseasca pe cineva cu care sa poata vorbi. Dar toti se grabeau. Asa este si astazi în oras, toti se grabesc spre ceva, vorbesc între ei în mici haite de-ale lor. Eu nu mai am cu cine conversa si tare mi-a placut acest lucru. (…)
În familie apar de asemenea inevitabile fenomene de înstrainare. Modul liber de viata, acceptat de mine si de sotia mea, a fost superb o lunga vreme. Acum e un esec. Suntem doi camarazi înraiti de vremuri, fiecare cu amintirile lui placute, cele comune nefiind prea roze. (…) Am multe si variate reprosuri sa-mi fac. Am gresit fata de parinti, fata de fiicele mele, fata de sotie. În aparenta se poate spune ca totul nu se putea întâmpla decât asa cum a fost. Acum nu mai cred ca este adevarat. Trebuie sa fi fost si alte solutii, dar nu m-am gândit la ele. Întotdeauna am fost grabit, am ales solutii improvizate. Multa superficialitate a fost în viata mea. M-am straduit doar sa-mi scriu cartile cât am putut de bine, sa tin cursuri bune, sa ofer studentilor puncte de sprijin. Dar si aici mi-a lipsit ceva. Putini m-au adoptat sufleteste. Cei mai multi discipoli ai mei m-au abandonat sau m-au tradat pe parcurs. N-am fost capabil de prietenii durabile.“ (însemnare din 3 aprilie 1994).
Ce greseala de apreciere în minus! „Multa superficialitate a fost în viata mea.“ Daca ar fi în viata tuturor românilor atâta superficialitate cât a fost în aceea a lui Romul Munteanu, România ar depasi repede, în toate privintele, Germania.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper