Cultura de coviltir

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

În vremea din urma, am citit multe lucruri triste despre România si nu numai în presa sau pe bloguri, ci si în câteva dintre scrisorile primite de la diversi cititori. Nu-mi face placere sa vorbesc despre ele, dar nici sa traiesc legat la ochi, sa mint ca nu mi-e greata de cele ce se petrec din cauza lasitatii si a lichelismului traditional. Mai ales ca nu am tacut nici atunci când a fost foarte greu de rostit adevarul. Sigur, nu am aflat nimic nou din textele parcurse. Ele mi-au parut doar niste cronici la un film pe care l-am vazut de mii de ori.

Nu cred ca suntem blestemati si nici ca nu am avea valori care sa merite un tratament mai bun, dar nu stiu cum se face ca, de la ultimul razboi încoace, indiferent de regim politic, de situatie internationala etc, ne urmaresc mereu aceleasi observatii dureroase din alcatuirea carora nu pot lipsi cuvinte precum: minciuna, hotia, incompetenta, intrigile joase, lenea si incultura. Cei cu adevarat buni, nu au avut niciodata locul ce li s-ar fi cuvenit. De cele mai multe ori imaginea proasta din strainatate este pusa pe seama  „etniei înlocuitoare“, cum se spune. În Elvetia, îmi atrage atentia un corespondent, se poarta o adevarata campanie împotriva românilor, desi din cei 750.000 de muncitori straini, doar 3900 sunt cetateni români, adica sub 1%. Din pacate, însa, aceste adevaruri nu par sa afecteze guvernul sau pe vajnicii luptatori pentru democratie si celelalte. Mi-e tot mai limpede ca raul trebuie cautat acasa, aici unde este batjocorit învatamântul, dar si în modul în care ne tratam unii pe altii. Ca sa nu mai vorbim despre cum ne privim trecutul, istoria. Suntem o multime de români  – catre 30 de milioane –, dar înca n-am ajuns sa fim o natiune. O natiune unita, constienta de forta sa, cu idealuri statornice, nu schimbate de la o zi la alta, în functie de veniturile mercenarilor ideologici ori de ignoranta puternicilor clipei. Din nefericire, azi suntem pesedisti, democrati, liberali, stelisti, dinamovisti, rapidisti, regateni, ardeleni, basarabeni si abia la urma români, dar cel mult trei zile, în caz de catastrofe naturale. În timp ce în Europa unita natiunile fac imposibilul sa se impuna prin spirit, prin sport, prin orice poate face diferenta, aici, la noi, ne-am multumit sa transformam internationalismul proletar în europenism… anticomunist. Adica trecând peste ceea ce ar trebui sa fim înainte de toate: români, cu nuanta intelectuala care, sper, se subîntelege. O parte din semenii nostri s-au obisnuit cu gândul ca suntem condamnati definitiv la un destin minor si privesc resemnati cum trece istoria pe lânga ei. Altii, dimpotriva, se integreaza în marsul pe ritm de manele spre epocile de care ar trebui sa se ocupe numai istoricii si antropologii. În ceea ce ma priveste, nu am nici cea mai mica îndoiala ca meritam cu prisosinta vremurile pe care le traim. Din moment ce am votat ce am votat, nu trebuie sa ne mire incompetenta clasei politice, agresivitatea si fudulia vârfurilor ei. Faptul ca nu-i baga nimeni în seama desi se poarta de parca ar fi principalii consilieri ai Americii, Rusiei si Germaniei la un loc, nu pare sa tulbure constiintele momentului. În fond, indiferenta, frica, lasitatea, saracia materiala si spirituala nici nu puteau produce altceva. Si apoi, când toate sunt evaluate în mâncare: catedrala, autostrazile, metroul etc., e greu de sperat la mari schimbari la vârf. În plus, din voturi cumparate, furate sau obtinute cu promisiuni infantile, nu putea sa se nasca o clasa politica mai credibila si mai constienta de rostul ei. Experienta celor doua decenii de libertate arata ca în clipa în care dobândesc ceva putere, alesii îsi apara cu strasnicie teritoriul. Îsi pierd dintr-odata memoria si se poarta de parca n-ar avea nicio legatura cu diversiunile care se pun la cale zi de zi, sub ochii nostri. Telejustitia, telecatusele, arestarile la marea deruta nu mai conving pe nimeni ca se face dreptate în România.
Lumea s-a lamurit de mult ca în spatele eternului circ de prost-gust, al vacarmului si al haosului create cu buna-stiinta, sunt dati afara înca 15 mii de oameni din învatamânt, alte mii de la caile ferate, se reduc salariile si pensiile, cresc preturile, se înmultesc hotiile. Pe vremea Raposatului, toate sacrificiile si aberatiile purtau un nume: „îmbunatatiri“, iar hrana rationalizata, cartelele, cozile nesfârsite aveau si ele o explicatie: „ridicarea nivelului de trai“. Într-o lume deschisa cunoasterii si dialogului, guvernantii de azi nu mai sunt capabili sa înteleaga democratia si rosturile ei, ramânând la practicile mostenite din „epoca de aur“. Adica se întrec în modificarea neîncetata a legilor pe care oricum nu le respecta nimeni si în propovaduirea unui egalitarism primitiv, în numele caruia au trecut la reducerea salariilor, la impozitarea a tot ce misca si mai ales la învrajbirea tuturor categoriilor sociale. Deocamdata singura lor mare realizare este disparitia oricarei autoritati. Mai mult, un oarecine cu rol de sfetnic merge si mai departe: nu crede în utilitatea partidelor, a Parlamentului si pledeaza pentru consultarea liderului direct cu poporul. Precum monsieur Jourdain, nu a aflat ca asemenea idei nu sunt originale. Le-a aplicat înaintea lui si Gaddafi. Cât despre guvernul actual, avem motive sa credem ca nu-l va prinde toamna în birourile din Piata Victoriei, dar pâna atunci ministrii se multumesc sa fie pseudonime ale celui ce i-a numit, sa faca un karaoke penibil. Sigur, sunt si câteva schimbari aparente: „mâna lunga a Revolutiei“ nu mai este Securitatea; o reprezinta procurorii aflati sub diferite firme precum: D.N.A., A.N.I., DIICOT etc. Acestea contribuie cu asupra de masura la nesiguranta ce pluteste în aer pe drept sau pe nedrept. Indiferent de pozitia pe care o ocupa în societate, oamenii se simt iarasi amenintati, urmariti, ascultati. Tot mai multe ziare sunt pe cale de disparitie, pe când tabloidele îsi au siliconatele si agramatele lor tinte. Cât despre majoritatea televiziunilor – se revolta unul dintre corespondentii mei din Elvetia –, „în goana lor dupa audienta, care implica scoaterea în prim-plan a nonvalorilor, a manelistilor, au dus România la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei“. Iar opozitia slabita si dezorganizata aminteste de replica soricelului aflat pe un pod alaturi de elefant: „Tropaim, tropaim!“ Numai ca adevaratul tropait suna tot mai clar a dictatura. Si nu a dictatura luminata. „Crima cea mai cumplita nu o comit acum cei ce ucid, spunea Ortega y Gasset, ci aceia care nu ucid, dar permit asasinatul“. Iar a-l îndeparta pe om de spirit, de scoala, de carte, a-l transforma într-o banala unealta, într-o mâna de vot, tot asasinat se cheama ca e.

3 comentarii pentru “Cultura de coviltir”

  1. aprilie 7, 2010 la 5:58 pm

    Buna ziua,
    Monica Marin ma numesc si sunt o mare admiratoare a dumneavoastra,v-am citit toate romanele,am trait cu intensitate fiecare emotie si m-am regasit in fiecare personaj.Asa ca,fiind in ultimul an la Facultatea de Litere si Stiinte,am ales ca tema a lucrarii de licenta opera dumneavoastra.As vrea daca se poate sa imi oferiti o adresa de email la care va pot contacta,pentru ca am mai multe intrebari pe care as vrea sa vi le adresez.Raspunsul mi-l puteti trimite pe adresa de email:monicamarin88@yahoo.com.
    Va multumesc,
    Cu stima,
    Monica Marin

  2. mai 1, 2014 la 9:03 pm

    Ce mai mare teapa Complexul Turistic Valahia http://www.pensiuneavalahia.ro/

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper